Senatul se opune ilegalităţii

Se pare că parlamentarii nu vor să fie părtaşi la batjocorirea de către guvern a pensionarilor militari. Dacă nu toţi, cel puţin un număr semnificativ dintre aceştia se opun atât declarativ, dar şi prin vot, încălcării repetate a legii de către guvern în privinţa pensiilor militare. Mi-ar place să cred că unii sunt şi din arcul guvernamental, pentru că altfel proiectul de lege pentru aprobarea OUG 1/2011 ar fi trecut ieri de Senat. Merită subliniat şi faptul că ambele Comisii ale Senatului, cea juridică şi cea de muncă, au înaintat rapoarte de respingere a proiectului de lege.

Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla la Camera Deputaţilor, unde disciplina de partid a celor de la putere este impusă cu mult mai multă fermitate. Se pune totuşi întrebarea ce se va întâmpla dacă şi în această Cameră a Parlamentului României proiectul de lege va fi respins. Pentru că haosul va fi total în privinţa pensiilor militare de serviciu aflate în plată la data adoptării Legii 119/2010. Juriştii ştiu mai bine de ce!

https://www.senat.ro/StiriSenatDetaliu.aspx?ID=2C92A416-8E7E-4874-9630-F18F8DB568E4

Comunicat de presă - Şedinţa plenului Senatului - luni, 21 martie 2011

…..

Nu au întrunit numărul necesar de voturi în nici una dintre etapele procedurale de vot următoarele iniţiative legislative dezbătute:

……
• Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publica si siguranţă naţională.

Armata română, martor la căratul apei

Iată ce ne-a comunicat aseară comandantul suprem al armatei române:

„…România rămâne în interiorul acestui club. Când NATO va lua o decizie, România va fi acolo. Nu cred că e nevoie o reacţie atâta timp cât nu e luată o decizie. Acum ştim că planul de operaţii va viza doar prima etapă. Nu ştim care vor fi etapele 2 sau 3. România are posibilităţi în ceea ce priveşte sprijinul umanitar. În momentul de faţă, se defineşte planul de operaţii etapa 1”. … „este atributul CSAT să decidă implicarea României în funcţie de ceea ce ni se va solicita. Nu există implicaţii în prima fază. În momentul de faţă, NATO nu a aprobat nici măcar planul de operaţii. Sunt discuţii serioase, legate de eficientizarea operaţiunii, cum să fie suport pentru naţiunile care s-au angajat sau să preia comanda. Şi dacă am fi vrut, nu aveam cu ce să participăm la această fază a operaţiunilor pentru că avioanele noastre nu fac faţă.”

Pe şleau, în lumina reflectoarelor postului de televiziune naţională, ni se spune că suntem de umplutură. Martori la căratul apei. Aviaţia militară română? Morman de fiare vechi, folosit pe post de kamikaze pentru piloţii care mai au curajul să zboare pentru a nu-şi pierde deprinderile. Marina militară? Bună de stat la ancoră. Trupele terestre au trimis deja ce au mai bun în alte teatre de operaţii. Cam aşa se traduce „implicarea României în funcţie de ceea ce ni se va solicita”.

În schimb, bine că avem în dotare stele de generali. Multe şi nenumărate, pentru toţi cei care ne-au adus în situaţia aceasta. Totodată, aşa se pot justifica şi tăierile cu 25% a soldelor din vara anului trecut şi desfiinţarea pensiilor militare de serviciu.

P.S. A nu se crede totuşi cumva că ţineam morţiş să ne trimitem militarii şi în acest teatru de război. Mai ales că se dovedeşte că declanşarea operaţiunilor s-a făcut la plezneală.

O intervenţie militară ciudată

Se întâmplă ceva ciudat, la prima vedere, cu intervenţia militară împotriva Libiei. Spre deosebire de alte dăţi (Irak, Afganistan), nu a avut loc un atac masiv în primele ore ale intervenţiei pentru "sufocarea" şi anihilarea apărării antiaeriene libiene, distrugerea la sol a aviaţiei şi a centrelor de comandă şi comunicaţii. Asta mă face să cred că atacul declanşat ieri de aviaţia franceză i-a cam luat prin surprindere pe aliaţii lor. Pentru că nu poţi să nu te întrebi de ce până acum s-a anunţat distrugerea a doar 4 tancuri ale forţelor pro-Gaddafi, în condiţiile în care avioanele franceze zboară pe cerul libian pe unde vor şi cum vor. Dacă de ieri ni se tot spune că "rebelii sunt atacaţi cu rachete şi tancuri la Benghazi", cum se face că acestea nu sunt distruse de aviaţia care patrulează deasupra zonei? Li s-au defectat sistemele optice sau cele de detectare a căldurii emanate de tancurile sau instalaţiile de lansare a rachetelor? Sistemul de cercetare AWACS să fi fost orbit cumva de vreo furtună de nisip? Pe de altă parte, oare de ce americanii nu şi-au trimis în primul val bombardierele invizibile să atace şi s-au limitat doar la lansarea de rachete de croazieră, despre care nu se spune însă nimic asupra căror ţinte militare au fost lansate? Mai mult, aceeaşi americani au anunţat că au nevoie de 12 ore pentru ca dronele fără pilot să le furnizeze informaţii asupra rezultatelor obţinute în urma atacului cu rachetele de croazieră! Păi sistemul de observare prin satelit la ce o fi bun atunci? N-or fi avut timp să-l repoziţioneze deasupra Libiei? Ca să n-o mai lungim, cum se face că n-am avut încă nici o conferinţă de presă organizată de vreuna forţele coaliţiei în care să se prezinte rezultatele atacurilor aeriene?

Tare îmi este să nu se adeverească însă ştirea difuzată de televiziunea libiană cu privire la uciderea a 48 de civili şi rănirea altor 150, în urma raidurilor aeriene ale aliaţilor. Pentru că n-ar fi pentru prima dată când s-ar adeveri minciunile cu privire la precizia chirurgicală a loviturilor aeriene. Cum ar rămâne atunci cu prevederea Rezoluţiei 1973 a Consiliul de Securitate al ONU, care autorizează luarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea civililor şi a zonelor locuite de civili aflate în pericol de a fi atacate în Libia, inclusiv în Benghazi, în vreme ce exclude o forţă de ocupaţie? Asta mă face să cred că forţele coaliţiei au o mare problemă, pentru că nu prea mai ai cum să invoci "pagubele colaterale"!

Oare cine o fi mai excentric, Gaddafi sau Sarkozy?

Ce să vezi, hodoronc-tronc l-a apucat grija pe unul din mai marii democraţiilor occidentale de "poporul libian", mai bine zis de opozanţii regimului aflat la putere şi şi-a trimis avionele de luptă în spaţiul libian. Nu ştiu cum se face, dar de ce oare astfel de intervenţii or avea loc doar în ţările arabe? Mai ales în cele deţinătoare de petrol, dar cu dotare militară mai slabă şi fără baze militare occidentale pe teritoriul lor!

Dacă tot sunt aşa de preocupaţi unii lideri occidentali de nerespectarea drepturilor şi libertăţilor democratice de către alţi conducători numiţi de ei excentrici, dictatori ş.a.m.d şi vor să impună democraţia lor pe întreg globul pământesc, cum se face că au orbul găinilor de exemplu în privinţa unui regim din statul european al cărui nume nu mai este necesar să-l spun, pe care l-au acuzat de făcute şi nefăcute în privinţa suprimării opoziţiei politice? A auzit cineva de propunerea unei rezoluţii ONU ca în cazul Libiei sau Irakului? Ca să nu mai vorbim de unele state arabe din Golful Persic, unde numai democraţie nu este! Adevărul îl spune doamna Clinton în declaraţia domniei sale de azi privind justificarea intervenţiei din Libia: "Afacerile trebuie să meargă în zona aceea".

Va fi interesant de urmărit cum se vor descurca trupele franceze, implicate în intervenţie. Pentru că peste tot pe unde au luptat, după primul război mondial, au mâncat bătaie de le-au mers fulgii. În special din cauza ţâfnoşilor aflaţi la conducerea statului în acele momente.

Japonezul şi românul

Împăratul Akihito s-a adresat poporului japonez. Simplu şi sobru, câteva minute. Ceva de neimaginat pentru cetăţeanul japonez, având în vedere concepţia acestuia despre natura divină a împăratului. Precedentul s-a mai întâmplat în anul 1945, când împăratul Hirohito a anunţat la radio capitularea Japoniei în al 2-lea război mondial. Ambii împăraţi s-au adresat poporului japonez în momente cruciale şi tragice pentru destinul acestuia. De fiecare dată când împăratul a vorbit poporului, acesta a încremenit.

La noi în schimb, nu trece o zi ca preşedintele să nu ne transmită ceva. De rău, dacă se poate, pentru traiul de zi cu zi. Cu ură în glas şi priviri, după care urmează inevitabilul hăhăit. Mai multe n-are rost să spun, simţim zilnic pe pielea noastră. Şi ca să ne treacă oful, punem maneaua aia cu Băsescu care ne scapă de belele. Iar dacă sunt cumva alegeri, îl votăm din nou ca nişte masochişti. Ce să-i faci, poporul român nu este poporul japonez.

Japonia nu pierde timpul! Noi am pierdut 20 de ani...

"Japonia nu pierde timpul", era titlul unei ştiri difuzate de postul TV Antena 3 în cursul zilei de ieri, cu referire la timpul record în care constructorii de drumuri japonezi au reuşit să refacă un drum distrus de cutremurul de acum o săptămână. În nici 4 zile, timp în care ţara a fost zguduită zilnic de noi cutremure! Şi mai mult ca sigur, nu este singurul exemplu de acest gen. Interesant mi s-a părut şi faptul că prim-ministrul japonez nu s-a dus la locul cu pricina. Lucru care spune multe despre mentalitatea conducătorilor poporului japonez, faţă de cei ai poporului român, dar şi a drumarilor din cele două ţări. Spun asta, pentru că nu pot să nu-mi aduc aminte de câte ori s-a dus Băsescu la vestitul pod de la Mărăcineni sau când îşi punea un fes pe cap şi mergea pe Valea Oltului, când se întâmpla să se blocheze traficul rutier din cauza căderilor de pietre. Mai mult pentru a se băga în seamă şi a da bine pe sticlă, pentru că aportul său în rezolvarea unor astfel de situaţii era egal cu zero barat, nefiind specialist în domeniu. De altfel, competenţa lui în privinţa drumurilor româneşti s-a văzut şi se vede cu ochiul liber numai dacă stăm să numărăm numărul kilometrilor de autostradă, deşi a ocupat tot felul de funcţii în Ministerul Transporturilor. Iar ca să fac referire şi la prim-ministrul român, pot să fac pariu cu oricine că acesta n-ar fi ratat prilejul de a tăia o panglică într-o astfel de situaţie, lucru care se pare că-i face mare plăcere. Pentru că, nu-i aşa, un metru de drum dacă se construieşte sau reabilitează în România, evenimentul trebuie marcat obligatoriu printr-o festivitate la care e musai să se taie şi panglici şi să se dea indicaţii preţioase constructorilor pentru activitatea de viitor. Că doar trebuie să avem cu ce ne lăuda apoi în campaniile electorale! Lucru care la japonezi nu se face.

Cosiţi-l pe Boc!

Speranţa nu moare niciodată. Cu fiecare zi care a trecut, a crescut tot mai mult numărul celor care încă mai sperăm ca astăzi Boc să fie dat de-a berbeleacul din fotoliul de la Palatul Victoria. Sperăm cu nu toţi cei care au fost mituiţi la bucată în ultimele zile prin alocarea de fonduri pentru colegiile în care au fost aleşi, vor sta în bancă şi nu-şi vor exercita votul, pentru că nu pentru asta au fost trimişi în Parlament de alegătorii lor. Poate că dacă vor ieşi la ferestrele Casei Poporului şi vor vedea ce vrea cu adevărat poporul strâns în piaţă de sindicate, vor avea un gram de luciditate. Poate îşi aduc aminte că Parlamentul reprezintă voinţa supremă a poporului şi nu a intereselor unui partid sau altul. Poate că unii n-au uitat când au afirmat că nu sunt doar mămăligi şi chiar vor începe cu adevărat reformarea statului. Trimiterea la coasă a lui Boc ar fi un bun început. Noi încă sperăm!

În legătură cu unele învăţături prezidenţiale către PD!

Traian Băsescu a dat cu pumnul în masa PDL. La întâlnirea de aseară cu liderii democrat-liberali, şeful statului le-a pus în vedere că el vrea premier independent. "Este decizia mea când voi face numirea. Este treaba mea, nu a partidului, le-a explicat Traian Băsescu". Preşedintele a explicat că numirea unui premier intră în atributele sale şi nu ale partidului, iar dacă membrii PDL nu sunt de acord cu numirea sa, pot contesta această decizie în Parlament.

Este o ştire preluată de pe site-ul ANTENA 3, al cărei conţinut se referă la discuţiile preşedintelui cu liderii principalului partid de guvernământ, din 13 martie 2011. Dacă conţinutul este adevărat, ne arată cât preţ pune actualul preşedinte al României pe Constituţia ale cărei prevederi a jurat – de 2 ori chiar - să le respecte. Ce spune însă Constituţia, la art. 85 alin (1) şi la art. 103? Negru pe alb, conform art. 85 „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” Iar art. 103 vine cu precizări, tocmai evita interpretări de genul celor făcute, nu o dată doar, de dl. preşedinte:
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Deci, nicăieri nu scrie că preşedintele are în atribuţii numirea unui premier, ci a Guvernului şi aceasta doar după obţinerea votului de încredere din partea Parlamentului. Premierul îl desemnează ca şi candidat, ceea este cu totul altceva.

Aşadar, dacă ştirea se confirmă, preşedintele ne dă de ştire că va face tot ce vor muşchii lui în legătură cu desemnarea unui prim-ministru, în total dispreţ faţă de prevederile constituţionale. Iată de ce apreciez că de data aceasta chiar este necesar a se schimba prevederile Constituţiei în această privinţă şi să se introducă prevederi foarte clare care să nu mai lase loc de nici o interpretare. Astfel de precizări ar trebui pentru întreg capitolul III „AUTORITĂŢILE PUBLICE”, astfel încât să nu mai lase loc de nici o interpretare, chiar dacă aceasta ar însemna să facem o Constituţie de câteva sute de pagini. Şi lista ar trebui extinsă la tot ce are legătură cu politicul şi legiferarea în actuala Constituţie!

Alba-neagra cu legalitatea în privinţa pensiilor militare!

sursa:www.plano10.com

Citesc şi nu-mi vine să cred! Într-un document cu antetul M.Ap.N. se recunoaşte, negru pe alb, că acesta a încălcat legea când a trimis, pe adresa fiecărui pensionar militar, "Decizia nr ... din ... privind recalcularea pensiilor militare în baza Legii 119/2010", în plicuri pe care era trecut ca expeditor " MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE - CASA DE PENSII SECTORIALĂ - Drumul Taberei nr. 7-9 - Sector VI Bucureşti - Of.Poştal 66 - COD 061352"! În documentul menţionat, înaintat Tribunalului VÂLCEA, datat 03 martie 2011, se menţionează că respectiva Casă de Pensii Sectorială nu există! Ba, mai mult, ministerul recunoaşte că a Guvernul a încălcat şi prevederile art. 135 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede că "Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi". Semnificativ este şi faptul că abia pe 10 martie 2011 a fost postat spre dezbatere publică până pe 19 martie 2011, pe site-ul www.mmuncii.ro al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, un "Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice "!

Pe bună dreptate, orice pensionar militar îşi pune acum întrebări precum: dacă Casa de pensii Sectorială a M.Ap.N. nu există, ce instituţie ne-a expediat plicurile la domiciliu? Cine este responsabil de aceasta? Din ale cui fonduri s-a plătit expedierea plicurilor? Mai ales dacă ştie că în aceeaşi Lege 263/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 852 din 20 decembrie 2010 sunt următoarele prevederi:

Art. 132

(1) Casele de pensii sectoriale se înfiinţează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, ca structuri cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2) Casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituţiile menţionate la alin. (1).

(3) Activitatea caselor de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) este coordonată metodologic de CNPP.

ART. 193

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, cu excepţia art. 70 alin. (1), art. 132, 135 şi 194, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Toate acestea nu fac decât să demonstreze încă o dată, dacă mai era necesar, haosul legislativ patronat şi de Guvern şi M.Ap.N în privinţa pensiilor militare de stat stabilite în baza Legii 164/2001.

Apropo, l-a mai văzut sau auzit cineva pe ministrul Oprea cu declaraţii despre situaţia pensiilor militare? Dacă tot zice că este doctor în justiţie militară, ce părere are despre documentul înaintat Tribunalului VÂLCEA?

Dilema lui Boc: Dar cu mine cum rămâne?

N-aş vrea să fiu în pielea lui Emil Boc, dacă acesta ar putea fi (dar-ar Domnul!) măcar o zi un simplu cetăţean. Să nu ştii ce-ţi rezervă ziua de mâine, dacă mai ai ce pune pe masă copiilor în perioada următoare pentru că e foarte posibil să fii dat afară din serviciu, să te uiţi cu groază şi uimire cum cresc preţurile alimentelor de bază, medicamentelor şi combustibililor, iar tu ai buzunarele goale, cam asta este, în mare, ceea ce doresc a avea parte musiu Boc măcar o zi, ca cetăţean român. Să fie primul pentru care România încetează a mai fi stat social, aşa cum doreşte chiar tătucul lui. Să-şi pună dramatica întrebare "Dar cu mine cum rămâne, după ce m-am sacrificat pentru binele vostru?" "Că doar am făcut ceea ce trebuie!"

Se pare totuşi că dorinţa mea nu este departe de a se îndeplini, după întâlnirea din seara asta de la vila Lac 1. Pentru că dacă se adevereşte că şi cosaşul şef şi buldogul şi-au anunţat candidaturile pentru şefia portocalie, mai mult ca sigur primului nu-i va rămâne altceva de făcut decât să-şi ia coasa în primire şi să muncească cu ziua, în condiţiile noilor prevederi ale Codului Muncii pe care le-a propus.