sâmbătă, 6 august 2011

Armata țării în care România nu are ambasador

O țară în care România nu are ambasador. Oare care or mai fi relațiile dintre armata română și armata chineză?

China military 2011
Chinese military forces 2010

Și ce frumusețe de militari are această țară!
O adevărată trecere în revistă a trupelor și răspunsul acestora la salutul președintelui
Să ne aducem aminte cum este însă la noi sub regimul Băsescu? Nu merită.

Avem un ministru care "sifonează"?


EXCLUSIV Ministrul Igaş a avertizat, în noiembrie 2010, că vor fi descinderi în vama Naidăş



Protecţia şpăgarilor din vămile de la graniţa cu Serbia era asigurată de la Bucureşti, din structura de conducere a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau chiar de la Ministerul de Interne , reiese din înregistrările ambientale realizate de investigatorul sub acoperire al DGA infiltrat în vama Naidăş  şi din interceptările telefonice. Conform acestora, reiese că ministrul de Interne, Traian Igaş, a transmis un semnal încă din noiembrie 2010, în plină investigaţie a DNA,  că urmează acţiuni în vama Naidăş.
Unul dintre personajele cele mai influente din acest punct de trecere a frontierei era agentul principal Pantea Sorin Marin, din Arad, care s-a lăudat, printre altele, agentului sub acoperire Iovu Marian Daniel, că este protejat de ” ofiţerul de poliţie Haralambie, şeful STCF din IGPF. În baza acestor relaţii pe care le are în vârful IGPF, Pantea Sorin Marin este anunţat de fiecare dată când trebuie să vină controlul, iar el îşi ia liber în acele zile pentru a evita să fie surprins că ia mită de la traficanţii de ţigări”. În ziua în care investigatorul trebuia să dea testul de admitere ca lucrător în punctul Naidăş, Pantea i-a dat răspunsurile înainte “motivând că i le-a solicitat unui prieten de la IGPF, căruia de-a lungul timpului i-a oferit parfumuri, bani. Acesta din urmă i-a trimis  răspunsurile pe e-mail”.
Agentul Pantea, care se pregătea să-şi organizeze o tură cu oameni fideli cu care să poată “lucra” fără  griji, a intrat în alertă, în 29 noiembrie 2010, când a aflat că s-a decis mutarea acestora pe alte ture. Acesta nu a ezitat să apeleze la toţi susţinătorii  - naşul său care ar avea legături cu ministrul de Interne, Traian Igaş şi un important om de afaceri botezat “Moşu”. După o scurtă discuţie cu comisarul Cezar Bertea, şeful de atunci al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, Pantea a luat unul dintre telefoanele investigatorului sub acoperire şi a sunat să intervină, după care au comentat situaţia.
Pantea Sorin Marin: Asta îi. O să coste ceva, dar p..a mea. Asta zicea – că o să zică, o să ceară ceva. Normal. Îi facem un cadou de sărbători.
Iovu Marian Daniel: Cui?
PSM: Lui Igaş. Îi ducem ceva de sărbători. El acuma a zis: bă, eu acum vorbesc. O să vă lase, dar sunt convins că o să ceară câte ceva. Asta îi. Ne strângem, dăm o dată (neinteligibil). N-avem ce face. Vă pun iar pe voi doi pe intrare şi mergem. Îi dăm.
IMD: Dar ştii p..a mea. E Igaş, cine-i?
PSM: Da, mă. Ce p..a mea, te uiţi aşa? Mă tu eşti nebun – ăla de când era, nu era nimic, naşul meu..de când era nimic l-a ajutat şi cu echipa… Îţi arăt poze de acasă de la mine să vezi când a fost cu noi la chefuri…O cântat la chefuri.. E aşa cu el, mă..nu ştiu ce senator a zis: bă, e extraordinar, un băiat extraordinar. Zice: bă, uite o sunat şi a zis..îţi dau cuvântul meu de onoare că el n-a făcut bănuţii ăştia. Dar, ce să-i facă? Ştii? Să rămână acolo, să facă şi el ceva. Băi, spune-i că-i super OK să facă şi când îi, îi. Să nu vină.. nu, nu-i taxă lunar. E super ok , ăştia numai pentru tine, o zis. Nu-i problemă. Şi era şeful senatorilor. N-o trecut 2 săptămâni sau 3 săptămâni şi..direct ministru. Şi el o zis, bă, eu nu uit atunci, i-a zis lui naşu-meu. Nu uit că ai fost bun. Nu uit. Înţelegi? Deci nu se pune problema. Îţi spun eu cum se pune problema. Dar mă, îi facem un cadou şi gata. Şi asta pentru ce? Că o mâncat c…t prefectul. Şi careva a mâncat c..t pentru el.
După aproximativ  jumătate de ora, Pantea a intrat extrem de agitat în biroul unde era investigatorul sub acoperire.
PSM: Te rog frumos. Aruncă cartela şi dă tel..aruncă telefonul
IMD: Închide, mă, uşa. Ce?
PSM: Tre să mă duc eu la el şi să-i spun să aibă..să..să mă asculte şi să nu se atingă de noi, Io trebuie să mă duc să-i spun. Io mai multe nu pot să spun. Dacă vrea s-asculte bine. Dacă nu să ne mute, Cum crede ele că e mai bine. Dar eu ăi spun să nu ne mute pentru că va fi beleaua cât uşa. Pentru că ăla-i foc şi pară. Îi foc şi pară acuma.
IMD: Cine?
PSM: Igaş. O zis că-i foc şi pară. Atâta a putut să-mi spună. O zis că-i foc şi pară. Cu ăsta nu mai stă la discuţii. O să se întâmple mari lucruri aicea. O să vezi. 
IMD: Păi, zii mă. Stai în p…a mea.
PSM: E terminat. El a zis că…a zis bă, zice, mi-e jenă, mi-e jenă.
IMD: Adică e pe noi?
PSM: Nu, nu, nu. Pe el. Pe Cezar şi pe prefect. O zis că nu se poate. I-a închis telefonul.  O zis ştie despre ce e vorba. O zis ştiu…nu ştie amănunţit, dar nu-i bai, nu numai pentru mine o să sune…dar lasă-i în pace. Nu te mai du pe acolo. Spune-i, numai să-i spună să-i lase-n pace.
Ulterior, într-o declaraţie a investigatorului sub acoperire, acesta a relatat procurorilor DNA că într-o discuţie cu Pantea, acesta a “afirmat că Igaş este supărat pe Bertea Cezar, iar în luna decembrie va fi iureş la Naidăş. La ora 16, 32., Pantea Sorin Marin mi-a comunicat că naşul său i-a transmis faptul că Igaş nu-l poate proteja în cazul în care se dovedea împlicarea sa în săvârşirea de infracţiuni”.
Scris de  in 05/08/2011 – 4:21 PM  http://www.pressalert.ro/2011/08/exclusiv-ministrul-igas-a-avertizat-in-noiembrie-2010-ca-vor-fi-descinderi-in-vama-naidas/