A fost o lună în care activitate şi imaginea d-lui Dănăilă a fost promovată zilnic pe ecranele TV, afişe, mitinguri şi reţele sociale. Înclini să crezi că a fost ceva normal, doar a fost o lună de campanie electorală, iar domnia sa era prototipul omului profesionist şi cinstit.
Numai că, ce să vezi, cum se terminară alegerile, dl Dănăilă dispăru brusc din peisajul public. Uite aşa, dintr-o dată, îl făcură nevăzut. Chestie normală, ar zice unii, s-a văzut clar că omul nu le are cu dedesubturile politicii. Cum să facă parte, de exemplu, din delegaţia care a mers la consultările cu preşedintele Iohannis cineva cu profilul d-lui Dănăilă?! Aşa că şi-au făcut din nou apariţia sforarii, combinagii de profesie, cooperativa într-un cuvânt. Aceeaşi pe care îi ştim de ani şi ani de zile şi care au adus PNL în situaţia jalnică de acum. Şi care nu se vor lăsa daţi la o parte cu nici un chip, după cum decurg lucrurile.
Am scris rândurile astea gândindu-mă la o fotografie din campanie cu dl Dănăilă în mijlocul unui grup, iar cineva a scris la comentarii: "Prof. Dănăilă în mijlocul neantului". Câtă dreptate a avut respectivul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu