joi, 15 decembrie 2016

Doar Pest Repeller o mai face bine PNL-ului?

foto: roinsect.ro
Mult clamata reformare a noului PNL se pare că a fost doar praf aruncat în ochii alegătorului, rezultatele alegerilor parlamentare spun totul despre credibilitatea ei. Bomboana pe colivă în acest sens se poate spune că a fost componenţa delegaţiei care a fost ieri la consultările cu preşedintele Iohannis. Să-i vezi acolo pe trei dintre arhitecţii prăbuşirii PNL în preferinţele electoratului şi mă refer la Falcă, Buşoi şi Petrache spune totul. Mă mir că în locul lui Hava nu l-au trimis pe Tase sau Mişu Voicu, ca să fie tacâmul complet. 
Dacă continuăm aşa, nu ne mai facem bine niciodată ca partid, păşim cu succes pe calea deja bătotărită de PNŢCD. Să fie oare singura soluţie achiziţionarea de aparate de tip Pest Repeller pentru îndepărtarea dăunătorilor de prin sediile partidului? Se pare că da, iar în sediile centrale de la Bucureşti ar trebui chiar câte unul pentru fiecare priză!
Altfel, nu facem decât să-i oferim în continuare subiecte lui Pătraru pentru a face zilnic mişto total pe seama noastră.

4 comentarii:

  1. Corect, iata -mai jos- cu ce se ocupau membrii din varf ai peneleului:
    O noua tipologie umana inspaimantatoare: kardasianul

    de Andreea Paul, deputat PNL

    Joi, 27 August 2015, ora 10:12

    Kardasianul este o fiinta de gen feminin care are caracteristici distinctive clare:
    o femeie care nu a facut absolut nimic important in viata, de preferat fara studii, de obicei cu anumite trasaturi fizice neobisnuite, obtinute prin interventii chirurgicale.

    … Lumea este pe cale sa nu mai poata trai fara acest tip de personalitate (feminina) fara personalitate (umana). ..

    Acum, serios: Cata lipsa de suflet! Cat dispret pentru complexitatea si frumusetea absoluta a fiintei numite femeie.

    Asa suntem determinate sa traim? In acest fel construim reperele pentru copiii nostri? Asa „cladim” impreuna istoria zilelor noastre?

    Nu realizam ca, daca lasam acest drog dulce al identificarii cu personajele feminine vide pe interior si aproape goale pe exterior, ne pierdem feminitatea, ne pierdem umanitatea?

    Ni se dilueaza posibilitatea de a percepe cu acuitate realitatea, ne dispar simturile morale, sociale, politice. Putem fi foarte usor (chiar ne dorim!) sa fim manipulate. Suntem facute sa copiem comportamente feminine indoielnice, sa cumparam lucruri inutile, sa votam dupa cum vor altii.
    Nu e pacat sa putem cu usurinta, fara alte explicatii suplimentare, sa transformam numele propriu al starletei Kardasian – care, sincera sa fiu, chiar nici nu stiu cu claritate cu ce se ocupa – intr-un substantiv comun?!…”
    _____________________–––––––––_______________________
    Cel putin pentru mine, pare evident ca autoarea sufera masiv de o invidie feminina exacerbata, mai ales ca este vorba de o persoana „liberala”(in gandire, zice-se!) , insistenta pentru acest subiect este cel putin ciudata, avand in vedere ca Romania este inundata de probleme majore si astepata rezolvarea de la cei care sunt platiti sa o faca(printre care si ea)…Dar probabil ca ea nu cunoaste semnificatia conceptului de VALOARE INDIVIDUALA, INTRISECA, si nici pe cel universal (si recunoscut universal) ca omul are dreptul sa-si caute fericirea, implinirea, etc., in mod individual si prin cai proprii, desigur fara a interfera agresiv cu ” restul lumii”. Personal nu am urmarit nici macar o singura data un show complet cu KK, insa nu vad nimic rau ca tipa a fost daruita ( de dumnezeu sau mama natura) cu trasaturi fizico-fizionomice incantatoare pentru f. multa populatie, si cred ca ea are -pe deplin- dreptul de a recolta beneficiile
    „dreptului de autor”, izvorate din situatie.(continuare)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (cont.)Mai mult, (lasand-o pe K K la o parte) , orice prostituata are dreptul sa traiasca bine(chiar in inalt lux) ” exploatandu-si” caracteristicile pur individuale, asa cum muncitorii isi exploateaza bratele si intelectualii, capul.Care este diferenta?, pentru ca -in ultima instanta- sunt milioane de locuri de munca care nu produc -direct- nimic, dar care sunt parte a mecanismului economic, „miscand ” banii, lucru essential intr-o economie dinamica si performanta.Faptul ca autoarea subliniaza ca KK ” nu a facut nimic in viata” si apoi ca nu este „clara” deloc „cu ce se ocupa aceasta”, dovedeste ca ea insasi este doar o relicva din precambrian( nu cel timpuriu, ci cel tarziu, adica communism) cand toata lumea trebuia sa fie „incadrat in munca” altfel ajungeai chiar si la puscarie… Iar aceasta in timp ce -la zi- mii si mii de indivizi cu cele mai mari salarii si alte beneficii(inclusiv din penele), nu fac realmente nimic pentru a castiga macar o centima… De fapt fac ceva:FURA! Cat despre „interventii chirurgicale- estetice")- iarasi- vad o insistenta fara sens, orice pusti sau pustoaica care-si stoarce cosurile de pe frunte sau folosesc pieptenele la fiecare 15 minute, etc. etc., sunt parte din „tipologia” Kardashiana(la alta scara, evident), nu fac altceva decat sa caute o forma de beautificare fizica (care ar corespunde si unei innobilari interioare), care este una din canalele de diferentiere fata de restul animalelor inferioare.Sa nu uitam ca S.Korea dispune de o adevarata industrie de chirurgie estetica(in special pentru femei) care adduce sute de milioane de euro, mai ales din turism specific, international.Si tot in aceasta tara, barbatii folosesc machiajul apropape ca si femeile, tocmai pentru a-si satisfice dorinta de a arata mai bine, pentru restul societatii, sau pentru o persoana anume(si nu vad nici cel mai mic rau in asta, si asta o spun eu, care sunt o persoana nesofisticata, as zice chiar naturist).Insa este ingrijorator modul de gandite exprimat prin „vid in interior si mai mult goala la exterior”, dovedeste o adevarata ura impotriva femeilor frumoase si bine facute si care au curajul sa-si arate corpul, posibil ca autoarea sufera de mici inconveniente fizice(posibil picoare strambe, koor prea mic, etc. etc.), in fond femeia-KK- este naturala si naturista, si -in ultima instanta- are si ce arata…Asa ca -personal- nu vad niciun risc ” de a ne pierde umanitatea” din cauza „drogului” expunerii unui corp frumos, la soare si in vazul lumii, „pacatul” este mult mai vechi, sa ne amintim ca chiar una dintre cele mai frumoase femei ale tuturor timpurilor(intotdeauna in Top Five) facea acest lucru, desi ea era parte a inaltei societati a timpului, si la a carei masa a mancat unul dintre cei mai celebri oameni ai tuturor timpurilor,Adolf Hitler!Una peste alta, ” articolu’” este total inadecvat, exceptie daca nu cumva se vrea doar rating, manipulare si voturi…Exact de ce autoarea o acuza pe ” inspaimantatoarea” Kim Kardashian!

      Ștergere
    2. Si -tot la subiect- sa mai turnam putin fulminat de mercur pe focul inceput:

      Care este obiectivul României?

      de andreea paul(care was vass!)

      24 februarie 2016

      Unul singur: să atingem un standard de viață la nivelul mediu din UE în zona Euro. Nu numai în termeni de PIB pe locuitor, …

      Cum se poate ajunge acolo într-o periodă rezonabilă de timp de 15-20-25 de ani?

      –––––––––––_________________––––––––––-

      Se noteaza -automat- 2 lucruri ” fir rosu”, in discursurile palavragiilor de profesie:1- se vorbeste de o perioada de 20-25 de ani, desi este o posibila redresare chiar in sub un an, dar ei o tin cu acesti 20 de ani, pentru ca este momentul cand ei se vor pensiona(cu pensii special, desigur!) si se vor spala pe maini, adica nu-si vor mai asuma nicio responsabilitate, iar copii si nepotii lor, vor prelua cliseul cu inca 15-20 de ani, si tot asa…Apoi (2) se noteaza ca „discursul” este o batere a apei in piua nemaintalnita nici la ceausesti, adica „traiasca si infloreasca”, DAR NICI MACAR UN SINGUR CUVANT CONCRET CUM SE VA FACE… CUM SE POATE ATINGE ACEST DEZIDERAT…Raspunsul este simplu si l-am repetat-deja- de cateva mii de ori:

      Un singur obiectiv , emergent, cu mai multe puncte: Distrugerea completa a intregii clase politice, adica aprox. 4 mii de indivizi declasati(mai ales parlamentarii) , iar varfurile, 15-20 de indivizi, trebuie Legal si public, executati, simultan trebuie confiscate integral averile acestora(si clientelei) , cea ce va insuma un minim de 250 MILIARDE EURO!!! bani cu care Romania poate face marele salt…iar pentru stabilitate si garantie economica(prosperitate generala) si politica pe orice termen, intoarcerea la Monarhie, cu aport Englez…(Mincinosii si palavragii, indiferent de sex, trebuie internati pe un ostrov pustiu, pe langa Insula Serpilor…)

      Ștergere
    3. American Crime Story: Did That Scene in Kim Kardashian’s Bedroom Really Happen?

      Did OJ Simpson Attempt Suicide in Kim Kardashian’s Room?
      Ryan Murphy’s new series premiered on Wednesday, and one scene in particular may have left you with quite a few questions. The first episode of The People v. O.J. Simpson: American Crime Story introduces all the key players in O.J. Simpson’s infamous trial for the 1994 murder of his ex-wife, Nicole Brown Simpson , and it ends on a rather precarious note.

      Simpson (played by Cuba Gooding Jr.) is holed up at the house of his close friend, Robert Kardashian (David Schwimmer) – yes, as in Kim, Khloé, Kourtney, and Robert’s father. There’s a warrant out for his arrest and he’s scheduled to turn himself in to the police, but instead, we see him sitting at Kardashian’s desk writing out his will and letters to his fans, his children, and his mother. Kardashian goes to console him, and it’s revealed that Simpson has a gun in his hand. He threatens to kill himself, eventually moving into a bedroom. „Please, this is where my daughter sleeps,” Kardashian says….”
      ____________________________–––––___________________________
      Miss Andreea Jena Marple :”Nu exista niciun dubiu ca satanista Kim Kardasian, doar la numai 14 ani, a regizat si executat extrem de profesionist, aceasta dubla crima( victime Nicole Brown si Ronald Goldman), folosind antica modalitate de travesti si -astfel- deghizata ca O.J.Simpson, I-a ucis pe cei doi, in cel mai brutal mod posibil… Imediat a intrat -nu numai in pielea, dar-si in mintea lui O.J.Simpson si a incercat sa-l determine pe acesta sa se sinucida(pentru a comite „crima perfecta”) in propriul ei pat, insa mama ei a facut imposibila aceasta inutila -dar exoneranta-sinucidere, cea ce a clatinat alibiul lui O.J. Simpson, ” amanunt” care MIE nu mi-a scapat,si iata ca am rezolvat si misterele acestei crime…

      PS Poate ca acum Thomasii cei necredinciosi imi vor da dreptate si-mi vor depune la picioare laurii(si scuzele) pentru adevarul pe care -eu- de mult l-am expus umanitatii

      :”O noua tipologie umana inspaimantatoare: kardasianul
      de Andreea Paul, deputat PNL Joi, 27 August 2015, ora 10:12
      Kardasianul este o fiinta de gen feminin care are caracteristici distinctive clare: o femeie care nu a facut absolut nimic…”

      Ștergere