Intalnirea USL - SCMD
La initiativa şi solicitarea deputatei ALINA GORGHIU, duminică 31.08.2011, ora 11.00, a avut loc întâlnirea cu membrii SCMD, intâlnire oglindită în presă:
ZIUA VECHE
Întâlnire USL-SCMD
Scris de : Marin Neacșu 2011-08-01 08:25
Duminică, 31 iulie 2011, la Craiova, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor filialei Dolj a SCMD cu unii membri ai USL, mai concret ai PNL: deputat Alina Gorghiu, senator Mircea Diaconu, deputat Ionuţ Stroe şi Elena Cobuz, membru SCMD, consilier pe probleme militare al Alinei Gorghiu.
Întâlnirea a debutat cu o discuţie internă între sindicalişti – veniţi în număr destul de mic, dar din motive obiective – şi doamna Cobuz, având ca subiect pensiile militare şi modul în care departamentul juridic al SCMD se implică în rezolvarea problemelor sindicaliştilor. După sosirea celorlalţi invitaţi, discuţia s-a axat pe modul în care USL se implică şi se va implica pe aspecte ce ţin de legea unitară a pensiilor, respectiv reintroducerea pensiilor militarilor şi a celorlalte structuri din Sistemul Naţional de Apărare în sistemul pensiilor ocupaţionale. Alina Gorghiu a dat asigurări că aceasta este una din priorităţile USL imediat după câştigarea alegerilor din 2012, dar a cerut sprijinul SCMD şi al tuturor celor interesaţi, în realizarea unui proiect de lege viabil, fiabil şi documentat, până la momentul alegerilor.
Senatorul Mircea Diaconu a atras atenţia rezerviştilor militari să nu cadă în plasa abil întinsă de guvernanţi şi să nu accepte jumătăţile de măsură, respectiv principiul contributivităţii, atât timp cât armata îşi desfăşoară activităţile după o lege separată, care o privează de drepturile celor care se supun principiului contributivităţii. “ Aici este vorba de respectarea unor principii şi nu de cuantumuri ”, spunea domnul senator, adăugând: “Hai să ne ţinem de mâini, hai să fim uniţi, să deratizăm odată ţara aceasta . Ne aflăm într-o ţară sub ocupaţie şi nu putem izbândi decât împreună !”
Vizavi de principii, deputatul Alina Gorghiu spunea: „Eu, dacă vom câştiga alegerile, într-o revizuire a legii pensiilor, nu pot trece peste principiul neretroactivităţii legilor sau peste cel al dreptului câştigat ! Sunt principii de drept peste care nu se poate trece.”
S-a pus în discuţie şi modul în care unii parlamentari USL au votat OUG 1./2011, cu accent pe cazul Nini Săpunaru. Alina Gorghiu a menţionat că este vorba probabil de o greşeală a sistemului electronic deoarece domnul Săpunaru a votat ca şi ceilalţi colegi de partid. În lămurirea acestui aspect, deputatul Nini Săpunaru a cerut tuturor organelor abilitate, verificarea modului în care i s-a înregistrat votul.