Are ţara bani? Bineînţeles că are. Pentru proiectele coanei Nuţi (care după inaugurări nu pot fi folosite), bineînţeles că sunt bani. Dar pentru pensionari? Bineînţeles că nu, acestea nu pot fi indexate în 2012, deficitul la fondul de pensii fiind de 3,6 miliarde de euro, spune Băsescu. Păi bine coane, după ce că bugetul pentru pensii era şi aşa varză din cauza incompetentei administrări, cine dracu v-a pus să ne mai băgaţi şi pe noi, pensionarii militari în sistemul public de pensii? Când vi s-a atras atenţia în toate felurile că astfel veţi mări şi mai mult deficitul, aţi tratat cu sictir pe toţi cei care v-au tras de mânecă, spunând că astfel reparaţi o mare nedreptate. Ba mai mult, s-a văzut cât de bune au fost calculele voastre, că în loc să faceţi economii cum se lăuda cap.sec. Boc, au crescut cheltuielile cu pensiile "nesimţite" ale militarilor. Aşa că nu mai stoarce lacrimi la TV, fă bine şi scoate bani din piatră seacă, Băsescule şi asigură indexarea pensiilor în 2012 aşa cum prevede legea, că atunci când ai semnat promulgarea ei mamă, mamă ce te mai bucurai! Dacă vrei, îţi dau şi soluţia: ia pune-o mătăluţă pe tanti Roberta să numere banii de pensii după metoda votului la legea pensiilor şi să vezi cum din deficit ieşi pe plus!
Un blog simplu şi pe întelesul tuturor, aşa cum ar trebui sa fie orice lege.
marți, 20 septembrie 2011
joi, 15 septembrie 2011
Când ministrul Oprea nu ştie ce semnează când trimite scrisori electorale pensionarilor militari
Mi-a venit şi mie scrisoarea ministrului Oprea în care se laudă că a mărit pensiile militarilor şi am rămas consternat de conţinutul acesteia, pentru că:
1.De când vorbeşte acesta "în numele întregii societăţi"? Vorbeşte oare şi în numele celor care spuneau că militarii au "pensii nesimţite"?
2.Spune că pensia "a fost majorată şi va intra efectiv în plată începând cu 1 ianuarie 2012. Tot de la această dată veţi primi retroactiv şi drepturile băneşti aferente majorării pensiei pentru fiecare lună a anului 2011". Alo, domnule ministru, eu primesc deja pensia mărită în urma revizuirii cu care te lauzi încă din luna mai 2011, când am primit retroactiv şi banii pentru perioada ianuarie-aprilie 2011! Pe ce lume erai când ai semnat scrisoarea pe care mi-ai trimis-o? Poate vrei să-mi mai dai încă o dată banii respectivi şi în 2012? Oricum, eu i-am pus deoparte, pentru că sunt bani primiţi ilegal, aşa cum este cazul tuturor pensiilor militare, pentru care nu mai există bază legală pentru a fi achitate, iar ceea ce se întâmplă lună de lună se numeşte în termeni juridici deturnare de fonduri. Asta ţi-o poate spune (şi au şi făcut-o mulţi) orice jurist normal la cap şi gândire juridică şi care nu se ploconeşte în faţa domniei voastre şi a actualei puteri.
3.Minte cu neruşinare când spune că "nu voi accepta să scadă niciuna dintre pensiile mai mici de 3.000 RON primite în condiţii de carieră militară completă". Minte pentru că oricine consultă arhiva video cu declaraţia respectivă va vedea că expresia"condiţii de carieră militară completă" nu a fost folosită atunci şi de altfel nici nu există în niciun act normativ referitor la pensiile militare, nici abrogat nici în vigoare.
Aşa că scrisoarea dumitale, domnule ministru, pentru mine nu face nici măcar cât o ceapă degerată. Pentru că este o scrisoare eminamente electorală, care nu prinde decât la cei care au fost slugi o viaţă întreagă.
