vineri, 2 decembrie 2011

CRAIOVA -1DECEMBRIE 2011-UN PREFECT PRESAT DE TIMP


CRAIOVA -1DECEMBRIE 2011-UN PREFECT PRESAT DE TIMP

A venit şi a trecut şi 1 Decembrie, Ziua naţională a românilor de pretutindeni. De pretutindeni, dar nu şi din Doljj. De ce ? 
Pentru că şi de data asta oficialităţile s-au apropiat prea mult de fasole şi cu virozele astea, au mai scăpat şi alte ingrediente prin cazan. Credeam că măcar de Ziua Naţională, Prefectura va uita de interesele politice , de ordinele de partid şi de stat şi va trata toţi românii în mod egal. Dar din nou instituţia prefecturii a dovedit că ea slujeşte nu cetăţeanul, aşa cum ar trebui, ci partidul. Este reconfortant să afli de 1 Decembrie că alţii sunt mai români decât tine, că alţii au dreptul să depună coroane la monumentul Eroilor iar tu, ca militar, care ai jurat cu mâna pe drapel să aperi ţara şi pe conducătorii ei, care ai plecat acolo unde te-au trimis conducătorii ei, în Kosovo,Irak, Afganistan, Albania, Congo, Angola, eşti considerat paria, persona non grata pentru PREFECTURA JUDEŢULUI, că  reprezentantul Guvernului în teritoriu nu îţi poate acorda 2 minute în cadrul unui program la care erau invitaţi să participe TOŢI ROMÂNII. 

Ca de fiecare dată cu ocazia sărbătorilor naţionale, SCMD Dolj a trimis din timp organizatorilor o adresă prin care îşi anunţa disponibilitatea de a participa la eveniment şi de a depune o coroană de flori în memoria celor decedaţi pentru patrie, TOŢI CU ARMA ÎN MÂNĂ, TOŢI SUB JURĂMÂNT MILITAR, NU DE PARTID. De fiecare dată, Prefectura judeţului Dolj a tratat cererea noastră cu dispreţ, discriminator, fie anunţându-ne că nu avem dreptul pentru că nu suntem organizaţie reprezentativă, de parcă ne trebuie ţidulă expres de la guvernul portocaliu pentru a demonstra că suntem români, că suntem patrioţi, fie ne-au trecut la “ şi alte organizaţii, “ fără a ne desemna militari care să ducă coroana fie pur şi simplu nu am fost incluşi în program pentru că aşa au dorit muşchii celor care ne conduc .. spre dezbinare. 

De data asta, după trimiterea adresei, am avut o veste bună. Prefectura ne anunţa în data de 28.11.2011 printr-o adresă oficială, programul manifestării şi chiar ne “sugera ce”am putea scrie pe coroană. Am crezut că gata, olteanului i-a venit …gandul cel bun şi a înţeles că suntem toţi români, indiferent de simpatiile politice. Apropo, anunţ pe domnul prefect pe această cale că printre membrii sindicatului nostru sunt şi membrii PDL şi UNPR, care nu s-au simţit tocmai bine văzând cum sunt trataţi de colegii de partid .. şi de stat. 



Ei bine, când toate lucrurile se îndreptau spre un final fericit, pe data de 30 11.2011, instituţia prefecturii –judeţul Dolj trimite o altă adresă, prin care ne înştiinţează că în urma studierii solicitărilor pentru depuneri de coroane, pentru respectarea întocmai a programului pe care îl promiseră prin cablu de pe Lună şi nu aveau cum să îl mai modifice cu câteva minute, s-a hotărât că noi nu mai putem depune coroane. Punct. Înălţimea sa domnul prefect aşa a grăit, aşa s-a executat. Nu s-a specificat în adresă nici cine a luat această decizie, nici cu câte voturi, nici pe ce criterii s-a stabilit cine va depune şi cine nu, nici cine a aprobat încălcarea prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului sau a Constituţiei, nici de ce în judeţul Dolj este instituţionalizată discriminarea pe criterii politice sau de altă natură. Poate domnul Prefect nu înghite rezerviştii militari. Să spună asta şi domnului Oprea, sau domnului Onţanu. Poate Domnul Prefect nu iubeşte haina militară. Să spună asta şi Scorpionilor doljeni când participă la ceremoniile ocazionate de aducerea lor sub drapel din misiunile unde se jertfesc. Dacă nu este aşa, de ce partidele politice, pot depune coroane, iar militarii rezervişti, copii, nepoţii, urmaşii, colegii celor pe care îi venerăm sunt daţi la o parte ? Poate are domnul Prefect Nicolae Giugea o explicaţie, sau un regulament special pe care îl aplică în astfel de ocazii, poate a primit o hârtie sau o indicaţie preţioasă, cu care să justifice această încălcare grosolană a drepturilor omului şi Constituţiei prin această DISCRIMINARE fără precedent. Domnule Prefect, vă amintesc că înainte de a fi membru de partid, v-aţi născut român egal in drepturi cu mine. Nu scria pe fruntea dumneavoastră la naştere nici membru de partid, nici prefect. Medicii au constatat naşterea unui făt viu de sex masculin cu două picioare, două mâini, şi spre a se deosebi de alte vieţuitoare, v-a numit om, iar ca cetăţenie pe certificatul de naştere s-a scris român. Întâmplător, şi pe certificatul meu de naştere e scris la fel. Deci la naştere domnule prefect, eram egali, deşi recunosc că nu şi în greutate. Bănuiesc că dumneavoastră aţi fost mai dodoleţ, dar tot român oricum. Dacă dumneavoastră în dorinţa de a vă sluji partidul şi şefii de partid care v-au numit în funcţie aţi decis să renunţată la această calitate obţinută prin naştere, este dreptul dumneavoastră, DAR NU ÎMI LUAŢI MIE DREPTUL DE A FI ROMÂN DE A-MI CINSTI STRĂMOŞII, DE A DEPUNE O COROANĂ ÎN SEMN DE OMAGIU LA MONUMENTUL EROILOR NEAMULUI, A CELOR CARE SI-AU DAT VIAŢA PENTRU CA EU SĂ AM ACEST DREPT, DE A-I CINSTI! LUÂNDU-MI ACEST DREPT, COMITEŢI NU NUMAI O ILEGALITATE, O ÎNCĂLCARE A DREPTURILOR MELE DE CETĂŢEAN ROMÂN CI ŞI UN SACRILEGIU FAŢĂDE MEMORIA CELOR PE CARE PRETINDEŢI CĂ ÎI RESPECTAŢI ŞI O LIPSĂ DE RESPECT FAŢĂ DE CEI PE CARE SUSŢINEŢI CĂ ÎI SLUJITI, CETĂŢENII JUDEŢULUI. 



Ce răspuns aveţi domnule prefect, ce răspuns are guvernul pe care domnul prefect îl reprezintă, ce răspuns are recent Huiduitul de Alba Iulia şi şeful său Huiduitul naţional ? 

1 Decembrie 2011. În minte multora a rămas una din cele mai reuşite demonstraţii de forţă, un spectacol reuşit, un succes de imagine. Pentru mine a rămas o zi în care REPREZENTANŢII GUVERNULUI NU MI-AU DAT VOIE SĂ FIU ROMAN! 

Nu au găsit altă rimă. Unde eşti Mateiaş ? 

PS. În închiderea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, deşi nu erau prinse în program, aşa cum se va vedea din documentul trimis de prefectură, au avut loc şi nişte activităţi demonstrative ale jandarmilor, cam de o jumătate de oră,care împreună cu câinii lor au înveselit puţin privitorii. Nu pot să nu mă întreb cum de au găsit loc pentru aceste demonstrative, deşi nu erau trecute în program, dar nu au găsit 5 minute pentru ca „celelalte organizaţii” să depună o coroană. Şi nu pot să nu mă întreb dacă colegii patrupezi ai jandarmilor au fost conştienţi de criza .. de timp a domnului Prefect, dacă au avut ceas la laba dreapta, pentru a nu da peste cap timingul prefecturii. După cum vedeţi în program, demonstrativele nu sunt trecute la activităţi, iar câinii nu erau trecuţi la participanţi. Dar cadrele militare în rezervă sunt trecute la participanţi. NU MAI ÎNTELEG NIMIC DOMNULE PREFECT. 

joi, 24 noiembrie 2011

Prognoza buzunarelor românilor conform prognozei Boc@co

Mediafax, 22 noiembrie 2011
Premierul Emil Boc a declarat marţi că Europa se întoarce spre austeritate, iar prognozele de creştere economică s-au diminuat substanţial, informează MEDIAFX.
"Veştile în Europa nu sunt foarte optimiste, Europa se întoarce spre austeritate. Prognozele de creştere economică s-au diminuat substanţial în Uniunea Europană. De la un optimist 2% pentru 2012 Uniunea s-a întors spre 0,5-0,6 procente. Zona euro precum şi Franţa şi Marea Britanie au întors în sens negativ prognoza de creştere de la 2% la sub 1%, respectiv 0,6-0,8%", a spus Emil Boc.
Premierul a subliniat că românii o duc greu, dar că aceasta nu este doar o stare specifică României, ci întregii lumi.
Așadar, știm deja la ce să ne așteptăm în privința portofelului din buzunarul românilor. Auzi ceva, stimate cosaș-șef? Crezi că Angela Merkel, de exemplu, s-ar putea adresa cetățenilor germani cu privire la veniturile lor cu un mesaj ca cel de mai jos?

marți, 22 noiembrie 2011

Boc, exemplu negativ pentru Zapatero, Papandreou şi Berlusconi


Boc, exemplu negativ pentru Zapatero, Papandreou şi Berlusconi
Deputatul PNL Ionuţ Stroe consideră că membrii clasei politice din Spania, Grecia şi Italia au o atitudine corectă în ceea ce priveşte abordarea crizei economico-financiare.
de Anca Ochianu
Astfel, acesta salută decizia guvernelor acestor ţări de a se prezenta în faţa electoratului pentru a primi vot de sprijin sau de blam din partea alegătorilor. Deputatul doljean crede că politicienii din aceste ţări au o atitudine responsabilă, ceea ce nu poate fi regăsit şi la actuala Putere din România. "Pe fondul accentuării efectelor negative cauzate de criza economico-financiară, în tot mai multe ţări europene se desfăşoară sau se vor organiza alegeri anticipate. Cazurile Spaniei, Greciei şi Italiei în acest sens sunt edificatoare, guvernele acestora adoptând cea mai înţeleaptă şi raţională soluţie atunci când măsurile de redresare economică s-au dovedit mai puţin viabile, pierzând încrederea şi aprecierea populaţiei. Dacă în abordarea problemei crizei economice în UE se adoptă şi soluţii politice de genul celor prezentate, în cultura democratică românească instituţia demisiei este extrem de rară, aproape inexistentă. La ei reprezintă un act de responsabilitate, la noi, important este să rămâi pe funcţie. Aşadar, o atitudine care demonstrează responsabilitate faţă de viitorul ţărilor respective, chiar dacă în unele cazuri au fost necesare şi unele impulsuri externe pentru ca prim-miniştrii să fie obligaţi să facă pasul decisiv", susţine Stroe.

Deputatul Ionuţ Stroe crede că membrii PDL, dar şi ceilalţi din arcul guvernamental, se poziţionează cât mai strâns faţă de funcţiile pe care le deţin. "La noi se practică în continuare legarea de scaunul puterii cu cât mai multe <>, ba ne mai şi lăudăm că măsurile de relansare a economiei au fost atât de bune că au fost luate de model de alte ţări. Daca n-aş trăi în România, afirmaţiile lui Boc mi-ar provoca hohote de râs. Actuala putere este perfect conştientă de pierderea iremediabilă a suportului public. Numai că guvernanţii noştri vor să fie în continuare <> pentru alţii şi caută tot felul de metode de amânare a unui verdict la urne. În Uniunea Europeană se apelează şi la soluţii politice, organizându-se alegeri anticipate, la noi se amână organizarea lor la termen. Mai mult, pentru a se perpetua la putere, schimbă şi legislaţia electorală, astfel încât să-şi asigure o prezenţă importantă şi în viitorul Parlament, chiar dacă numărul voturilor pe care le va obţine este clar că va fi substanţial mai mic decât cele obţinute de actuala opoziţie politică", a mai precizat deputatul PNL Ionuţ Stroe.

luni, 21 noiembrie 2011

21.11.2011 Transcrierea intervenţiei preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă de la finalul şedinţei USL


