vineri, 15 aprilie 2011

Rezultatul variantei Elena Udrea pentru referendumul privind Legea capitalei

Cine vrea să meargă la referendumul organizat cum a vrut Elena Udrea, n-are decât. E bine să ştie însă ce-l aşteaptă dacă acesta va fi validat aşa cum a vrut ea să fie întrebaţi cetăţenii.

Aşa se câştigă războiul psihologic!

Ce palmă pe adresa NATO! Uite cum se plimba azi Gaddafi pe sub nasul aviaţiei, sateliţilor şi dronelor NATO! Aşa se câştigă războiul psihologic.

Chiar vrem să rămânem săracii Europei perpetuu?

În sfârşit, cred că pentru prima dată vom avea parte de o prognoză a FMI care se va adeveri în privinţa României. Pentru că minciunile guvernului portocaliu nu mai pot merge la nesfârşit, FMI a prognozat adevărul crud care ne aşteaptă: Şi peste 5 ani, România va rămâne cea mai săracă ţară din UE, iar produsul intern brut pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare va atinge 16.300 de dolari în 2016, cu 60% sub media europeană. Asta după ce şi în 2011 ne-am situat tot pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare, cu doar 12.000 de dolari, în condiţiile în care media europeană a fost de 30.000 de dolari.
Aşadar, viziunile lui Boc@co privind bunăstarea care va începe să zburde prin buzunarele românilor odată cu prognozata ieşire din recesiune vor rămâne doar în stadiul de vise, cât timp vor fi tot ei la butoanele economiei şi finanţelor ţării. Însă fără dreptul de a apăsa pe ele când vor şi pentru ce vor, pentru că decizia în acest sens aparţine finanţatorilor externi, după cum corect a precizat ieri ministrul Ialomiţianu când se referea la luarea deciziei privitoare la reducerea CAS cu 3 puncte procentuale în cursul acestui an. 
Acesta fiind crudul adevăr, de ce i-ar mai vota românii pe portocalii în 2012? Doar ca să-şi mănânce în continuare de sub unghii? Asta dacă vor mai avea răbdare cu ei până atunci, totuşi.

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE - COMITETUL DIRECTOR: A 7-A VICTORIE A SCMD

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE - COMITETUL DIRECTOR: A 7-A VICTORIE A SCMD: "In atentia deputatilor portocalii, rosu-alb-verzi si fara-de-lege Doamnelor si domnilor deputati, Din inconstienta, servilism sau de teama i..."

CRAIOVA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: Scrisoare apel catre deputatii PDL

CRAIOVA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: Scrisoare apel catre deputatii PDL: "Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova"

Jucarii

Jucarii de pe Tara Jucariilor va recomand! Preturile sunt extrem de mici, produsele sunt foarte multe iar calitatea este exceptionala! Atunci cand vine vorba de jucarii, magazinul Tara Jucariilor e cel mai bun loc de unde le puteti achizitiona! Ce puteti gasi aici? Tot felul de jucarii adresate copiilor de toate varstele!

Categoriile de jucarii sunt extrem de numeroase si pot fi accesate cu mare usurinta, de pe coloana din dreapta a site-ului!

Ati cumparat jucarii de pe Tara Jucariilor?

marți, 12 aprilie 2011

Pe cine avantajează introducerea votului prin corespondenţă


Cît se poate frauda prin intermediul votului prin corespondențǎ?


SIMULARE: CINE ŞI CÂT CÂŞTIGĂ ÎN 2012 DIN INTRODUCEREA VOTULUI PRIN CORESPONDENŢĂ

Unora le strălucesc ochii de bucurie şi speranţă, alţii se încruntă. Chiar dacă mai e un an şi jumătate până la alegerile parlamentare din 2012, iar în sondaje, Opoziţia e pe val, lucrurile sunt de parte de a fi tranşate.

În contextul în care PDL a anunţat că introducerea votului prin corespondenţă este prioritate legislativă, o întrebare simplă macină minţile actorilor politici: cum va influenţa votul această eventuală decizie, în cazul în care acesta va trece prin Parlament?

De aici, încep scenariile.


Mirel Palada
Sociolog, Director executiv CCSB
Articol scris pentru revista Cult

Pentru că a zburat în cosmos, Dumitru Prunariu este decorat de preşedintele Medvedev. Pentru acelaşi motiv, Oprea şi Boc i-au tăiat din pensie!

În luna ianuarie a anului curent imensa majoritate a cetăţenilor români  a aflat cu consternare că d-lui general în rezervă Dumitru Prunariu i-a fost amputată pensia de serviciu cu peste 70% ca urmare a faptului că specialiştii lui Oprea şi Boc au interpretat cum au vrut ei prevederile odioase ale  Legii 119/2010 şi HG 735/2010. Principalul motiv invocat a fost că nu i-au putut găsi documentele care să ateste veniturile obţinute pentru perioada cât s-a pregătit în URSS pentru a deveni apoi primul şi singurul - până acum - român care a zburat în spaţiul cosmic (14-22 mai 1981).
Astăzi, pentru aceeaşi periodă de pregătire şi zbor în spaţiul cosmic, cosmonautul Dumitru Prunariu a fost decorat de către preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, cu medalia pentru "merite în cucerirea spaţiului cosmic", în cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiul cosmic, realizat pe 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin. Oare cum de ruşii n-au l-au uitat şi nici nu i-au rătăcit documentele cu referire la perioada şi scopul activităţii desfăşurate? Ca să nu mai spunem că alături de Dumitru Prunariu au mai fost decoraţi alţi 14 cosmonauţi proveniţi din alte state decât Rusia (SUA, Japonia, Franţa, Germania, Belgia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia)!

Două modele de ieşire din "recesiune". Care o fi cel corect?

După o săptămână plină de veşti triste, cauzate de modul deplorabil în care se înţelege a se face reforma în domeniul sănătăţii, am avut parte şi de ceva care ne-a făcut să ne mai descreţim frunţile şi privirile încruntate din cauza grijii zilei de mâine. Mă refer în primul rând, bineînţeles la triumful gimnasticii româneşti la recent încheiatul campionat european de gimnastică desfăşurat la Berlin, unde sportivii noştri ne-au făcut să ne simţim din nou mândri că suntem români şi, după ani şi ani de „recesiune” în domeniu, am dovedit din nou că putem fi cei mai buni în acest domeniu.
Cum a fost posibilă această performanţă? Îmi place să cred că în primul rând datorită „punerii omului potrivit la locul potrivit”, a încredinţării managementului acestei discipline sportive specialiştilor români de marcă în domeniu, recunoscuţi şi apreciaţi pe plan mondial. Pentru că talente deosebite am avut dintotdeauna, numai că acestea n-au fost încredinţate de fiecare date spre şlefuire celor care chiar se pricep şi au performat de-a lungul timpului în domeniu, fiind doriţi şi de alte ţări ai căror conducători care au înţeles că sportul de performanţă este unul dintre cei mai buni ambasadori.
 În al doilea rând, tot la sfârşitul săptămânii am avut parte şi de altceva menit „să ne mai binedispună” şi să mai uităm de necazurile de zi cu zi provocate de recesiune şi criza economică, după cum ne-a explicat ulterior protagonistul întâmplării. Un politician care crede că dacă ne arată ce specialist este dumnealui la dans, ne face să uităm replica cinică pe care i-a dat-o unui interlocutor de emisiune TV şi anume că în cazul unui pensionar militar „poate a trecut un îngeraş şi l-a luat” când omul respectiv a decedat în urma a ceea ce a văzut trecut pe talonul de pensie în luna ianuarie 2011.
Două modele de a ieşi din recesiune. Care  să fie însă modelul de urmat?

duminică, 10 aprilie 2011

Vom mai vedea sondaje de opinie făcute la comanda PD-L?

De la începutul acestui an, nu am văzut nici un sondaj de opinie făcut la cererea principalului partid de guvernământ sau de mass-media aservită acestuia. Tot ce s-a făcut şi dat publicităţii s-a realizat doar la comanda opoziţiei parlamentare, a televiziunilor mogulilor, a părţii din mass-media şi ONG-urilor care au criticat, pe bună dreptate, ineficienţa măsurilor adoptate de guvern şi modul de manifestare a parlamentarilor care îl susţin. 
Pe acest fond, m-aş fi aşteptat ca partea guvernamentală să reacţioneze măcar o dată şi ea cu publicarea unui sondaj efectuat la comanda sa şi să încerce astfel să contracareze imaginea de călău al românilor de rând, care rezultă din interpretarea tuturor sondajelor de opinie date publicităţii în acest an. Corelat cu ce le-a spus nu demult Traian Băsescu parlamentarilor PD-L în privinţa încrederii de care se bucură el şi guvernul, ne putem gândi că Emil Boc şi ai lui şi-au dat seama că orice ar mai face, cota de încredere a populaţiei în guvern şi politicile sale va continua trendul descendent. Şi atunci probabil au hotărât că n-are rost să comande vreun sondaj, întrucât rezultatul ar fi ştiut dinainte. Se apropie de minus 100% în privinţa PD-L cam la toate întrebările politico-sociale clasice ale unui sondaj de opinie.