Crin Antonescu
Vă mulţumesc pentru prezenţa la această întâlnire, în plină duminică şi, împreună cu colegul meu, domnul deputat Ciprian Dobre, vrem să ne referim şi să transmitem nişte mesaje în legătură cu câteva lucruri care sunt de maximă gravitate şi care, pe parcursul săptămânii ce se încheie astăzi, s-au petrecut pe scena politică românească la vârf.
Ceea ce preşedintele Traian Băsescu a făcut în faţa judecătorilor este, probabil, nu-i uşor de ales, dar e probabil cel mai grav, cel mai important abuz, cea mai semnificativă încălcare a normelor fundamentale ale statului de drept şi ale regimului democratic din România. Lăsând la o parte, trecând cu brutalitate peste orice spirit şi peste litera Constituţiei, preşedintele s-a erijat, aşa cum s-a auto-calificat, într-un diriginte care impune puterii judecătoreşti ce trebuie să facă, cum trebuie să facă şi când trebuie să facă.
Colegul meu, care este şi un distins jurist, va detalia aspectele constituţionale şi juridice ale acestui abuz. Din punct de vedere politic, eu vreau să spun foarte clar că ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept, că este un motiv, un temei de declanşare a procedurii de suspendare şi ulterior demitere a preşedintelui şi că Partidul Naţional Liberal, în numele căruia vorbesc, va fi parte a iniţierii acestei proceduri imediat ce va avea şansa politică să fie transpusă în realitate.
În al doilea rând, doresc să transmit un mesaj şi de solidaritate şi de încurajare către toţi magistraţii, către toţi judecătorii care sunt victimele acestei încălcări a statului de drept. Ei trebuie, şi le cerem asta cu tot respectul, să reziste, să-şi respecte condiţia de putere în stat, să-şi respecte condiţia de independenţă şi să procedeze, să acţioneze în exerciţiul magistraturii lor, exclusiv în respectul şi în supunerea faţă de lege.
Astăzi, societatea românească şi statul de drept din România, atacate pe diferite flancuri de către o putere abuzivă cu tendinţe vădit dictatoriale, are în puterea judecătorească poate un ultim pilon de rezistenţă şi este o responsabilitate mai mult decât profesională pentru oamenii învestiţi cu această magistratură să reziste şi să-şi facă datoria corect
În numele Partidului Naţional Liberal, care întotdeauna, atât în activitatea sa legislativă, în exerciţiul acţiunii sale guvernamentale, atunci când s-a aflat la putere, cât şi în exercitarea prerogativelor şi obligaţiilor de partid de opoziţie, atunci când s-a aflat în opoziţie, a acordat o prioritate absolută separaţiei puterilor în stat, independenţei justiţiei şi apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, pentru că în ultimă instanţă despre asta este vorba, despre drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care sunt garantate şi care sunt apărate de justiţie, nu despre drepturile magistraţilor, Partidul Naţional Liberal, deci, asigură pe toţi judecătorii şi pe toţi magistraţii din România că este o forţă politică ce le va apăra independenţa şi le va respecta independenţa şi că împreună cu întreaga societate civilă trebuie să ne facem datoria corect şi trebuie să rezistăm acestor presiuni şi acestor abuzuri
În al treilea şi ultim rând, adresez un apel societăţii civile din România, atât cât există ea, acolo unde există ea în condiţie autentică. Nu e vorba, în această perioadă şi de perioada care va urma, de un joc între partide, de o luptă între partide, de o competiţie normală pentru putere. Este vorba despre o bătălie pentru a apăra democraţia, statul de drept în România, atât cât ele au existat şi în această bătălie nu pot doar partidele politice din opoziţie să câştige singure.
Nu cerem susţinere pentru partidele noastre. Nu cerem susţinere pentru noi în competiţia politică. Cerem susţinere din partea societăţii civile pentru apărarea drepturilor, libertăţilor cetăţeneşti, statului de drept. Cerem susţinere din partea societăţii civile pentru ca în secolului XXI şi în interiorul Uniunii Europene să nu trăim experienţe aberante, aşa cum ni se întâmplă an după an, lună după lună şi, iată, zi după zi.
Îl invit mai departe şi vă rog să-i acordaţi toată atenţia pe colegul meu, domnul deputat Ciprian Dobre.
Ciprian Dobre
Mulţumesc mult domnule preşedinte! Sigur că da, cred că dimineaţa de joi a acestei săptămâni va rămâne mult timp pe eşafodajul justiţiei româneşti ca fiind cel mai virulent atac din istoria post-decembristă a României. Cel mai virulent atac din ce motiv?
Un preşedinte dezlănţuit care atacă justiţia în atributul său, adică în independenţa justiţiei reprezintă, de fapt, forma clasică a dictatorului. Asemănarea este izbitoare între preşedintele nostru Traian Băsescu şi Stalin atunci când a desfiinţat toate tribunalele şi a înfiinţat tribunalele poporului. Acest neo-stalinism, care nu conduce nicăieri din prisma constituţională – şi reamintesc prevederile articolului 16, alin 2 din Constituţia României care sună în felul următor: Nimeni nu este mai presus de lege. Or câtă vreme o autoritate consacrată constituţional, cum este preşedintele şi Administraţia Prezidenţială, când vorbeşte despre Justiţie arată că temeiul unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie indicarea sursei financiare, din acel moment este negat rolul de putere în stat al instanţei judecătoreşti. Se pune în discuţie caracterul obligatoriu al unei hotărâri judecătoreşti. Câtă vreme în această ţară, chiar după ce va pleca PDL-ul de la putere, va rămâne pe masă, în toată ţara, o singură bucată de pâine, aceea trebuie împărţită către toţi cetăţenii ei, aşa cum va spune un judecător. Nu cum va spune un preşedinte, sau un senator, sau un deputat sau un om simplu. Asta înseamnă, de fapt, lege. Or, dacă ne-am lua după preşedintele Traian Băsescu, care critică o hotărâre judecătorească – mă rog, că l-au supărat pe la Arad judecătorii şi nu s-a dus licitaţia încotro îşi dorea, asta e o altă problemă, dar continuând, dacă o astfel de afirmaţie e adevărată că o hotărâre judecătorească nu se ia după cum zice legea, ci trebuie indicată sursa de finanţare, atunci vin şi întreb Administraţia Prezidenţială şi pe cei care-l susţin pe preşedintele Traian Băsescu, cum să procedeze de mâine, de luni, judecătorii în instanţele judecătoreşti? Să amâne procesele la nesfârşit? A fost criticată justiţia şi judecătorii că prea mult tergiversează dosarele. Să nu mai judece pur şi simplu sau înfiinţăm un tribunal suprem sau un tribunal al poporului la Palatul Cotroceni? Cine trebuie să soluţioneze dosarele din justiţie? Cei chemaţi de lege să facă asta sau preşedintele, printr-un tribunal ad-hoc, ce ar urma să fie creat la Palatul Cotroceni? Pentru că, să-mi fie iertată până la urmă aprecierea, se vede de departe că acest atac virulent la adresa justiţiei vine ca o motivare, un reflex al neputinţei preşedintelui Traian Băsescu de a mai conduce ţara. A afirmat că dacă se respectă hotărârile judecătoreşti, ţara intră în faliment. Nu domnule preşedinte. Țara intră în faliment din cauza faptului că acel contabil de la Braşov, care îndeplineşte funcţia de ministru al finanţelor, nu reuşeşte nici măcar să articuleze coerent un argument al politicii fiscale a României. Falimentul este în lipsa unor măsuri de creştere economică, a unui sistem ce s-a ancorat doar în măsuri de austeritate. Plăcerea şi lăcomia de a tăia pensii sau salarii ş.a.m.d. Acesta este falimentul ţării.
Faliment şi o subminare a statului de drept este această declaraţie la adresa justiţiei, ca să nu vorbim care sunt principalele obligaţii ale preşedintelui în statul de drept numit România? Pentru că dacă luăm şi analizăm prevederile constituţionale, doar trădarea interesului naţional s-ar potrivi pe această fotografie a unui preşedinte disperat, care înfierează justiţia şi cred că tot aici putem să vorbim foarte clar, pentru că am observat şi cu toţii cred că am văzut acest lucru că în PDL – spre exemplu doamna Monica Macovei cu siguranţă nu cred că va tolera această atitudine a preşedintelui României, care a negat puterea judecătorească şi independenţa ei. De asemenea, nici Sever Voinescu nu cred că nu se va delimita de această declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu şi cred că Cezar Preda are o defecţiune pe blogul dumnealui. N-am văzut nicio postare care să se refere sau să atingă măcar această, până la urmă, decapitare a independenţei justiţiei din România şi sunt ferm convins că iniţiativa lui Cezar Preda, ce vizează modificarea Legii securităţii naţionale, este strâns legată de acest atac furibund la adresa justiţiei.
De fapt, justiţia independentă nu este niciodată prietenă cu dictatorii. Orice pornire autocrată nu are legătură cu independenţa justiţiei şi a judecătorilor în general şi apelul pe care preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a făcut la societatea civilă, dar la toate forţele politice sau nepolitice, apte să lupte pentru democraţie, vreau să-l întăresc şi eu pentru că într-adevăr, chiar şi această declaraţie, cel puţin a mea, nu este una politică. Am depăşit demult sfera politicului. Acesta este un apel, de fapt, la ce se întâmplă în ultimii trei ani. O democraţie trasă de păr, pe care încă unii pe la televizor o numesc democraţie. Da, avem încă o democraţie trasă de păr până joi, la ora 11.00, când preşedintele a făcut acest atac.
Cred că trebuie subliniat foarte, foarte clar faptul că dacă justiţia cedează aşa cum au cedat poliţiştii – şi vă aduceţi aminte cât de supărat a fost preşedintele pe Poliţia Rutieră ş.a.m.d, cu caschetele şi tot ce a urmat, urmează justiţia şi judecătorii, eu cred că din acel moment putem să ne aşteptăm ca cineva să ne bată noaptea la uşă şi să ne conducă direct în dube. Asta mai urmează în România dacă nu reuşim să ne trezim din această amorţeală, această amorţeală care de fapt vine pe fondul violării drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului cel puţin de două ori pe săptămână. Lucru foarte grav şi despre care ne-am obişnuit să spunem: Păi aşa-i Băsescu.
Nu, n-o să ne schimbăm noi, o naţiune, după chipul şi asemănarea unui conducător vremelnic, pentru că avem încă acea cultură necesară să deosebim între un sistem autocrat şi statul de drept. Statul de drept trebuie şi avem această datorie şi în USL, dar şi la Partidul Naţional Liberal, să apărăm aceste valori, valori apărate şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de Constituţia României.
Vă mulţumesc!
Jurnalist: Totul s-a întâmplat joi. Astăzi e duminică. Ce s-a întâmplat între timp de reacţia e la trei zile de la eveniment. A doua întrebare: Concret, ce veţi face? Spuneţi că este un temei de declanşare a procedurilor de suspendare şi ulterior de demitere şi că veţi fi parte ai acestui proces. Concret, care sunt paşii pe care îi veţi face? Și trei, dacă aţi discutat şi cu partenerii dumneavoastră, PSD-ul?
Crin Antonescu: Da. În legătură cu prima întrebare, sigur, există o dinamică foarte vioaie a declaraţiilor, replicilor, contra-declaraţiilor în viaţa politică românească, pe care însă, din punctul nostru de vedere, nu avem de ce să o respectăm în fiecare caz. Există situaţii şi situaţii. Repet, aici este vorba de o situaţie extrem de gravă. Noi, imediat după şocul, pentru că vă mărturisesc foarte sincer, obişnuit cu tot felul de acţiuni declaraţii, gesturi ale lui Traian Băsescu, neconforme cu spiritul unui stat de drept, am crezut că, totuşi, lucrurile acestea au o limită, că nu mai are cum să ne surprindă. Ce s-a întâmplat joi este de o asemenea gravitate încât pentru noi a fost un şoc. Adică, reamintesc ceea ce s-a pomenit zilele acestea. Eu am fost în Parlamentul României în 1995 şi împreună cu colegii din opoziţie de atunci am iniţiat un demers de suspendare, pe care sigur l-am pierdut la vot în Parlament, împotriva preşedintelui României de atunci, Ion Iliescu, care a declarat în treacăt ceva care se putea interpreta în sensul unei recomandări, sugestii asupra judecătorilor, să ţină parte chiriaşilor în procesele cu proprietarii. S-a ajuns la suspendare, la, mă rog, încercarea de suspendare şi a fost o mare dezbatere, o reacţie virulentă în cea mai mare parte a presei româneşti atunci. Or ca astăzi, în faţa magistraţilor, preşedintele să bată cu pumnu-n masă şi să spună nişte lucruri nemaiauzite şi anume că o sentinţă trebuie să indice sursa, confundând prevederile legale constituţionale care se aplică unei iniţiative legislative cu o sentinţă judecătorească. Să spună ceea ce colegul meu cita, dacă respectăm hotărârile justiţiei, suntem o ţară în faliment. Să ameninţe, nu să sugereze, nu să recomande, nu să insinueze, să ameninţe pur şi simplu o putere în stat, independentă, şi anume puterea judecătorească, astea sunt lucrurile extrem de grave la care, din punctul nostru de vedere, problema nu este să răspunzi în primele cinci minute, să te duci să declari undeva la o televiziune, ci pe care să o analizezi cât se poate de serios, iar când am spus că acesta este un motiv atât de temeinic de suspendare încât el va declanşa procedurile, din punctul nostru de vedere, cu certitudine orice s-ar mai întâmpla până atunci, am spus-o pentru prima dată şi foarte hotărât.
În al doilea rând, ce se întâmplă, care sunt paşii? Concret, sunt paşii prevăzuţi de Constituţie în cadrul suspendării. Am spus doar că vom face acest lucru atunci când va exista conjunctura politică pentru ca un asemenea demers să aibă şanse de reuşită pentru a ajunge la judecata supremă în astfel de cazuri, care este judecata alegătorilor printr-un referendum.
Jurnalist: Ah, deci nu acum.
Crin Antonescu: Am spus foarte clar. Dacă vorbeam despre o acţiune pe care o pornim luni, vă anunţam acest lucru explicit.
Jurnalist: Şi când se va întâmpla?
Crin Antonescu: Cel târziu şi cu siguranţă după alegerile parlamentare, când România va avea un parlament legitim, pentru că astăzi nu are un parlament legitim şi reamintesc faptul că noi am ajuns aici foarte repede pentru că atunci când preşedintele ţării a patronat o acţiune de trafic de voturi, practic, a patronat şi patronează în continuare falsificarea votului electoratului, prin trecerea unor deputaţi din opoziţie la putere, prin trecerea unor primari ş.a.m.d, toată lumea a comentat asta aproape ca pe o performanţă.
Atunci când preşedintele a făcut comentarii inacceptabile la adresa libertăţii presei, toată lumea a savurat războiul cu mogulii, fără să observe că mogulii ba sunt buni, ba nu sunt buni, în funcţie de cum îi servesc interesele temporar preşedintelui.
Atunci când preşedintele a discutat în termeni greu acceptabili şi pentru un competitor politic, dar cu totul şi cu totul inacceptabil pentru un preşedinte despre opoziţie, când a demonizat opoziţia, când a ignorat opoziţia, când a insultat opoziţia, tuturor li s-a părut normal. Atunci când preşedintele şi-a arogat dreptul de a dicta politica economică şi bugetară a guvernului, atribut conferit guvernului prin excelenţă şi explicit de către Constituţie, toată lumea a spus: Aşa-i la noi. Domnul Băsescu, sigur, comandă guvernului dacă-i Boc prim-ministru. Când a demonizat, a insultat, a atacat parlamentul ţării ca instituţie, toată lumea a zis: Las’ că bine le face că sunt nişte nesuferiţi pe acolo care nu-mi plac mie, deşi i-am ales, că nu ni i-au pus nici ruşii, nici americanii, nici extratereştrii pe parlamentari. În momentul în care preşedintele ţării a patronat adunări de partid, a organizat la reşedinţa sa adunări de partid, a spus cine trebuie să câştige alegerile, a dat garanţii că o anumită formaţiune politică va câştiga şi nu altele, lucru nemaivăzut, nemaiîntâlnit şi cu totul incompatibil cu spiritul Constituţiei, toată lumea a zis că merge.
Astăzi este un atac, repet, la ultimul stâlp de rezistenţă al unei societăţii democratice şi ultima zonă pe care preşedintele nu o controlează şi în sensul acesta lucrurile sunt de o maximă gravitate, de o gravitate fără precedent, de aceea noi am analizat din punct de vedere juridic, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere politic această situaţie şi v-am comunicat astăzi, pentru că acesta am socotit noi că este timpul potrivit, aceste lucruri.
Jurnalist: Cum caracterizaţi justiţia din România lui noiembrie 2011 şi cum vi se pare reacţia palidă a celor, să zicem, învinuiţi de preşedinte şi chiar a ministrului Justiţiei?
Crin Antonescu: Eh, despre ministrul Justiţiei n-are rost să ne mirăm. Sigur că prima aşteptare pe care o aveai ca privitor era ca cineva, dacă nu ministrul Justiţiei, legat politic de apartenenţa sa la un cabinet, altcineva, reprezentant al corpului judecătorilor de acolo, să îi spună la un moment dat preşedintelui, cu toată politeţea dar cu toată fermitate, ceea ce a spus un comunicat al magistraţilor din România, cred. Nu comentez.
Cred că şi absenţa unei asemenea replici ne arată că nu e de glumă, că este foarte periculos, că oamenii sunt timoraţi şi pentru că tot trăim într-o ţară care are experienţe nefaste în această privinţă e nevoie, o dată în plus, să tragem un semnal de alarmă. Cum caracterizez justiţia din România? Sigur că e o discuţie foarte lungă. Pot însă să vă spun un singur lucru, acum, pe scurt. Cred că justiţia în ansamblul instituţional nu este nici mai bună, nici mai rea în funcţionarea ei, în calitatea ei, în prestaţia ei publică, nu este în mod semnificativ mai bună sau mai rea decât alte instituţii româneşti, numai că, asta însemnând că înţeleg foarte clar că există lucruri pe care justiţia trebuie să le facă mult mai bine, că există un loc mare de reformă, în continuare, în Justiţie, nu e nici un fel de dubiu în legătură cu asta. Nu asta pun eu în discuţie sau nu astfel de afirmaţie a preşedintelui, dacă a făcut-o, pun eu în discuţie. Pun în discuţie însă faptul că anihilând independenţa justiţiei putem să o facem mai bună, dimpotrivă.
Dacă totuşi astăzi, nu totdeauna, nu suficient de repede, dar cetăţeni sau instituţii din România îşi pot găsi dreptatea chiar împotriva Guvernului, chiar împotriva statului, pentru că aici avem proba unei justiţii democratice, dacă totuşi mai putem găsi asta, asta e pentru că totuşi justiţia este independentă şi noi trebuie să apărăm această independenţă a justiţiei. Când apărăm independenţa Justiţiei, nu apărăm întârzierile, nu apărăm abuzurile, nu apărăm greşelile care există şi ele în acest domeniu de activitate şi în acest ansamblu instituţional, ci apărăm premisa pe care putem să discutăm despre o justiţie mai bună sau nu, pentru că, apropo de raporturile cu statul, domnul preşedinte a mai spus ceva, dar asta e deja un rafinament, e aproape filozofie, a mai spus ceva implicit, a spus că în faţa justiţiei, regimul statului nu este acelaşi cu al cetăţeanul.
Că dacă eu mă judec cu domnul Ciprian Dobre şi hotărăşte justiţia că îi datorez nişte despăgubiri, pe mine nu mă întreabă dacă am sau nu aceşti bani, ci mă condamnă să-i dau banii, dar statul, pentru că întâmplător are un guvern tembel şi corupt, nu are bani şi ca atare, ne spune domnul Băsescu indirect, trebuie să beneficieze de un alt regim. Dar de ce nu protestează domnul Traian Băsescu, de ce nu face un drum până la Curţile europene, unde cetăţeni români au câştigat inclusiv drept la despăgubiri financiare pe care le suportă statul român, de ce nu face un drum până acolo să facă pe dirigintele puţin, să bată cu pumnu-n masă şi să le spună celor de acolo, de la CEDO sau de la alte instanţe, că România lui şi a lui Boc nu are bani? Asta cred despre justiţie.
Ciprian Dobre: Aş putea să completez aici pe practica CEDO, eventual chiar în procesul în care statul român, respectiv guvernul care, şi aici vroiam să fac o adăugire, guvernul sau statul român este persoană juridică de drept public. Noi toţi suntem câte o persoană fizică. Partidul, să zicem, este o persoană juridică de drept privat. Țara, statul este o persoană juridică de drept public, la fel ca şi noi, garantate, prin Constituţie, că avem aceleaşi drepturi, persoanele, fără a deosebi între persoana juridică sau persoana fizică, fără a deosebi între persoana juridică de drept privat sau de drept public. Poate că într-adevăr ar trebui să meargă preşedintele ţării şi pe la alte instanţe şi să nu plătească, spre exemplu, despăgubirile la care statul român a fost obligat în acel proces în care domnul Morar, şeful DNA-ului din România, a fost procuror şi a încălcat drepturile şi libertăţile cetăţeanului anchetat de dumnealui. Poate la aceşti bani se referă domnul preşedinte Traian Băsescu. Poate cu acei bani am fi reuşit poate să nu ne atingem şi să nu impozităm, respectiv să tragem CAS din pensiile de peste 8 milioane de lei şi vorbesc despre lei vechi.
Jurnalist: Domnule Antonescu, aveţi cunoştinţă de acea declaraţie făcută în urmă cu câteva luni de către Traian Băsescu care spunea că în calitatea sa de preşedinte, de şef de stat este peste toate cele trei puteri?
Crin Antonescu: Nu o ştiam, dar unde a făcut-o? Poate a făcut-o în mediul privat, la o oră mai târzie.
Jurnalist: A făcut-o la postul public de televiziune.
Crin Antonescu: Da, sigur că, din comportamentul domniei sale, răzbătea foarte clar acest lucru. Sper că nu mă întrebaţi dacă sunt de acord? Prima chestiune marcată aici şi de colegul meu este că domnul preşedinte, până la a vedea şi a evalua al cui şef este, trebuie să ştie că are oricum un şef, că există legea în faţa căreia el este egal cu toate celelalte instituţii şi cu toţi ceilalţi cetăţeni şi căreia îi este definitiv şi iremediabil supus. Pentru tupeul cu totul remarcabil al unui fost şi probabil viitor inculpat de a bate cu pumnu-n masă judecătorilor, e bine să ştie acest lucru.
De ce spun fost cred că ştiţi. De ce spun viitor, ca să nu interpretaţi greşit şi ca să nu-l aud şi pe domnul Băsescu plângând ca doamna Culcer că se simte ameninţat, victimă a ameninţărilor mele şi ale lui Ponta. Pentru că anumite cauze, din câte ştiu, din cât s-a făcut public, au fost suspendate şi domnia sa nu mai este în vizorul Justiţiei pentru multe, pe motiv că e preşedinte. Cum de principiu condiţia de preşedinte nu se poate prelungi pe tot timpul vieţii domnului preşedinte, este deci foarte posibil să fie viitor inculpat sau ce era în cauza respectivă.
În raport cu celelalte puteri, sigur eu am văzut cum şi domnul preşedinte şi propagandiştii săi de ambele sexe şi de toate vârstele repetă, nu întâmplător, au ajuns să nu rateze nicio ocazie să repete formula „şeful statului”, „şeful statului”, „şeful statului”, deşi asta nu e o formulă oficială şi constituţional formulată, stipulată nicăieri, e acceptabilă din punct de vedere să zicem informal. Repetă asta pentru că pe de-o parte are mentalitatea ca zonă, care e bună în anumite locuri şi în anumite instituţii, dar nu merge cu Preşedinţia unui stat democratic, şi pe de altă parte pentru că ştie că în România, la straturi necăjite, amărâte, puţin informate, puţin cultivate ale populaţiei există mistica şefului, autoritatea şefului care are întotdeauna dreptate. De asta face acest lucru.
Afirmaţia că este superior şi are autoritate asupra celorlalte puteri ale statului, ca să spun aşa, îi îngroaşă dosarul, pentru că este o afirmaţie fără niciun fel de temei constituţional şi calitatea preşedintelui sau rolul preşedintelui în raport cu puterile statului, preşedintele nefiind el ca instituţie vreo putere a statului – atenţie, puterile statului sunt legislativă, executivă, care nu-i doar şi nu e în primul rând preşedintele, şi judecătorească, calitatea lui este prevăzută clar de Constituţie şi anume de mediator, de a media între puterile statului şi a media între nişte părţi nu înseamnă deloc şi automat că eşti şeful sau că eşti superiorul ierarhic al acelor părţi.
Ciprian Dobre: Dacă îmi permiteţi o remarcă şi va fi uşor mai relaxată remarca mea. În clasa a VIII-a se face educaţie civică. Înainte să intru în calitatea de parlamentar aveam acest obicei că stăteam de vorbă cu cei de-a VIII-a la educaţie civică, fiind jurist de profesie. Întotdeuna, invariabil, atunci când cu aceşti copii stai de vorbă şi le explici despre Parlament că e putere în stat, despre Guvern că e putere în stat, despre Justiţie că este putere în stat, copii foarte candizi de data aceasta întreabă toţi: „Şi care e mai tare?”. Şi întotdeaună trebuie să le explicăm că niciodată nu e voie să punem problema aşa. Important pentru ansamblul celor trei puteri, adică cum se distribuie forţa statală pe cele trei paliere este ca ele trei să nu fie niciodată una mai puternică decât cealaltă pentru că doar aşa se poate realiza un echilibru. Deci dacă ar fi absolvit acel curs elementar din clasa a VIII-a, preşedintelui Traian Băsescu i-ar fi fost ruşine să se poziţioneze el însuşi ca fiind deasupra altor puteri. E o ruşine pentru orice reprezentant al vreunei puteri să aibă o asemenea pretenţie.
Crin Antonescu: Îndemnat de asta vă cer şi eu îngăduinţa unei paranteze în apărarea domnului preşedinte. Pe vremea domniei sale, ca şi pe vremea mea, se făcea ceva educaţie civică, dar nu cu trei puteri, ci cu una singură şi poate că…
Şi ca să fie limpede încă o dată pentru cititorii, ascultătorii dumneavoastră, domne’ trebuie înţeles acest lucru: „cine de unde are puterea, ăla este şeful”. Un ministru are drept şef pe primul-ministru. Primul-ministru are şef, dacă vreţi să spunem aşa, Parlamentul, pentru că primul-ministru are puterea împreună cu guvernul său –atenţie, nu de la preşedinte, ci de la Parlament. Faptul că preşedintele nominalizează, în urma constatării unei realităţi politice exprimate în Parlament, un premier care este propus de o majoritate parlamentară, nu înseamnă că preşedintele învesteşte cu putere Guvernul. Guvernul de aceea vine şi cere votul de învestitură în Parlament. Parlamentul este cel care pune în funcţie Guvernul, ca să spun popular, Parlamentul este cel care îl dă afară eventual prin moţiune de cenzură.
Parlamentul la rândul său nu are alt şef, şi de aceea este desemnat de Constituţie – organ reprezentativ suprem al poporului român, decât poporul care îl alege din patru în patru ani sau mai repede dacă sunt anticipate. Sigur că şi preşedintele la rândul său răspunde în faţa electoratului sau în faţa Parlamentului, şi ulterior electoratului, în caz de suspendare, dar trebuie să înţeleagă foarte bine că el este cel mai înalt reprezentant al statului român, că este şef, dacă tot doreşte să fie şef undeva, la CSAT de exemplu, chestiune precizată foarte clar, dar nu e nici şeful Guvernului, nici al primului-ministru, cu atât mai puţin al Parlamentului.
Despre puterea judecătorească n-are niciun rost să vorbim pentru că este o piatră de hotar, o chestiune esenţială care deosebeşte democraţiile de alte regimuri politice, faptul că Justiţia este independentă şi că se supune doar legilor pe care întradevăr Parlamentul, uneori indirect Guvernul, le fac. Păi deciziile pe care le incriminează Traian Băsescu au fost date de Justiţie de capul ei? A hotărât vreun judecător pur şi simplu ce salariu trebuie să aibă un profesor? Nu. Au făcut trimitere şi sunt întemeiate la legislaţia pe care a adoptat-o Parlamentul ţării, ba chiar la legislaţia pe care acest Guvern a iniţiat-o şi această majoritate băsescoidă a votat-o. Ei au votat legile, ei au fost cei care erau ţinuţi întradevăr să indice surse de finananţare, nu judecătorii în aplicarea unor legi pe care nu ei le-au dat.
Jurnalist: Dacă îmi permiteţi o întrebare cu bunăvoina colegilor pentru domnul deputat Dobre. Aţi spus la un moment dat că preşedintele a fost iritat de faptul că o licitaţie nu se îndrepta încotro dorea domnia sa. Întâmplător am fost la acea declaraţie şi de aici a pornit totul. Preşedintele vorbea despre o scrisoare a Comisiei Europene adresată Ministerului Transportului prin care i se tăia finanţare de 85% într-un contract de 100 de milioane de euro? Aveţi cunoştinţă de aşa ceva, pentru că Ministerul Transporturilor nu ne-a pus la dispoziţie acel document? Dacă puteţi să detaliaţi puţin cine ar fi trebuit să câştige licitaţia din punct de vedere prezidenţial.
Ciprian Dobre: Da vedeţi, iată cum escaladăm spirala. Exact pe această afirmaţie a dumneavoastră m-am bazat şi eu, şi ştiu că iritarea preşedintelui părăsit practic de toţi susţinătorii săi a venit tocmai de la acest segment de autostradă şi afirmaţia că vine de la Comisia Europeană, unde i s-a reproşat că anumiţi câştigători ai licitaţiilor pe fonduri europene sunt stabiliţi de instanţa de judecată şi că să ne spălăm pe cap cu ei, nu trebuie să am niciun fel de informaţie. Vă spun ab initio că este falsă. Şi am înţeles că nimeni de la Minsiterul Transportuirlor nu a susţinut ceea ce a spus preşedintele Traian Băsescu, respectiv preşedintele părăsit. E aberant să vii şi să susţii că un organism executiv, cum este Comisia Europeană, nu ţine cont de ceea ce spune judecătorul, pentru că altminteri sau pe cale de consecinţă, aceeaşi comisie ar trebui să vină şi să spună că nu se va supune niciodată unei hotărâri a Curţii de la Luxemburg, care în materie economică soluţionează litigiile. Niciodată n-o să vedeţi un demnitar, care are cultura necesară să înţeleagă ce înseamnă stat de drept, că va face măcar o trimitere uşor subversivă la adresa Justiţiei. Justiţia este de fapt într-o accepţiune suportul celor două puteri –executivă şi legislativă, pentru că joacă de multe ori rolul de arbitru şi anume de a interpreta textul normativ, dedus judecăţii. Deci fără Justiţie, adică două puteri – legislativ şi executiv, statul, în forma pe care noi o cunoaştem, nu poate funcţiona. El are nevoie de o a treia putere care să le echilibreze pe celelalte două.
Jurnalist: Pe scurt ne spuneţi că preşedintele a minţit?
Ciprian Dobre: Pe scurt pot să vă spun că nici nu îmi amintesc când a spus ceva adevărat.
Jurnalist: Domnule preşedinte voiam să vă întrebăm dacă dumneavoastră consideraţi că Piedone, care a trecut de puţină vreme în barca UNPR, ar putea fi un candidat comun PDL-UNPR la Primăria Capitalei?
Crin Antonescu: Iată o grijă care nu mă roade. Nu vreau să vă las fără răspuns. PDL, aşa îl cheamă?, PDL are o sumă de candidaţi. Domnul Paleologu s-a oferit să ducă lupta cu balaurul. Doamna Udrea nu, dar ne-a recomandat sau a recomandat partidului pe doamna Monica Macovei. Domnul Cristi Preda încă o dată doreşte să boxeze în faţa poporului. Deci nişte candidaţi sunt. Că Piedone ar putea fi un candidat comun iarăşi nu e treaba mea. (…) Domnul Piedone, comisarul fără arme, unde e acum? Pentru că înţeleg că formal el continuă să fie în rândurile unui partid, Partidul Conservator, pentru că nu am auzit să demisioneze din Partidul Conservator. Eu nu am nimic împotriva domnului Popescu, îmi dau seama că e un candidat redutabil pentru că a avut o bună prestaţie în calitate de primar, chiar nu am ceva de discutat, dar am ajuns să facem un fel de circ acceptat de toată lumea. „Ah, lasă, n-a plecat din Partidul Conservator că îşi pierde mandatul”. Domne’, unde în lumea civilizată, şi nu e Piedone primul, vezi un om care este membru şi rămâne membru într-un partid „x” şi care iese în conferinţă de presă şi spune „Eu am trecut la ăilalţi!”, aşa, sigur, nu plec, că îmi pierd mandatul, dar sunt la ăilalţi şi voi candida la ăilalţi, la alţii.
Nicăieri nu mai există aşa ceva. Chiar sunt curios. Dacă dumneavoastră ştiţi, că sunteţi jurnalişti, staţi, citiţi mai mult decât noi, domne’ dacă ştiti vreun caz, dar nu în Europa, în Uniunea Europeană, pe orice continent, dacă dumneavoastră ştiţi astfel de cazuri şi, repet, cel al lui Piedone nu e singular, să îmi spuneţi. Ştiu şi eu ce se mai întâmplă până atunci? Nu ştiu. Probabil că ar fi o variantă. Şi de asemenea, dacă mai ştiţi vreun şef de stat, preşedinte, iar de pe orice continent, care a strâns judecătorii şi le-a spus aşa, în legătură cu procedurile, în public: „Domne’ întârzie unele procese din cauza procedurilor, că n-a semnat procurorul nu ştiu cum”. Dar ia-l domne’ acolo pe loc şi spune-i: „Domnule procuror semnează domne’ aicea”.
Eu înţeleg de ce face preşedintele asta. Pentru că avem o realitate şi anume faptul că durează foarte mult. Nu avem ceea ce am numit şi numim în toate programele celeritatea actului de Justiţie. Durează inacceptabil de mult. Or, într-un stat de drept procesele, domnul Dobre mă poate contrazice dacă nu e aşa, trebuie să aibă şi o durată rezonabilă. Nici nu le putem face pe picior, cum am vrea uneori, cum domnul Băsescu ar vrea, dar trebuie să aibă o durabilă rezonabilă, pentru că şi dreptatea asta trebuie să fie ca să spun aşa eficientă în timp, să îşi producă efectele. Şi ştiind că oamenii sunt, pe bună dreptate, nemulţumiţi de asta, întră într-o chestiune populistă în care le spune judecătorilor cum să rezolve: „Nu, nu aşa se rezolvă. Vine domn’ procuror încoace şi semnează”.
Dar lipsa de preocupare pentru ceea ce înseamnă regulile statului democratic este frapantă. Probabil că şi primi secretari pe vremuri mai chemau câte un judecător şi îi spuneau: „Hai rezolv-o pe asta aşa!”, dar nu aveau presa. Faptul că în văzul întregii lumi şi nu mai miră pe nimeni asta, şi nu mai scandalizează pe nimeni, ăsta e încă un semn de slăbiciune al capacităţii societăţii de a se apăra azi împotriva lui Traian Băsescu, mâine împotriva oricui. Păi dumneavoatră ce credeţi, dacă totuşi la un moment dat Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, urmaşul lui cam ce precedente va avea la dispoziţie. Credeţi că dacă lucrurile astea nu sunt amendate şi clarificate vom merge mai bine? Nu. Riscăm să mergem mai rău. Un rău care azi e potenţat de un politician iresponsabil, dar care din punctul de vedere al sistemului se poate agrava, chiar şi după Băsescu.
Jurnalist: O ultimă întrebare vă rog frumos. Mai mulţi social-democraţi au cerut schimbarea din funcţie a lui Mircea Geoană. Întrebarea mea este dacă din punctul dumneavoastră de vedere o astfel de decizie ar afecta USL-ul?
Crin Antonescu: Cum spun şi regulamentele, postul de preşedinte al Senatului e al PSD-ului, al grupului parlamentar PSD din Senat. Nu cred că ar afecta USL-ul, dacă domnul Geoană ar fi sau n-ar mai fi preşedinte al Senatului. Este o decizie strict a Partidului Social Democrat şi ce decizie va lua Partidul Social Democrat va fi sprijinită de către senatorii liberali, indiferent care ar fi aceea.
Vă mulţumesc!
Sursa: http://networkedblogs.com/pyrEz BLOGUL GALBEN AL LUI GONDOLIN
