Se întâmplă ceva ciudat, la prima vedere, cu intervenţia militară împotriva Libiei. Spre deosebire de alte dăţi (Irak, Afganistan), nu a avut loc un atac masiv în primele ore ale intervenţiei pentru "sufocarea" şi anihilarea apărării antiaeriene libiene, distrugerea la sol a aviaţiei şi a centrelor de comandă şi comunicaţii. Asta mă face să cred că atacul declanşat ieri de aviaţia franceză i-a cam luat prin surprindere pe aliaţii lor. Pentru că nu poţi să nu te întrebi de ce până acum s-a anunţat distrugerea a doar 4 tancuri ale forţelor pro-Gaddafi, în condiţiile în care avioanele franceze zboară pe cerul libian pe unde vor şi cum vor. Dacă de ieri ni se tot spune că "rebelii sunt atacaţi cu rachete şi tancuri la Benghazi", cum se face că acestea nu sunt distruse de aviaţia care patrulează deasupra zonei? Li s-au defectat sistemele optice sau cele de detectare a căldurii emanate de tancurile sau instalaţiile de lansare a rachetelor? Sistemul de cercetare AWACS să fi fost orbit cumva de vreo furtună de nisip? Pe de altă parte, oare de ce americanii nu şi-au trimis în primul val bombardierele invizibile să atace şi s-au limitat doar la lansarea de rachete de croazieră, despre care nu se spune însă nimic asupra căror ţinte militare au fost lansate? Mai mult, aceeaşi americani au anunţat că au nevoie de 12 ore pentru ca dronele fără pilot să le furnizeze informaţii asupra rezultatelor obţinute în urma atacului cu rachetele de croazieră! Păi sistemul de observare prin satelit la ce o fi bun atunci? N-or fi avut timp să-l repoziţioneze deasupra Libiei? Ca să n-o mai lungim, cum se face că n-am avut încă nici o conferinţă de presă organizată de vreuna forţele coaliţiei în care să se prezinte rezultatele atacurilor aeriene?
Un blog simplu şi pe întelesul tuturor, aşa cum ar trebui sa fie orice lege.
duminică, 20 martie 2011
O intervenţie militară ciudată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu