LUNI, 7 MAI 2012
Domnule GENERAL,
Îmi permit să vă numesc aşa, pentru că ştiu că un militar nu uită niciodată viaţa militară. Ştiu că aţi avut funcţii de răspundere atât ca militar activ dar şi că rezervist, sau om politic. Sunteţi nominalizat de PNL ca viitor Ministru al Apărării.
- Care funcţie sau poziţie v-a adus cele mai mari satisfacţii profesionale şi care v-a fost cea mai dragă.
· Funcţiile de comandă pe care le-am deţinut au avut farmecul şi atractivitatea muncii de formare tinerilor proveniţi din medii diferite, cu experienţe, aptitudini şi capacităţi diferite, în luptători şi ulterior închegarea subunităţilor. Cele mai mari satisfacţii profesionale le-am trăit în capacitatea de ofiţer internaţional la Statul Major Militar Internaţional al NATO de la Bruxelles, de unde am deprins complexitatea, seriozitatea şi profunzimea procesului de planificare a apărării în cadrul Alianţei Nord Atlantice. Ulterior, revenind acasă, în calitate de director al Direcţiei Integrare Euro-Atlantica şi Relaţii Militare Internaţionale, am avut onoarea dar şi satisfacţia participării la proiectarea Programelor Anuale de Integrare în NATO. Au fost patru ani de “foc”, iar cooperarea între structurile ministerului a fost exemplară, stimulată de implicarea fără reserve a tuturor factorilor de decizie politico-militara şi de emulaţia creată şi la nivel politic pentru îndeplinirea unui obiectiv strategic al României... Cu mare mâhnire, însă, trebuie spus că mulţi dintre camarazii noştri care au trebuit să părărească sistemul mai devreme, ca urmare a desfiinţării unor unităţi militare, au fost ulterior, în mod nedemn şi nemeritat catalogaţi ca beneficiari ai unor “pensii nesimţite”, ulterior atitudinea iresponsabilă a puterii politice actuale a generat tragedii ireparabile unor familii pentru care am toată compasiunea.
- Revenind la armată, cum aţi lăsat armata când aţi trecut în rezervă şi cum o vedeţi astăzi. Există plusuri, dacă da, unde? . Dar minusuri? Pe scurt.
· Principalele provocări ale instituţiei militare sunt de o mare complexitate, generate de nevoia modernizării echipamentelor pentru satisfacerea interoperabilităţii cu forţele aliate şi dezvoltarea capacităţii ei operaţionale şi de creşterea atractivităţii pentru cariera militară, toate acestea solicitând o viziune politică clară, fermă şi de lungă durată pentru asigurarea unei finanţări raţionale în limita a 2% din PIB. O asemenea determinare ar fi servit în scopul creşterii credibilităţii strategice a României la graniţa de Est a spaţiului Euro-Atlantic, deoarece umbrela de securitate a NATO nu este gratuită iar în afara acesteia costurile ar fi fost cu mult mai mari . În 2006, când am trecut în rezervă, şi în următorii doi ani, când am îndeplinit funcţia de secretar de stat pentru politica de apărare, armata avea un buget de 1,79% din PIB, cu 0,21% mai mic dăcât angajamentul politic asumat la nivelul statelor membre NATO, dar în cifre absolute a fost cel mai mare buget asigurat după 1989, avea o structură piramidală a corpului de cadre, angajamente operaţionale care au constituit, probabil, singurul vector de imagine al României în plan internaţional, datorat deopotrivă liderilor politico-militari ai statului dar şi comnadanţilor şi militarilor care au performat exemplar în teatrele de operaţii. (După consumarea acestor angajamente, oare pe ce se va mai fundamenta credibilitatea României pe plan internaţional?!) Tot atunci, Consiliul de Planificare a Apărării aprobase o viziune de înzestrare pe o durată de treizeci de ani fundamentată pe achiziţia de avioane multirol de generaţia a V-a (F35), nave de luptă multifuncţionale (Litoral Combat Ships), elicoptere de atac (adevărate, nu hibrizi), elicoptere navale (adevărate, nu numai navalizate), echipamente dedicate creşterii securităţii forţelor în teatrele de operaţii, maşini de luptă şi vehicule de diferite tipuri. Aceasta viziune de înzestrare, conform simulărilor de costuri, s-ar fi cifrat la aproximativ 10 miliarde de dolari pe următorii 30-35 de ani, presupunând o alocaţie de 300 de milioane anual în condiţiile prevederii a aproximativ 20% din bugetul de 2% din PIB previzionat pentru apărare în perioada planificată. De toate acestea s-a ales praful ca urmare a subfinanţării cronice, până la destructurarea instituţiei. Actualmente, bugetul