21/11/2011
Transcrierea intervenţiei preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă de la finalul şedinţei USL
„Bună ziua!
Nu este aşa că cel mai mult vă interesează suspendarea? Să vorbim despre suspendare. Uniunea Social Liberală, conducerea Uniunii Social Liberale a luat decizia de a declanşa demersurile pentru acţiunea de suspendare a preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu. Asta înseamnă câţiva paşi în legătură cu care dorim să vă informăm. În primul rând, astăzi, după desemnarea de către birourile politice, organismele de conducere ale fiecăreia dintre partide a unor reprezentanţi se va constitui comisia politică ce are drept scop redactarea cererii de suspendare. Un al doilea pas este în momentul în care vom avea, probabil într-o săptămână termen estimativ, acest raport pe acest document finalizat, va fi o discuţie în grupurile noastre parlamentare reunite şi dacă grupurile parlamentare vor asuma această propunere, atunci ea va fi iniţiată pe traseul parlamentar prevăzut de Constituţie. În acelaşi timp intenţionăm să iniţiem o largă dezbatere publică în legătură cu acest act politic şi probabil că în cursul acestei dezbateri publice, funcţie de calendarul care va fi stabilit, de ce nu, depinde numai de noi, vom căuta să constituim în jurul acestui demers un larg curent public.
Trebuie spus foarte clar şi o mai spunem o dată, demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu este un moft, o invenţie de agendă, nu este nimic din ceea ce am văzut în zilele din urmă că au socotit foarte mulţi analişti şi comentatori a fi. Este, înţeleg bine, o lume în care politicienii au obişnuit pe toţi şi pe cetăţeni şi pe comentatori şi pe proprii lor colegi, cu demersuri care să însemne altceva decât ceea ce spun ele propriu-zis. Nu, convingerea noastră foarte fermă după toate cele petrecute din 6 decembrie 2009 şi până astăzi, este că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept prevăzute de Constituţie şi că practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om. Asta înseamnă un om care dictează guvernului, asta înseamnă un om care a construit imoral şi ilicit majorităţi parlamentare false şi le dictează, asta înseamnă un om care aşa cum ne arată ultimele sale declaraţii, nu mai acceptă nici măcar în aparenţă, să respecte independenţa puterii judecătoreşti. În momentul când cineva se substituie puterii executive, puterii legislative, puterii judecătoreşti mai nou, avem de a face cu un derapaj foarte grav şi este limpede că acest demers al nostru este destinat nu doar să restabilească starea de lucruri constituţională şi statul de drept autentic, ci foarte simplu spus, încercăm să scutim de încă un an de suferinţă cea mai mare parte a populaţiei României. Încercăm să evităm încă un an de degradare a principalelor instituţii publice din România, încercăm să evităm încă un an de gravă dizolvare practic, a statului de drept.
Discuţiile despre câte şanse, câte voturi are un asemenea demers, au rolul lor şi au rost lor, numai că în politică, din punctul nostru de vedere şi suntem dispuşi să ne asumăm această responsabilitate clar, transparent, la lumina zilei, nu poţi să acţionezi, nu poţi să spui şi nu poţi să faci numai ceea ce este garantat imediat într-o anumită conjunctură de un număr de voturi.
Speranţa noastră, convingerea noastră este că, făcând acest demers, suntem în asentimentul şi avem susţinerea unei majorităţi a cetăţenilor României, şi această majoritate ne interesează mai mult şi ne obligă, ne interesează mai mult decât majoritatea conjuncturală dintr-un moment sau altul din Parlamentul României. Sigur că toate lucrurile vor urma calea constituţională, sigur că la capătul acestui demers vom avea mai întâi un vot în Parlament şi este evident că vom respecta rezultatul acestui vot. Dar, repet, nu putem să subsumăm toate demersurile, toate iniţiativele, toate actele politice unei majorităţi de moment care mai este pe deasupra, aşa cum ştiţi în cazul nostru, un artificială, în raport cu voinţa exprimată de electorat la ultimele alegeri parlamentare, adică cele din anul 2008.
Mă opresc aici cu acest subiect, multe nici nu mai sunt de adăugat. Evident,  este un proces care se declanşează şi în legătură cu care o să fim cât se poate de comunicativi, pentru că spuneam înainte, este un demers pe care îl vrem nu doar o luptă politică într-o rezervaţie politică, ci o confruntare la nivelul şi în sprijinul întregii societăţi. Îi rog pe colegii mei să continue cu alte lucruri care ţin de agenda politică a acestei săptămâni, domnul preşedinte Victor Ponta.
Jurnalist: Care sunt principalele motive pe care se bazează această inițiativă a dumneavoastră, de suspendare a șefului Statului, concret?
Crin Antonescu: Am prezentat concret, dar în general în puținele cuvinte pe care le-am spus în deschiderea acestei frumoase întâlniri și articulat, din punct de vedere politic și din punct de vedere juridic le vom prezenta și le vom așeza în acest raport, în acest document de inițiere care va fi făcut de bună seamă public.
Jurnalist: Când estimați că va fi în Parlament votul pentru suspendare?
Crin Antonescu: Din punctul nostru de vedere cât mai curând, numai că eu nu pot face nici o estimare pentru că este un calendar care nu stă în puterea noastră.
 Jurnalist: În sesiunea asta?
Crin Antonescu: Noi sperăm că da dar, din momentul în care, conform procedurilor pentru un asemenea demers, din momentul în care noi facem documentul pe care îl înaintăm Birourilor Permanente este o chestiune de calendar, Birourile Permanente, avizul Curții Constituționale și după aceea stabilirea deciziei.
Jurnalist: Nu aveţi 235 de voturi necesare. Cum veţi negocia?
Crin Antonescu: Dacă îmi permiteți este vorba de un apel concret pe care îl vom face, ceea ce vă spunea domnul președinte Ponta adineauri și vă rog să nu confundați un asemenea apel, o asemenea încercare de responsabilizare cu negocierea, pentru că noi când vorbim de negociere, înțelegem prin dă-mi ceva, sa-ți dau ceva, da, e de la „negoția" din vechea noastră limbă latină.  Nu e nici un negoț aici, este vorba doar de o încercare de a responsabiliza parlamentarii,  iar în legătură cu numărul de voturi pe care îl avem sau nu-l avem, sigur că există majoritate și există minoritate sau opoziție. Numai că de fiecare dată, această majoritate se verifică sau nu, pe diferite proiecte de lege, pe diferite voturi care au loc în Parlament pentru că altfel, vreme de patru ani n-am mai supune niciodată nimic la vot, s-ar adjudeca tot ceea ce partidul sau partidele declarate oficial având majoritate propun sau susțin.
Jurnalist: Cum apreciaţi ideea domnului Severin să participe la o conferinţă pe tema corupţiei?
Crin Antonescu: Nu vreau să răspund eu la această întrebare dar, se întâmplă într-o ţară în care campionul luptei anti-corupţie este un om care a avut un dosar dat deoparte la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, este un om care a fost inculpat într-un dosar mare, cu prejudicii uriaşe, dosarul Flota şi care a fost dat deoparte sau spălat, de un om care şi-a luat o casă ilegal, zicem cu toţii, dânsul spune doar imoral, dar şi-a luat-o şi e bine merci, într-o ţară ca asta conferenţiază şi domnul Severin pe problemele corupţiei, şi vorba unei colege de-a dumneavoastră: Păcat că unii PDL-işti sunt arestaţi şi că nu pot participa şi dânşii la simpozion. 
Jurnalist: Domnilor preşedinţi au fost colegi şi în PSD şi în PNL care au privit cu oarecare rezervă procedura de suspendare a preşedintelui. I-aţi convins, le-aţi ascultat părerea?
Crin Antonescu: Noi avem în primul rând o lungă tradiţie, PSD-ul poate nu aşa de lungă dar foarte intensă în ultima vreme, democratică. Ca atare, părerile sunt diverse, ele se exprimă, e chiar o cultură la noi, discutăm aceste lucruri şi decidem. În plus, eu nu cred sau cel puţin nu am văzut eu, poate că nu m-am ostenit suficient peste week-end să citesc presa sau să văd toate emisiunile, dar cred că au fost nişte chestiuni care ţineau de nuanţă şi până la urmă, atenţie, dumneavoastră cea mai mare parte aţi discutat în zilele din urmă ca despre o hotărâre luată, ori noi am luat-o abia astăzi. Dumneavoastră aţi discutat, noi am anunţat foarte clar că am solicitat avizul strict pe probleme juridice, ca să vedem dacă luăm decizia politică de a  declanşa această acţiune, nu o luasem, am şi precizat chestiunea asta, aşadar cât o acţiune nu era luată, sigur că fiecare avea libertatea să discute mai ales despre nuanţe, având şi nişte oameni foarte capabili noi."  

Ministrul Oprea, proslăvit ca în „Scînteia“

Articol preluat din ADEVĂRUL
20 noiembrie 2011, 21:50 |  Autor: Mihai Mincan
Gabriel Oprea

Săptămânalul „Observatorul militar“, editat pe bani publici, de către MApN, pare o copie a cotidianului de propagandă al fostului PCR.
Gabriel Oprea este un ministru extrem de ocupat. Atunci când nu participă la şedinţele de Guvern, pune la cale treburile în Ministerul Apărării Naţionale sau se află în vreo vizită de lucru în străinătate, Gabriel Oprea citeşte, scrie sau trimite discursuri de felicitare. Puţine sunt evenimentele ce au loc în Armata Română care să nu se bucure de aprecierea transmisă oficial de către ministrul Oprea.

Şi tocmai pentru că este o persoană atât de ocupată, iar discursurile oficiale, din fiecare săptămână, ar putea fi reunite lejer într-o carte lunară cu dimensiuni aproximative de la 500 de pagini în sus, ministrul Apărării a ales să-şi distribuie mesajele pline de învăţăminte chiar prin revista oficială a ministerului pe care-l conduce: „Observatorul militar".

„Publicaţie săptămânală a Ministerului Apărării Naţionale, cu o tradiţie de 152 de ani", cum le place celor de la MapN să-şi prezinte revista, „Observatorul militar" a transmis din mijlocul armatei în cele două Războaie Mondiale. A supravieţuit cum a putut în perioada comunistă. A redevenit al Armatei după revoluţia din decembrie 1989, recâştigându-şi, cel puţin teoretic, statutul de buletin informativ al Ministerului Apărării Naţionale.

De câteva luni însă, revista editată, tipărită şi distribuită din bugetul de stat pare o adevărată platformă electorală, construită pentru a imortaliza prin verb cuvintele ministrului Gabriel Oprea. De la Poliţia Aeriană şi până la succesul mondial al echipei feminine de spadă, prin scrisori patetice ale pensionarilor care-i mulţumesc cu lacrimi în ochi pentru creşterea pensiilor, zbătându-se printre zeci de fotografii-portret, figura lui Gabriel Oprea tronează din centrul paginilor. Toată această odă săptămânală scoate din bugetul MApN aproximativ 95.000 de euro anual. O sumă modică pentru o campanie electorală care se distribuie, potrivit datelor furnizate, în 13.000 de exemplare pe ediţie.

Scrisoarea şi primele mesaje

În septembrie 2011, militarii în rezervă, cu pensii sub 3.000 de lei, primeau o scrisoare semnată de ministrul Apărării, Gabriel Oprea. „Am onoarea de a vă transmite, în numele marii familii a Armatei Române, şi în numele întregii societăţi, vestea bună pe care aţi aşteptat-o. În urma procesului de revizuire, pensia dumneavoastră a fost majorată şi va intra efectiv în plată începând cu 1 ianuarie 2012", debuta epistola.
Iar de aici şi până la final, scrisoarea devenea o colecţie de calităţi supraomeneşti, toate aparţinând, evident, chiar semnatarului. „Eu ştiu să-mi onorez datoria faţă de camarazi", „Sunt militar, aşa cum a fost şi tatăl meu", „Am fost primul care a atras atenţia asupra nedreptăţii modului în care au fost calculate iniţial pensiile", şi „Cu toate riscurile şi costurile politice, mi-am asumat efortul de a schimba proiectul şi de a-i apăra pe militari". Iată doar câteva dintre elementele ce construiau portretul modest al actualului ministru al Apărării.

Numărul 35 al „Observatorului militar", din 7-13 septembrie 2011, aniversa, cel puţin declarativ, pe prima pagină, 180 de ani de existenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar. Următoarea pagină duduia însă de „Mesaje sosite pe adresa ministrului Apărării Naţionale din partea militarilor pensionari". Extrem de patetice, acestea sunt reproduse integral în revistă, într-o suită construită parcă să smulgă lacrimile şi să construiască devotamentul pe viaţă.

 „Fără să vreau să vă flatez, trebuie să recunosc că sunteţi singurul ministru al Apărării care A VRUT Şi A PUTUT să facă ceva pentru cei care au slujit şi slujesc ţara sub arme", scrie un cititor. „Pensionarilor din Feteşti, în proporţie de peste 95 %, le-a crescut pensia în urma revizuirii şi beneficiază de această repunere în drepturi. Aceşti pensionari vă sunt alături, Domnule Ministru, şi vă susţinem în toate proiectele şi ideile constructive pe care le întreprindeţi", era citat un alt recunoscător.

Portrete în tuşe groase

Următoarele trei numere ale „Observatorului militar", 36 şi 37 şi 38, pot fi citite, prin prisma mesajelor publicate, ca o colecţie de tipologii. „Mesajele de la cititori" sunt publicate pe pagina 2, în oglindă cu spaţiul rezervat oficial ministrului Gabriel Oprea, rezervat „mesajelor oficiale". Astfel, primul lucru pe care un cititor îl vede când deschide ziarul sunt două pagini în care se găsesc trei sau patru fotografii cu Gabriel Oprea, încă vreo trei discursuri sau mesaje oficiale, plus scrisorile cititorilor care-i mulţumesc patetic.  Din scrisorile pensionarilor către actualul ministru al Apărării se desprind succint câteva portrete.
EMOTIVUL: „Stimate domnule ministru al apărării naţionale, să nu vă supăraţi, scrisoarea dumneavoastră m-a determinat să afirm cu curaj că dumneavoastră meritaţi pe deplin să fiţi exemplul demn de urmat de toţi conducătorii din ţară".

LIDERUL: „Am onoarea să vă salut cu deosebit respect, domnule ministru, şi să-mi exprim marea mea recunoştinţă, cât şi a celor 700 de pensionari militari ce compun filiala Vâlcea, care în adunările noastre generale vă aduc mulţumiri".

PATETICUL 1: „Când am primit scrisoarea dumneavoastră, îmi plângeam soţia decedată pe data de 27.08.2011. Cu toată durerea şi întristarea din sufletul meu, am fost surprins şi impresionat de cuvintele din această scrisoare".

PATETICUL 2: „Această scrisoare m-a bucurat mai mult decât o decoraţie şi, ca atare, o voi pune în ramă şi o să o păstrez la loc de cinste lângă fotografia măicuţei mele pe care am venerat-o".
RECUNOSCĂTORUL: „A fost o prea mare onoare pentru mine. Domnule Ministru, mi-aţi scris mie, aş putea spune unui muritor de rând.

"Stimate domnule ministru, dumneavoastră meritaţi pe deplin să fiţi exemplul demn de urmat de toţi conducătorii din ţară.''
„Observatorul militar" extras dintr-o scrisoare 

Cifrele şi lecţia de moralitate jurnalistică

Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Apărării Naţionale, „«Observatorul militar» se tipăreşte în 13.000 de exemplare pe ediţie, a câte 24 de pagini tip A3, full-color. Circa 95 la sută din tiraj se distribuie gratuit în unităţile militare. Restul tirajului reprezintă abonamente ale cititorilor şi exemplare distribuite gratuit, cu titlu de „semnal", unor instituţii centrale şi locale, precum şi la evenimente la care Trustul de Presă al MApN este partener media şi organizează stand de prezentare".

Tipărit de fiica lui Ştefan Guşă

Potrivit aceleiaşi surse, costul total de tipărire şi distribuţie al unui număr, pe o săptămână, este de 6.145,10 lei. De tipărirea şi înfolierea săptămânalului se ocupă tipografia Fed Print, printr-un contract în valoare de 159.250 de lei, atribuit anul acesta, în luna aprilie. Principalul acţionar al tipografiei Fed Print este Veronica Guşă Drăgan, văduva miliardarului Iosif Constantin Drăgan, şi unica fiică a generalului Ştefan Guşă, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei şi personaj-cheie în evenimentele din decembrie 1989.

Bugetul anual pentru tipărirea, înfolierea şi distribuirea „Observatorului militar" este de aproximativ 350.000 lei. La acestea se adaugă şi fondul salarial al angajaţilor. Redactoru-şef al publicaţiei, locotenent-colonelul Florin Şperlea, a avut, anul trecut, potrivit propriei declaraţii de avere, venituri de 40.550 de lei.
Mostre din adevăratele ode dedicate  săptămânal ministrului Oprea


Codul deontologic paralel

În ciuda insistenţelor, redactorul-şef Florin Şperlea nu a acceptat o discuţie despre conţinutul „Observatorului militar", motivând prin lipsa de timp. Concepţia şi aşteptările sale referitoare la cum ar trebui să fucţioneze presa modernă pot fi găsite însă pe blogul personal al angajatului MapN. Acestea par însă la ani lumină faţă de conţinutul editorial, de săptămână cu săptămână, al publicaţiei pe care o conduce.

Într-o cugetare diu iulie 2009, denumită „Presa românească, astăzi", Florin Şperlea scria: „Cei 150 de ani de presă militară în România, care se împlinesc, la 23 iulie - moment care marchează apariţia, în 1859, a primului număr al „Observatorului militar" -, ar trebui să fie, în oglindă, însăşi evoluţia constantă a presei, la noi, în general. Despre evoluţie, fireşte, se poate vorbi: programe computerizate de editare, mijloace de tipar moderne şi hârtie de o calitate superioară, pagini web proprii - indispensabile astăzi. Dar toate acestea ţin mai degrabă de aspectele „tehnice" şi mai puţin de calitatea jurnalismului, de care am toate motivele să mă îndoiesc.


O să mă refer mai degrabă la limbajul folosit din ce în ce mai des în relatările din presa scrisă în special, semn că nu e vorba doar de o contaminare nefericită, ci mai ales de o şcoală perversă a „audienţei cu orice preţ", pe seama sacrificării conceptului de ştire sau relatare. (...) Îndrăznesc să spun că, în acest peisaj nefericit, în care limba română este siluită cu bună ştiinţă şi reconfigurată în înţelesuri de messenger, presa militară şi jurnaliştii militari şi-au păstrat, spre onoarea lor, decenţa de a scrie corect şi civilizat despre un eveniment sau de a relata o poveste de viaţă. (...) Să nu-mi săriţi la beregată, fiindcă mă voi vedea nevoit să dau cu subsemnatul!".

„Am scris ceva, dar nu mai ştiu ce..."

În 12 octombrie, pagina a doua din numărul 40 al „Observatorul militar" se deschidea abrupt. „Nu plec de la Ministerul Apărării Naţionale", titra publicaţia, lângă o poză cu Gabriel Oprea explicându‑le ceva unor militari ce-i sorbeau cuvintele ca braga. „Sunt general în rezervă al Armatei României, sunt membru al acestei mari familii în care am crescut şi m-am format profesional şi, în acest context, responsabilitatea care mi-a fost încredinţată reprezintă o onoare ce nu poate fi pusă între paranteze de niciun fel de calcul politic", era citat actualul ministru.


Imediat sub, cealaltă jumătate de pagină era umplută cu, supriză!, următorul text: „Pensionarii militari continuă să trimită scrisori de mulţumire pe adresa ministrului apărării naţionale". Iar, de aici începea o nouă serie de urări de bine. Majoritatea celor citaţi în scrisorile de la cititori sunt persoane în vârstă, rezervişti. Un domn din Galaţi, al cărui nume apărea în ziar, a recunoscut că i-a scris ministrului Gabriel Oprea, însă nu-şi mai amintea niciun cuvânt din cele apărute în ziar.

„De scris am scris eu ceva, nu zic nu. Sincer să fiu, nu mai ştiu exact ce. Marea mea problemă e următoarea: l-am rugat pe domnul ministru să-mi publice şi mie o lucrare, una mare, o lucrare fluviu, despre Armata Română. N-am primit niciun răspuns. Să-i mai scriu o dată?".

Lecţie de scriitură

Începând cu numărul 41, 19-25 octombrie 2011, stocul de laude din scrisori era epuizat. În locul acestora a fost introdusă o nouă abordare jurnalistică. Practic, în fiecare număr, primele patru pagini, uneori chiar şi a cincea, conţineau texte în care se găseau, citate apăsat, fragmente din discursurile lui Gabriel Oprea.
Astfel, aria de expertiză a lui Gabriel Oprea avea să fie extinsă prin texte precum „Bazin de polo în Complexul Sportiv Steaua", „Misiune umanitară pentru Turcia", „România îşi reafirmă sprijinul în lupta împotriva terorismului", 1 noiembrie - Ziua Colegiului Militar Liceal Mihai Viteazul", sau „Fete de aur" (despre naţionala feminină de scrimă). Toate aceste texte par construite pe un anumit tipar: introducere scurtă bucată dintr‑un discurs al lui Gabriel Oprea - intermezzo - final extins, cu restul declaraţiei actualului ministru al Apărării.

6.145,10 lei este costul total de tipărire şi distribuţie al unui număr din „Observatorul militar".

Taxiul lui Oprea: elicopterul MApN'

Când nu este proslăvit în paginile publicaţiei editate de către MApN, ministrul Gabriel Oprea intră în atenţia presei centrale. Ce-i drept, cu ceva mai puţin succes. Ultima păţanie de acest tip a avut loc chiar sâmbăta trecută, când, potrivit unui material realizat de postul Antena 3, Oprea s-ar fi folosit de un elicopter al instituţiei pe care o conduce pentru a ajunge la Deva, unde a avut loc o reuniune a partidului său, UNPR.
Potrivit imaginilor furnizate de postul citat, Oprea a sosit vineri seara la Deva cu un elicopter al MApN. Aparatul de zbor a aterizat în interiorul UM nr. 1719 din Deva, rămând acolo până la plecarea din localitate a ministrului, ce a avut loc sâmbătă. Între timp, prezent la întânirea UNPR, Gabriel Oprea declara că, plecând din PSD, a trădat interesele partidului, dar nu a trădat interesul României şi că partidul va câştiga alegerile din 2012.
Momentul aterizării lui Oprea la Deva  captura foto antena 3
Explicaţii: „Oprea este şi om politic"

Potrivit purtătorului de cuvânt al MApN, Tiberiu Frăţilă, ministrul Oprea ar fi folosit elicopterul pentru realizarea unor vizite de lucru, iar includerea unei unităţi militare din Deva şi organizarea, în acelaşi oraş, a unei întâlniri a UNPR ar fi o simplă coincidenţă. „Ministrul Apărării Naţionale are dreptul prin lege să folosească mijloace de transport ale MApN în interes de serviciu. În afară de ministrul Apărării, domnul Gabriel Oprea este şi parlamentar şi om politic.
A fost la Sebeş, Alba, Sibiu, Galaţi şi Deva în vizite de lucru. S-a întâlnit cu comandanţi, s-a întâlnit cu unităţi de infanterie. Săptămânal merge la unităţi de pe cuprinsul ţării. În acea unitate nu se desfăşura nicio reuniune de partid", a declarat Frăţilă. Pe site-ul MapN a fost anunţată vizita de lucru de la Galaţi, din 18 noiembrie, prilejuită de „plecarea în teatrul de operaţii Afganistan a Elementului de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei", însă nu apare niciun cuvânt despre o posibilă destinaţie Deva.

Vizite cu probleme

Nu este prima dată când Gabriel Oprea foloseşte flota aeriană a Armatei Române pentru a se deplasa în în interesul partidului său. Pe 9 octombrie 2010, Oprea s-a deplasat la Satu Mare la conferinţa de alegeri a filialei judeţene a UNPR, alături de deputatul Marian Sârbu şi senatorul Cristian Diaconescu, cu un avion aparţinând Armatei.

La acel moment, MApN preciza, printr-un comunicat de presă, că „Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a efectuat o vizită de lucru planificată la Batalionul 52 Geniu «Tisa» din Satu Mare, unde s-a întâlnit cu comandanţii unităţilor militare din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu personalul batalionului de geniu, precum şi cu reprezentanţi ai militarilor din categoriile de forţe care îşi desfăşoară activitatea în aceste garnizoane". Conform presei locale însă, vizita la Batalionul 52 ar fi avut loc cu o zi înaintea celei anunţată oficial, iar în intervalul specificat în comunicatul MApN Gabriel Oprea ar fi participat doar la acţiunile UNPR.

duminică, 20 noiembrie 2011

Circulă pe e-mail-urile pensionarilor mitari

Circulă pe e-mail-urile pensionarilor mitari:

Domnilor,
                        Stiu din surse sigure,ca dupa "revizuirea recalcularii"si dupa ce PDL nu va mai avea nevoie de UNPR,pensiile militare vor fi din nou "recalculate". Dupa cum stiti acum se stabileste un punctaj anual, se aduna, se stabileste un punctaj total,care se imparte la 20.Nemernicii,consecventi in inconsecventa lor,vor ca acest punctaj sa fie impartit la numarul anilor efectiv lucrati(29;33;37,etc)Vor fi foarte multi carora acum le cresc pensiile,dar care vor avea de suferit. Asa este facuta legea,si vor considera ca daca tot suntem civili,sa se calculeze ca la civili. 
Chestia asta a apărut mai prin vară (când ministru al muncii era un dobitoc care declara că orice român este considerat bogat dacă are un venit de minim 800 RON), alături de varianta cu plafonarea punctului de pensie la 500 RON - asta s-a cam înfăptuit, chiar dacă prin altă formulă, respectiv prin scăderea puterii de cumpărare ca urmare a neindexării pensiilor pentru 2012-. om trăi și om vedea, dar la bune nu ne putem aștepta mai mult ca sigur. 

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Continuă alba-neagra cu recalcularea, revizuirea, regularizarea ş.a.m.d. în privinţa pensiilor militare

Pe site-ul M.Ap.N. a apărut în 17.11.2011 o nouă actualizare a situaţiei pensiilor militare recalculate, revizuite, regularizate şi ce o mai urma de acum înainte ca denumiri. Asta deşi Găbiţă Oprea ne-a anunţat deja, de două ori, că procesul s-a încheiat, ultima dată pe 09 .06. 2011. (http://www.mapn.ro/armatatv/categoria_15_pe_2010.php).

Cei interesaţi de ultimul cuantum al pensiei pot afla detalii aici.

vineri, 18 noiembrie 2011

Câte unu, câte unu, până n-o mai rămânea niciunul!

Oare ce i-o fi apucat în ultimul timp pe unii procurori şi judecători de au dat iama printre aleşii locali "de frunte"  portocalii din unele municipii reşedinţă de judeţ? Să fie la mijloc doar vorbele "oracolului" de la Cotroceni în legătură cu cei care urmează să de-a socoteală pentru ce au făcut şi că nu vor fi iertaţi? Sau "capo di tutti capi" a scăpat hăţurile din mână şi unii dintre magistraţi şi-au luat efectiv soarta în propriile mâini, considerând că s-a umplut paharul când li-s-a cerut public să nu mai lucreze în baza legilor? Recunosc că mi-ar place tare mult ca adevărata variantă să fie a 2-a.
Orice ar fi însă, nu pot decât să mă bucur, mai ales dacă mă gândesc că mai acu câteva zile un important lider politic portocaliu declara că el nu poate fi tras la răspundere decât politic. Aşa că nu pot să închei decât cu un soi de îndemn către organele în drept ale statului, să continue astfel de acţiuni, să-i ia unul câte unul, până n-o mai rămânea niciunul.

INTERVIURILE GÂNDUL. Cum ar împărţi Crin Antonescu BUGETUL dacă ar fi la putere. "Umblă oameni pe aici, care nu au cetăţenie, dar stabilesc bugetul"


de Cristian ANDREI
Postat la: 17.11.2011 09:11 Ultima actualizare: 17.11.2011 09:11



Preşedintele PNL Crin Antonescu susţine, într-un interviu acordat pentru gândul, că USL trebuie să decidă până luni dacă declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ca "un semnal de rezistenţă împotriva încălcării statului de drept" sau renunţă la acest demers dacă din evaluări reiese că nu sunt şanse de succes. Şi asta pentru că un "eşec previzibil ar avea efecte psihologice neplăcute" pentru Opoziţie.



Crin Antonescu afirmă că declaraţiile preşedintelui sunt "în bună măsură fapte" care încalcă prevederile Constituţiei. Preşedintele PNL spune că în momentul de faţă Opoziţia nu are majoritate în Parlament, dar că nimeni nu poate "controla votul" în cazul procedurii de suspendare a preşedintelui. Totodată, el adaugă că românii vor înlocuirea lui Traian Băsescu, deoarece "nu a fost "nicio zi" preşedintele românilor, ci doar al PDL.


Domnule Antonescu, de la ce a plecat acest comunicat spontan al liderilor USL privind posibilitatea suspendării preşedintelui Băsescu?
De la şirul de declaraţii oficiale publice ale preşedintelui Traian Băsescu prin care se anulează statul de drept şi o componentă elementară a acestuia şi anume independenţa justiţiei. Preşedintele spune astăzi că nu are nicio importanţă ce verdict va da Curtea Constituţională la o sesizare pe care noi am făcut-o, domnia sa hotărăşte că nu sunt bani şi ca atare nu are nicio importanţa sentinţa pe care Curtea Constituţională o va da şi nu se va respecta. După cum le-a spus magistraţilor, judecătorilor, cu puţină vreme în urmă că nu este bine cum dau sentinţe, deşi sentinţele aveau temei legal pentru că nu avea domnia sa bani. Dincolo de orice comentariu de natură juridică, preşedintele este în afara Constituţiei de când dictează asupra bugetului României. Preşedintele nu are nici cea mai mică atribuţie constituţională privitoare la alcătuirea bugetului. Aceasta este prerogativa Guvernului, din care preşedintele nu face parte şi sigur a Parlamentului care votează şi discută bugetul.
Nu ştiu ce decizie vom lua luni, deocamdată noi am făcut avut o reacţie la aceste declaraţii care se ţin lanţ, noi nu acceptăm că trăim într-un stat feudal în care dă Băsescu, ia Băsescu, hotărăşte Băsescu, vrea sau nu vrea Băsescu, ci un stat în care avem o Constituţie, nişte instituţii, sentinţe care se respectă, aşa cum se respectă în orice stat de drept. Am cerut un raport al juriştilor noştri asupra tuturor atitudinilor, declaraţiilor, acţiunilor lui Traian Băsescu şi luni vom lua o decizie.
Se poate spune astăzi că procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu a fost demarată?
Diferenţa de la ce am anunţat noi şi ce au anunţat unele posturi de televiziune, cum au titrat, aparţine presei.
Procedura de suspendare a preşedintelui nu a fost declanşată?
Nu. Am solicitat părerea juriştilor, să elaboreze un raport juridic până luni pentru a vedea dacă o astfel de acţiune este pe deplin întemeiată juridic. Luni vom lua o decizie politică, dar am anunţat doar faptul că până luni am cerut acest raport.
Poate fi preşedintele suspendat doar pentru afirmaţii şi declaraţii?
Iată o chestiune pentru care cerem interpretarea juriştilor. Din punct de vedere politic, afirmaţiile unui preşedinte sunt în bună măsură fapte. În general, un preşedinte, un prim-ministru, un magistrat trebuie să fie foarte atent la ceea ce vorbeşte pentru că vorbele lor au consecinţe. Să luăm o ipoteză preşedintele unei ţări, alta, cheamă şeful serviciilor secrete şi îi spune "înregistrează-i pe adversarii mei politici" asta este o vorbă sau o faptă? Este o vorbă care poate avea consecinţe practice.
S-a întâmplat în România aşa ceva?
Dacă preşedintele unei ţări cheamă, din nou teoretic ca şi în primul caz, fruntaşii puterii judecătoreşti, membrii CSM şi le spune "nu mai daţi sentinţe în asemenea speţe aşa, daţi-le aşa," asta este vorbă sau este faptă? Din punctul nostru de vedere declaraţii ale unui preşedinte sunt cel mai adesea fapte.
Cel care ar trebui să fie sancţionat pentru că nu pune în aplicare deciziile judecătoreşti nu ar trebui să fie Guvernul şi nu preşedintele?
Preşedintele însă are posibilitatea de a influenţa justiţia, Curtea Constituţională şi o simplă instanţă. Dacă se judecă un proces între noi doi şi înainte de proces iese preşedintele României şi spune că unul nu este vinovat, asta este influenţă asupra completului respectiv de judecată şi este influenţarea justiţiei şi nu este normal din punct de vedere politic.
Repet, suntem în politic, nu în penal. Nu îl dăm în judecată pe Băsescu şi aşteptăm să primească o pedeapsă penală. Noi dorim să-l sancţionăm politic pentru o atitudine care este neconformă cu obligaţiile constituţionale ale unui preşedinte în condiţiile Constituţiei României.
Cei de la Curtea Constituţională judecă totuşi fapte, nu declaraţii care încalcă legea fundamentală.
Le doresc multă sănătate. Noi ne comportăm cum credem noi de cuviinţă. Nu încălcăm nicio lege în momentul în care examinăm posibilitatea de a declanşa o acţiune la care ne dă dreptul Constituţia.
"Nimeni nu poate controla votul majorităţii"
Prin această acţiune a USL, care poate să nu fie dusă la finalizare, nu veţi pierde mai mult?
În felul acesta noi ar trebui ca patru ani de zile, noi orice Opoziţie, să nu iniţieze niciun proiect de lege că nu are voturi destule, să nu iniţieze nicio moţiune de cenzură pentru că nu are voturi destule, în general să nu facă nimic să facă voturi destule.
De asta există un vot care în asemenea cazuri este secret şi nimeni nu poate controla votul parlamentarilor majorităţii.
Aveţi speranţe că cei de la putere vor vota pentru suspendare?
Nu este o chestiune de speranţă, este o chestiune de obligaţie. O decizie o vom lua luni şi această discuţie trebuie să o avem luni. Nu are rost să discutăm despre o decizie care nu s-a luat încă.
Un calcul politic arată că USL nu are majoritate în Senat, în Camera Deputaţilor sau la Curtea Constituţională. Aveţi acelaşi calcul?
Sunt de acord pe fond cu această apreciere, dar când o formaţiune politică are sau nu majoritate la Curtea Constituţională vă daţi seama unde am ajuns cu politizarea în ţara asta. Nu avem majoritate la Curtea Constituţională, dar cine are majoritate la Curtea Constituţională?
Puterea.
Asta este profund anormal pentru că la Curtea Constituţională ar trebui să existe judecători perfect independenţi în raport cu partidele politice.
Credeţi că judecătorii de la Curtea Constituţională sunt independenţi?
Aşa ar trebui să fie într-un stat de drept, nu consider că este normal ca nişte judecători, chiar dacă sunt numiţi conform legii de preşedinte sau de o majoritate parlamentară să reprezinte acolo interesele unui preşedinte sau ale unei formaţiuni politice.
La nivelul USL aţi declarat că doriţi să-l înlocuiţi pe domnul Mircea Geoană din fruntea Senatului. Dacă nu reuşiţi până îl suspendaţi pe preşedintele Băsescu să aveţi un nou preşedinte la Senat ce veţi face?
Ne complicăm foarte tare. Legaţi acum discuţii despre consecinţele a două evenimente care nu au avut loc. USL nu a demarat procedura de suspendare, iar PSD nu l-a înlocuit pe domnul Geoană.
Înlocuirea domnului Geoană s-ar putea să aibă loc la Comitetul Executiv al PSD.
Nu are rost să discutăm aşa pentru că legăm foarte mulţi de dacă şi poate e mai simplu să discutăm ce facem noi USL dacă săptămâna viitoare e apocalipsa.
"Umblă oameni pe aici, care nu au cetăţenie, dar stabilesc bugetul"
De unde credeţi că se pot face rost de bani pentru plata acestor drepturi de către Guvern? Ce surse de finanţare sunt?
În România sunt nişte bani la bugetul ăsta, doi lei, două milioane, câţi sunt, sunt nişte bani. Când se împart aceşti bani sunt nişte priorităţi, nişte sentinţe şi hotărâri ale unor instanţe trebuie să le respecţi şi primii bani din acest buget îi dai pentru a respecta aceste sentinţe. După ce am respectat cu banii alocaţi respectării sentinţelor împart restul. La noi fiecare de fiecare dată şi ne spune domnul Băsescu şi apoi domnul Boc şi domnul Franks, tot felul de oameni care umblă pe aici, nu au cetăţenie, dar ne hotărăsc bugetul şi ne spun nu mai rămâne niciun ban pentru ce vreţi voi, ştim noi ce facem cu banii şi după ce facem noi ce facem cu banii nu mai sunt bani.
Dar bani de şpăgile care deja încep să fie dovedite, şpăgile care circulă pentru fondul de rezervă al primului-ministru, bani pentru asta sunt? De ce nu spune preşedintele României când umblă să dea aceste interviuri că nu mai sunt bani pentru toate golăniile pe care le fac primul-ministru şi camarila sa cu fondul de rezervă. Nu. Prima lui grijă este să spună că nu se respectă deciziile unei Curţi. Asta e problemă cu banii.
"Sunt de acord cu reeşalonarea datoriilor"
Domnul Victor Ponta a spus că dacă va ajunge la guvernare nu va plăti din prima zi aceste sentinţe judecătoreşti, ci va stabili un calendar pentru reeşalonare.
Asta înseamnă cu totul altceva decât poziţia lui Băsescu care spune nu mă interesează sentinţele judecătoreşti, nu le respect. Înseamnă o înţelegere practică de achitare a unor datorii care sunt recunoscute de către stat de către Guvern într-un calendar negociat şi convenit cu cel care este creditorul, adică omul care a câştigat în instanţă.
Prin declanşarea procedurii de suspendare nu îl veţi implica pe Traian Băsescu şi mai mult în campania electorală de anul viitor?
Nu ştiu, dar nu mi se mai pare semnificativ. Traian Băsescu este dintre politicienii de vârf ai României omul cu cea mai scăzută încredere şi capacitate electorală şi dacă este implicat în campania PDL nu mă interesează. Domnul Băsescu nu a încetat niciodată să fie implicat pentru PDL într-o campanie electorală perpetuă. Traian Băsescu nu a făcut nimic altceva în cei şapte ani decât o campanie pentru PDL. Manevre, diversiuni şi tot felul de alte lucruri le-a făcut în favoarea PDL, a fost preşedintele PDL şi nicio o zi preşedintele României. Dacă ar mai avea cinci mandate nu ar reuşi să trăiască o zi ca preşedinte al României.
Credeţi că aveţi sprijinul populaţiei pentru acest demers al suspendării preşedintelui?
Cred că da pentru că toată lumea înţelege că toate deciziile care ne-au adus în această situaţie au fost luate doar de Traian Băsescu. Că tot ce păţesc oamenii din cauza unui Guvern profund corupt şi incompetent este patronat şi condus direct de Traian Băsescu, că toate promisiunile pe care Traian Băsescu le-a făcut în două campanii electorale le-a făcut nu au fost respectate.
Care vor fi elementele pe care le veţi analiza până luni?
Vom cântări dacă este semnificativ sau nu să facem acest demers ca semnal de rezistenţă împotriva încălcării statului de drept, dacă este mai bine să nu luăm această opţiune pentru că evaluăm că ea nu are şanse de succes şi atunci poate că un astfel de eşec previzibil ar avea efecte psihologice neplăcute pentru noi, o să decidem luni. Decizia se va lua şi forurile partidelor.

joi, 17 noiembrie 2011

Puterea renunță la voturi, "aranjându-și" legislație favorabilă!



După ce 3 ani puterea ne-a tot prezentat fel şi fel de variante cu privire la modificarea sistemului electoral, la începutul acestei săptămâni am fost anunţaţi de prim-ministrul Emil Boc că „s-au înţeles” în coaliţie în privinţa alegerilor parlamentare din anul 2012, astfel încât actuala putere să obţină cât mai multe mandate care să le asigure perpetuarea la guvernare.
Astfel, ideile privind Parlamentul unicameral şi numărul de maxim 300 de parlamentari au fost aruncate la coşul de gunoi şi s-a convenit că de la anul vom fi reprezentaţi de 88 de senatori, câte doi de judeţ şi unul pentru fiecare sector al capitalei şi 300 de deputaţi. Însuși președintele Băsescu si-a afirmat îndoielnica dezamăgire fata de propunere, afirmându-si susținerea fata de proiectul de lege depus in parlament de USL. Proiectul USL prevede o reducere semnificativă şi nu una de faţadă care să respecte principiul constituţional al proporţionalităţii.
În total dispreţ faţă de prevederile constituţionale privind reprezentarea cetăţenilor şi conştientă fiind de clasarea pe locul doi în preferinţele electoratului, puterea propune renunţarea totală la votul uninominal în cazul acestei Camere a Parlamentului. Pentru a-şi maximiza numărul de viitori senatori,  adică indiferent pe cine vor vota cetăţenii, puterea actuală va avea, prin acest artificiu electoral, câte un senator din partea aproape a tuturor judeţelor!
Pe de altă parte, nici în cazul deputaţilor nu vom mai avea parte de vot uninominal proporţional ca în 2008, ci de un alt artificiu legislativ care sa-i avantajeze: două treimi fiind aleşi prin vot uninominal, iar cealaltă treime pe listă de partid, prin compensare. Aceasta „soluție de avarie premeditata” e gândită să permită actualei coaliţii guvernamentale să obţină şi în această Cameră cât mai multe mandate. Totodată, se intenţionează şi scăderea pragului electoral, favorizându-se astfel formaţiunile politice mai mici ale coaliţiei.
Interesant este însă că nu se spune nimic în privinţa locurilor de deputat ce sunt rezervate minorităţilor naţionale, în condiţiile în care ponderea şi influenţa lor cresc fundamental în viitoarea configuraţie propusă a componenţei Parlamentului, ştiut fiind şi că sunt in mod frecvent susținători prin vot ai puterii. Dacă tot se vrea reducerea numărului de parlamentari, este momentul să se gândească si un nou mod de reprezentare a minorităților in Parlament. Numai la noi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale sunt reprezentaţi de doi deputaţi, unul ales în colegiul electoral ca in cazul oricărui cetăţean al ţării şi unul din partea minorităţii naţionale. Această situaţie privind „locuri de drept” pentru unii în Camera Deputaţilor trebuie rezolvată, toţi deputaţii trebuind sa fie aleşi în aceleaşi condiţii.
Dacă asupra acestor aspecte reprezentanţii puterii par a se fi înţeles deja, a mai rămas de soluţionat problema, destul de delicată legislativ, a comasării alegerilor locale cu cele parlamentare. Doar că actualului guvern puţin îi pasă că prin aceasta s-ar încălca practicile şi recomandările europene în domeniu şi forțează prevederile constituționale, nesocotește spiritul democratic al alegerilor, dreptul cetăţeanului de a fi edificat, lămurit, de a înţelege exact pentru ce votează. In același timp, se încalcă dreptul cetăţenilor, alegătorilor şi candidaţilor de a face o campanie electorală ţintită pe funcţia şi pe calitatea pe care candidează fiecare.
Numai că dacă guvernul îşi va angaja răspunderea pe astfel de proiecte de lege – aşa cum a lăsat să se înţeleagă că va proceda până la sfârşitul acestui an -, USL va depune moţiune de cenzură, pentru a apăra si așa destul de șubrezita democraţie românească!