Un articol excelent, scris de cineva care "are întotdeauna cuvintele la el"!
sursa: http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/11/27/capra-cu-trei-iezi-in-varianta-politica-11649

Capra cu trei iezi în variantă politică

27 noiembrie 2016  Scris de Marin Neacsu

Motto: capra sare masa, iada sare casa

Nici un proverb nu putea să ilustreze mai bine activitatea   sau evoluţia locuitorului de la Cotroceni  din 89 încoace, dar mai ales a ultimilor  doi locatari. Potcoviţi de populaţie cu apelative care le caracterizează obiceiurile, unul numit  Matelotul, sau Matolitul, celălalt Mutul, cei doi au obiceiuri şi apucături care îi apropie, dar şi care îi diferenţiază.

  Ce îi apropie?

–         Ura viscerală faţă de oponenţii politici, ură care merge până la a ordona instrumentarea unor dosare împotriva celor pe care îi consideră dusmani personali, oponenţi, potenţiale sau reale riscuri ;

–         Dispreţ faţă de alegător, cel care LE dă să mănânce, cel din a cărui trudă  se plimbă ei şi îşi aranjează cuibuşoarele pe care vor să le primească după ce îşi termină mandatul şi pe care le renovează  şi  aranjează din timp, pe banii prostului care se lasă manipulat şi minţit, cel care s-a  obişnuit atât de mult cu batjocura încât nici nu o mai sesizază, o consideră stare de normalitate;

–         Dorinţa de înavuţire, cât mai mult şi cât mai repede, deşi unul din ei nu are cui lăsa toate casele pe care le are, pentru că aşa cum a declarat, nu a avut timp să facă copii, el s-a  preocupat de carieră;

–         Lipsă de respect faţă de lege, folosirea acesteia şi a celor care ar trebui să o slujească, în interesul personal, considerându-se fără doar şi poate nu doar mai presus de lege ci chiar şi de Dumnezeu, pentru că nici de mânia acestuia nu le e frică;

–         Folosirea instituţiilor statului, a slujbaşilor statului pentru atingerea propriilor scopuri, în mătrăşirea unor fapte şi dosare, ascunderea  sau distrugerea acestora;

–         Folosirea unor oameni, sau grupuri de persoane în atingerea scopurilor şi apoi aruncarea acestora la gunoi, sau chiar puşcărie,  pentru a scăpa de ei. Petre Roman,  Stolo, Blaga, MRU,  Cocoş, peneliştii care l-au făcut pe Iohannis preşedinte de partid, sunt câteva exemple;

–         Umilirea şi obedienţa faţă de atotputernicii euro-atlantici ai zilei,  graba  cu care nu doar că le execută ordinele dar şi  încearcă să le intre pe sub piele prin acţiuni “preventive” de a le ghici dorinţele. Amândoi s-au umilit  pur şi simplu, aşteptând, milogind o mână întinsă, un zâmbet, o băgare în seamă la Bruxelles, arătând jalnic, penibil;

–         Trădarea fără scrupul a intereselor cetăţenilor, chiar ale statului, prin cedarea  suveranităţii statului, sub toate aspectele, politic, economic, financiar şi militar, Matolitul  făcând chiar un scop declarat din această acţiune;

–         Vânzarea resurselor strategice ală ţării fără scrupul, fără remuşcare tuturor celor care printr-o  forma sau alta, direct sau prin influenţe ( numite lobby) le puteau asigura prezenţa  sau stabilitatea  pe tron;

–         Lipsa bunului simţ, a celor şapte ani de acasă care ar fi trebuit să le conducă întreaga activitate, înainte de orice pregătire sau educaţie şcolară sau universitară, pentru că toate aceste “calităţi” enumerate mai sus, nu puteau fi puse în practică de un om cu bun simţ la purtător. În plus, comportamentul lor în diferite ocazii, plecând de la “ţiganca împuţită” până la “ ghinion”, demonstrează  din plin cota de bun simţ a celor doi;

–         Infatuarea, un ego fără margini, un orgoliu împins până la patologic, faţă de care paranoia este un cuvânt prea mic, prea sărac în sensuri;

–         Credinţa că ei sunt buricul pământului, că ei deţin adevărul absolut şi de necontestat, că nimeni nu le poate contesta supremaţia sau superioritatea şi că ceilalţi sunt furnici pe lângă ei;

