Mulţi prieteni se vor supăra, cred, din cauza a ceea ce scriu acum. Dar aşa cum ei îşi exprimă pe reţelele de socializare opţiunea pentru monarhie, tot aşa îmi exprim şi eu opţiunea republicană. Mulţi dintre prietenii la care fac referire, în special cei mai tineri, habar nu au ce a însemnat regalitatea pentru România şi pentru destinul românilor. Pentru că în afară de regele Carol I, restul au fost vai de ei. Fugari de pe front în primul război mondial, afemeiaţi, puşi pe căpătuială, iar ultimul şi-a trădat până şi armata care l-a făcut mareşal şi a făcut posibil ca zeci de mii de militari să-şi lase oasele în Siberia, doar pentru ca el să primească în schimb o decoraţie şi o avionetă de la Stalin. Dacă tot se stabilise de Stalin şi Churchill că România va intra sub cizma rusească, pentru ce a fost nevoie să pună şi el umărul la asta? Cât despre Radu Duda, dacă îmi spune şi mie definiţia liniei de miră sau care este unitatea de foc pentru pistolul-mitralieră, atunci sunt dispus poate să-i recunosc gradul de colonel în rezervă, făcut cadou - cu încălcarea tuturor regulilor stabilite de Statutul cadrelor militare - de nişte capi ai armatei române care nu se deosebesc cu mult de unii dintre cei care au fost miniştri de război în perioada interbelică.
Dacă am fi avut cu adevărat cu cine ne mândri, poate aş fi gândit altfel. Dar nu pot să uit ce au reprezentat sau reprezintă pentru supuşii lor şi istoria lumii, de exemplu, maiestăţile lor Elisabeta, Victoria sau Elisabeta a II-a, în comparaţie cu regii noştri.
Cât despre opţiunea mea republicană, o văd cu totul diferită faţă de ceea ce avem în prezent în România. Pe scurt, primul-ministru să aibă cu adevărat puteri executive, iar Parlamentul să fie singurul organ cu putere de legiferare, inclusiv în domeniul iniţiativei şi propunerilor legistative. Iar funcţia de preşedinte să dispară, pentru că ceea ce are acum în atribuţii poate fi îndeplinit de primul-ministru.
Şi acum, liber la critici şi huiduieli. Că doar trăim în democraţia tipic românească, nu?
