Se afișează postările cu eticheta SCMD Craiova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SCMD Craiova. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Scrisoare deschisă a SCMD Craiova către copreşedinţii USL

vineri, 7 decembrie 2012
         











 Scrisoare Deschisă Copreședinților U.S.L,

         
         Consecvenţi în atitudine şi comportament faţă de alianţa USL, singura soluţie şi alternativă pentru a salva România de „ciuma portocalie”, fiind loiali şi devotaţi intereselor naţiunii române şi ale statului naţional unitar român, militarii rezervişti din regiunea sud-vest Oltenia, membri ai Sindicatului Cadrelor Militare şi ai Asociaţiei Militarilor „PROCONCORDIA”, au acţionat şi acţionează pentru mobilizarea la vot a tuturor cetăţenilor responsabili, asigurând astfel condiţiile câştigării alegerilor din data de 09 decembrie 2012.
       Încrezători în potenţialul şi capacitatea alianţei USL de a asigura condiţiile unei guvernări stabile şi eficiente în interesul cetăţeanului român, în forţa şi tăria de a face faţă presiunilor interne şi externe ale grupurilor de presiune ostile intereselor României, militarii rezervişti s-au alăturat încă de la constituire eforturilor acestei construcţii politice pentru coagularea şi unirea tuturor energiilor pozitive din societatea românească, capabile să înfăptuiască marea schimbare.
      Convinşi fiind de bunele dumneavoastră intenţii pentru repararea cât mai grabnică a nedreptăţilor comise de către guvernările Băsescu – Boc – Ungureanu categoriei socio-profesionale a militarilor, dar şi a altor categorii de cetăţeni, dorim să vă aducem în atenţie câteva dintre frământările noastre, legate de reformele pe care urmează să le implementaţi în instituţiile fundamentale ale statului, în administraţia centrală şi locală şi, nu în ultimul rând în societatea românească.
         Armata ca instituţie fundamentală a statului de drept trebuie să rămână apolitică şi echidistantă faţă de forţele politice din societate, promovările şi avansările în funcţie şi grad a militarilor făcându-se numai pe baza competenţei profesionale şi a meritelor şi nu pe bază de clientelism şi recomandare de partid.
       Forţa şi tăria unei armate constă în competenţa, profesionalismul şi motivarea corpului de cadre, iar pentru aceasta trebuie ca urgent să se pună capăt practicilor de intrare în sistem pe filiera „indirectă” şi a promovărilor pe bază de relaţii, în afara regulilor şi legilor în vigoare.
      Politizarea corpului de cadre şi a instituţiei în ansamblul ei constituie o gravă eroare, cu implicaţii şi consecinţe asupra democraţiei şi a statului de drept, precum şi alterarea imaginii şi relaţiilor armatei române cu celelalte armate ale statelor membre NATO şi UE.
     Conducerea armatei române trebuie încredinţată prin decizie politică unei personalităţi capabilă să înţeleagă rolul şi menirea acestei verigi importante a statului de drept, în măsură să asigure climatul şi condiţiile unei bune funcţionări a instituţiei, bun comunicator în plan intern, dar şi extern, o elită autentică a societăţii care să se impună prin pregătire profesională, patriotism, moralitate şi erudiţie.
          Simbol al statalităţii, armata se bucură de cea mai mare încredere în rândul societăţii şi pentru aceasta ea trebuie să fie condusă de către o personalitate politică credibilă şi apreciată de români şi nu de către „clienţi de partid” şi „traseişti politici” care îşi negociază obţinerea funcţiei după „reguli” şi „principii” străine onoarei şi demnităţii oricărui militar.
          Din respect pentru militarii cinstiţi şi oneşti ai acestei ţări, dar mai ales pentru prestigiul armatei, vă rugăm, domnule preşedinte, ca în viitorul guvern al României, să nominalizaţi şi să susţineţi la conducerea Ministerului Apărării Naţionale o personalitate politică în măsură să se ridice la nivelul instituţiei pe care o va administra, capabilă să înţeleagă şi continue reformele începute de către actualul ministru, dar şi să întreprindă şi implementeze altele noi, în aşa fel încât armata să devină cu adevărat profesionistă, un garant al democraţiei şi statului naţional unitar, partener credibil al armatelor din NATO şi UE.
      Dacă însă va fi nominalizată în fruntea M.Ap.N. o persoană mediocră, semidoctă şi aservită unor interese ostile instituţiei pe care o va conduce, veţi da încă o lovitură corpului de cadre în activitate şi din rezervă, contribuind astfel la slăbirea încrederii acestora în factorul politic responsabil de buna administrare a treburilor ţării.
     În schimb, dacă veţi înţelege mesajul nostru şi veţi ţine cont cu adevărat de interesele instituţiei militare, veţi contribui la întărirea unităţii corpului de cadre şi, implicit, la întărirea armatei române.
     Asigurându-vă încă o dată de întreaga noastră disponibilitate şi de întregul nostru sprijin, convinşi fiind că electoratul român vă va acorda încrederea şi votul, aşteptăm ziua schimbării în care adevărul va lua locul minciunii, profesionalismul imposturii, iar dreptatea abuzului.


            PREŞEDINTELE                                                 PREŞEDINTELE                    

FILIALEI S.C.M.D CRAIOVA               ASOCIAŢIEI MILITARILOR  „PROCONCORDIA”

Col.(r)                                                              Col.(r)

            Ioan Mişu NAON                                           George LUNGU

sursa:http://scmdfiliala1craiova.blogspot.ro/

joi, 1 martie 2012

CONFERINŢA COMUNĂ A CONSILIULUI CONSULTATIV AL FILIALELOR DIN JUDETELE VÎLCEA, ARGEŞ, TELEORMAN, OLT, DOLJ, GORJ SI MEHEDINŢI SI A CONSILIULUI DE COORDONARE AL FILIALELOR SCMD DIN MUNICIPIUL BUCUREŞTI SI JUDETUL ILFOV

luni, 27 februarie 2012

Conferinţa comună a SCMD


CONFERINŢA COMUNĂ
A CONSILIULUI CONSULTATIV AL FILIALELOR DIN JUDETELE VÎLCEA, ARGEŞ, TELEORMAN, OLT, DOLJ, GORJ SI MEHEDINŢI SI  A CONSILIULUI DE COORDONARE AL FILIALELOR SCMD DIN MUNICIPIUL BUCUREŞTI SI JUDETUL ILFOV   


ORGANIZATOR – Filiala 1 Craiova
LOCUL DE DESFĂŞURARE – Municipiul Craiova (Muzeul Olteniei - Sala de Conferinţe)
DATA – 2 Martie 2012 ora 09.30 – 16.30
PARTICIPANŢI:  
         
              A. Filiale SCMD
  • Sector 1 Bucureşti            
  • Sector 2 Bucureşti            
  • Sector 3 Bucureşti             
  • Sector 4 Bucureşti             
  • Sector 5 Bucureşti             
  • Sector 6 Bucureşti           
  • Filiala 1 Ilfov
  • Filiala 1 Alexandria
  • Filiala 1 Piteşti 
  • Filiala 1 Curtea de Argeş 
  • Filiala 1 Câmpulung Muscel 
  • Filiala 1 Râmnicu Vâlcea
  • Filiala 1 Târgu Jiu 
  • Filiala 1 Dr.Tr.Severin 
  • Filiala 1 Vânju Mare
  • Filiala 1 Slatina 
  • Filiala 1 Caracal
  • Filiala 1 Pleniţa
  • Filiala 1 Calafat
  • Filiala 1 Petroşani
  • Filiala 1 Craiova
            
B. Reprezentanţi ai Comitetului Director si Departamentelor SCMD:
            – Preşedinte SCMD – Col.(r.) Dr. Mircea Dogaru;
            – Vicepreşedinte SCMD – Col. Vârban Aurică – coordonator zona Oltenia;
            
C. Invitaţii din afara SCMD:
                        Partidul Social Democrat:
            – Dl. Ion Prioteasa – Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Vicepreşedinte PSD
            – Dl. Deputat Ion Calin;
            – Dl. Deputat Valeriu Zgonea;
            – D-na. Senator Lia Olguţa Vasilescu candidata USL la Primăria Craiova;
            – Dl. Mihai Fifor – Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD;

                        Partidul Naţional Liberal
             D-na. Deputat Alina Gorghiu;
            – Dl. Senator Mario Ovidiu Oprea;
            – Dl. Deputat Ionuţ Stroe;
            – D-na. Cristina Calangiu, preşedinta Org. Mun. a PNL;
        – Dl. Gl.(r.) Corneliu Dobriţoiu, Şef al Departamentului apărare, Siguranţă şi Ordine publică a PNL si PC;

                        Partidul Conservator:
            – Dl. Iulian Bucur - Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PC;
            – Dl. Gl.(r.) Ion Pîlşoiu – Preşedintele Organizaţiei Municipale a PC (membru SCMD);
            – Dl. Col.(r.) Florin Cică - Secretar General al Org. Jud. Dolj a PC (membru SCMD);

                        
D. Reprezentanţii presei:

                        Televiziuni:
                        – TVS;
                        – OLTENIA TV;
                        – OLTENIA 3TV;
                        – GTV;
                        – TVR CRAIOVA;
                        – ANTENA 3;
           
                        Ziare locale
                        – Gazeta de Sud;
                        – Cuvântul Libertăţii;
                        – Adevărul;
                        – Oltenaşul;
                        – Ediţie Specială;
           
            
ORDINEA DE ZI
            1. a. Schimb de experienţă în domeniul activităţii sindicale:
                        – Planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor;
                        – Atragerea de noi membrii;
                        – Colaborarea cu alte organizaţii;
                        – Gestionarea resurselor alocate;
            b. Analiza modului de implementare a masurilor stabilite de către CNR;
            2. Strategia SCMD pentru susţinerea acţiunilor in instanţele de judecată:
            a) Viziunea si strategia caselor de avocatura.(schimb de experienţa);
            b) Necesitatea întăririi colaborării intre casele de avocatura in scopul unificării practicii judiciare–creşterea rolului Departamentului Juridic în coordonarea acţiunilor in acest scop;
            c) Pregătirea acţiunilor la CEDO într-o viziune unitară, coerentă şi fermă, reprezentarea unitară de către SCMD
            3. Strategia SCMD de sprijinire a USL în campaniile electorale şi pe timpul votului:
            a) În campaniile preelectorale şi electorale:
                          Popularizarea programelor economice şi sociale ale USL;
                          Organizarea de adunări cu alegătorii în cartiere şi localităţi;
                         – Participarea alături de candidaţii desemnaţi la acţiuni;
                          Atragerea unor cetăţeni oneşti care să desfăşoare campanie de promovare a valorilor şi programelor USL în societatea civilă;
                       Declanşarea unei campanii în presa locală prin articole şi apariţii la posturile TV:
               Supervizarea acţiunilor desfăşurate de adversarii USL, în domeniul “mitei electorale”- demascarea şi combaterea acestei atitudini;
                  Monitorizarea acţiunilor organizate şi întreprinse de către adversarii USL şi contracararea efectelor acestora prin acţiuni de critică, demascarea intenţiilor de inducere în eroare a electoratului şi cumpărarea de voturi;
                           Înscrierea în partidele din USL;
                          – Candidatura unor membrii pe listele USL;
            b) Pe timpul desfăşurării votului:
                  – Prevenirea fraudelor;
                   Demascarea intenţiilor de cumpărare a voturilor şi fraudarea rezultatului acestora;
                  – Desemnarea de reprezentanţi în secţiile de votare – acolo unde USL ne solicită;
                  – Participarea alături de ONG  uri ca observatori;
               – Monitorizarea atentă a activităţilor primarilor puterii, precum şi a celor racolaţi şi demascarea acţiunilor de fraudă electorală;



PROGRAMUL CONFERINŢEI

             09.30 – 10.00 PRIMIREA PARTICIPANŢILOR LA LOCUL DE DESFĂŞURARE (str. Madona Dudu nr. 14); - Cofee break


             10.00 – 12.00 PUNCTUL 1 AL ORDINEI DE ZI ;


             12.00 – 12.30 PAUZĂ ( Gustare - bufet suedez );


             12.30 – 14.00 PUNCTUL 2 AL ORDINEI DE ZI ;


             14.00 – 14.30 PAUZĂ ;


             14.30 – 16.30 PUNCTUL 3 AL ORDINEI DE ZI ;

             16.30 – 19.00 SERVIT MASA ŞI SOCIALIZARE ;


Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova