joi, 28 iunie 2012

Dragă A.N.I., m-ai pus pe gânduri rău

Suspectă rău graba cu care A.N.I a dat, după nici doar o oră de la declaraţia ministrului Titus Corlăţean, următorul comunicat de presă privind incompatibilitatea judecătorilor Augustin Zegrean şi Iulia Antoanella Motoc:

Precizări privind solicitările mass-media în baza Legii 544/2001, referitoare la afirmațiile domnului Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Justiției, efectuate astăzi, 27 iunie a.c., în cadrul emisiunii „Ultima Oră”, difuzată la postul de televiziune România TV (RTV).
Având în vedere solicitările formulate de mass-media în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:
Domnul judecător Augustin ZEGREAN și doamna judecător Iulia MOTOC nu se află în nicio situație prevăzută de Legea 176 /2010, referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese sau la existența unor diferențe semnificative nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate.
Precizăm faptul că pe rolul Agenției Naționale de Integritate nu există niciun dosar de evaluare în curs, referitor la domnul judecător Augustin ZEGREAN, respectiv la doamna judecător Iulia MOTOC.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 27 iunie 2012. Postat la data de: 27/6/2012 
Or fi făcut cumva lucrătorii A.N.I. ore suplimentare, că programul normal de lucru se terminase deja la ora emiterii comunicatului? Aveau totuşi deja (deşi comunicatul spune că nu) în lucru ceva legat de cei doi judecători şi tocmai finalizaseră verificările, aşa că s-a nimerit la fix să dea şi comunicatul răspuns la afirmaţiile lui Corlăţean? 
Nu cumva totul pute din ce în ce mai rău în legătură cu judecătorii portocalii de la C.C.R.? Eu aşa cred şi te rog, dragă A.N.I. să-mi răspunzi şi mie la 3 întrebări legitime:
1. Ce verificări aţi făcut ieri în legătură cu numita IULIA ANTOANELLA MOTOC, judecător la Curtea Constituţională a României (să trec oare peste faptul că respectiva declară în Declaraţia de avere că o cheamă doar IULIA MOTOC - o fi cumva vorba despre altă persoană? -, că lucrează la CC - o fi cumva fostul Comitet Central al PCR? -, iar la domiciliu trece doar Bucureşti!), în condiţiile în care ultimele ei declaraţii de avere postate pe site datează din 14.06.2010 şi 03.11.2010? (vezi aici declaraţiile de avere http://www.ccr.ro/declaratii/avere/motoc1.pdfhttp://www.ccr.ro/declaratii/avere/motoc.pdf)
2. Cum naiba se face însă că v-a luat un an de zile să înregistraţi prima declaraţie de avere a Iuliei Antoanella Motoc? Aceasta este semnată pe 14.06.2010 şi luată în evidenţă cu nr. 54 abia în 21.06.2011! Iar a doua declaraţie e semnată pe 03.11.2011 dar nu este luată în evidenţă cu număr de înregistrare! Ce fel de verificări aţi făcut după numirea în 2010 ca judecător la C.C.R. a Iuliei Antoanella Motoc dacă asta este situaţia declaraţiilor de avere?
3. Dacă tot susţineţi că aţi făcut verificări, cum se face că n-aţi constat că respectiva persoană trebuia sancţionată contravenţional conform art. 29 al. (1) din Legea 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative. Lege nr. 176/2010 care prevede că: 
Art. 29
(1) Nedepunerea declaratiilor de avere si a declaratiilor de interese in termenele prevazute de prezenta lege, precum si nedeclararea, in declaratia intocmita potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte inscrisuri constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 2.000 lei. Agentia poate declansa din oficiu procedura de evaluare. 

Aştept un răspuns, dragă A.N.I, dacă se poate, la fel de prompt ca pentru dl. ministru Corlăţean.   Şi vezi că nu sunt singurul căzut pe gânduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu