sâmbătă, 26 martie 2011

Cine sunt totuşi "rebelii" din Libia?

La începutul conflictului, Gaddafi ne-a spus că rebelii fac parte din Al-Qaeda. Toţi comentatorii şi analiştii care s-au perindat pe la posturile de televiziune româneşti l-au luat în râs. Pentru ca azi să apară ştirea care îl confirmă. Oare acesta să fi fost motivul real pentru care Băsescu să fi fost iniţial în dezacord cu Sarkozy? Să ne aducem aminte că iniţial şi Obama a avut reţineri, ulterior anunţându-se că a fost convins de secretarul de stat Clinton să fie de acord cu intervenţia împotriva Libiei.
Rămâne de văzut dacă viitorul va confirma această ştire, dar înclin să cred că acesta este adevărul. Dacă aşa va fi, se va pune din nou întrebarea: Cât adevăr stă la baza luptei internaţionale împotriva terorismului, atâta timp cât lupţi cot la cot cu Al-Qaeda când ai anumite interese?


Declaraţia vine după ce preşedintele statului vecin Libiei, Chad, a făcut dezvăluirea că luptătorii Al Qaeda din rândurile rebelilor libieni au furat de la aceştia arme sofisticate pe care le-au scos din ţară şi le-au dus în adăposturile lor.Liderul rebelilor libieni, Abdel-Hakim al-Hasidi, a recunoscut pentru publicaţia italiană "Il Sole 24 Ore" că are luptători Al Qaeda, care au fost în prima linie împotriva forţelor aliate atât în Irak, cât şi în Afganistan. De altfel şi el a luptat "împotriva invaziei" acestora în Afganistan, înainte de a fi capturat în 2002, în Peshawar, în Pakistan. A fost ulterior dat pe mâna americanilor şi închis în Libia până în 2008. Surse guvernamentale britanice şi americane, citate de telegraph.co.uk, afirmă că al-Hasidi a fost membru al "Lybian Islamic Fighting Group", care a ucis sute de militari libieni în atacuri de gherilă date în 1995 şi 1996 în jurul oraşelor Benghazi şi Derna.

Despre luptătorii Al Qaeda pe care îi are în rândurile trupelor sale care luptă împotriva lui Gaddafi, liderul rebelilor libieni spune că sunt nişte "buni musulmani şi luptă împotriva invadatorului". Declaraţia sa vine după ce şeful statului Chad, Deby Itno, a afirmat că luptătorii Al Qaeda au furat ca-n codru de la aliaţii lor, rebelii libieni, arme sofisticate, inclusiv rachete, pe care le-au scos din ţară şi le-au pus la păstrare pentru operaţiuni viitoare în adăposturile lor.

Oare de ce Boc nu se duce la cumpărături când se fac promoţii?

România reală şi România lui Boc. O comparaţie necesară despre modul în care reuşeşte românul de rând şi românul Boc să-şi rezolve problemele privitoare la traiul zilnic. Asta pentru că tot ne anunţă cap.sec. Boc că o s-o ducem mai bine, că se termină cu recesiunea începând cu 1 aprilie 2011. Poate a vrut să ne spună că se termină recesiunea pentru investiţiile portocalii ale lui Nuţi, că în buzunarele românului de rând deficitul se adânceşte în continuare.
Apropo, de cumpărături, Băsescu şi-o fi terminat proviziile? Că el se duce la cumpărături cam o dată la 3 luni, cel puţin aşa ne arată televiziunile de ştiri.

25.03.2011 CRIN ANTONESCU DESPRE CANDIDAŢI PNL PENTRU PRIMĂRIA CRAIOVA

25 03 2011 IONUT STROE PENTRU PRIMARIA CRAIOVA

vineri, 25 martie 2011

Viitorul României?


"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" este titlul unei poezii a marelui Eminescu, pe care am învăţat-o cu drag la şcoală, cu zeci de ani în urmă. O poezie cu mesaj mobilizator, care mie cel puţin mi-a transmis mereu mesajul de speranţă într-o viaţă mai bună.
De câteva zile, ni se transmite pe posturile tv un mesaj de speranţă asemănător, cum că am putea trăi mai bine de la sfârşitul anului. Numai că acest mesaj a fost repetat obsesiv de nişte papagali la intervale de 3-4 luni, de circa 2 ani, fără a se adeveri vreodată. De fiecare dată a fost exact pe dos. Aşa că de ce l-am crede de data aceasta pe Băsescu şi pe Ialomiţianu, ultimii care ne-au transmis că ar fi posibil ca veniturile să revină la cuantumul de dinaintea tăierilor din iunie 2010? Doar pentru că se apropie alegerile şi vor avea "la dispoziţie" banii din noul împrumut preventiv de câteva miliarde de euro?
Eu unul nu pot să-i cred, atâta timp cât am în minte imaginea de mai sus.

joi, 24 martie 2011

Tractorul Boc

Boc a tractat ţara după el în această perioadă de criză. Aşa ne-a spus Băsescu aseară. Cu câteva zile în urmă, ne-a spus că a făcut-o împotriva voinţei marii majorităţi a poporului. Chiar dacă a avut o pană, pe restul a reuşit să le rezolve, având la dispoziţie un service bine înzestrat financiar. Numai că atât de bine a făcut Boc pe tractoristul, încât a tras brazde adânci în buzunarele românilor. Atât de bine a arat, semănat, erbicidat şi cosit economia românească, că sute de mii de firme au trebuit să fie declarate pirloagă. Acum, pe 31 martie, aşteaptă să culeagă roadele, că doar a făcut ce trebuia pentru România şi priveşte cu speranţe spre recoltele anului 2012.
Numai că Băsescu nu ne-a spus dacă Boc avea şi carnet de conducere a tractorului. Poporul însă s-a prins între timp că ne conduce ilegal, chiar dacă agenţii de circulaţie care îţi dau voie să conduci pe drumurile guvernamentale s-au făcut că nu văd şi au stat în banca lor atunci când trebuia să-l dea jos de la volan. Că doar au fost recompensaţi de atâtea ori de Boc cu fonduri pentru a sta cuminţi, nu?

miercuri, 23 martie 2011

La război înainte, printre hăhăieli

Priveam aseară pe comandantul suprem al Forţelor Armate ale României când a făcut anunţul cu privire la decizia CSAŢ în privinţa implicării României în conflictul din Libia şi aveam impresia că vedeam un om scăpat de la ospiciu. Pentru că ce altă părere poţi să ai despre cineva care, atunci când face un anunţ de o asemenea importanţă, o face printre hăhăieli şi zâmbete ironice? Aşa a văzut el că s-au comportat Obama, Sarkozi, Merkel sau premierul Marii Britanii, când au anunţat poziţia statelor pe care le conduc? Las la o parte faptul că ne-am făcut încă o dată de râs, neavând atâtea zile o opţiune oficială clară - parcă eram pe vremea lui Iliescu, căruia i-au trebuit 3 zile până să facă o declaraţie când cu puciul de la Moscova -, dar nu pot să nu observ că încă o dată am dovedit că suntem varză la capitolul politică externă, trebuind a fi împinşi de la spate pentru a ne hotârî cum să procedăm. Ca să nu mai spunem că a făcut referire la Rezoluţia 1970 a Consiliului de Securitate al ONU, când de fapt este cea cu numărul 1973!
Şi a mai reieşit ceva destul de grav din ce ne-a comunicat El Comandante: cum că n-am avea imediat la dispoziţie fondurile necesare implementării în practică a deciziei CSAŢ. Pentru că a spus clar şi răspicat că guvernul trebuie să facă rost de bani pentru aceasta. Dar de, e cam greu să decizi să tai de pe lista de investiţii a doamnei Udrea vreun patinoar sau telegondolă, nu?

Vrei să scapi din infern? Marcă banul la Boc!

Cum, necum, vestitul comic al guvernării, Emil Boc, a făcut-o iar de oaie. Să ajungi să ceri bani pentru a-ţi repatria compatrioţii care au dorit să plece din Japonia de teama radiaţiilor, asta întrece orice măsură a bunului simţ al guvernării. Bine că nu le-a cerut şi piloţilor să plătească ei drumul dus până în Japonia, când aeronava a zburat goală! Chiar atât de gol să fie sacul cu bani al guvernului, încât premierul să se coboare la un nivel atât de jos al mercantilismului? Pentru ce mai este atunci fondul de rezervă la dispoziţia acestuia? Doar pentru interesele clientelei economice portocalii? Tare-mi este însă că a vrut doar să ne arate că România chiar nu trebuie să mai asigure securitatea tuturor cetăţenilor ei, aşa cum a declarat rituos tătucul de la Cotroceni, acestora recomandându-li-se să-şi mai poarte şi singuri de grijă?!
Apropo de chestiune, o fi cerut bani şi celor repatriaţi din Libia? Că tot pe calea aerului au fost aduşi.