miercuri, 3 aprilie 2013

Ponta şi Antonescu se bat


Ponta si Antonescu  coabitează
Ponta şi Antonescu se întâlnesc pe când se plimbau  la braţ cu “alegătorii inimii lor” . Din întâmplare, Ponta dă cu “Kovesi” în  “alegătorii” lui Crin  şi de aici cei doi încep să  “se bată” fără menajamente. Priviţi la aceşti doi bărbaţi ai ţării cum se bat fără milă pentru apărarea intereselor celor dragi. Mie mi-au dat lacrimile. Urmăriţi clipul, merită atenţia dumneavoastră.


Ponta şi Antonescu se bat

Chiar ne crezi proşti pe toţi, domnule Ponta?

Dacă legal Ponta a procedat totuşi corect, punând în aplicare singura prevedere legală în vigoare şi anume art. 54 alin (1) din Legea 303/2004 cu privire la procedura de numire a procurilor şefi din România (parcă-i văd iar pe postacii băsişti că Ponta e antieuropean pentru că nu a ţinut cont de recomandările lui Reading şi Comisiei Europene în materie de procedură pentru numirea acestor procurori, recomandări care nu au fost transpuse în nici o lege românească şi ca atare numirile făcute astfel ar fi fost nule de drept), nominalizările pe care le-a propus pentru aceste funcţii sunt de toată jena - ca să fiu elegant totuşi, deşi nu merită -. Oare chiar nu mai existau procurori în ţara asta care să nu fi fost anchetaţi de colegii lor?  
P.S. De azi România nu are procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ numit, mandatul lui Morar expirând ieri seară, instituţia fiind deci condusă interimar. În viziunea dumitale, domnule Ponta, să înţelegem că instituţia funcţionează ilegal până va fi numit un nou procuror general? Chiar crezi toţi suntem proşti? Eu am impresia că ne-am cam lămurit cine cu cine trebuie înlocuit în poza asta!