Un Trabuc şi o şapcă: Jos Băsescu !
Nu politicienii simt pulsul poporului, ci electoratul simte instinctual comportamentul politicienilor.
Lelia Munteanu (Gândul) glumea parafrazând că Băsescu este un „brav om prietenos”. Indira Crasnea (tot de la Gândul) spunea că este „cenuşiu”. Nici una şi nici alta. El este un om care începe să nu mai existe decât pentru propriul lui orgoliu şi pentru propria lui vanitate: „eu sunt comandant de navă” (la fel ca şi celelalte sute de comandanţi de nave din România, am putea spune noi!). Orgoliul existenţei sale începe deja să afecteze 20 milioane de români. Singura problemă ar fi că el ar trebuie să fie „mediatorul”: „să mă urc pe Muntele Găina şi să contemplez?”. „Să mă fac că nu văd?”.
În primul rând că pe Muntele Găina este un „Târg de Fete”, deci exemplul este prost ales (cel puţin pentru un marinar, comandant de navă!!!), iar în al doilea rând „şeful statului trebuie să-i ghideze şi să-i îndrepte în mod neutru pe ceilalţi” nu să fie el însuşi „ghidonul” !
În ultima lui apariţie „intervenistică” de pe 26 ianuarie (ziua lui Ceauşescu-pentru cei care au trăit drama „muncilor agricole” şi a defilărilor sub zăpada nomenclaturiştilor „second-hand” de tip băsescian!), preşedintele spunea că nu poate fi trimis pe „muntele Găina” ca să contemple şi că nu el trebuie să medieze. Se pare că totuşi, după ce timp de atâţia ani nu a reuşit să termine de citit cartea lui Cărtărescu (sau Cartianu, că-i cam confund?), n-a reuşit nici să termine de citit nici măcar Constituţia! (Poate de aia vrea să o rescrie în fraze simple, pentru înţelesul lui?) Tocmai acesta este rolul unui şef de stat (şi nu „şef al statului” cum doreşte domnia sa să i se spună!): să medieze, să fie un element de echilibru!
Câţi dintre voi nu aţi vrea să fiţi trimişi la Anvers, la 36 de ani ?
Mă întreabă lumea ce părere am despre locotenentul de la Câmpia Turzii şi eu le răspund că „niciuna”. Eu, chiar şi în rezervă fiind, aştept întâi opinia „comandantului suprem” despre aceste gesturi. („Gesturi” sau „geste” ?)
Căci, totuşi, ceva mă face să îmi reţin comentariile faţă de familia „comandantului suprem” şi mă refer la fiica domniei sale care a defilat, în uniformă militară, legată sub un buric măcar semiprezidenţial, în propria ei campanie electorală „iuro-parlamentară” sub lozinca „fiecare organizaţie PDL trebuie să dea 10% pentru EBA” şi să mă întreb dacă nu cumva noi, militarii, suntem desprinşi de acest popor!
Om fi, pe bune, dacă tot îl văd pe primarul Onţanu în uniforma de general, în sediul Primăriei Sectorului 2, pe ministrul Oprea la reuniuni politice şi nimeni nu-i cheamă „la ordin(e)”. Nu-l cheamă nici măcar pe ăla de la Voluntari (chiar că am uitat cum îl cheamă!) care are şi acuma afişe electorale în uniformă alături de „renegociatul” Oprea şi de Iordănescu! Ştiţi la cine mă refer, …, ăla care s-a însurat cu aia de la Antena 1:….ceva cu P …! (Ahaa…Pandele…!)
Despre fişa postului
Mă întreb dacă nu cumva Parlamentul e ceva greşit şi dacă nu cumva parlamentarii (deputaţi şi senatori) n-ar trebui să aibă o lege separată prin care să li se acorde chiar un fel de statut de mini-primari: deputaţii promit şi aduc fonduri pentru uliţele locale, ei târnosesc biserici, ei fac aducţiuni de apă şi tot ei cumpără salvări SMURD (pentru firma lor, bineînţeles!)
De aceea mă întreb, dacă parlamentarii nu mai fac legi, nu cumva Guvernul ar trebui să le facă? Adică să emită tot felul de ordonanţe de urgenţă, să îşi asume săptămânal legile de care preşedintele consideră că „ţara are nevoie”?
Şi dacă Guvernul nu mai administrează Ţara, nu cumva ar trebui să o facă primarii? Dar nici aceştia nu mai au timp, căci ei sunt „vectorii de imagine” ai partidului şi trebuie să se ocupe de politica de „recuperare a intenţiei negative de vot” a populaţiei”
‘raţ-ai…..Biruinţa şi alte exemple de comandă !