–         Teama de revoltă, folosirea forţelor de opresiune ale statului, de la braţul înarmat până la braţul legii, pentru a-i  pedepsi sau opri pe cei care încearcă să le submineze poziţia sau să le conteste autoritatea pe care o consideră nu doar legitimă ci chiar divină;

–         Manipularea şi minciuna, furtul sub toate formele sale, de la furtul de imagine până la cel al bunurilor naţionale sau folosirea falsului în declaraţii pentru a obţine avere şi putere;

–         Un suflet total insensibil la tot ceea ce înseamnă suferinţă, ba uneori folosirea suferinţei altora pentru a ieşi în faţă, a poza ca salvatori sau eroi, dovedind astfel un suflet negru, abject. Cazurile ziariştilor “răpiţi” şi al  oamenilor   arşi la Colectiv sunt emblematice;

Poate ar mai fi şi alte lucruri care îi  unesc, dar nu vreau să vomit aşa că mă opresc aici.

  Să vedem ce îi diferenţiază:

-Matolitul şi-a creat imaginea singur, el a folosit treapta pe care i-a pus-o sub picior Petre Roman, apoi a muncit singur, asiduu, temeinic şi crâncen ajungând de la neica-nimeni la preşedinte – trebuie să recunoaştem- cu mari eforturi, iar acestea i-au  fost răsplătite cu vârf şi îndesat pentru că a ştiut să se folosească de oameni şi a ştiut şi să îi aleagă, dar mai ales să îi lege de el;

– Mutul a fost suit în scaun, el singur nu ar fi reuşit şi nu a făcut nici un gest, deşi e  sas iar saşii sunt recunoscuţi ca oameni muncitori, a ajuns primar ajutat de FDGR, de relaţiile din Germania ale părinţilor, de legăturile de la Bruxell, de influenţa doamnei Merkel şi PP, de trădarea şi vânzarea Adormitului , de prostia şi necinstea conducerii PNL de la acea vreme, iar în final de servicii interne şi externe, de fapt externe, că internele sunt total subordinate externelor (când spun externe, nu mă refer la SIE) care au reuşit ceva ce nu a mai reuşit  nimeni până acuma, să schimbe nu intenţia de vot, ci votul românilor cu 20 de procente în câteva zile  la alegerile din 2014.

– Matolitul avea şarm totuşi, aşa chior cum era el, era simpatic, ştia să se facă simpatizat, fie că folosea expresii de cartier,  fie că dădea vina pe băutură pentru gafe, fie că dădea un răspuns care te lăsa perpelex, fără replică, fie că dădea un cap în gură, el “era popular”  avea acel aer de “pe ăsta îl cunosc parcă l-am văzut ieri în cartier, ducea gunoiul, e de pe aici”;

– Mutul este total opus, este anti-social, se screme să scoată două vorbe, zâmbeşte ca o hienă, constipat, fals, oricât ar încerca nu se poate face nici măcar plăcut, dar să mai fie şi  iubit sau simpatizat, este total rupt de lume, el a trăit şi trăieşte pentru cariera lui şi atât. Declaraţia sa că nu a făcut copii ca să poată străbate în carieră spune totul;

– Deşi, aşa cum am spus, amândoi sunt gata să se folosească de poziţie pentru a influenţa, instrumenta, inventa orice pentru a scăpa de duşmani, Matolitul  s-a oprit în răzbunarea lui la cei care l-au atacat personal, a încercat să îi tempereze, i-a  avertizat că îi va costa faptul că se leagă de el. Iohannis în schimbă loveşte în tot ce nu este cu el , grupuri de oameni,  lideri de partide, partide, chiar dacă nu i-au făcut incă nimic, numai de teamă că i-ar  putea sta în cale şi ar putea să câştige ceva ce el îşi doreşte. Să te ferească Dumnezeu să te apropii la 1 km de ceva ce este în atenţia Mutului. Ultima ispravă, cea cu parada de 1 Decembrie spune totul. Matolitul s-a mulţumit să  nu dea mâna cu Păcălici şi Ţapul la Parada din 1 Decembrie  2009,   Mutu nici măcar nu îi invită pe cei care îi sunt oponenţi politici, deşi, culmea el trebuie să fie apolitic;

– Matolitul a venit la putere sprijinit de un partid pe care l-a ridicat, l-a format după chipul şi asemănarea sa, el a fost locomotiva, motorul, inima, partid  care a mers cât a fost cu el, apoi a înfiinţat altul. El a avut în spate oameni care l-au iubit, adulat, respectat, sau l-au urmat de teamă, din interes.

– Mutu a primit totul de-a gata, el nu a mişcat  un deget, el cere doar supunere, el are pretenţia ca partidul să facă totul pentru el, toţi membrii de partid să i se supună necondiţionat, nu acceptă sfaturi, nu suortă să fie contrazis, de când a luat el frâiele, partidul  s-a prăbuşit întrun an cât altele în zece, dar el nu vrea să realizeze că totul se întâmplă din cauza lui, el schimbă preşedinţi de partid,  schimbă candidaţi, unul mai prost ca altul, schimbă destine, chiar dosare,  după criterii de obedienţă, nu de competenţă. Matolitul  a ridicat partide, Mutul  le îngroapă.

Poate mai sunt şi altele, dar ce rost mai are? Important este că aceşti doi oameni au condus şi conduc ţara, unul vrea să rămână preşedinte, celălalt se visează premier şi la cât de adânc dorm românii, există mari şanse să îi vedem pe aceşti doi oameni acolo unde îşi  doreşte fiecare. Atunci să te ţii! Eu sunt convins că se vor înţelege. Unul se va ocupa de plimbarea  paltonului, celălalt de plimbarea banilor. Numai pesedist să nu fii pe mandatul lor.

 Oricum aşa cum spuneam, ne putem mândri că de la Păcălici  încoace, fiecare “ied” a depăşit performanţele predecesorului. Păcălici  l-a omorât pe Ceauşescu şi câteva mii d eoameni, ca să poată lua el puterea şi să o lase “comuniştilor cu faţă umană” şi securiştilor cu faţă de sereişti. Tot el a început demolarea construcţiilor “regimului totalitarist”  pe  care le-a luat din mâna “poporului” pentru a le pune în mâna noii clase de “descurcăreţi”,  în fond a foştilor secretari de partid şi securiştilor, turnătorilor, agenţilor acoperiţi,  aceloraşi oameni care le gestionaseră şi înainte. Cei de după el au preluat ştafeta şi au mers mai departe în opera de distrugere a economiei şi şanselor  de progres real al României, privatizând, adică distrugând şi vânzând tot. Păcălici  a fost capra, cei trei de după el au fost iezii. Dacă iezii au supt şi sug de la capră, românilor ce le rămâne?Motto: capra sare masa, iada sare casa

Nici un proverb nu putea să ilustreze mai bine activitatea   sau evoluţia locuitorului de la Cotroceni  din 89 încoace, dar mai ales a ultimilor  doi locatari. Potcoviţi de populaţie cu apelative care le caracterizează obiceiurile, unul numit  Matelotul, sau Matolitul, celălalt Mutul, cei doi au obiceiuri şi apucături care îi apropie, dar şi care îi diferenţiază.

  Ce îi apropie?

–         Ura viscerală faţă de oponenţii politici, ură care merge până la a ordona instrumentarea unor dosare împotriva celor pe care îi consideră dusmani personali, oponenţi, potenţiale sau reale riscuri ;

–         Dispreţ faţă de alegător, cel care LE dă să mănânce, cel din a cărui trudă  se plimbă ei şi îşi aranjează cuibuşoarele pe care vor să le primească după ce îşi termină mandatul şi pe care le renovează  şi  aranjează din timp, pe banii prostului care se lasă manipulat şi minţit, cel care s-a  obişnuit atât de mult cu batjocura încât nici nu o mai sesizază, o consideră stare de normalitate;

–         Dorinţa de înavuţire, cât mai mult şi cât mai repede, deşi unul din ei nu are cui lăsa toate casele pe care le are, pentru că aşa cum a declarat, nu a avut timp să facă copii, el s-a  preocupat de carieră;

–         Lipsă de respect faţă de lege, folosirea acesteia şi a celor care ar trebui să o slujească, în interesul personal, considerându-se fără doar şi poate nu doar mai presus de lege ci chiar şi de Dumnezeu, pentru că nici de mânia acestuia nu le e frică;

–         Folosirea instituţiilor statului, a slujbaşilor statului pentru atingerea propriilor scopuri, în mătrăşirea unor fapte şi dosare, ascunderea  sau distrugerea acestora;

–         Folosirea unor oameni, sau grupuri de persoane în atingerea scopurilor şi apoi aruncarea acestora la gunoi, sau chiar puşcărie,  pentru a scăpa de ei. Petre Roman,  Stolo, Blaga, MRU,  Cocoş, peneliştii care l-au făcut pe Iohannis preşedinte de partid, sunt câteva exemple;

–         Umilirea şi obedienţa faţă de atotputernicii euro-atlantici ai zilei,  graba  cu care nu doar că le execută ordinele dar şi  încearcă să le intre pe sub piele prin acţiuni “preventive” de a le ghici dorinţele. Amândoi s-au umilit  pur şi simplu, aşteptând, milogind o mână întinsă, un zâmbet, o băgare în seamă la Bruxelles, arătând jalnic, penibil;

–         Trădarea fără scrupul a intereselor cetăţenilor, chiar ale statului, prin cedarea  suveranităţii statului, sub toate aspectele, politic, economic, financiar şi militar, Matolitul  făcând chiar un scop declarat din această acţiune;

–         Vânzarea resurselor strategice ală ţării fără scrupul, fără remuşcare tuturor celor care printr-o  forma sau alta, direct sau prin influenţe ( numite lobby) le puteau asigura prezenţa  sau stabilitatea  pe tron;

–         Lipsa bunului simţ, a celor şapte ani de acasă care ar fi trebuit să le conducă întreaga activitate, înainte de orice pregătire sau educaţie şcolară sau universitară, pentru că toate aceste “calităţi” enumerate mai sus, nu puteau fi puse în practică de un om cu bun simţ la purtător. În plus, comportamentul lor în diferite ocazii, plecând de la “ţiganca împuţită” până la “ ghinion”, demonstrează  din plin cota de bun simţ a celor doi;

–         Infatuarea, un ego fără margini, un orgoliu împins până la patologic, faţă de care paranoia este un cuvânt prea mic, prea sărac în sensuri;

–         Credinţa că ei sunt buricul pământului, că ei deţin adevărul absolut şi de necontestat, că nimeni nu le poate contesta supremaţia sau superioritatea şi că ceilalţi sunt furnici pe lângă ei;

–         Teama de revoltă, folosirea forţelor de opresiune ale statului, de la braţul înarmat până la braţul legii, pentru a-i  pedepsi sau opri pe cei care încearcă să le submineze poziţia sau să le conteste autoritatea pe care o consideră nu doar legitimă ci chiar divină;

–         Manipularea şi minciuna, furtul sub toate formele sale, de la furtul de imagine până la cel al bunurilor naţionale sau folosirea falsului în declaraţii pentru a obţine avere şi putere;

–         Un suflet total insensibil la tot ceea ce înseamnă suferinţă, ba uneori folosirea suferinţei altora pentru a ieşi în faţă, a poza ca salvatori sau eroi, dovedind astfel un suflet negru, abject. Cazurile ziariştilor “răpiţi” şi al  oamenilor   arşi la Colectiv sunt emblematice;

Poate ar mai fi şi alte lucruri care îi  unesc, dar nu vreau să vomit aşa că mă opresc aici.

  Să vedem ce îi diferenţiază:

-Matolitul şi-a creat imaginea singur, el a folosit treapta pe care i-a pus-o sub picior Petre Roman, apoi a muncit singur, asiduu, temeinic şi crâncen ajungând de la neica-nimeni la preşedinte – trebuie să recunoaştem- cu mari eforturi, iar acestea i-au  fost răsplătite cu vârf şi îndesat pentru că a ştiut să se folosească de oameni şi a ştiut şi să îi aleagă, dar mai ales să îi lege de el;

– Mutul a fost suit în scaun, el singur nu ar fi reuşit şi nu a făcut nici un gest, deşi e  sas iar saşii sunt recunoscuţi ca oameni muncitori, a ajuns primar ajutat de FDGR, de relaţiile din Germania ale părinţilor, de legăturile de la Bruxell, de influenţa doamnei Merkel şi PP, de trădarea şi vânzarea Adormitului , de prostia şi necinstea conducerii PNL de la acea vreme, iar în final de servicii interne şi externe, de fapt externe, că internele sunt total subordinate externelor (când spun externe, nu mă refer la SIE) care au reuşit ceva ce nu a mai reuşit  nimeni până acuma, să schimbe nu intenţia de vot, ci votul românilor cu 20 de procente în câteva zile  la alegerile din 2014.

– Matolitul avea şarm totuşi, aşa chior cum era el, era simpatic, ştia să se facă simpatizat, fie că folosea expresii de cartier,  fie că dădea vina pe băutură pentru gafe, fie că dădea un răspuns care te lăsa perpelex, fără replică, fie că dădea un cap în gură, el “era popular”  avea acel aer de “pe ăsta îl cunosc parcă l-am văzut ieri în cartier, ducea gunoiul, e de pe aici”;

– Mutul este total opus, este anti-social, se screme să scoată două vorbe, zâmbeşte ca o hienă, constipat, fals, oricât ar încerca nu se poate face nici măcar plăcut, dar să mai fie şi  iubit sau simpatizat, este total rupt de lume, el a trăit şi trăieşte pentru cariera lui şi atât. Declaraţia sa că nu a făcut copii ca să poată străbate în carieră spune totul;

– Deşi, aşa cum am spus, amândoi sunt gata să se folosească de poziţie pentru a influenţa, instrumenta, inventa orice pentru a scăpa de duşmani, Matolitul  s-a oprit în răzbunarea lui la cei care l-au atacat personal, a încercat să îi tempereze, i-a  avertizat că îi va costa faptul că se leagă de el. Iohannis în schimbă loveşte în tot ce nu este cu el , grupuri de oameni,  lideri de partide, partide, chiar dacă nu i-au făcut incă nimic, numai de teamă că i-ar  putea sta în cale şi ar putea să câştige ceva ce el îşi doreşte. Să te ferească Dumnezeu să te apropii la 1 km de ceva ce este în atenţia Mutului. Ultima ispravă, cea cu parada de 1 Decembrie spune totul. Matolitul s-a mulţumit să  nu dea mâna cu Păcălici şi Ţapul la Parada din 1 Decembrie  2009,   Mutu nici măcar nu îi invită pe cei care îi sunt oponenţi politici, deşi, culmea el trebuie să fie apolitic;

– Matolitul a venit la putere sprijinit de un partid pe care l-a ridicat, l-a format după chipul şi asemănarea sa, el a fost locomotiva, motorul, inima, partid  care a mers cât a fost cu el, apoi a înfiinţat altul. El a avut în spate oameni care l-au iubit, adulat, respectat, sau l-au urmat de teamă, din interes.

– Mutu a primit totul de-a gata, el nu a mişcat  un deget, el cere doar supunere, el are pretenţia ca partidul să facă totul pentru el, toţi membrii de partid să i se supună necondiţionat, nu acceptă sfaturi, nu suortă să fie contrazis, de când a luat el frâiele, partidul  s-a prăbuşit întrun an cât altele în zece, dar el nu vrea să realizeze că totul se întâmplă din cauza lui, el schimbă preşedinţi de partid,  schimbă candidaţi, unul mai prost ca altul, schimbă destine, chiar dosare,  după criterii de obedienţă, nu de competenţă. Matolitul  a ridicat partide, Mutul  le îngroapă.

Poate mai sunt şi altele, dar ce rost mai are? Important este că aceşti doi oameni au condus şi conduc ţara, unul vrea să rămână preşedinte, celălalt se visează premier şi la cât de adânc dorm românii, există mari şanse să îi vedem pe aceşti doi oameni acolo unde îşi  doreşte fiecare. Atunci să te ţii! Eu sunt convins că se vor înţelege. Unul se va ocupa de plimbarea  paltonului, celălalt de plimbarea banilor. Numai pesedist să nu fii pe mandatul lor.

Oricum aşa cum spuneam, ne putem mândri că de la Păcălici  încoace, fiecare “ied” a depăşit performanţele predecesorului. Păcălici  l-a omorât pe Ceauşescu şi câteva mii d eoameni, ca să poată lua el puterea şi să o lase “comuniştilor cu faţă umană” şi securiştilor cu faţă de sereişti. Tot el a început demolarea construcţiilor “regimului totalitarist”  pe  care le-a luat din mâna “poporului” pentru a le pune în mâna noii clase de “descurcăreţi”,  în fond a foştilor secretari de partid şi securiştilor, turnătorilor, agenţilor acoperiţi,  aceloraşi oameni care le gestionaseră şi înainte. Cei de după el au preluat ştafeta şi au mers mai departe în opera de distrugere a economiei şi şanselor  de progres real al României, privatizând, adică distrugând şi vânzând tot. Păcălici  a fost capra, cei trei de după el au fost iezii. Dacă iezii au supt şi sug de la capră, românilor ce le rămâne?