Ionuţ-Marian Stroe - declaraţie politică referitoare la "Recalcularea pensiilor militare = batjocorirea celor care au servit sub drapel" | |
"Recalcularea pensiilor militare = batjocorirea celor care au servit sub drapel" Nu mi-am putut închipui - deşi modul în care este tratat cetăţeanul de către Guvernul Boc trebuia să mă pună în gardă - că şi cei care au purtat haina militară vor ajunge bătaia de joc a celor aflaţi la putere. Nu mi-am închipuit că puţinii - care mai sunt în viaţă - foşti militari care au fost sub drapel în cel de-al Doilea Război Mondial, foşti militari care au cunoscut rigorile reprimărilor regimului comunist, vor avea de suferit din punct de vedere financiar exact când aveau mai mare nevoie de un suport financiar decent. Cabinetul meu parlamentar din Colegiul nr.3 Dolj a fost asaltat în luna ianuarie de militari pensionari care mi-au cerut sprijinul. Şi nu a fost vorba de foşti militari care au avut pierderi din pensii substanţiale, ci foşti militari care au avut o pensie decentă, care le-a fost pur şi simplu masacrată. După cum se ştie, unul dintre cele trei puncte principale pentru care PNL s-a bătut în luna septembrie 2010, când s-a dezbătut Proiectul legii pensiilor, a fost acela de a nu se modifica sistemul de pensii militare. Propunerile opoziţiei au fost respinse cu brutalitate de un plen teleghidat. Acum, după ce marea minciună a guvernanţilor - "nu va scădea nicio pensie militară" - a fost devoalată, după ce termenele prevăzute de Legea pensiilor nr.119/2010 s-au dovedit nerealiste, după protestele ample ale militarilor pensionari, după ce ÎCCJ a confirmat ilegalitatea actelor în materie întreprinse de autorităţi, Guvernul a venit cu OUG nr.1/2011 prin care încearcă să ocolească atât hotărârile justiţiei (fapt fără precedent într-o democraţie), cât şi Parlamentul. Ei bine, prin OUG nr.1/2011 se continuă batjocorirea hainei militare purtate de pensionari şi, nu numai atât, se instituie un adevărat balamuc legislativ. În primul rând ordonanţa a găsit o aşa-zisă rezolvare a situaţiei militarilor pensionari cărora li s-a recalculat deja pensia. Ordonanţa precizează că până la 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora. Ce înseamnă această regularizare? Pensionarii care vor afla pe 31 martie 2012 că au primit în ianuarie 2011 o pensie calculată eronat în minus vor obţine diferenţele până la 31 decembrie 2012. Asistăm aici la o culme a batjocorii unui segment important de pensionari militari, câteva mii, de fapt. Aceştia vor fi condamnaţi ca aproape doi ani, ianuarie 2011 - decembrie 2012, să primească o pensie drastic diminuată. Nu se întreabă nimeni de la Palatul Victoria, de la Palatul Cotroceni cum vor trăi aceşti oameni doi ani cu o pensie drastic redusă? Cu ce-i va încălzi pe cei în cauză că vor obţine în decembrie 2012 o sumă frumoasă de bani, reprezentând pierderile pe 21 de luni din pensie? Aceşti pensionari trăiesc în prezent, nu se criogenează până în decembrie 2012. În plus, aceşti pensionari creditează pe o perioadă de 21 de luni statul. Primesc ei o dobândă pentru această creditare forţată? Ce se întâmplă în cazul în care unii dintre pensionarii care trebuie să primească diferenţele de bani, mor în această perioadă de 21 de luni? Ordonanţa de urgenţă nu prevede nimic în acest sens, pentru că nu omul este important pentru actuala guvernare. Invers, dacă există pensionari cărora li s-a calculat în plus cuantumul pensiei, din vara anului 2012 li se va reţine din pensie, până la regularizare. Şi pentru această categorie va fi un şoc: pe lângă faptul că după un an de zile vor avea de primit o pensie mai mică, vor mai avea şi reţineri din noul cuantum. Prin astfel de şocuri, cu siguranţă, nu trebuie să treacă persoanele de vârsta a treia, dar, evident, guvernanţii nu s-au gândit la acest aspect. Singurul lucru relativ încurajator în acest caz este posibilul număr foarte redus de pensionari cărora li s-a calculat greşit pensia în plus. Dar ce se va întâmpla şi aici am temeri - în cazul pensionarilor cărora nu li s-a recalculat pensia, merg în aceste luni pe pensia din decembrie 2010, iar din 31 martie 2012 vor afla că vor avea o pensie mai mică la care vor avea şi reţineri pentru perioada ianuarie 2011 - martie 2012? Îmi este teamă că numărul acestora va fi destul de mare. Şi aceasta pentru că metodologia de calculare a pensiilor va lovi în foştii militari pentru care nu se vor găsi, pentru anumite perioade de timp documentele necesare. Şi aceştia vor plăti, adică vor avea pensii mai mici, nu din vina lor, ci din vina foştilor funcţionari de la serviciile de cadre/personal, de la custozii de arhive etc. Evident, guvernanţii şi majoritatea parlamentară - PDL, UNPR, UDMR - nu s-au gândit la acest aspect când au votat fraudulos Legea pensiilor. Şi atunci, nu era mai corect ca guvernanţii, ca actuala majoritate parlamentară să accepte propunerea PNL de a nu se umbla la pensiile militare? |
Un blog simplu şi pe întelesul tuturor, aşa cum ar trebui sa fie orice lege.
marți, 15 februarie 2011
Onoare domnului deputat Ionuţ Stroe!
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu