miercuri, 9 mai 2012

Gradul, ce preț a avut gradul?


La audierea din comisiile de apărare, Dobriţoiu a mai afirmat că doreşte modificarea statutului cadrelor militare, arătând că unii generali au fost avansaţi în acelaşi an, unii cu 2-3 grade şi că această situaţie este de "neconceput".
"Este o problemă care mă preocupă, pentru că la nivelul cadrelor miliatre în rezervă s-a creat o stare de nemulţumire generalizată. Sunt oameni care au ieşit în pensie cu un anumit grad şi cadrau la anumite unităţi în funcţie de experienţa lor. Tot acest proces de pregătire a rezervei a fost dat peste cap de avansările cu anumite conotaţii", a mai spus Dobriţoiu.
El a adăugat că "statutul trebuie să pună în ordine competenţele, experienţa, astfel încât să fie stimulat spiritul de corp".
Pentru mine, dl. general (r) Dobrițoiu n-a spus o noutate în această privință, ci consecvență în atitudine și concepții, afirmațiile de mai sus fiind făcute de fiecare dată când s-a aflat în vizită în județul Dolj, participând fie la acțiuni ale Filialei Craiova a SCMD, fie ale PNL sau USL. Domnia sa a afirmat explicit că dacă va deveni ministrul apărării naționale, se vor lua măsurile legale în cazul tuturor celor care au primit grade militare fără a se respecta prevederile Legii privind Statutul cadrelor militare.
Acționați în consecință, domnule ministru și vă veți bucura de respectul tuturor militarilor în rezervă onești, umiliți și transformați în asistați sociali însă de predecesorul dumneavoastră, renumitul "Prince of Pensii", care, întrebat fiind de un reporter pentru ce a primit a 4-a stea de general, a răspuns sec că nu știe și despre aceasta ar trebui întrebat Băsescu. Faceți publică lista cu toate înaintările în grad ilegale și degradații pe impostori! Faceți publice oficial și motivațiile pentru care s-au făcut aceste avansări ilegale, chiar dacă știm toți că la bază a stat doar interesul politic. Faceți publică și lista tuturor politicienilor cărora li s-a acordat statutul de cadru militar în rezervă, că ne-am săturat de primari, parlamentari sau consilieri locali deveniți peste noapte, hodoronc-tronc, colonei, maiori sau generali, fără ca armata să aibă nevoie de serviciile sau competența acestora. Cereți DGIA să vă documenteze fiecare caz dubios de avansare în grad și cu ce preț s-a făcut aceasta! 

7 comentarii:

  1. PRESEDINTELE BASESCU TREBUIE SA RASPUNDA PENAL PENTRU MOARTEA
    MILITARILOR ROMANI UCISI IN AFGANISTAN ! URMEAZA .....PONTA !
    Scrisoare deschisa adresata noului ministru
    Corneliu Dobriţoiu.

    Ma numesc Robert Horvath cineast.....si cetatean roman.
    Am aflat prin Info Mondo de moartea unui militar in Afganistan.
    Sunt nu numai indurerat ci indignat la culme.
    Va luati o mare raspundere morala si va asigur de acum penala.

    Să nu uităm că armata noastră a fost şi este, în proporţie de 99,9% pregătită să lupte pe teritoriul naţional, în anumite condiţii, nicidecum în condiţia numită Afganistan.
    Mulţi au murit nu atât din cauza actelor teroriste respective ci pentru că nu era pregătit autovehiculul, să zicem, pentru exploziile respective… Când ştii că trimiţi nişte oameni cu echipament precar şi mai şi mor dintre ei, trebuie săraspunzi penal

    Cine va raspunde pentru tinerii trimisi la moarte ? Dumneata domnului ministru..

    Aliatii nostrii îşi pregătesc foarte bine trupele pentru acţiuni în asemenea zone, asigurând protecţia fiecărui om de-al lor. Noi ne batem joc de el. Nu avem nici macar demnitatea de a pretinde acest lucru.
    Soldatii romani au bocancii rupti....întrucât talpa nu rezista în zonele stâncoase din Afganistan.
    Iata ce spune un document al armatei SUA:
    " Protecţia individuală a militarilor se realizează cu veste antiglonţ grele de 15 kilograme….. Vestele antiglonţ româneşti au un viciu de proiectare şi nu permit luptătorului să fixeze patul armei în umăr pentru a ochi cu precizie. Cele mai multe incidente soldate cu morţi şi răniţi au fost produse de explozia unor mine artizanale, în faţa cărora maşinile blindate româneşti au fost extrem de vulnerabile…………………
    GUVERNANTII ROMANI DAU DOVADA DE O NEGLIJENTA MAI MULT DECAT CONDAMNABILA …"

    Folosescv si calitatea de cetatean american trimitand un memoriu de protest Presedintelui Obama. Sper prin eforturile mele .....tinerii romani nu vor fi trimisi la moarte datorita neglijentei politicienilor romani.
    Trezestete domnule ministru.....sau trimite-ti fiul sa lupte in Afganistan!!!!

    Robert Horvath Deva Presedinte Devartes Film International New York - Tokyo
    CITITI SCRISOAREA ADRESATA PRESEDINTELUI SUA PE
    ROBERT HORVATH DEVA BLOG

    RăspundețiȘtergere
  2. CRED CA DOMNUL MINISTRU VA SOLICITA ''LISTA RUSINII'' CU CEI AVANSATI PESTE NOAPTE PE CRITERII CLIENTELARE SI DE PARTID SI LE VA ANULA ''ORDINELE DE AVANSARE'' EXEMPLE GL PANA,GL GRECU,COL NEATU, COL GHILUTA,COL CALAFETEANU,COL PICIORUS,COL GEORGESCU FOST PREFECT DE DOLJ ...ETC.DEASEMENI CRED CA VA CERCETA CAZUL CAND UN CETATEAN COL NAON AFLAT LA O CEREMONIE PUBLICA -A FOST DAT AFARA DIN UNITATE LA ORDINUL LUI OPREA DE CATRE FOSTUL SAU COLEG AJUNS GENERAL PESTE NOAPTE TUDOSIE .ACEST CAZ A FOST MEDIATIZAT IN CRAIOVA -OARE MAI MERITA CA SLUGILE LUI OPREA SA MAI CONDUCA ARMATA?cRED CA NU TREBUIE UITATI NICI COMANDANTII CMZ-URILOR.

    RăspundețiȘtergere
  3. Filiera indirecta de intrare in sistem este cntinuarea ''filierei clasei muncitoare'' si trebuie stopata imediat. In acest mod potentatii regimurilor si-au capatuit ,,BEIZADELELE,,Exemple din CRAIOVA-fica gl STOE, GL TUDOSIE,nora doamnei OREVICEANU,fiul COL LUPU-actualul cdt al CMZ,si multe alte cazuri.Daca vrem revenirea la NORMALITATE sa facem publice toate aceste cazuri.TOTI SA REDEVINA CIVILI PENTRU CA MILITARII ADEVARATI SUNT CEI CARE AU SUPORTAR RIGORILI DIN SISTEMUL MILITAR DE INVATAMANT si nu cei crescuti in fustele mamicilor.Numai asa ARMATA isi va recapara respectul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim14 mai 2012, 15:47
    mai oameni buni,sunteti exaltati rau de tot daca ati ajuns sa vedeti in Dobritoiu altceva decat un papagal vopsit.De unde atata putere la el,ati inebunit?Pai noi nu il cunoastem ,ce dracu?1 Nu a fost el secretar de stat la depart. pt. politici patru ani cu liberalii,nu a tinut el locul ministrului vreo sase luni?L-a auzit cineva zicand ceva pe vremea cand infractorul gl.Badalan taia si spanzura prin armata,cand avansarile erau in toi,cand racnea in fiecare zi de ce nu s-au cheltuit banii pt.investitiile liberale ,multe din ele puscarie curata?Pai ce ,nu-l cunoastem noi pe dansul?! Stati mai oameni buni pe loc si aveti rabdare,pt.ca:
    -inafara de aberatii cu apararea strategica ,riscuri, vulnerabilitati si alte teorii nu veti auzi nimic concret de la acest individ ,de altfel modest in mai toate privintele ,inclusiv inteligenta;
    -nu-l confundati cu Oprea ,a carui putere in guvern a fost reala si acest lucru s-a pus in practica in legi,masuri ,inclusiv avansari(unele rele);
    -nu se degradeaza nimeni pt. ca nu poate nimeni decat justitia penala sa ia gradul cuiva, asa ca nu ii puneti omului in carca calitati pe care se teme el insusi sa si le aroge;
    -nu mai confundati bla blaul electoral facut de el si de Alina Gorghiu cat au fost in opozitie,consiliati de niste bieti polutruci de partid aciuati pe langa cabinetele lor pentru o bucatica de paine cumulata cu pesia de disponibilizat,cu ceea ce este pe teren,ca va furati caciula.
    Sa ne mai auzim!

    RăspundeţiŞtergere

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe de alta parte ,confundati s--a cu prefectura comparand pe Dobritoiu cu Oprea si gandind ca Dobritoiu poate macar pune in vreo sedinta problemele pe care Oprea le-a impus cu forta fostului guvern,deoarece acesta din urma a fost puternic in calitate de sef al unui partid si nu ca ministru al apararii.Ministrul apararii are aceiasi treaba cu legea pensiilor ca si ministrul invatamantului,al sanatatii sau al mediului.Implicarea lui Oprea in aceasta problema a fost o chestiune a UNPR prin care a vrut sa atraga in randul sau pensionari militari din toate structurile de aparare ;dar Dobritoiu ce sa atraga si unde, ca el este un umil membru in PNL care este un umil tovaras cu marele PSD.
    In acelasi timp,daca Dobritoiu si-ar lua cumva in carca aceasta chestiune(sa admitem ca vorbeste in numele USL )vor trebui sa se implice in aceiasi masura si ministrul de interne,sefii SIE,SRI,SPP s.a. pt. ca sa fie convenabil pt.toti,ceea ce nu era cazul cu Oprea care era partener de gevernare si putea impune masuri,nu propune.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Tare ,,ANALIZA,,anonimului dar miroase a propaganda UNPR ca prea il ridica in slavi pe maimutoiul ala de Oprea care nu a avut si NU ARE nicio putere, el fiind jantajat de catre cei care ii cunosc trecutul si plotogariile.Nu stiu ce si cat osa faca Dobritoiu,dar stiu ca la USL cel putin declarativ exista VOINTA POLITICA de a rezolva problema pensiilor militare.Cat priveste comparatia celor doi trebuie sa spun ca NU SE POATE FACE.Dobritoiu are scoala facuta la timp e absolvent al ACADEMIEI MILITARE vorbeste cel putin doua limbi straine,are in spate o cariera in care NU A FOST SLUGOI LA ,,AGAT,,si lista poate continua.Deasemeni cred ca mei bine e sa fi membru de rand la PNL, decat PRESEDINTE la o adunatura constituita la ordin,Asa ca ,,CIOCUL MIC,,dupa cum se exprima doamna Bideu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Gabriel Oprea și-a luat înainte de plecare masurile corespunzătoare. Astfel pe 4 mai a emis un ordin cu nr.M.41, privind metodologia de acordare a gradelor si inaintare in grad a cadrelor militare in rezerva si in retragere, pe timp de pace publicat în MO nr. 328/15.05.2012. Prin acest ordin isi acoperă sutele de avansari de la caporal la general ori de la subof/ mm la colonel, acordate membrilor UNPR și PDL.

    RăspundețiȘtergere