Am totuşi şi o întrebare pentru ministrul Oprea: dacă tot aţi declarat că s-a încheiat procesul de revizuire a pensiilor militare şi mi-aţi şi trimis scrisoarea aceasta, cum se face că n-am primit încă răspunsul la contestaţia depusă în legătură cu decizia de revizuire a pensiei militare a subsemnatului, expediată cu confirmare de primire încă din data de 09 iunie 2011 şi în care am demonstrat cu acte că nu mi-aţi luat în calcul sporul de 30 % din solda lunară primit ani de zile pentru activitatea de constraspionaj militar, fapt recunoscut şi de oficialii CMZ DOLJ? Ce mi-aţi revizuit în realitate, domnule Oprea? Praful de pe tobă?
P.S. Oare cât or fi costat aceste scrisori şi din ce bani au fost achitate? Şi de ce pe plic este pusă ştampila Poştei Braşov şi nu a celei din Bucureşti? S-o fi mutat sediul M.Ap.N. la Braşov şi noi n-am aflat încă?
luni, 12 septembrie 2011
Persoanele în vârstă, piatra de moară pentru regimil Băsescu @ co.
Până azi, niciunul dintre actualii guvernanţi n-a avut curajul să spună pe şleau ce le doreşte în viitorul apropiat persoanelor în vârstă. Au tot dat-o ba pe ieşirea pe cale naturală din sistem, ba pe încetarea caracterului social al statului ş.a.m.d. Şi iată că astăzi adevărul gol-goluţ despre gândirea guvernanţilor privind viitorul persoanelor în vârstă este făcut public de un ministru. Un ministru care n-ar trebui să uite că şi el este vremelnic pe acest pământ, nu doar în funcţie! Unii spun că a fost o gafă. Nu, aceasta este ceea ce gândesc zi de zi Băsescu @ co, pentru că nu este aproape zi de la Dumnezeu să nu facă referire la numărul prea mare de pensionari care astfel constituie o povară aproape imposibil de a mai fi suportată de finanţele statului. Mai rămâne doar de stabilit printr-un act normativ de la câţi ani treci în categoria persoanelor în vârstă, pentru a nu mai aştepta nimic de la viaţă.
duminică, 11 septembrie 2011
Chiar este discriminată Udrea?
Zilele astea, la Craiova s-au semnat proiecte în valoare de 50 milioane de euro de către primarul Solomon și ministrul Udrea. Cu acest prilej, Solomon a declarat că-i tremură stiloul în mână, gândindu-se probabil că nu este exclus să aibă parte de un nou dosar în urma desfășurării licitațiilor. În același timp, tanti Nuți declara că se simte discriminată, că în cazul ei mass-media de rea credință nu-i popularizează decât rochiile, pantofii și poșetele. Având în vedere cum se înțolește cucoana, eu zic că mass-media mogulilor o prezintă așa cum este în realitate.
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Ca să protestezi în România, trebuie să iei calea munților?
Se pare că actuala guvernare se teme tot mai mult de furia populară, care clocotește precum lava în măruntaiele unui vulcan și așteptând momentul prielnic pentru a erupe. Pentru că la ce altceva nu te poate duce gândul, dacă citești cu mare atenție proiectul de lege privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și expunerea de motive, decât că actuala putere dorește limitarea drastică a dreptului de a protesta al cetățenilor și organizațiilor de toate felurile, prin adunări, mitinguri și manifestații de protest. Am să dau doar 3 exemple de prevederi noi în proiectul de lege postat pe site-ul M.A.I.:
1.Obligația organizatorilor de a asigura personal propriu de ordine în proporție de minim 1 la 50 de participanți (art.13 alin 1 lit. g).
2.obligația personalului propriu de ordine de "a nu permite acțiuni de natură să aducă atingere imaginii instituțiilor sau persoanelor publice sau private". (art. 14 lit.d). Adică adio bannere și pancarte pe care să fie inscripționate "mesaje de dulce" la adresa guvernanților, de exemplu.
3."Atunci când adunarea își pierde caracterul pașnic și civilizat" (adică ceva gen prezentat la exemplul 2).... "forțele de ordine pot face uz de forță, de mijloacele din dotare și de armament, în condițiile legii" (art.22 alin 1 și 2). În prezent, în legea 60/1991, nu se face referire și la armament în sensul prezentat în proiectul de lege, ci doar în caz de absolută necesitate, ceea ce nu mai există în proiectul de lege! În plus, în proiectul de lege nu mai sunt prevăzute și detaliate procedurile obligatoriu de urmat de forțele de ordine în cazul intervenției în forță.
Așadar, dacă chiar vrem să mai protestăm, ar trebui să luăm calea munților ca în anii '50?
Cine nu crede, se poate documenta aici:
joi, 8 septembrie 2011
Când ai boala "colecţiilor"
Colecţionează actuala Elena a României titluri de cetăţean de onoare la fel cum strângea cea de dinainte de 1989 titluri de Doctor Honorius Causa. Oare şi sfârşitul o fi identic?
P.S. Oare care o fi mai mare, numărul titlurilor deţinute de tanti Nuţi sau cel al poşetelor şi genţilor de marcă pe care le etalează?
Hoţul tot hoţ rămâne
Când esti membru al unui partid care funcţionează ilegal, cu ce te poţi ocupa în Parlamentul României încă din prima zi de mandat? I-a să-l vedem în acţiune pe cel care ne povestea cum plângeau şi-l pupau ţăranii în recenta campanie electorală pe care a desfăşurat-o în judeţul Neamţ:
Băi nesimţitule, pentru tine a vota la două cartele e ca şi cum te-ar ruga un vecin să-i uzi şi lui florile din apartament cât e plecat în concediu? Asta să înţelegem din explicaţia pe care ai dat-o cu privire la fapta comisă?
Ce înseamnă de fapt comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare?
PDL a anunţat recent intenţia sa de a suprapune alegerile locale cu cele parlamentare din 2012, prin amânarea localelor cu cinci sau şase luni. După anunţurile de până acum, data orientativă a alegerilor comasate ar fi 18 noiembrie 2012. Această măsură presupune ca mandatele aleşilor locali să fie prelungite cu cinci sau şase luni, prin modificarea Legii administraţiei publice locale şi a celei a alegerilor locale. Eşti de acord cu comasarea alegerilor locale şi parlamentare?
http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/Esti-de-acord-cu-comasarea-alegerilor-locale-si-parlamentare-8904
http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/Esti-de-acord-cu-comasarea-alegerilor-locale-si-parlamentare-8904
miercuri, 7 septembrie 2011
Drapelul României, la gunoi înainte de meciul cu Franţa. Cine plăteşte?
Scandal mare privind modul în care Marcel Pavel a interpretat imnul naţional la meciul cu Franţa. Mi-am exprimat părerea într-un articol anterior. Pentru ce s-a întâmplat, în mod organizat oficial, însă în privinţa steagurilor tricolore ale suporterilor, cine plăteşte?