alocat ministerului reprezintă 0,76% din PIB, ceea ce determină consumarea a 70-80% din el pentru satisfacerea cheltuielilor de personal iar înzestrarea este compromisă. Cheltuielile de operare şi mentenanţă, care trebuie să asigure instruirea trupelor şi mentenanţa echipamentelor au scăzut şi ele dramatic la aproximativ 10-15%, din care cred că 60-70% sunt alocate pregătirii şi operării trupelor în teatre, reprezentând aproximativ 2% din structura de forţe (faţă de cifra de referinţă 75.000 de militari). Cu alte cuvinte această linie de bugetare va determina falimentarea, decesul, unei instituţii pe care s-a consolidat existenţa istorică a statului român. Pe scurt, acest dezastru de proporţii, imputabil întregii puteri executive actuale, l-aş numi SABOTAREA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI, o uriaşă problema penală. La aceasta, îndrăznesc să adaug antagonizarea fără precedent, din scurta perioadă stalinistă a ţării, a categoriilor socio-profesionale între ele şi a corpurilor de cadre ale rezervei Armatei României. Singura “realizare de prestigiu” a actualilor guvernanţi a fost jefuirea patrimoniului armatei (de către cel mai eficient agent imobiliar al instituţiei, ministrul Oprea, atlet forjat la temperatura “mafiei personale a lui Adrian Năstase”) în totalul “dezinteres” naţional. Frumoasă sintagma des-uzitata de (ministrul apărării ) dumnealui, “interesul naţional”, din nefericire omite un mic amănunt, România are INTERESE NAŢIONALE, dar ce contează (?), oricum nu le cunoaşte şi cred că nici nu ştie nici în ce document le poate găsi. Infrastructura în exces a ministerului, mai ales acum în perioada de criză economică, ar fi trebuit trecută din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi administrarea MApN şi listată la bursă, ca Fondul Proprietatea, depusă, “colaterals” la o bancă ce poate finanţa înzestrarea armatei pe termen lung. În acest sens, exemplul, de altfel nu singurul, al polonezilor este edificator. Ei au finanţat achiziţia a 48 avioane multirol cu sumele rezultate din vânzarea inrastructurii în exces a apărării. Ai noştri patrioţi, au satisfăcut doar poftele clientelei politice.
- Care sunt problemele cele mai acute cu care se confruntă militarii, fie ei activi sau rezervişti?
În parte, în ceea ce priveşte armata activă, am răspuns mai sus . În plus se poate adăuga diminuarea cu 25% a veniturilor întregului personal, insuficienţa spaţiilor locative, aruncarea în stradă –fara drept de pensie- a militarilor angajaţi pe bază de contract, politizarea excesivă a structurilor de forţă ale statului român.)
În ceea ce priveşte rezerviştii, pot spune că pierderea statutului de militari în rezervă şi transformarea lor în asistaţi sociali reprezintă o grea şi nemeritată lovitură pentru camarazii noştri care şi-au sacrificat parte din libertăţile individuale servind cu credinţa acest popor. Şocul reducerii abuzive a pensiilor militare a îndoliat familii, faţă de care autorii morali nu au nicio emoţie pentru că au accelerat rata ieşirilor din sistem uşurând povara pe buget, deoarece, în afara reducerii cheltuielilor ca măsură anticriză, nu au găsit soluţii pentru stimularea economiei. Altfel, îngrijorările militarilor în rezervă nu diferă de ale celorlalţi pensionari, cu sănătatea precară într-un sistem naţional prăbuşit, îngroziţi de perspectiva îngheţului în condiţiile creşterii alarmante a preţului gigacaloriei, înspăimântaţi de perspectivele sumbre ale creşterii costului vieţii, abandonaţi de guvernanţi şi fără perspective cu gândul la viitorul copiilor şi nepoţilor lor într-o Românie alarmant îndatorată financiar şi cu valorile democratice în mare pericol.
- Cum credeţi că va rezolva partidul dumneavoastră aceste probleme? La obiect, problema având două valenţe una politică iar altă economică, este clar că veţi face tot ce ţine de dumneavoastră pentru a vă determina colegii şi partenerii de coaliţie să aprobe un proiect de lege privind armata, care să poată mulţumi cadrele militare active sau în rezervă, dar financiar cum credeţi că se poate realiza? Financiar România este sub limita de subzistenţă. De unde veţi lua fondurile, când veţi putea implementa real măsurile pe care le veţi lua şi când se vor simtţi aceste măsuri în nivelul de trai al militarilor şi în dotarea armatei?
· PNL şi implicit partenerii noştri de coaliţie, PSD şi PC, au avut disponibilitate de dialog şi au găsit spaţiul de compromis doctrinar în serviciul şi beneficiul public, pentru a oferi soluţii de relansare economică conform principiilor ‘dreptei’ politice: reducerea taxelor şi impozitelor, încurajarea mediului privat şi atragerea de investiţii străine directe în economie şi a orientărilor doctrinare de stânga referitoare la sprijinirea categoriilor sociale defavorizate. În acest sens, Uniunea Social Liberală a lansat cu multe luni în urmă viziunea sa economică, concentrată asupra repornirii motoarelor economiei prin impozitarea regresivă (16-12-8%), creşterii gradului de absorbţie al fondurilor structurale ale UE, reducerii drastice a evaziunii fiscale, a CAS şi a TVA până la 19% pe parcursul următorului ciclu guvernamental. Aceasta proiecţie lansată dezbaterii publice cu mai mult de un an înaintea alegerilor, oferă cetăţenilor opţiunea politică a opoziţiei unite, pe când guvernanţii, în absenţa unei viziuni economice, îşi fac un laudatio pe tonuri grave privind bărbăţia lor de a tăia veniturile populaţiei, bugetele instituţiilor (cu mici excepţii), fiind aprig concentraţi pe expolierea acestei ţări. Revenind, asupra domeniului apărării, PNL deocamdată –pentru că nu a luat în dezbatere încă acest subiect pe agenda USL, el urmând a fi dezbătut până la finele anului în curs- aprecieaza că bugetul apărării va avea un parcurs ascendent, de la 0,79 la 2% din PIB la finalul primului mandat guvernamental, luând în considerare creşteri anuale de 0,30% din PIB. Din momentul preluării guvernării vom stopa prăduirea infrastructurii în exces, sau mai bine spus, ce mai rămâne din ea, pentru a face venituri suplimentare la bugetul de stat în scopul relansării programului de modernizare a Armatei României. Pentru o bună informare, trebuie notat faptul că până acum a fost înstrăinată, către clientela politică, suprafaţa unui judeţ al României din patrimoniul armatei, iar cei responsabili de acest jaf sistematizat vor fi aduşi în faţa justiţiei. La momentul actual, acestea sunt intenţiile ferme, în ceeea ce priveşte dinamica procesului, evaluarea stării de fapt a economiei şi finanţelor ţării –după preluarea guvernării- vor determina viteza procesului. În egală măsură, vom pune un accent deosebit pe adaptarea procesului de achiziţii pentru apărare, la orientările politice dezvoltate în Alianţă Nord Atlantică în scopul creşterii cooperării şi parteneriatelor pe dimensiunea înzestrării şi regionalizării mentenanţei echipamentelor. Vom face apel către naţiunile aliate puternice, care datorită bugetelor restrânse vor trece la reducerea sau conservarea echipamentelor –ca urmare a diminuării fortelor-, pentru a ne oferi accesul la acestea, dacă sunt superioare celor din dotarea noastră, la preţuri convenabile. Vom face toate diligenţele necesare pentru extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite în scopul modernizării armatei şi creşterii predictibilităţii strategice a României, concomitent cu dezvoltarea dialogului internaţional în scopul cultivării măsurilor de securitate, încredere şi cooperare regională. În plan legislativ, PNL va fi promotorul unui dialog politic pentru reglementarea pensiilor ocupaţionale şi respectarea plafoanelor de pensii avute anterior, cu amendamentul că drepturile câştigate anterior nu vor mai deveni subiect de dispută politică. Nu lipsită de interes este disponibilitatea noastră de a dezvolta dialogul sindical atât pentru protejarea propriilor membrii cât şi pentru apărarea şi promovarea intereselor şi responsabilităţilor instituţiei militare în raport cu interesele naţionale dar şi cu interesele de securitate ale aliaţilor noştri. Aceasta este proiecţia politică a liberalilor pe lungă durată în raport cu instituţia care, bine-meritat, ocupă- încă - un loc de cinste în credibilitatea românilor.
- Se vorbeşte despre creşterea salariilor militarilor activi la nivelul, sau pe undeva mai aproape de nivelul salariilor ţărilor member NATO. Ce ne puteţi spune despre acest aspect este ceva real ca cerinţă a apartenenţei la Blocul Nord-Atlantic?
· Este o himeră. În primul rând, politica de personal este o responsabilitate naţională. NATO nu va cere alaţilor stabilirea unor plafoane salariale comune, ci doar acoperirea responsabilităţilor asumate în cadrul procesului comun de planificare a apărării (obiectivele forţelor) pentru că ele îşi au originea în Conceptul Strategic al NATO, aprobat de şefii de state şi guverne. Actualmente, când cheltuielile de personal din bugetul alocat MApN se apropie de 80%, creionând imaginea unei instituţii de cadre cu o valoare operaţională foarte redusă, creşterile salariale spectaculoase (pentru a reduce diferenţele faţă de soldele aliaţilor, sau principalilor aliaţi) sunt nerealiste, pentru că ar însemna să falimentam instituţia. Creşterile drepturilor băneşti ale personalului activ, în rezervă şi în retragere vor acoperi rata inflaţiei, datorită haosului fiscal, bugetar şi economic generat de actuala guvernare. Alte promisiuni, pe fondul necunoaşterii situaţiei reale a visteriei ţării, ar fi hazardate. Domeniile de cheltuieli care vor beneficia de alocaţii semnificative, ca urmare a creşterii bugetului apărării cu 0,30 % din PIB anual, sunt achiziţiile de echipamente pentru modernizarea armatei şi operarea şi mentenanţa. În acest fel, vom reuşi echilibrarea în timp a principalelor capitole de cheltuieli din buget pentru a ne încadra în matricea ideală a NATO (45-50% cheltuieli de personal, 20-25% cheltuieli de operare şi mentenanţă, aprox 20% cheltuieli pentru înzestrare şi 5-10% cheltuieli de infrastructură). Din nefericire, depăşirea efectelor dezastruase ale actualei guvernări va solicita cel puţin două cicluri guvernamentale, în opinia mea, după ce vom reporni motoarele economiei prin reducerea masivă a evaziunii fiscale, corupţiei, taxelor şi impozitelor şi vom performa în domeniul atragerii fondurilor de restructurare ale UE şi a investiţiilor străine directe în economie.
- Se mai vorbşte despre dorinţa militarilor rezervişti de a se reveni la pensile ocupaţionale pentru cei ce fac parte din Sistemul Naţional de Apărare . Susţineţi această cerere? Dacă da, asta ar însemna că pensile rezerviţtilor vor creşte concomitent şi proporţional cu salariile militarilor activi. Un simplu calcul arată că există un procent de aproape 4/1 în favoarea rezerviştilor. De unde veţi avea bani pentru a a plăti de 4 ori bugetul salariilor militarilor activi sau cum veţi rezolva acest aspect?
· Sprijinim fără rezerve revenirea la pensile ocupaţionale, conform experienţei noastre istorice şi practicii spaţiului Euro-atlantice, cu tot ce implica aceasta. În ceea ce priveşte resursele, consider că am răspuns anterior acestei probleme. Creşterea alocaţiei din PIB de la 0,79% la 2% prin rate anuale de 0,30% pe un orizont de patru ani.
- Domnule General, o problemă din ce în ce mai sensibilă este cea privind politizarea armatei, avansările clientelare, numirile de partid sau pe baza rudeniei . Ce veţi face când veţi fi ministru? Pe de o parte este clar că cei care au fost numiţi sau promovaţi politic, ar trebui schimbaţi. Pe de altă parte dacă faceţi aceste schimbări veţi fi învinuit că la rândul dumneavoastră faceţi numiri politice. Ce veţi face cu generalii foarte tineri care au primit multe stele ca urmare a relaţiei de rudenie cu factori de răspundere politici. Legea şi regulamentele militare nu vă dau dreptul să îi destituiţi pentru că practic nu puteţi să le demostraţi modul în care au fost numiţi şi probabil nici incompetenţa. Pe de altă parte nu îi puteţi numi pe funcţii inferioare gradului său sub comanda unor grade mai mici decât ale lor . Cum vedeţi rezolvarea problemei ?
· Dumnevoastră ridicaţi o problemă reală a cărei perversitate a condus la îngenuncherea instututiei militare prin complicităţile condamnabile ale unor oameni în uniformă cu politicienii veroşi datorită dorinţei de a parveni în sistem şi de a-l subordona şi sluţi după bunul lor plac. Iată că avem o dilemă majoră, însănătoşim sistemul punând valoare pe meritocraţie sau asistăm neputincioşi, dar cu suflete duioase, la prăbuşirea iremediabilă a unei instituţii fundamentale a statului?! Dumneavoastră ce credeţi?...Eu cred, ca marea majoritate a oştirii române active şi în rezervă, că va veni momentul să reconfirmăm prin fapte că avem onoare, devotement, determinare şi competenţă pentru a reconsolida instituţiile statului, pentru a redobândi respectul prietenilor şi neprietenilor noştri interni şi internaţionali. Dacă de la 14 ani am plecat pe acest drum, credeţi că mă voi opri contemplativ acum când am trecut pragul maturităţii depline? Domnule, exista remedii pentru toate maladiile pe care le-aţi enumerat. În primul rând, cei care au obţinut în mod oneros grade şi distincţii, le vor pierde prin actele normative care intră în competenţa ministrului sau instanţelor, cum este cazul celor care au “crescut” că Fat Frumos de la “fruntaş” la general, “dându-se peste cap” în circul puterii . În ceea ce-i priveşte pe beneficiarii activi ai avansărilor în cascadă, vom analiza în detaliu fiecare caz şi le vom oferi oportunităţi pe măsură calităţii şi experienţei lor profesionale.
- Domnule general, apartenenţa României la Blocul NATO nu poate fi pusă în discuţie. Pe de altă parte este la fel de adevărat că sub preşedintele Băsescu, mai mult sau mai puţin justificat la nivel strategic şi economic, s-au luat unele măsuri care au costat foarte mult ţara, dar au liniştit sau adus avantaje politice pentru scaunul prezidenţial. Care va fi ponderea relaţiei politic-strategic- financiar sub mandatul dumneavoastră ca minsitru al apărării.
· Opţiunile de securitate ale României rămân ferme, indiscutabile. Apartenenţa noastră la NATO şi UE, Parteneriatul Strategic cu SUA pentru secolul XXI sunt vectorii promovării şi apărării intereselor noastre de securitate. Marea provocare politică a viitorului guvern USL, pe acestă dimensiune, este creşterea relevanţei strategice şi predictibilităţii României ca aliat serios al celor două organizaţii şi ca factor al promovării stabilităţii şi securităţii regionale. Ca element de continuitate, vom menţine nivelul de participare în angajamentele operaţionale internaţionale, punând un accent aparte pe dimensiunea calitativă a prezenţei noastre în teatrele de operaţii, pe creşterea securităţii forţelor dislocate ca urmare a abordării prioritare a programelor de înzestrare dedicate acestui scop, pe protecţia personalului. În acest sens, consider prioritară semnarea acordului de aderare a României la Codul de Conduită al Agenţiei Europeane de Apărare (EDA) în scopul resuscitării industriei naţionale de apărare şi atragerii în producţie a unor echipamente prin contractări şi subcontractări în cadrul proiectelor EDA, sau programelor de “offset” derulate în urma achiziţiilor de tehnică de pe piaţa occidentală. Condiţia esenţială pentru susţinerea politică a domeniului apărării şi a relaţiei economiei-aparare-debirocratizare-transparenta, consta în fundamentarea unei culturi reale de securitate care, din nefericire, nu intră în sfera intereselor actualei puteri. Voi reveni ulterior asupra acestei sintagme, “cultura de securitate”.
- CSAT este format la această oră din membri fideli preşedintelui Băsescu. Cum credeţi că veţi reuşi să vă impuneţi punctele de vedere în cadrul CSAT pe perioada cât veţi acţiona cu dânsul la timona CSAT ?
· Este adevărat că CSAT adoptă deciziile prin consens, fiind sufficient doar votul negativ al preşedintelui pentru blocarea deciziilor, chiar dacă ceilalţi membrii vor aparţine USL. Atunci fidelii domniei sale vor chibiţa în opoziţie, oricum erau depăşiţi de problemele reale ale vastelor domenii ale securităţii, singurul lor atribut fiind ridicarea timidă a degetelor pentru aprobarea deciziilor preşedintelui la masa CSAT. Revenind, eu cred că dacă temele agendei consiliului se vor fundamenta pe argumente solide, indubitabile, nu vor face obiectul respingerii lor pe considerente viscerale.
- Un aspect mai concret . România are mari cheltuieli prin participarea ţării la misiunile NATO. Cheltuielile decurg din tehnica, efectivele, consumul de toate felurile, soldele militarilor în teatrul de operaţii şi în ţară, ca să nu mai vorbim de pierderile irecuperabile sau de necontabilizat în vieţi omeneşti. Toate aceste cheltueli nu sunt rambursate, fac parte din obligaţiile noastre ca stat membru NATO. Avem în ţară un număr de batalioane de menţinere a păcii fostele Căşti Albastre, la Bucureşti, Craiova , Bistriţa , Iaşi. Pe lângă acestea o sumă de alte unităţi au fost declarate operative sau au deja experienţa teatrelor de operaţii. Întrebarea este, de ce nu este folosită experienţa acestor unităţi în minsiunile ONU? Din proprie experienţă ştiu că plata acestor militari se face din fondurile ONU, la fel şi deplasările în şi din teatru, uzura tehnicii şi a materiallelor folosite , iar pierderile sunt infinit mai mici decât în teatrele de război. Ca să nu mai menţionez că riscurile privind pierderile de vieţi omeneşti scad cu probabil 70%. Odată ajuns ministru veţi avea în vedere acest aspect ?
· În calitate de membru cu drepturi depline în NATO, România trebuie să asigure pe propria cheltuială susţinerea forţelor în teatrele de operaţii, bugetul comun al alianţei asigurând dislocarea şi funcţionarea în teatre a comandamentelor operaţionale ale organizaţie. Însă, problema reală a Roamniei este că nu am reuşit să recuperăm nimic din cheltuielile dedicate participării în operaţii prin angajarea firmelor româneşti în procesul de reconstrucţie post conflic. În acest sens, nici până acum MAE nu a proiectat nici o viziune naţională referitoare la acest subiect. Referitor la extinderea participării forţelor la operaţiunile derulate sub egida ONU, cu finanţare din partea organizaţiei, se cuvin câteva precizări:
i. Nu avem destule forţe pentru a asigura, în general, un ciclu raţional de rotire a acestora în teatru (ideal ar terbui să asigurăm un raport de 5/1 pentru a evita fenomene mai grave, erodarea prematură a capacităţii lor operaţionale şi traumatisme post conflict, argumentaţia este de natură tehnică);
ii. Rambursarea cheltuielilor de către ONU, pentru transport internaţional şi susţinere în teatru operaţional, se face, de regulă, după repatrierea unui contingent din teatru, ceea ce presupune un consum iniţial de resurse care nu poate fi susţinut financiar concomitent cu satisfacerea angajamentelor internaţionale sub egida NATO, ca să nu mai vorbim de costurile pentru pregătirea contingentelor care nu sunt rambursate de către ONU. Ori,
iii. Responsabilităţile ca aliat au primordialitate în raport cu alte angajamente, pentru că esenţa apartenentei noastre la Alianţa Nord Atlantica ar trebui să se fundamenteze primordial pe distribuţia echitabilă a responsabilităţilor şi riscurilor şi în ultimă instanţă să ne gândim la beneficii. Din această perspectivă, realităţile financiare actuale şi cele previzionate nu ne permit ambiţii prea mari. Mai mult ca orice, primul nostru ordin de prioritate îl costituie reconstrucţia şi modernizarea instituţiei în scopul creşterii capacităţii operaţionale şi greutăţii strategice a României în concert aliat.
- Care vor fi primii paşi, prima urgenţă odată ajuns ministru ?
· Domnul meu, în calitatea pe care o am, de preşedinte al unei comisii de specialitate a PNL şi “ministru din umbră” al apărării, răspund unei datorii civice, în primul rând şi apoi politice, de a sancţiona derapajele reprezentanţilor puterii care au responsabilităţi în domeniul de referinţă şi care sunt pe cale să prăbuşească principala institutei de apărare a statului român. În loc de răspunsuri care încep cu dacă…vă rog să apelaţi la priorităţile PNL în domeniul apărării, care sunt publicate pe site-ul partidului cu multe luni în urmă. În ceea ce mă priveşte, “am pus în pagină” gândurile mele pentru resuscitarea instituţiei apărării şi consolidarea respectului ei atât în plan intern cât şi internaţional în serviciul statului român.
- Ce veţi face în situaţia în care din diverse motive , care nu ţin de voinţa dumneavoastră nu vă veţi putea realiza obiectivele şi respecta jurământul faţă de ţară şi armată ?
· DEMISIA, dar nu fără LUPTĂ. Nu am fantezii mesianice şi voi countinua să servesc interesele instituţiei care m-a format datorită faptului că ele nu au culoare politică, ele transcend unui spaţiu istoric convulsiv, marcat prin sacrificiile enorme cu o dedicaţie unică, supravieţuirea unei naţiuni mândre, respectate şi multimilenare. Aşa să ne ţină Bunul Dumnezeu!
- Ce alt mesaj aţi dori să transmiteţi românilor şi în primul rând militarilor activi şi în rezervă?
· Să-şi apere demnitatea cu orice preţ, în pofida sărăciei în creştere şi interesului de a-i cumpăra ieftin, să refuze darurile otrăvite oferite în campanile electorale, să participe masiv la vot şi la viaţa cetăţii şi după consumarea momentului electoral. Să-şi apere drepturile câştigate prin munca, să fie corecţi şi să pretindă corectitudine şi respect din partea autorităţilor plătite de ei în serviciul public. Militarii activi şi în rezervă sunt “pretorienii” României şi ai valorilor ei, sub jurământ, şi aşa trebuie să rămână. Aceasta este singura lor “politică” pe care trebuie să o apere cu orice preţ şi în orice condiţii, şi pentru aceasta merită respectul tuturor, cu atât mai mult al guvernanţilor indiferent de culoarul lor politic.
- Ce întrebare nu v-am pus şi ar fi trebuit sau aţi fi dorit să vă pun ?
· Cred că dezbaterile pe tema “culturii de securitate” la români, din perspectiva democratică, ar avea efecte benefice asupra perspectivelor de dezvoltare ale statului pe termen scurt, mediu şi lung, deoarece valenţele acesteia ar trebui să stimuleze promovarea şi apărarea intereselor naţionale, care nu sunt colorate politic.Demn de menţionat este momentul marcat de elaborarea Strategiei de la Snagov din 1995, după care a urmat vidul. Odată cu consumarea acestui moment istoric şi, implicit, integrarea în NATO şi Uniunea Europeană, laboratoarele noastre de analiză şi gândire strategică au încetat să funcţioneze coerent. Astfel, am rămas ingetati în paradigma mentalităţilor comuniste. Nici acum nu se înţelege, sau nu se pune în valoare, relaţia dintre programul de guvernare – strategia de securitate naţională şi diferenţa specifică dintre acestea. Mai mult, pentru a spori confuzia în plan intern dar şi internaţional, cu ceva timp în urmă, am schimbat denumirea documentului din Strategie de Securitate Naţională (specifică democraţiilor occidentale) în Strategie Naţională de Apărare (?) ce poate fi uşor asimilată din punct de vedere semantic cu “doctrina naţională de apărare” (specifică statelor comuniste) care se adresa în special apărării. Ori diferenţa uriaşă dintre cele două şcoli de gândire este marcată de abordarea integrată a multiplelor domenii ale securităţii care se circumscriu intereselor naţionale aflate sub presiunea riscurilor interne şi externe de securitate şi care ar trebui să ofere spaţiul de inspiraţie pentru toate strategiile sectoriale. Dacă Programul de Guvernare se fundamentează în principal pe platforma electorală a partidului câştigător, Strategia de Securitate Naţională elaborată de preşedinte în termen de şase luni de la începerea mandatului, în baza unei legi organice, identifica interesele naţionale, iar pe baza analizei riscurilor de securitate, stabileşte obiectivele strategice, primordialitatea acestora şi linia de finanţare pentru îndeplinirea lor. Apoi documentul este supus dezbaterii şi aprobării parlamentare, pentru că, cel puţin pe dimensiunea finanţării, acesta ar putea intra în “conflict” cu Programul de Guvernare. Acesta din urmă are o certă culoare politică, în timp ce Strategia de Securiţa Naţională, proiectată în serviciul intereselor naţionale, este nepartizană la fel ca şi preşedintele, după cum este el ilustrat de către Constituţie şi îndrituit de către aceasta, cu puteri executive în domeniul securităţii, politicii externe şi de apărare. Strategia naţională de aparare-2010 nu generează, cum ar fi fost firesc, concordanţă intre interesele naţionale, obiectivele strategice, direcţiile de acţiune şi resursele alocate, fiind un amestec nefericit de concepte, generalităţi, formulări confuze, vagi priorităţi, tendinţe de privatizare ale spaţiului de securitate şi conotaţii agresive privind întrebuinţarea forţelor. Aceasta viziune strategică menită să ‘garanteze securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare’ se referă cu certitudine la o Românie virtuală şi nu la una afectată de o profundă criza economico-financiara, politica şi morală, atâta vreme cât acest demers pseudo-stiintific nu coagulează eforturile executivului pentru depăşirea gravei situaţii economice şi sociale în care se zbate această ţară. Deşi România beneficiază de garanţii de securitate fără precedent în istoria sa prin apartenenţa la Alianţa Nord Atlantica şi Uniunea Europeană, autorii, care nu pot fi acuzaţi de necunoaştere, copiază neinspirat pasaje din documente din perioada de preaderare la NATO când îşi propun, în actualul text, ca “ţara noastră să preia integral obligaţia finanţării participării la activităţile prevăzute în cadrul Programului Individual de Parteneriat…”. (De notat pentru cei neavizaţi, programul respectiv a fost derulat pe timpul în care România nu se bucura de statutul de membru al NATO cu drepturi depline.) Pe dimensiunea euopeana, preşedintele şi membrii CSAT care îşi asumă paternitatea strategiei, ar trebui să-şi asume şi regretabilele erori de memorie datorită cărora fac probabil apel la “Politica Europeană de Securitate şi Apărare” care nu mai este de actualitate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Singura calitate incontestabilă a acestei viziuni strategice se datorează faptului că a fost înaintată în termenul legal parlamenului pentru dezbatere. Nu aceasi soarta a avut demersul strategic anterior al preşedintelui, în primul mandat, ceea ce denotă o anumită atitudine a acestuia cu referire la gestionarea domeniului complex al securităţii şi apărării naţionale văduvind instituţiile de vectorii naturali de inspiraţie pentru elaborarea strategiilor sectoriale şi Cartei Albe a Apărării.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ca instrument strategic al Preşedintelui, conform titulaturii, are o arie de decizie limitată asupra domeniului apărării şi siguranţei naţionale cu toate că dispune de competenţe guvernamentale la cel mai înalt nivel pentru abordarea tuturor domeniilor securităţii. Cu alte cuvinte, activitatea CSAT, în baza legii, nu se extinde asupra tuturor domeniilor care intră în componenţa securităţii, din perspectiva democraţiilor occidentale. Mai mult, CSAT, care s-ar fi vrut o structură de tipul Consiliului Securităţii Naţionale a SUA, a uitat să copieze integral modelul American, ale cărui decizii consensuale se modelează la nivelul comitetelor şi grupurilor de lucru care pregătesc, pe subiectele de pe agenda consiliului, analize de impact complexe, astfel modelul nostru adopta decizii tot prin consens, dar în limita bugetului asigurat anterior instituţiilor, bulversând cheltuielile bugetare instituţionale. În acest mod, pentru a pune în practică unele hotărâri ale CSAT, se diminuează bugetul care fusese fundamentat pe alte alte argumente de natura operaţională sau nevoi de înzestrare. Alte state aliate finanţează participarea în operaţii internaţionale din bugetul MAE, din rezerva bugetara a Prim-ministrului sau suplimentează bugetul apărării cu sumele necesare susţinerii şi operării contingentelor în teatrele de operaţii, pentru că banii alocaţi apărării au fost prevăzuţi pentru acoperirea altor nevoi. La noi aceste sume au fost deduse, în principal din cheltuielile de operare şi mentenanţa (costurile cu instruirea trupelor), sau de la cheltuielile de înzestrare, după efectuarea rectificărilor bugetare, altfel deciziile CSAT ar fi rămas nebugetate, ar fi fost decizii “de sertar, de bibliotecă”. Impactul aestei practici politice îl vedem astăzi, programe de înzestrare amânate sine-die, dezvoltarea unei armate cu două viteze, una de export, dedicată participării în teatrele de operaţii (care reprezintă 2% din structura de forţe şi care consumă 60-70% din cheltuielile totale de operare şi mentenanţa), şi una pentru “consum” intern (reprezentând 98% şi care cosuma 30-40% din aceste cheltuieli). În altă ordine de idei, relevanta strategică a temelor CSAT este în suferinţa atât timp cât agenda este populată, între altele, de teme de nivel tactic, instituţional, cum ar fi: concepţia logistică, concepţia medicală s.a. în dauna celor strategice, cum ar fi: rolul României în cadrul NATO şi UE şi evaluarea angajamentelor asumate; evaluarea strategică a forţelor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională în funcţie de misiuni şi capacitatea de susţinere financiară a acestora; identificarea “nivelului de ambiţie” al României privind participarea la operaţiuni internaţionale; etc…
Domnule General, vă mulţumesc , a fost un interviu lung, dar necesar, pentru ca cei care încă se mai gândesc la problemele apărării şi securităţii naţionale să poată înţelege viziunea dumneavoastră, a PNL pe acest subiect. Vă mulţumesc şi aştept un interviu şi după instalare. Până atunci însă mai e mult de lucru, sper să ne mai onoraţi cu unele opinii privind evenimentele şi schimbările ce vor avea loc într-o Românie tot mai lovită. Mult succes în tot ce vă propuneţi!
Acest interviu a fost luat domnului General Dobrițoiu, pe atunci propozabil din partea USLpentru funcția de Ministru al Apărării,interviu luat în Noiembrie 2011, dacă memoria nu mă înșeală, Astăzi Domnul Dobrițoiu este ministru aprobat de Parlament și cred ca merită să ne amintim ce a spus. Va urma sper un alt interviu, după instalare, așa cum a promis în finalul acestui interviu.Neacsu Marin
