joi, 14 iunie 2012

JUSTICE FOR CRAIOVA!


ATITUDINE PREŞEDINTELE CJ DOLJ CERE ÎN INSTANŢĂ ANULAREA DEZAFILIERII FC UNIVERSITATEA CRAIOVA

CJ Dolj a dat în judecată FRF

Anunţul a fost făcut ieri, de preşedintele reales al CJ Dolj, Ion Prioteasa
Poze CJ Dolj a dat în judecată FRF
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia pe care o conduce a acţionat în judecată Federaţia Română de Fotbal (FRF), cerând anularea dezafilierii Universităţii Craiova.
Adriana POENARU Ionela PREDESCU, 13 iunie 2012, 19:39
“Am dat în judecată Federaţia Română de Fotbal în ultima zi în care aveam dreptul legal să facem acest lucru. Cerem anularea deciziei de dezafiliere a Universităţii Craiova, pentru că această decizie ne-a afectat şi pe noi, respectiv pe cei de la clubul nostru de copii şi juniori. Pe unde am ajuns, dincolo de problemele cu care se confruntă oamenii, în momentul în care cineva a amintit de situaţia Universităţii Craiova, lumea a sărit în sus. La ţară şi la oraş, problema Universităţii rămâne o problemă deosebit de importantă şi va trebui să facem ceva. Cred că încă mai există o speranţă că putem să întoarcem hotărârea Federaţiei Române de Fotbal. Ne vom implica în acest proces cu toată forţa şi o să fim atenţi la aspectele de natură juridică şi sperăm să întoarcem această decizie nedreaptă faţă de un club cu istoria Universităţii Craiova, care este cea mai frumoasă şi mai cinstită echipă din fotbalul românesc. Merg peste tot în ţară şi toată lumea mă întreabă de Universitatea Craiova, cea mai iubită echipă de fotbal. Deocamdată, aşteptăm să vedem cum se desfăşoară toate aceste lucruri în instanţă şi sigur o să avem o discuţie între noi, la municipiu, să poată şi doamna primar să-şi preia mandatul, să putem să stăm de vorbă cu oameni din sfera juridicului şi sfera sportului, că, în ultimă instanţă, eu ştiu foarte bine ce pot să fac”, a declarat Ion Prioteasa, şeful administraţiei doljene.

Proiect pentru stadion nou şi implicare din partea CJ şi a Primăriei Craiova

Ion Prioteasa a mai spus că unul din cele şase voturi împotriva dezafilierii Universităţii Craiova a fost al Consiliului Judeţean, dar şi faptul că, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, s-ar putea implica pe viitor şi în rezolvarea problemei stadionului “Ion Oblemenco”. În plus, Prioteasa a specificat faptul că nu a vrut să facă din Universitatea Craiova o temă de campanie.
“Această dorinţă o am atât eu, cât şi doamna primar Lia Olguţa Vasilescu şi o să dăm tot ceea ce putem noi, tot ce se cere să putem aduce Universitatea şi spiritul acestei echipe de fotbal la Craiova. Vă asigur că va fi una dintre preocupările importante pe care le vom avea pentru a readuce şi a reface spiritul echipei Universitatea Craiova, pentru că, de la Iaşi până în Banat şi chiar în străinătate, toată lumea vorbeşte de Universitatea Craiova, de cea mai curată, cinstită şi iubită echipă din România. Noi, ca şi Consiliu Judeţean, putem să facem şi vom face în continuare ceea ce am făcut până acum cu pepiniera, adică să asigurăm materia primă pentru echipa Craiovei, să realizăm şi acel proiect de bază sportivă de la Aeroport, cu două terenuri de antrenament, cu hotel de cantonament şi cu toate cele necesare, unde, alături de copii, să se poată, eventual, antrena şi o echipă mare, în lipsa altui loc. Am mai putea, de exemplu, acum că o avem la Primărie pe colega noastră Lia Olguţa Vasilescu, vă spun aşa un plan nu foarte elaborat, să încercăm să facem ceva şi cu stadionul. Ştiţi că stadionul e al municipalităţii, dar pista de atletism e la Minister. Aş putea să o preiau eu şi să facem un stadion de atletism în altă parte şi să facem tribunele la stadion până în iarbă”, a mai declarat Ion Prioteasa.

Am dat în judecată Federaţia Română de Fotbal în ultima zi în care aveam dreptul legal să facem acest lucru. Cerem anularea deciziei de dezafiliere a Universităţii Craiova, pentru că această decizie ne-a afectat şi pe noi, respectiv pe cei de la clubul nostru de copii şi juniori. Pe unde am ajuns, dincolo de problemele cu care se confruntă oamenii, în momentul în care cineva a amintit de situaţia Universităţii Craiova, lumea a sărit în sus. La ţară şi la oraş, problema Universităţii rămâne o problemă deosebit de importantă şi va trebui să facem ceva. Cred că încă mai există o speranţă că putem să întoarcem hotărârea Federaţiei Române
de Fotbal.

Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj

Noi, ca şi Consiliu Judeţean, putem să facem şi vom face în continuare ceea ce am făcut până acum cu pepiniera, adică să asigurăm materia primă pentru echipa Craiovei, să realizăm şi acel proiect de bază sportivă de la Aeroport, cu două terenuri de antrenament, cu hotel de cantonament şi cu toate cele necesare, unde, alături de copii, să se poată, eventual, antrena şi o echipă mare, în lipsa altui loc. Am mai putea de exemplu, acum, că o avem la Primărie pe colega noastră Lia Olguţa Vasilescu, vă spun aşa un plan nu foarte elaborat, să încercăm să facem ceva şi cu stadionul.
Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu