"... În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit...
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului …. care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii...
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem ... cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
..., în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul ..."
Sunt fragmente din comunicatul de presă al M.Ap.N. în legătură cu cel mai recent deces al unui militar român în Afganistan. Ce mă nedumereşte este modul de exprimare în legătură cu cauza decesului care a determinat decorarea militarului, făcându-se vorbire ba de acţiuni "conform procedurilor", ba de "acte de devotament excepţional în timpul executării misiunilor". Ca fost militar de carieră, ştiu foarte bine ce înseamnă "acte de devotament excepţional în timpul executării misiunilor" sau ca să fiu mai exact, " fapte de arme deosebite săvârşite pe câmpul de luptă" - aceasta este textul legal în baza căruia se acordă Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Dar cum domnnul ministru OPREA era obişnuit cu substituirile legale prevăzute în normele de hrănire a militarilor, o fi zicând că şi la acordarea decoraţiilor şi ordinelor se poate la fel. Pentru că dacă citeşti şi comunicatele de presă emise pe aceeaşi temă - cu sinceră părere de rău din partea mea pentru camarazii decedaţi în orice teatru de operaţii -, cam asta e concluzia.
Prin modul său de acţiune, conducerea M.Ap.N. aduce în derizoriu problematica decorării militarilor decedaţi sau răniţi în teatrele de operaţii. Asta este părerea mea şi nimeni nu mi-o poate schimba atâta timp cât nu fiecare militar român mort, rănit sau dispărut în primul şi al doilea război mondial sau în 1989 nu s-au bucurat de aceleaşi onoruri care se acordă în prezent.