"Drapelul, la fel ca imnul, este un simbol naţional al României. Pentru intonarea greşită a imnului de stat înainte de România - Franţa, Marcel Pavel şi FRF au fost sancţionaţi. Cine ar trebui însă să plătească pentru faptul că la intrarea în stadion spectatorii dotaţi cu steaguri tricolore erau obligaţi să le arunce la gunoi?Interpretul Marcel Pavel şi FRF vor trebui să plătească amenzi de câte 5.000 de lei pentru că imnul de stat al României a fost cântat greşit înaintea meciului cu Franţa. La acelaşi meci, însă, sub ochii jandarmilor care supravegheau intrarea suporterilor în incinta Naţional Arena, zeci de drapele ale României au fost aruncate la gunoi, alături de alte obiecte cu însemnele României. Asta pentru că organizatorii pregătiseră singuri o coregrafie, pentru a se evita bannere cu mesaje incomode tocmai la inaugurarea celui mai nou stadion din Bucureşti.Pedeapsa pentru orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României este de închisoare între 6 luni şi 3 ani.Spectatorilor li s-a interzis accesul cu orice tip de steag, cu sau fără beţe, cu sau fără mesaje înscrise. Asta cu toate că în comunicatul privind condiţiile în care se va face accesul pe stadion se preciza că "este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore confecţionate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din material plastic, metal, lemn"
http://www.realitatea.net/drapelul-romaniei-la-gunoi-inainte-de-meciul-cu-franta-cine-plateste_868609.html#ixzz1XIjhOtx8
“Si cite meciuri vazuse steagul meu …”
September 7th, 2011 | GSP
Barbatul din fata mea isi asteapta rabdator intrarea in arena. Are cam 30 de ani si este imbracat in tricoul galben al nationalei. In mina tine un tricolor. Doar pinza, fara bat. Dimensiunea de drapel clasic, cel pe care cu ani in urma romanii il gaureau la Revolutie, taind stema Republicii Socialiste.
Ajunge in fata baiatului cu muschi de la BGS. Dialogul este scurt.
- N-aveti voie cu steag!
- Pai, este doar o pinza, nu are bat! Este steagul Romaniei.
- N-aveti voie! Este prea mare! Lasati-l aici linga tomberon!
Cu citeva minute in urma, barbatul avea pe figura satisfactia ca va pasi, in sfirsit, pe o arena civilizata in Romania ca sa vada un meci bun. Acum, mirarea si iritarea il dominau.
A aruncat pinza tricolora linga tomberon. Nu era singura. Mai multe steaguri ale Romaniei zaceau acolo.
Peste 10 minute l-am intilnit la coada la care stateam pentru a ne lua o apa plata. “Si cite meciuri vazuse steagul meu …”, ii spunea trist prietenului sau …
No comment!
PS - am dat un copy/paste la regulile scrise pe siteul FRF:
4. Spectatorilor care refuză să se supună controlului corporal și al
bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului;
……..
8. Este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore
confecționate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din
material plastic, metal, lemn etc.;
….
Până unde merge bătaia de joc?
Am avut parte de pocirea stemei naţionale prin folosirea culorii violet în locul celei albastre, la Cotroceni.
Am avut (şi încă avem) parte de funcţionarea ilegală a unui partid aflat la conducerea ţării, care nu-şi înregistrează hârţoagele la tribunal, conform legii.
În Parlament se aduce un ultim omagiu unui deputat decedat şi îngropat deja, pentru ca după nici un minut să se ceară amânarea declarării locului vacant, pe motiv că nu se ştie dacă omul este decedat cu acte în regulă. Curată bătaie de joc la adresa celui decedat.
Aseară am avut parte de pocirea versurilor imnului naţional, în cadru oficial, pe stadionul naţional al României (până acum ne ofuscam când în străinătate, la competiţiile sportive se intona "Tricolorul" în loc de "Deşteaptă-te române"). Să nu fi ştiut organizatorul (FRF) şi interpretul că ceea ce se intonează din imnul naţional în astfel de situaţii este reglementat strict prin lege, fiind pasibili de sancţionare contravenţională cu amendă de la 2500 la 5000 de lei?
Până unde merge bătaia de joc? Ce s-ar întâmpla dacă la ceremonialele militare sau cele oficiale de primire a şefilor de stat sau de guvern străini, fanfara ar interpreta variaţiuni pe tema imnului naţional?
P.S. A nu se uita că bătaie de joc se numeşte şi gazonul pe care s-a disputat meciul de aseară cu Franţa. Mai ales că de el s-a ocupat aceeaşi firmă a fratelui lui Oprişan, care ne-a mai nenorocit şi în 2003 la meciul cu Danemarca).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



