Deci aşa se adoptă legile în Camera Deputaţilor, când conduce lucrările şedinţei Roberta Anastase, pe bază de presupuneri. Nu o afirm eu, ci ministresa-forte din guvernul Boc, adică Elena Udrea, care ne spunea aseară la B1TV, cu seninătate: "Acum înţeleg, eu fiind mai nou în Parlament, înţeleg că este o practică.. Se ştie, când este Puterea în sală, se presupune că e toată. Au presupus că vor ieşi la vot"! Oare la fel s-a votat şi în cazul adoptării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, a aderării la UE şi NATO sau a altor legi de maximă importanţă? Nu era mai corect şi legal ca legea pensiilor să fie adoptată prin asumare tacită -aşa cum s-a făcut în cazul Senatului -, decât să te pretezi la astfel de furtişaguri, dacă vezi că nu vei reuşi să asiguri cvorumul legal pentru votul final? S-a dovedit că nu era un capăt de ţară dacă legea nu era adoptată la 15 septembrie 2010 pentru a primi tranşa de la FMI, fapt confirmat chiar de reprezentantul româniei la FMI, domnul Tănăsescu. Dar să vii acum şi să sfidezi opoziţia, cum fac Roberta şi Cotoi, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase în privinţa fraudării votului la legea pensiilor, întrece culmea nesimţirii politice. Şi ni se spune că aceştia fac parte din generaţia tânără de politicieni care vor să reformeze modul de a face politică în această ţară! Cu adevărat însă sunt zoaia politică care se prelinge pe "sticlă", la care făcea referire cu ceva timp în urmă tătucul lor de la Cotroceni!