vineri, 24 septembrie 2010

Chiar aşa, domnule deputat Canacheu?

Ia auziţi, stimaţi concetăţeni, ce susţinea în urmă cu nici o oră, la emisiunea STIREA ZILEI de pe ANTENA 3, deputatul PD-L Costică Canacheu: legea sistemului unitar de pensii s-a votat conform cutumelor după care funcţionează Camera Deputaţilor! Nu tu Regulament, nu tu Constituţie, totul se face aşa cum vor cei de la putere! Dacă ei hotărăsc că în sală sunt 175 de deputaţi, e cvorum legal, chiar dacă sala e goală în partea opoziţiei! Cutuma e cutumă, aşa a hotărât Roberta şi e perfect constituţional după concepţia lui Canacheu! Şi acest om este preşedintele Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor!!!

Cine e stăpînul în România?

Zisa azi Vasile Blaga: E o modă în România să mergi la stăpân! El gândeşte că stăpîn e Băsescu, că dovedind gândire şi comportament de slugă.
Eu zic însă: STĂPÎNUL ÎN ROMÂNIA ESTE POPORUL! ŞI CA MINE GÂNDESC ŞI ZIC MAJORITATEA!
Aşa că, "buldogule", citeşte atent art. 2 alin. (2) din Constituţie, care prevede că nici un grup (adică PD-L) şi nici o persoană (stăpînul tău Băsescu) nu poate exercita suveranitatea în nume propriu.

Ce decizie va lua procurorul general în cazul Robertei şi Voinescu-Cotoi?

Va dovedi oare probitate profesională procurorul general dând curs plângerii penale a PSD la adresa Robertei Alma Anastase şi a lui Sever Voinescu în legătură cu fraudarea votului la proiectul legii pensiilor, aşa cum prevede art. 72 alin(2) din Constituţie? Sau va încerca să ne prostească argumentând că aceasta are imunitate conform Constituţiei la art. 72 alin (1) pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului, legalizând astfel frauda în activitatea parlamentară? Cred că mai degrabă se va argumenta neînceperea urmăririi penale pe motiv că una dintre persoanele reclamate este alta decât cea care a săvârşit fapta, adică VOINESCU-SEVER COTOI? În jusiţie contează enorm astfel de detalii mărunte, mai ales pe procedură!