Instinctual şi visceral, românii simt o anumită aplecare către faţa „miştocărească” a dictaturii lui Traian Băsescu. Comandantul de cursă lungă (C.L.C.. în limbaj tehnic) Traian Băsescu nu a mai comandat o navă de peste 25 ani. Cel puţin aşa am făcut eu calculul: dacă în 1976 a absolvit Institutul de Marină, iar în 1987 era deja la Anvers….calculaţi dumneavoastră!
După 1990 s-a ocupat de trenurile lui „Miron Cozma şi minerii” ca ministru. (deci chestiile cu mineriadele şi trenurile mai rămân încă de discutat!). Băsescu a navigat doar 11 ani, nu a mai navigat de peste 25 de ani dar încă se pretinde a fi marinar. Noi…suntem foşti militari! El nu este fost marinar! Să trăiţi….cumva !
Adevărul este că nu ne merităm preşedintele! El ar fi condus mult mai bine partidul: prin golfuri, prin vânt, prin foc, prin „mii de baionete”, dar la Rouen s-a terminat motorina: a ars cu totul! Şi alte 38 de nave! Dar el este încă”comandant de navă”, iar noi suntem deja „foşti colonei, foşti comandori sau foşti militari”. Ce logică or avea consilierii militari de la Cotroceni, noi nu cunoaştem, dar ştim sigur că preşedintele ne desconsideră!
Ne învaţă şi actul de comandă !
El ar fi condus şi mai bine Ţara dacă nu ar fi fost PSD, PNL, PC, PDL, UNPR şi alte partide. Ar fi condus-o mult mai bine dacă, într-un exces de iarnă germanică, nu ar fi luat o „răceală rebelă” şi doamna Pippidi. Oricum, indiferent de condiţiile hidro-meteo, el ar fi condus-o mai bine!
Numai că, să vezi şi să nu crezi!, că nu este rolul său să conducă. Deşi, alături de doamna Pi…şi de domnul Ro…, având ca teoretician pe domnul Cărtărescu şi filosof pe domnul Cartianu (ca să facă împreună o mişcare civică „Albă ca Neaua” cu numele Ca/Că sau Că/Ca) împreună cu executantul Bo…ce ar fi fost de mirare dacă ar fi desfiinţat partidele nenorocite de Opoziţie şi ar fi înfiinţat un fel de FDUB (Frontul Democraţiei şi Unităţii Băsesciene)? Nimic deosebit pe navă: pe teugă, Cărtărescu ar fi făcut cafele cu îndulcitor anti-diabetic, Pippidi s-ar fi ocupat de curăţenie, Videanu ar fi construit borduri pe copastia navei, iar Cartianu s-ar fi ocupat de duşurile echipajului la pupa unei nave fără motor şi cu velele coborâte!
Rău este că noi nu suntem membri ai echipajului, ci tocmai pasageri-plătitori pe o perioadă de 5 ani în care „Agenţia de Turism Băsescu” ne-a promis că o să trăim „bine” şi, când colo, am văzut-o pe EBA că trăieşte bine: „Hă, hă, hă…..!”
„ Sufletele de slugă”
Este expresia lui Florin Chilian, un om interesant! Cu toţii vorbim despre Emil Boc, despre Roberta Anastase (apropo-ştie să numere şi în minus, nu numai în plus?), despre Traian Igaş sau Blaga. despre Traian Băsescu de ce nu vorbeşte nimeni? De ce nu vorbeşte nimeni despre MARINARUL care înfrunta talazurile, dar care nu are curajul să meargă în faţa militarilor şi să le spună de ce, în calitate de comandant suprem, nu i-a apărat?
Traian Băsescu nu a trăit o adevărată realitate a uniformei cu care se laudă. El a trăit doar o realitate falsă a uniformei, a caschetei cumpărată de la Ceaprazăria „din Centru”, caschetă care-i permitea să se pozeze cu un trabuc în gură. Dublată, în mod evident de hotărârile secretarului de partid!
Hă, hă, hă…şi eu vă raportez că sunt neavenit !
„Societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie, iar locul ei a fost luat de mulţi neaveniţi”. Că Traian Băsescu are propriile lui griji este evident. la fel cum este evident că are grijă şi de pupilele lui. Nu are sens să mai intrăm în discuţii care ne vor duce către anumite contestări ale ONG-urilor feministe pro-PDL-iste. Dar nu acceptăm acele referiri la „intelectualitate”!
Acuma…pe bune…cine e din promoţia 1976? Poate îl mai îndreaptă careva dintre colegi !
de Ovidiu Mihalache
Sursa:http://militar.infomondo.ro/opinii/un-trabuc-si-o-sapca-jos-basescu.html

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu