miercuri, 28 noiembrie 2012

Col.(r) Ioan Mişu Naon: Răbufnirea lui "Zeus"


Răbufnirile ,,Guvernatorului"


RĂBUFNIREA LUI ,,ZEUS”

         

Frecvenţa apariţiilor în spaţiul public a lui ,,ZEUS” şi mesajele sale tot mai confuze şi calomniatoare, arată că ,,funia începe să se strângă în jurul parului” adunând ceea ce a mai rămas din şleahta arogantă care până mai ieri ne sfida şi ne umilea prin deciziile aberante aducătoare de profit în buzunarele ,,Clientei Portocalii”.
          Zvâcnirile ,,Tătucului” agitat de impotenţa proprie dar şi a apropiaţilor săi, în a mai prosti poporul, au devenit tot mai violente din punct de vedere verbal, fiind expresia clară a faptului că adunătura portocalie devenită imaculată peste noapte conştientizează că ziua adevărului se apropie şi odată cu ea şi ziua judecăţii.
          În degringoladă şi devălmăşie, cu rândurile subţiate de dezertările în masă ale trădătorilor de partid, (traseiştilor acaparaţi prin şantaj)oastea portocalie rătăceşte în campania electorală evitând confruntările cu adversarii politici pe teme de ,,interes naţional“ (mult clamat în timpul guvernării), adoptând tactica struţului, a capului în nisip agitându-şi în schimb fundul proaspăt vopsit în alb.
          Conştienţi de umilitoarea înfrângere care se prefigurează ,,camarila băsesciană” reorganizată în grabă în struţo-cămila numită ARD, aşteaptă ca Tătucul să facă un miracol (adică o golănie) pentru ca EI să mai sălăşluiască o vreme pe scena politicii româneşti.
          Din păcate Tătucul şi-a epuizat gama de mijloace aducătoare desperanţe, el nemaifiind în stare să-şi transmită mesajele otrăvite decât prin injurii şi jigniri. Ce credibilitate mai are în faţa propriului popor şi a partenerilor externi un preşedinte care în calitatea sa de Comandant Suprem al oştirii îşi atacă propriul ministru al Apărării? Care este semnalul transmis de un asemenea personaj propriilor militari care aflaţi sub jurământ de credinţă îndeplinesc o misiune de luptă pentru interesul naţional sub angajamentul N.A.T.O. în teatrele de război din Afganistan? şi mai ales care este mesajul pe care România îl transmite aliaţilor din N.A.T.O. şi U.E. ?
          Asemenea răbufniri iresponsabile nu sunt un atentat la instituţiile statului şi a statului de drept? oare aceste mojicii de partid nu slăbesc încrederea partenerilor externi în colaborarea cu România? … Nimic mai neinspirat şi mai neproductiv pentru imaginea României decât aceste atacuri josnice domnule Comandant Suprem.
          Ca militari care am slujit interesele naţiunii române sub drapelul sfânt asumându-ne de la vârste fragede toate privaţiunile şi riscurileimpuse de această profesie nu putem accepta încă o umilinţă şi ojignire din partea unei autorităţi a statului român care mai este şiComandantul supreme al Forţelor armate.
          O asemenea jignire la adresa Armatei române din partea Capului oştirii este de neiertat de către cei care au slujit şi slujesc ţara sub drapel şi nu poate rămâne nesancţionată, ea fiind echivalentă cu un act de trădare.
          Semnificaţia cuvintelor ascunde mentalităţi şi generează întotdeauna atitudini. Ce atitudine trebuie să adopte militarii faţă de Moş Teacă domnule preşedinte? … dar faţă de domnia voastră? Prin ceea ce faceţi şi mai ales prin ceea ce nu aţi făcut şi nu veţi face niciodată, domnia voastră nu meritaţi respectul militarilor români pentru că dumneavoastră îi dispreţuiţi şi îi dezonoraţi prin toate mijloacele.
          Păcat că aţi crescut din solda unui Moş Teacă, păcat că v-aţi format într-o instituţie unde se formau Moş Teacă şi cel mai mare păcat este că aţi ajuns în mod întâmplător prima dată şi prin fraudă a doua oară în fruntea instituţiei în care trăiesc şi muncesc zeci de mii de Moş Teacă.
          Apropos de Moş Teacă care astăzi conduce Ministerul Apărării Naţionale, doresc să vă aduc în atenţie faptul că EL a intrat în Liceul Militar Dimitrie Cantemir la o vârstă în care alţii băteau bulevardele marilor oraşe, fără ajutorul vreunui Moş Teacă activist al PCR saucontrainformator –securist. Personajul la care vă referiţi şi-a asumatcariera militară în mod conştient şi benevol fără ca să fie băgat pe uşa din dos în vreo instituţie militară de învăţământ, pentru ca să fie„disciplinat” sau pentru că nu îşi găsea „vocaţia” în viaţa civilă. Întreaga carieră şi-a construit-o bazându-se pe forţele proprii parcurgând pas cu pas etapele vieţii militare, stelele de general obţinându-le nu pentru activitatea de partid ci ca o recompensă pentru cariera militară în care a performat conducând unităţi şi structuri centrale şi nuhoteluri şi restaurante.
          El este produsul sistemului militar de învăţământ (cu bunele şi relele sale) şi nu a fost şi nu va fi un reevaluat al domniei voastre sau al vreunei clientele de partid nefiind şantajabil în vreun fel şi obedient vreunui interes obscur.
          Fiind un produs al Armatei el se bucură de încrederea şicamarazilor săi pentru că îi înţelege şi le va cunoaşte nevoile, convingerile, valorile, idealurile, şi nu în ultimul rând constrângerile, interdicţiile şi privaţiunile care uneori merg până la sacrificiul suprem.
          Atacul domniei voastre la un comandant din sistemul militar care astăzi se află într-un alt partid politic şi împărtăşeşte alte convingeri politice decât ale dumneavoastră reprezintă şi denotă micimea caracterului şi nu este în consonanţă cu valorile vieţii militare în careonoarea şi demnitatea reprezintă mai mult decât punga de bani.
          Neîmpărtăşind aceleaşi valori şi sentimente faţă de ţară, popor şi oştire, dumneavoastră nu aveţi cum să ne reprezentaţi şi mai ales nu aveţi cum să ne conduceţi, fapt pentru care domnia voastră ar trebui să vă reconsideraţi atitudinea şi dacă mai aveţi o fărâmă de realism şi bun simţ să vă retrageţi cu demnitate din viaţa publică românească, pentru că prin comportamentul şi atitudinea dumneavoastră domnule preşedinte prejudiciaţi grav imaginea şi interesele României.
          În ceea ce ne priveşte ca militari ai Armatei Române vom acţiona prin toate mijloacele pentru a apăra imaginea acestei nobile instituţii în fruntea căreia nu vom mai accepta mediocrii de partid, traseişti politici, reevaluaţi trădători, oportunişti şi carierişti inculţi şi agramaţi.
          Armata merită să fie condusă de către elite autentice ale societăţii româneşti, oameni de înaltă ţinută morală şi civică adevăraţi bărbaţi de stat capabili să înceapă şi să ducă la bun sfârşit reforma morală şi profesională prin care locul mediocrilor promovaţi de camarila portocalie va fi luat de profesionişti adevăraţi formaţi pentru a slujiinteresele instituţiei şi ale naţiunii statului roman.
          Prin ceea ce aţi făcut domnule preşedinte Băsescu v-aţi descalificat încă o dată, arătându-ne că nu meritaţi să ne fiţi comandant.
          ,,NU E BINE DOMNULE PREŞEDINTE...., NU E BINE ! “


Col.(r)
           IOAN MIŞU NAON
sursa:http://scmdfiliala1craiova.blogspot.ro/

Băsescu şi nevoia de lămâie

Cine nu l-a văzut aseară pe Băsescu, a fost câştigat. Cine l-a urmărit la TV, sigur a simţit nevoia unei lămâi, referindu-mă aici la cei sănătoşi la cap bineînţeles, pentru a scăpa de starea de greaţă indusă de spusele respectivului. Bădărănia, tupeul şi şmecheria politică au fost la ele acasă, omul se consideră cel mai deştept, cel mai potrivit să ne conducă, el e singurul care le ştie pe toate, ceilalţi sunt doar nişte proşti, pentru că nu vor să accepte că interesul naţional e dat de interesul lui personal, în primul rând.
Dar cel mai greţos mi s-a părut când s-a referit la sentimentul de dispreţ când s-a referit la renominalizarea lui Victor Ponta ca prim-ministru după 9 decembrie 2012. A fost ca în zicerea aceia, vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Te-ai gândit vreodată, Băsescule, cât eşti de dispreţuit pentru modul în ai reuşit să rămâi la Cotroceni?

Mehedinti Blog online: Preşedintele Traian Băsescu a avansat în grad mai ...

Mehedinti Blog online: Preşedintele Traian Băsescu a avansat în grad mai ...: Comunicat de presă (27 noiembrie 2012)   Ref.: Decrete semnate de președintele României, domnul Traian Băsescu, marți, 27 noiemb...