joi, 7 octombrie 2010

Uite ca am avut dreptate! Asa e când ai 3 femei în casă

Deci Băsescu trimite legea pensiilor înapoi în Parlament, exact pe un motiv atacat la CC de opoziţie, respectiv egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor! Mai avea un pic şi-i dădeau şi lacrimile! Cât de parşiv poate să fie -s-o fi gândit că femeile sunt mai multe decât bărbaţii în România şi aduc mai multe voturi?- invocând că femeia răspunde şi de creşterea copiilor! Oare să nu ştie că legal ambii soţi răspund de creşterea copiilor? Sau de faptul că tot prin lege şi soţul îşi poate lua concediu plătit pentru creşterea copilului?
Cât despre cuvântul dat cadrelor militare că va respinge legea pensiilor dacă se va umbla la pensiile militare, tovarăşul comandant suprem a uitat! Din acest moment, onoarea militară a respectivului personaj a fost făcută ţăndări şi nu mai are nici o autoritate morală să se împăuneze cu această demnitate de conducere conferită prin Constituţie! Încă o dată se dovedeşte viabilitatea proverbului potrivit căruia trădarea porneşte de la vârf. Dacă am avea un ministru adevărat la apărare (şi nu un trădător politic) şi un şef al SMG care să nu fie doar o uşă batantă, ar trebui să înregistrăm imediat 2 demisii de onoare. Să înghiţi o asemenea umilinţă este nedemn pentru un ofiţer al armatei române, indiferent că este activ sau în rezervă!
Cât despre frauda petrecută la vot, marinarul ne-a spus că dacă se amestecă asta duce la dictatură. A uitat însă că doar cu câteva minute înainte a cerut Parlamentului să corecteze legea într-un termen cât mai scurt -să nu uităm că în cazul legii A.N.I. a dat chiar un termen foarte clar prin care Parlamentul să corecteze respectiva lege-, ceea ce reprezintă tot o interferare în activitatea legislativului! Curat murdar, nu?
Sunt tare curios însă dacă de data aceasta va fi asigurat cvorumul necesar la dezbateri şi votul final! Ceva îmi spune că nu.

Să fi fost în locul lui Băsescu ...

Dacă aş fi fost preşedintele Traian Băsescu:
Aş fi fost primul care ar fi făcut plângere penală împotriva Robertei Alma Anastase şi a lui Sever Voinescu-Cotoi, în legătură cu fraudarea votului la legea pensiilor. Aşa cum m-am descotorosit de unii dintre cei mai buni colaboratori fără nici o remuşcare, pentru că aşa dicta interesul meu electoral, acum aş fi spus, în cazul celor 2: un preşedinte nu se poate asocia cu un infractor, girându-i faptele prin semnătura sa. În mod sigur cota de popularitate mi-ar mai fi crescut, cel puţin în rândul pensionarilor, dar asta a fost, am ratat ocazia.
Dacă aş fi preşedintele Băsescu:
Am ratat momentul iniţial, dar încă pot recupera. Voi trimite legea înapoi în Parlament, exact pentru motivele cu care opoziţia a sesizat Curtea Constituţională, bineînţeles totuşi fără a menţiona şi chestia cu frauda. Cu asta, închid gura şi lui Ponta şi lui Antonescu şi pensionarilor militari. Roberta şi Boc se vor ocupa de mobilizarea tuturor parlamentarilor puterii -promiţându-i lui Marko că se va aproba şi legea învăţământului, aşa cum vrea UDMR şi dacă va fi nevoie vor plusa şi cu legea privind statutul minorităţilor-, ca şi Oprea -că doar ce a obţinut favorul de a avea grup parlamentar propriu- şi legea va fi votată corect de data aceasta, fără nici o modificare însă. Şi ca să fiu sigur că nu voi avea surprize din partea opoziţiei, şedinţa va fi condusă de tot Roberta, deci PNL şi PSD sigur nu vor fi în sala, că doar aşa au spus că vor proceda când la butoane va fi Anastase. Deci, nu poate nimeni să-mi mai reproşeze că nu veghez la buna funcţionare a instituţiilor statului, aşa cum îmi cere Constituţia şi rezolv şi problemele de imagine ale PD-L. Este că sunt inteligent şi de data asta? Voi ce ziceţi, madam Pora şi "Nasule" Moraru?
P.S. Ce bine totuşi că nu pot fi Traian Băsescu, pe mine nu mă înjură atâta lume ca pe el şi nu voi avea soarta lui!

miercuri, 6 octombrie 2010

Conform Curţii Constituţionale, suntem o naţiune de orbi!

Curtea Constituţională ne-a făcut acum câteva minute chiori pe toţi cei care nu suntem portocalii! Pentru judecătorii care au votat că legea pensiilor este constituţională, 80=170 şi nu s-a furat la vot, reprezentanţii opoziţiei fiind deci în sală în viziunea acestor judecători! Cu adevărat au judecat fiind legaţi la ochi, adeverindu-se astfel în mod tragic motto-ul despre justiţie!
Totuşi, chiar suntem o naţiune de orbi, care se lasă duşi la tăiere precum mielul de Paşte, doar pentru că suntem la mâna unora numiţi politic într-o instituţie care ar trebui să fie garantul constituţionalităţii şi cărora le tremură roba ca nu cumva să-i supere pe cei care i-au numit acolo? Ieri reprezentanţii puterii au fost prinşi furând din nou la votul în Camera Deputaţilor şi deşi o deputată PD-L a spus în direct la REALITATEA TV că nu a fost în clădirea Parlamentului, colegul ei de partid POPOVICIU susţinea sus şi tare că el a văzut-o în sală! Mai mult, respectiva doamnă a afirmat că nu înţelege cum s-a votat cu cartela ei, atâta timp cât ea o predase pentru revizie. Au văzut că se poate şi că nimeni nu vrea să ia măsurile legale ce se impun? Sau să înţelegem că în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor se întâmplă fenomene paranormale, care depăşesc puterea noastră de înţelegere?
Se naşte totuşi o întrebare: în cazul în care Parchetul de pe lângă ÎCJC va declanşa totuşi urmărirea penală împotriva Robertei Alma Anastase şi a lui Sever Voinescu-Cotoi pentru fraudarea votului la această lege, cum rămâne cu constituţionalitatea ei? Poate unii mă consideră dus cu pluta cănd fac o astfel de afirmaţie, dar eu continui să cred că nu toţi procurorii din această ţară execută doar comenzi politice!

duminică, 3 octombrie 2010

Ce ne oferă portocalii? FUNIA ŞI SĂPUNUL!

Cred că pentru prima dată de când sunt la putere, portocalii ne-au spus azi cu adevărat ce cred despre cei care îi critică pentru halul în care au adus ţara şi ce ne aşteaptă dacă nu facem ciocu` mic: suntem membri ai clubului alcoolicilor şi ne oferă funia şi săpunul. Declaraţiile aparţin vicepreşedinţilor PD-L Raluca Turcan şi Gheorghe Flutur, ultimul având deja o bogată experienţă în aducerea morţii căpătată pe timpul aşa-zisei gripe aviare. Să fie doar încercări de demonstrare a loialităţii membrilor grupării Stolojan, pe fondul binecunoscutei frustrări a lor că nici un membru al grupării n-a avut acces la demnităţi guvernamentale? Sau e chiar ceea ce gândesc despre viitorul românilor? Ne aşteaptă internarea la dezintoxicare, ca urmare a campaniilor de presă ale mogulilor? Stâlpul infamiei? Eu cred că da, având în vedere că Flutur a mai spus că este nevoie de o nouă revoluţie portocalie! Chiar cred că au spus cu adevărat ce gândesc şi că nu e de joacă, mai ales că recent şi El Comandante ne-a spus pe şleau că n-avem loc toţi în ţară, că statul nu poate avea grijă de toţi cetăţenii săi şi că ar fi bine să plecăm de pe aceste meleaguri!

Caravana Reducerilor miniPRIX vine in Craiova

Esti din judetele Iasi, Suceava sau Dolj? Doar weekendul acesta beneficiezi de reducere 20% si TRANSPORT GRATUIT la orice comanda online. Nu rata ocazia si comanda pantaloni de la 9 lei, bluze si pulovere de la 19 lei, cizme si ghete de la 49 lei, accesorii de la 1 leu.

Oferta este valabila pentru comenzile online plasate www.miniprix.ro in zilele 2-3 octombrie, pentru adrese de livrare in judetetele Dolj, Suceava si Iasi.

Taxa gratuita de transport si reducerea de 20% se aplica in momentul facturarii pe valoarea totala a comenzii dvs.

Colectarea selectiva este foarte utila!

Colectarea selectiva este promovata pe Blogatu.ro. Cu cat mai multe bloguri vor sustine aceasta campanie, cu atat mai mult vom avea un mediu mai curat si mai sanatos.
Motivele pentru a colecta selectiv sunt urmatoarele:
- Se protejeaza natura si resursele naturale
- Se reduce poluarea solului, apei, aerului
- Se reduce poluarea mediului inconjurator
- Se economiseste energie

Va recomand site-ul Colecteaza selectiv!

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Care minte mai bine, Boc sau Oprea?

Citat din "economistul" Boc, în data de 01 octombrie 2010: în 2011, salariul minim brut va creşte cu siguranţă, iar pensiile nu vor scădea, ele vor fi îngheţate. Asta a spus ieri la TVR cosaşul şef al ţării . Practic, recunoaşte că opoziţia are dreptate când afirmă că decuplarea punctului de pensie de valoarea salariului mediu brut pe economie va însemna condamnarea la sărăcie lucie a pensionarilor, pentru că pensiile acestora vor rămâne pe loc, în timp ce salariile vor creşte, acestea calculîndu-se în funcţie de valoarea salariului minim brut. Creşte deci decalajul între puterea de cumpărare a pensionarilor faţă de cea a salariaţilor, politica economico-financiară a guvernului îndreptîndu-ne sigur spre reeditarea situaţiei din anii guvernărilor Văcăroiu şi Convenţiei Democrate.
Şi totuşi, Boc minte. Sau minte ministrul de la apărare, Oprea? Pentru că ultimul a spus, oficial, pe 13 septembrie, că în urma procesului de recalculare, pensiile militare (în plată la data recalculării) cu valoarea de sub 3000 de lei vor înregistra chiar creşteri, iar cele care depăşesc acest plafon vor scădea cam cu 7-8%! Dar având în vedere că în viziunea ambilor, vizavi de votul la legea pensiilor, 80=170, eu cred că amândoi mint. Aveţi altă părere?

joi, 30 septembrie 2010

Intenţii periculoase de modificare a Statutului cadrelor militare!

In timp ce Boc turuia pe toate ecranele despre reducerea cheltuielilor bugetare şi desfiinţarea pensiilor militare, subordonaţii săi din guvern care au structuri militare în subordine şi ceilalţi şefi de servicii secrete au pregătit un proiect de lege pentru completarea şi modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în care ai surprinderea să citeşti că generalii şi amiralii capătă rangul de demnitar al statului român, ceea ce înseamnă nu puţine privilegii! Asta da economie la bugetul de stat! Să însemne asta oare tentativa de corupere a conducerii structurilor militare cu astfel de onoruri - apropo de denumirea de "general cu una, 2, 3 sau 4 stele", ne facem de râsul lumii, parcă clasificăm hoteluri sau pensiuni -, pentru a le închide gura în privinţa măsurilor de reducere a soldelor şi de diminuare a pensiilor militare prin recalculare?
Dar să vedeţi minunea minunilor în continuare: se invocă din nou vestitul art. 53 din Constituţie privitor la restrângerea temporară a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti pentru a legifera astfel obligaţia cadrelor militare active de a participa la misiuni în afara teritoriului României şi interdicţia de a-şi da demisia pe timpul cât se află în astfel de misiuni! Domnilor iniţiatori ai proiectului de lege, art. 53 din Constituţie face trimitere la situaţii din România, nu din Afganistan, Kosovo sau pe unde mai avem trupe trimise!
Şi încă o minune: în continuare se face pomenire de "pensia militară de stat" în acest proiect de lege! Păi hotărăştete odată, domnu Oprea, pentru ce optezi, că până acum ne-ai făcut capul calendar cu avantajele dispariţiei pensiilor militare ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010! Sau ai început să te încurci definitiv în minciuni?
Mai este un lucru care dă de gândit: hodoronc-tronc prevederile Legii nr. 80/1995 se extind şi asupra cadrelor militare din M.A.I., S.R.I., S.I.E, S.P.P. şi S.T.S. Mie cel puţin chestia asta îmi dă fiori, pentru că cine este "comandantul suprem al forţelor armate" ale României, conform Constituţiei?
P.S.
Pentru curioşi şi cei reticienţi la cele mai sus menţionate, recomand http://dlaj.mapn.ro/pdf/lg80_modcompl.pdf. Aparţine Ministerului Apărării Naţionale.

HG 735/2010 suspendată de Curtea de Apel Cluj!


Iată că avem şi magistraţi corecţi, care au judecat în spiritul şi litera legii! Ce spune despre asta guvernul şi Curtea Constituţională?

miercuri, 29 septembrie 2010

Ştie oare Băsescu care sunt simbolurile naţionale?

Când eram încă în armată, am aruncat în sus de bucurie o mulţime de caschete pe stadionul Ion Oblemenco când Universitatea Craiova bătea pe Steaua şi Dinamo, fără a le mai recupera şi ca mine au făcut nenumărate cadre alte armatei. Asta s-a întâmplat şi înainte şi după 1989 şi n-a venit nimeni să-mi zică că am terfelit simbolurile naţionale.
După 1989 am purtat la caschetă, bonetă sau beretă timp de un an şi ceva vechea stemă a RSR şi aceleaşi uniforme de dinainte, fără ca nimeni să mă acuze că aş comite vreo ilegalitate. Ulterior, modelul stemei respective s-a schimbat de câteva ori până la ieşirea la pensie în 2003 şi nimeni n-a fost acuzat că schimbă "simbolurile naţionale" (asta probabil şi pentru că respectivele schimbări erau ordonate şi stabilite de persoane care cum ajungeau la comanda armatei, schimbau modelul uniformei militare, funcţie de interesele economice pe care le aveau, probabil unii îşi mai amintesc de exemplu de câte ori s-a schimbat modelul gradelor de general). Să mai spun că stema pe care o purtau soldaţii era doar din tablă ştanţată, în timp ce cadrele militare purtau acelaşi model de stemă, dar colorat?
Aşa că, domnule Băsescu, pune mâna pe Constituţie, citeşte atent art. 12 şi vezi care sunt simbolurile naţionale şi nu mai acuza aiurea pe cei care au dat de pământ cu cascheta de supărare pentru situaţia în care i-ai adus! Şi încă o precizare, valabilă şi pentru cei care îţi ţin isonul în privinţa acestor acuze: Stema ţării, ca simbol naţional, nu are ataşate frunze de stejar, aşa cum este cea purtată la caschete, bonete sau berete de militari şi poliţişti!