vineri, 9 martie 2012

Marin Neacşu: Războaiele lui Băsescu


joi, 8 martie 2012



Războaiele lui Băsescu

Scris de : Marin Neacşu


Miercuri  au avut loc cele două evenimente pe care lumea  democrată le aştepta în România: Decizia Curţii Constituţionale pe subiectul investirii guvernului SIE şi discursul domnului Băsescu în Parlament.
Bineînţeles că amândouă sunt legate, amândouă confirmă călcâiul de marinar apăsat pe grumazul democraţiei din România. După ce CCR a probat  pentru a nu ştiu câta oară obedienţa si supunerea la dorinţele tătucului, a parafat încă o dată obiceiul încălcării nu numai a legilor bunului simţ, dar şi a legilor ţării. Este inutil să mai discutăm despre ceva ce practic aşteptam şi nu mă miră.
Este inutil să vorbim şi despre discursul domnului Băsescu, dar trebuie totuşi să amintesc sau să punctez sferele de interes ale matelotului. Am reţinut preocuparea domniei sale pentru revigorarea economiei pe unele domenii cum ar fi:
1. Exploatarea minieră, „ dar nu orice activitate minieră„ ci numai cea auriferă, şi nu oriunde completez eu , ci cea de la Roşa Montana. Bineînţeles, domnul preşedinte este dornic să încaseze cât mai repede comisionul  chiar dacă a menţionat că bineînţeles că „dorim şi o exploatare autohtonă, dacă avem cu cine „ Avem aici o dovadă nu numai de subordonare a interesului naţional şi cedarea resurselor unei companii străine de interesele României ci şi un cinism ieşit din comun, în condiţiile în care ştie bine că a distrus practic şi desfiinţat mineritul autohton. Să vii acum şi să spui , după ce ani de zile ai distrus, desfiinţat şi dezarticulat tot ce însemna mineritul aurifer în România, că e nevoie de acest minerit şi că ai vrea să îl faci chiar şi cu companii sau resurse  autohtone  este nu numai cinic dar şi o nesimţire criminală. „ Dacă avem bani, să îl deschidem cu banii noştri dacă nu să îl deschidem cu bani de la alţii” Dar domnul vorbitor oare nu ştia că ţara asta se împrumută de la FMI de câţiva ani buni pentru că nu mai are bani ? Pe ce lume trăieşte ? Bun plan. Distrugi minele de aur, declari  mineritul aurifer nerentabil, secătuieşti economia, rămâi fără bani pentru că nu mai ai aur la export şi te împrumuţi la alţii, şi brusc constaţi că minerituil aurifer a devenit rentabil. Şi cum nu ai bani să investeşti  în el, ceri ajutorul unor companii străine  care nu vor uita să te răsplătească pentru ca ai distrus mineritul autohton apoi ai adus ţara la sapă de lemn şi apoi i-ai chemat să te salveze , rugându-i să vină să îţi ia aurul. Asta se întâmplă în România.

Citiţi continuarea pe: http://www.ziuaveche.ro/opinie/razboaiele-lui-basescu-78636.html