luni, 6 august 2012

Oprea a efectuat în 2011 şi 2012 835 de avansări şi înaintări în grad ilegale

Oprea a efectuat în 2011 şi 2012 835 de avansări şi înaintări în grad ilegale
MApN a publicat, după cum a promis, listele cu avansările şi înaintările în grad ilegale efectuate de  fostul ministru Oprea în anii 2011 şi 2012.
Abuzul acestuia este astfel probat public.
Urmează ca noul ministru să dispună măsurile ce se impun. Deja, numitului Turcescu Robert (jurnalist la postul TV B1TV), i-a fost retras gradul de colonel.
Potrivit comunicatului MApN, Comisia  cu atribuţii în verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a militarilor în rezervă, în perioada 2010-2012, a finalizat verificarea acordării gradelor militare în anul 2012, respectiv 2011, rezultatele fiind următoarele:
În cursul anului 2012 au fost 205 cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 19 situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 16 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 84,2% din total;
- 186 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 77 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 41,4% din total.
În cursul anului 2011 au fost 1.257 de cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, din care:
- 534 de situaţii de acordare de grade în rezervă, din care 426 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 79,7% din total;
- 723 de situaţii de înaintări în grad în rezervă, din care 316 nu îndeplinesc condiţiile legale, reprezentând 43,7% din total.
În toate situaţiile a fost constatată nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în “Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002.
Ministrul apărării naţionale a dispus ca perioada de verificare a gradelor să fie extinsă până în anul 1990.
Situaţia nominală a persoanelor în cazul cărora s-au constat nereguli a fost înaintată, de către comisie, ministrului apărării naţionale, care va dispune, în consecinţă, măsurile care se impun.
sursa: www.mapn.ro
SITUAŢIE ACORDĂRI GRADE ÎN REZERVĂ 2011
SITUAŢIE ÎNAINTĂRI ÎN GRAD ÎN REZERVĂ 2011
TABEL CU PERSOANELE CARE AU FOST ÎNAINTATE ÎN GRAD 2012
TABEL CU PERSOANELE CĂRORA LI S-AU ACORDAT GRADE ÎN REZERVĂ 2012
Sursa:http://militar.infomondo.ro/actualitate/oprea-a-efectuat-in-2011-si-2012-835-de-avansari-si-inaintari-in-grad-ilegale.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu