miercuri, 12 ianuarie 2011

Ilegalista LUPU din M.Ap.N şi făcătorii ei de acte

Stai şi te minunezi ce pot inventa Boc şi ciracii săi pentru a-şi acoperi ilegalităţile şi incompetenţa! În care lege se face referire la carieră militară integrală pentru a ieşi cu drept de pensie integral, după cum susţin de câteva ore, de când a ieşit pe posturile TV acea incompetentă care zice că e generăleasă şefă peste Direcţia Financiar-Contabilă din M.Ap.N şi a folosit acest termen, carieră militară integrală, în loc de cel legal, adică vechime integrală în muncă sau specialitate? Una e cariera şi alta e vechimea în muncă sau specialitate, termeni folosiţi de când lumea pentru calculul pensiilor! Şi a mai scos madam una şi mai gogonată, decizie temporară de pensie, dracu ştie de unde a găsit expresia asta, când toată lumea ştie că decizia este definitivă! Asta cică pe motiv că nu au reuşit să proceseze toate dosarele în termenul legal! Dar i-a obligat cineva să stabilească termen de recalculare doar 5 luni de zile? De ce n-au ţinut cont de atenţionările specialiştilor - dacă tot ţineau morţiş să recalculeze aceste pensii -, care i-au avertizat că termenul ar trebui să fie de câţiva ani, iar costurile vor depăşi economiile preconizate de cosaşul Boc? Culmea din partea cucoanei a fost că practic au recunoscut încălcarea legalităţii, prin emiterea de decizii de pensii şi ordine de plată ilegale, care nu au la bază procesarea dosarelor care conţineau inclusiv cererile de recalculare însoţite de adeverinţele de venit trimise de pensionarii militari conform legii 119/2010 şi HG 735/2010!
N-am înţeles însă de ce Oprea stă ascuns ca un şobolan şi nu iese să-şi anunţe public demisia, pentru că a minţit militarii şi Parlamentul. Ăsta e militar? Aşa a învăţat el că se apără onoarea militară? Cât despre atitudinea aşa-zisului comandant suprem -care prin Constituţie depune un jurământ din care lipseşte expresia "JUR CREDINŢĂ PATRIEI MELE,ROMÂNIA", aşa cum jură militarii -, n-am ce să mai adaug. La aşa şef, aşa subordonaţi!
Mai am totuşi o nedumerire: care era rostul prezenţei celor 2 colonei care o flancau pe madam Lupu când a făcut declaraţia de presă azi, dacă tot nu au deschis gura? Au vrut oare doar să vadă lumea cîte tinichele şi petice au pe vestoane, căci nu pot să le spun aşa cum ar trebui, având în vedere ce au făcut azi şi în zilele anterioare în privinţa pensiilor militare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu