Mai este Traian Băsescu preşedintele constituţional al României? După modul în care se comportă, declară şi acţionează de câteva zile, orice cetăţean român care are habar de textul constituţional cu privire la acest aspect poate afirma răspicat NU. Să încerci în văzul lumii să schimbi conducerea unui partid, fie el chiar şi PD-L, să faci conclavuri tainice la miez de noapte cu şefii de partid de prin judeţe, să încerci să demiţi un prim-ministru, asta numai constituţional nu este. De când până când un partid este asimilat uneia dintre puterile statului, astfel încât preşedintele României să fie nevoit medieze diferendele din interiorul acestuia? S-a substituit cumva PD-L statului şi preşedintele României e obligat cumva să medieze între acesta şi societate, conform aceluiaşi art. 80 din Constituţie?
Felul în care acţionează Traian Băsescu începe să indice tot mai mult disperarea şi conştientizarea faptului că pierde controlul asupra principalului partid de guvernământ, iar tabăra care îl susţine în interiorul acestuia începe să fie pusă pe coji de nucă de greii partidului. Şi dacă înregistrările apărute pe surse privind reproşurile ce i s-au făcut ieri la întâlnirea cu parlamentarii PD-L sunt adevărate (şi pe care până acum nimeni nu le-a dezminţit), cred că prima moţiune de cenzură la adresa guvernului-marionetă impus de voinţa lui Băsescu - conform propriilor declaraţii - şi pe care îl reprezintă Boc la televizor chiar va trece!