Are tara asta umeri instelati si galonati cum n-a avut niciodata in istorie. Oriunde te-ai uita, in orice domeniu, dai de generali si colonei facuti pe ochi frumosi, la apelul bocancilor sau izmenelor. Numai ca in caz de "ceva", afli ca multi dintre ei sunt "scutiti" de mobilizare...
Ok, începeți cu Oprea! Dar continuați cu restul generalilor avansați la apelul izmenelor!
Gabriel Oprea este unul dintre cele mai obscene personaje post-decembriste, un nătărău care, în doar câțiva ani a reușit să compromită și să arunce în ridicol atât onoarea Armatei, cât și rigoarea vieții academice. Un trepăduș ordinar care, din postura de fost bodyguard al lui Miron Cozma, s-a cocoțat pe cele mai înalte culmi ale carierei militare, iar din postura de izmenar șef a ajuns la rangul de profesor universitar, ba chiar coordonator de doctorate.
Dar, abia acum, când ,,Genaralul Izmană” s-a trezit implicat într-un scandal monstruos, marile noastre căpetenii militare s-au prins că este ceva în neregulă cu acest maimuțoi plin de ifose. Motiv pentru care, Ministerul Apărării Naționale a emis un comunicat oficial, prin care ne anunță, pompos: ,,Ca urmare a sesizărilor și solicitărilor de informații venite din partea jurnaliștilor privitoare la îndeplinirea condițiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naționale a dispus constituirea, la nivelul M.Ap.N., a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate”. E bine și așa! Mai bine mai târziu decât niciodată! Dar în această situație se impune o întrebare de bun simț: ce s-ar fi întâmplat dacă presa nu ar fi atras atenția asupra ,,aspectelor semnalate”? Oare acest personaj pensat și manichiurat, mai dichisit decât o doamnă de moravuri ușoare, care nu a făcut nici măcar o singură zi de front, și-ar fi continuat cariera militară adunând alte și alte stele de aur, pe care ar fi ajuns, poate, să și le atârne chiar și de turul nădragilor? Ce au păzit instituțiile militare până astăzi? Ce ați păzit fraților dacă amărâta asta de presă, care trage să moară, a fost cea care v-a făcut să beliți ochii pe chestia asta? Domnilor de la MApN dacă tot v-ați apucat să cercetați evoluția carierei militare a ,,Iznenarului Șef”, nu ar fi rău să vă uitați, atent, și la alți generali de paie care, avansați la apelul de seară al bocancilor, au sărit peste gradele militare mai agili decât puricele prin așternuturi?
Șleahta impostorilor
Gradul de general era cândva, una dintre pozițiile de vârf pe care și-o dorea oricine își punea viața în slujba carierei militare. Deasemenea, ,,Doctoratul” era și el, unul dintre cele mai importante jaloane a ceea ce, numim ,,cariera academică”. Dar asta a fost cândva! Imediat după 1990, aceste două domenii au luat-o, brusc, la vale și au început să degenereze, din ce în ce mai accentuat. Și astfel s-a ajuns la situația de astăzi, când, ,,Cârdășia generalilor” dublată de ,,Frăția doctoratelor plagiate”, ambele puse la cale și învârtite în jurul fostului izmenar șef, generalul cu ,,en-șpe” stele Gabriel Oprea, a reușit să ducă în ridicol atât cariera militară cât și viața academică. Acum, sincer vorbind, în aceast al doilea domeniu, nu este el principalul vinovat. Zeci de ,,Universități private” precum și tot soiul de ,,Academii” răsărite precum ciupercile după ultima ploaie, au apărut cu mult înainte ca ,,Generalul Izmană” să se fi cocoțat până în vârful puterii politice din România. Nu el a inventat ,,șerpăria” care colcăie prin învățământul așazis privat care, de ani buni, produce promoții de ,,analfabeți cu diplomă” și mari ,,Specialiști în nimic”. Nu el a inventat zecile de Universități și Academii, una mai firoscoasă decât alta, dar care, adeseori, sunt chiar sub nivelul intelectual atins, cândva, de joviala ,,Mică Academie de șpriț și Bere” de pe Calea Plevneii. În plus, ăștia cu ,,viața academică și universitară”, au ei păcate mai mari și mai vechi, încă de pe vremea în care o făcuseră ,,ADI” pe Leana Ceaușeasca.
Așadar ,,Academician Doctor Inginer”… Păi ,,F..tu-i în universități pe măsa” după cum zicea Moromete ăl bătrân. Așadar, momentan, hai să-i lăsăm în Plata Domnului pe ăștia. Dar acum, când lumea trece printr-o perioadă deosebit de complexă și dificilă din punct de vedere politico-militar, cu mult mai gravă este problema ,,generalilor de mucava” cei care, avansați la apelul de seară al izmenelor, se plimbă astăzi, de colo până colo, cu umerii cocoșați de epoleții pe care nu mai încap stelele de aur. Ei bine, nici pentru aceștia nu este vinovat Gabriel Oprea: el a fost doar un simplu beneficiar au unui sistem care a pornit aproape imediat după Decembrie 1989.
Începând cu anul 1990 o veritabilă ,,ploaie de stele” aurite a început să se reverse, brusc, peste epoleții unor militari care activau în structurile de forţă ale statului. În scurt timp, practic peste noapte, diverşi ofiţeri mărunţi au început să fie avansaţi ,,la foc automat și în pas de defilare”. Rezultatul a fost că în anii care au urmat, pe timp de pace, România s-a trezit că are cu mult mai mulţi generali decât a avut, vreodată, în timp de război. Și nu orice fel de generali ci din aceia cu multe stele de aur. Generali care, în mod normal, ar fi trebui să aibă sub comandă corpuri de armată și armate întregi. Armate care, practic nu mai există, asta în cazul în care or fi existat vreodată. Acum nu prea mai avem ostași, dar avem generali ,,câtă frunză, câtă iarbă”. Generali, de obicei burtoși și adipoși, cu mințile mai înguste decât cozorocul ,,cașchetelor”. Niște bieți ,,Ghinărali de paie” care pârțâie din toate încheieturile atunci când sunt puși să bată chiar și un banal pas de defilare. ,,Ghinărali” de teapa celor care, pe vremea în care mai existau, militarii în termen, soldații de rând îi numeau ,,Bese-n cisme”. Astfel se face că acum, după 27 de ani de ,,democrație originală” aproape că nu mai ai curaj să te piși peste vreun tufiș, de teamă că de acolo va răsări vreun general burzuluit care să te certe că i-ai udat ,,cașcheta”. De fapt, avem o șleahtă de generali care, cu toate că nu au făcut nici măcar o zi de război, și nu au amușinat vreodată mirosul morții, ori măcar al prafului de pușcă, primesc salarii imense și adună în jurul lor zeci și sute de ,,micimani” gata oricând să sară în bocanci, să bată scurt din călcâie și să cârâie ,,Da, să trăiți, am înțeles!” Atunci, la începutul anilor 90, avansările pe bandă rulantă au fost justificate prin faptul că, vreme de câțiva ani, Ceaușescu blocase promovările în grad de general, o situație care se cerea remediată. În plus, atunci s-a spus că aceste avansări puteau fi cel mai bun mod de a reînnoi structurile de comandă ale Oştirii. Iar creșterea rapidă și peste măsură a numărului gradelor de pe epoleţi părea cu atât mai justificată, cu cât s-a declanșat la scurt timp după ce românii creduli și neinformați scandaseră pe străzi ,,Armata e cu noi”. Dar, odată pornită, ,,avalanșa” avansărilor nu s-a mai oprit până când o mulţime de foşti căpitani şi maiori s-au trezit cu umerii ,,poleiți” cu una, două, trei ba chiar și patru stele de aur. Dar, nici atunci și nici acum, nimeni nu pare să observe că majoritatea celor avansați au făcut parte din sistemul represiv asmuțit de Ceaușescu contra celor care îl contestau.
Armata a fost ,,cu ea”
Pornite abrupt, încă din ultimele zile ale anului 1989, anchetele privitoare la crimele comise până pe 22 decembrie 1989 s-au concentrat numai asupra demnitarilor de rang înalt din ,,Eșalonul Unu” ai fostului regim care, acuzaţi de comiterea unor infracţiuni uneori extravagante, au şi fost arestaţi. De același tratament au ,,beneficiat” şi militarii din eşaloanele superioare, inclusiv comandanţii de arme care au comunicat ierarhic ordinul de reprimare a protestelor. Mult mai târziu s-a aflat că în ultimele zile ale regimului Ceauşescu, departe de a fi ,,Cu noi”, Armata a fost una dintre cele mai dure forţe de represiune. Cu mult mai dură chiar și decât Securitatea. În mod surprinzător, cei care au fost lăsaţi deoparte au fost chiar excutanţii acelor ordine, foşti ofiţeri mici în grade care, cu foarte rare excepții, nu au fost băgați în seamă de Justiție. Ar fi fost şi greu: ,,cavalcada” avansărilor începuse chiar cu ofiţerii Armatei. Iar o bună parte a celor avansaţi încă din primele săptămâni ale anului 1990 au fost exact cei care au ,,asmuţit” tancurile şi au deschis focul asupra civililor neînarmaţi. De fapt, situația este un pic mai complicată.
De foarte mulţi ani încoace se tot spune că Revoluţia din ’89 a înlocuit ,,eşalonul unu” al ierarhiei comuniste cu ,,eşaloanele II şi III”. Situaţie care s-a repetat, identic, şi în Armată. La scurt timp după ce miniştrii şi restul vechilor căpetenii militare au fost scoase din ,,joc”, locul lor a fost ocupat, rapid, de o armată de generali apăruţi, practic, peste noapte.
Istoricii afirmă că Napoleon Bonaparte ar fi afirmat, cândva, că ,,orice soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal”. Dar nu vom afla niciodată dacă aici, la noi, vreunul dintre tanchiştii care şi-au asmuțit, cândva, coloşii de oţel asupra manifestanţilor s-o fi gândit că are, deja, în buzunar stelele de general. Totuşi, cu foarte mulți dintre ei chiar aşa s-a întâmplat.
În decembrie ’89, Mircea Mureşan era comandantul Regimentului de tancuri din Pantelimon. Şi avea gradul de căpitan când pe 21-22 decembrie 1989 a făcut parte din dispozitivul de apărare instalat pe poziţii de forţă în Piaţa Palatului. Acolo, decis să stârpească ,,teroriştii”, le-a ordonat tanchiştilor din subordine să deschidă focul asupra Bibliotecii Centrale Universitare. Ascensiunea lui militară a început în 1990, când a fost numit şef de stat major iar mai apoi comandant al Diviziei de tancuri din Capitală. Apoi, în anii care au urmat s-a tot ,,plimbat” între MApN şi MI până a ajuns general de armată. La un moment dat, el a fost prim-adjunctul ministrului de Interne Dudu Ionescu. Ceva mai târziu a fost şi prim-adjunct al şefului Marelui Stat Major General. Tot tanchist, provenit din aceeaşi unitate cu Mureşan, a fost, pe vremuri, şi maiorul Gheorghe Carp. Zis ,,Gimi Carp”. Despre el s-a aflat că în noaptea de 22 decembrie ’89 ar fi condus exact tancul care a trecut peste ,,baricada de la Inter”. Şi el a ajuns rapid general. Apoi, cu toate că provenea din MApN, s-a orientat tot spre MI, unde a ocupat diverse funcţii de rang înalt. Un caz aparte este cel al lui Eugen Bădălan. În decembrie a989 era, și el, tot maior, șef de Stat Major al Diviziei 11 Mecanizate – Oradea, din subordinea Armatei a IV-a Transilvania. Pe ăsta, documentele operative ale eşaloanelor militare superioare îl menţionează printre ofiţerii trimişi la Timişoara. Și tot despre el ne-au relatat și revoluţionarii din Arad, alt oraş unde el a fost ,,în misiune”. Iar arădenii ne-au relatat că, dacă ordinele dete de Bădălan ar fi fost exacutate întocmai, și acolo ar fi avut loc un dezastru la fel de cumplit ca acele din Timișoara.
Dar, niciodată clarificate până la capăt, aceste episoade din viaţa sa militară nu l-au împiedicat să ia startul într-o cursă care, în mai puţin de 15 ani, avea să-l ducă pe fostul maior tocmai hăt… în vârful Oştirii române. Pe care a condus-o din funcţia de şef al Marelui Stat Major General, cu epoleţi care gemeau sub apăsarea celor patru stele de aur corespunzătoare gradului de general de armată. Îmi amintesc și acum că, în urmă cu circa zece ani în urmă, împreună cu Răzvan Belciuganu i-am luat lui Bădălan un interviu-fluviu, în cursul căruia l-am lăsat să bată câmpii cât a vrut el despre acțiunile pe care le-a derulat la Timișoara și Arad. Iar atunci când am invocat niște documente din arhivele militare care contraziceau flagrant poveștile lui, atâta s-a umflat în pene încât aproape că se auzeau cum îi pârâie izmenele pe el, și ne-a zis, plin de sine: ,,Ei la alea nu ajungeți voi, sunt la secret”. Ei bine ,,Ghinion!” cum ar zice un clasic în viață: deja ,,ajunsesem” la acele documente, pe care le-am și publicat odată ci interviul lui. Ulterior, același Bădălan a fost anchetat pentru corupție și până la urmă s-a dat la fund, și își ronțăie discret pensia generoasă primită pentru activitatea lui militară. Al doilea ,,caz aparte” este cel al lui Constantin Degeratu, un ofițer care s-a bucurat de o ascensiune mai rapidă chiar decât a lui Bădălan. În decembrie 1989, avea gradul de locotenent colonel și era Ofiţer 1 în cadrul Secţiei Operaţii din Armata a IV-a. Documente din arhivele militare demonstrează că în această funcţie a participat la întocmirea hărţilor operative care marcau amplasarea forţelor represive din Cluj. Simpla participare la ultima şedinţă a forului suprem al Partidului le-a adus membrilor CPEx acuzaţii grave, care i-au trimis, pentru câțiva ani, după gratii. În mod ciudat, hărţile tactice ale represiunii din Cluj n-au afectat ascensiunea lui Degeratu spre vârfurile ierarhiei militare. Iar anul 1990 a marcat startul lui Degeratu spre o carieră militară care, în doar şapte ani, l-a adus în fruntea Armatei Române, ca şef al Marelui Stat Major General, funcţie pe care a deţinut-o până în februarie 2000. Ulterior, a trecut în rezervă, apoi s-a reactivat, a trecut iarăși în rezervă iar de câteva ori a trecut și prin înalta dregătorie de consilier prezidenţial. Iar în 2005, pe epoleţii fostului locotenent colonel s-au înghesuit toate cele patru stele de aur la care poate visa un militar român. Tot cam în urmă cu circa zece ani, am adus în atenția opiniei publice și aceste detalii ale carierei militare a lui Degeratu.
Ei bine, reacția a venit exact din direcția din care ne așteptam mai puțin. Chiar a doua zi după publicarea acelui articol, penibilul Emil Constantinescu, mult mai bine cunoscut ca ,,Țapul” a declarat pentru un post de radio că, aceia care îl ,,atacă” pe Degeratu, ,,sunt reprezentanți ai cercurilor comunisto-kaghebiste.” La dracu ,,Țapule” mai bine ai fi verificat prin arhivele militare, înainte de a scoate pe gură o asemenea tâmpenie. Un caz de-a dreptul cumplit este cel al lui Vasile Paul, fost maior al unității de tancuri din Calea Girocului. Acum și ăsta este general cu ,,en-șpe” stele. Dar mai este și ceva profesor universitar și, la un moment dat, a avut-o ca studentă chiar pe fiica unuia dintre eroii pe care el i-a împușcat mortal în seara de 17 decembrie 1989.
,,Securiștii în mină”? Siktir!
Prin ianuarie 1990 manifestanții care mărșăluiau peste tot și scandau, printre altele ,,Securiștii în mină/ Să ne dea lumină!” Ei, ași, stai prin zonă, vezi să nu! Iar asta pentru că Armata nu a fost singura ,,pepinieră” din care generalii au răsărit ca şi ciupercile după ploaie. În timp, angajaţi ai fostei Securităţi şi ai fostei Miliţii au avut, şi ei, parte de avansări care le-au adus pe epoleţi un număr impresionant de stele de aur. În 1989, Stan Stângaciu era colonel, şef al Brigăzii 11 din Comandamentul Trupelor de Securitate. Iar în decembrie, subordonaţii lui au fost trimişi pe străzile Capitalei, componentă de bază a forţei de represiune. Cu toate acestea, după 1990, Stângaciu a primit stele de aur, iar la un moment dat a fost şeful Jandarmeriei Române. Tot din Trupele de Securitate vine şi Teodor Cearapin, deţinător şi el al celor patru stele de aur corespunzătoare gradului de general de armată. Fostul MI l-a lansat pe ,,orbita” avansărilor şi i-a acoperit epoleţii cu stele de aur şi lui Vasile Popa care, în decembrie ’89, era doar maior, comandant al FOI, cumplita ,,Forţă de Ordine şi Intervenţie” care a acţionat în Capitală. Dar şi pe Toma Zaharia, fost comandant al unei secţii de Miliţie din Bucureşti.
Totuşi, ofiţerii de grade mici nu au au fost singurii avansaţi ,,la apelul izmenelor” . În 1990 au existat chiar şi subofiţeri care aveau în buzunar galoanele de general. Acum două decenii, Dan Doinel Dinuică era doar plutonier. Ce-i drept, unul special, care răspundea de evidenţa documentelor secrete din instanţele militare. În 1990, fostul subofiţer a luat însă un ,,start” profesional extrem de spectaculos. În câţiva ani, a ajuns magistrat, a trecut ,,în pas alergător” peste majoritatea gradelor militare, până când, hop-țop, a fost avansat general de brigadă. Apoi, a fost numit la cârma Direcţiei Instanţelor Militare. Tot subofiţer era, în decembrie 1989, şi Ion Sârbu, cel pe care Revoluţia l-a prins absolvent de liceu, angajat ca brancardier la SMC.
Brusc, după 1990, a început şi el să evolueze într-un mod extrem de spectaculos. Sau de incorect, după cum s-a tot afirmat de-a lungul vremii. Cert este un lucru: cu timpul, a câştigat steaua de general, care i-a adus şi funcţia de comandant-director al Spitalului Militar Central. Adică exact acolo unde, cu doar câțiva ani înainte, împingea bracarda pe culoarele instituției. Se spune că unul dintre acei ,,pacienți” a fost chiar Vasile Milea, ultimul ministru al Apărării din regimul comunist. Gurile rele au spus, la un moment dat, că fabulosut salt pe care l-a făcut cariera lui Sârbu are legătură chiar cu acel episod.
Avansări ,,pe repede înainte!”
Fenomenul ,,ploii de stele” de pe epoleții generalilor a continuat, nestingherit, în toți cei 27 de ani trecuți de la zisa Revoluție din Decembrie 89. Acum vreo câțiva ani, un coleg din presă a făcut un veritabil ,,inventar” al generalilor care și-au luat toate stelele posibile, cu o viteză specifică, mai curând, vremurilor de război. Iată mai jos concluziile lui: ,,Caracteristica principală a acestei perioade o reprezintă creşterea fără precedent a numărului generalilor cu patru stele provenind din rândul serviciilor secrete sau care, pe parcursul carierei au comandat astfel de structuri. Din 25 de generali cu patru stele avansaţi în această perioadă 19 se află într-o astfel de situaţie. O altă caracteristică importantă o reprezintă faptul că mare parte din cei avansaţi nu au comandat mari unităţi specifice armei din care provin.
VASILE PAUL PROFESORUL FIICEI VICTIMEI SALE
Pentru prima dată în istoria Aviaţiei Militare comandant al acestei categorii de forţe a fost numit un om care nu a zburat nici un minut. Deasemenea comandant al Marinei Militare este numit un militar care a comandat o vedetă, doar un an şi atunci doar în documentele de la cadre, celelate funcţii îndeplinite fiind specifice altor categorii de forţe. La M.Ap.N. niciunul din generali nu a comandat o structură care să fi acţionat în teatrele de operaţiuni. Perioadele de timp în care au obţinut cele 4 grade de general au fost cuprinse între 4 şi 12 ani, ascensiunile cele mai rapide avându-le Nicolae Goia (4 ani), Dan Chiriac şi Constantin Rotariu (5ani), Gheorghe Marin și Sergiu Medar (6 ani). Vîrsta la care au obţinut gradul de general cu patru stele este cuprinsă între 47 şi 61 ani, cei mai tineri fiind Lucian Pahonţu (47ani), Gabriel Oprea (50 ani) şi Decebal Ilina (52 ani). Trei generali au primit ultimul grad fiind în rezervă: Traian Atanasiu, Constantin Gheorghe şi Gabriel Oprea (acesta primind ultimele două grade de general în rezervă). Următorii generali cu patru stele au fost trecuți în rezervă, fiind reactivaţi: Gabriel Oprea (1993-2000), Ion Oprişor (2008-2009), Constantin Rotar (1994-1998) şi Tudor Tănase (1997-2004).”
Infractori ,,galonați”
Este drept că, majoritatea generalilor post-decembrişti nu au ieșit cu mare lucru în evidență. Dar nu toţi. Chiar atunci când s-a aflat în fruntea Armatei, generalul Bădălan s-a aflat, într-o vreme, dat în atenţia Justiţiei, pentru niște matrapazlâcuri comise în acea funcție. La rândul său, nici Degeratu nu a avut o imagine chiar imaculată. La un moment dat, el a fost implicat în scandalul ,,Case pentru generali”. Dar cel mai grav este cazul lui Cătălin Voicu, avansat şi el la ,,apelul izmenelor” până a ajuns general în SPP. S-a băgat în politică şi a ajuns membru în Parlamentul României. Dar asta nu i-a fost de mare folos: de acolo a aterizat direct în pușcărie, unde se află și acum, condamnat pentru comiterea unor acte de corupţie considerate deosebit de grave. Iar el nu este singurul. Foarte mulți dintre generalii avansați tot ,,la apelul de seară al izmenelor”, au fost implicați în diverse hoții care, adeseori, i-a trimis și pe ai direct în pușcărie. Dar asta este altă ,,poveste” pe care o vom aborda cu altă ocazie.
sursa:http://romaniaeterna.ro/2016/10/05/ok-incepeti-cu-oprea-dar-continuati-cu-restul-generalilor-avansati-la-apelul-izmenelor/
