Se pare că actuala guvernare se teme tot mai mult de furia populară, care clocotește precum lava în măruntaiele unui vulcan și așteptând momentul prielnic pentru a erupe. Pentru că la ce altceva nu te poate duce gândul, dacă citești cu mare atenție proiectul de lege privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și expunerea de motive, decât că actuala putere dorește limitarea drastică a dreptului de a protesta al cetățenilor și organizațiilor de toate felurile, prin adunări, mitinguri și manifestații de protest. Am să dau doar 3 exemple de prevederi noi în proiectul de lege postat pe site-ul M.A.I.:
1.Obligația organizatorilor de a asigura personal propriu de ordine în proporție de minim 1 la 50 de participanți (art.13 alin 1 lit. g).
2.obligația personalului propriu de ordine de "a nu permite acțiuni de natură să aducă atingere imaginii instituțiilor sau persoanelor publice sau private". (art. 14 lit.d). Adică adio bannere și pancarte pe care să fie inscripționate "mesaje de dulce" la adresa guvernanților, de exemplu.
3."Atunci când adunarea își pierde caracterul pașnic și civilizat" (adică ceva gen prezentat la exemplul 2).... "forțele de ordine pot face uz de forță, de mijloacele din dotare și de armament, în condițiile legii" (art.22 alin 1 și 2). În prezent, în legea 60/1991, nu se face referire și la armament în sensul prezentat în proiectul de lege, ci doar în caz de absolută necesitate, ceea ce nu mai există în proiectul de lege! În plus, în proiectul de lege nu mai sunt prevăzute și detaliate procedurile obligatoriu de urmat de forțele de ordine în cazul intervenției în forță.
Așadar, dacă chiar vrem să mai protestăm, ar trebui să luăm calea munților ca în anii '50?
Cine nu crede, se poate documenta aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu