vineri, 20 aprilie 2012

Iancu Bâță: SOLOMON TRACUL – CEL MAI CINSTIT ȘI MAI DEȘTEPT DINTRE PRIMARI


joi, 19 aprilie 2012



SOLOMON  TRACUL – CEL MAI CINSTIT ȘI MAI DEȘTEPT
DINTRE  PRIMARI



Deși în conferința de presă din 25 ianuarie primarul penal al Craiovei, Aurică Solomon, se plângea ziariștilor că el vine la Primarie doar pentru 33 de milioane lei vechi lunar, bani pentru care primește și toate reproșurile acestora, la întâlnirea cu reprezentanții presei de ieri, 19 aprilie, s-a autodemascat, devoalând, din orgoliu și prostie, cred eu, că lucrurile nu stau de loc așa cum se văicărea acum trei luni.
Întrebat de ziariști cum comentează declarațiile senatorului Radu Berceanu care, în urmă cu două săptămâni, spunea că drumul expres Craiova – Pitești nu a fost realizat fiindcă o parte din terenurile ce urmau a fi despăgubite aparțineau lui Solomon, primarul penal a răbufnit, după cum relatează Bogdan Marica în Radical de Dolj: “Să îi spui domnului, cum îl cheamă, că eu mi-am luat terenuri la Videanu, acolo, pe centură, am fost deștept. Nu pot să cred că un om poate să se exprime în fața presei fără argumente despre un primar care poate e cel mai cinstit dintre toți.”
Că, spre deosebire de ieri, atunci când a luat terenuri pe centură, chiar pe locul pe unde urma să fie trasat viitorul drum expres, a fost deștept, sunt de acord, deși deșteptăciunea sa e relativă. Ar fi fost cu adevărat deștept doar dacă era un simplu particular. Ca primar în exercițiu, însă, deșteptăciunea sa pute. Pute a corupție, cuvânt ce are și alte conotații decât cele definite strict de Codul Penal, având și sensul de abatere de la moralitate, venalitate.
Iar Solomon s-a autodefinit ieri ca fiind unul dintre băieții deștepți la care se referea, cândva, mentorul său recunoscut, Băsescu.
În megalomania și egocentrismul său, Solomon a afirmat despre sine că este primarul cel mai cinstit dintre toți. El poate crede asta despre sine, o poate și clama, este dreptul său. Eu însă nu-l consider un om cinstit. Cinstit, pur și simplu, iar dacă nu este un om cinstit, cu atât mai mult nu poate fi cel mai cinstit dintre toti.
Dacă ne uităm în DEX, vedem că cinstit este cineva “care este de bună credință; onest, corect;care nu înșală, vrednic de respect, stimat. Incoruptibil, integru, curat, nepătat. Onorabil. Toate aceste calități, conform dicționarului, îl definesc pe omul cinstit.
Ori, este Aurică Solomon caracterizat de aceste epitete?
Lăsăm deoparte faptul că a stat la pușcărie șase luni pentru fapte de corupție. Unii o să obiecteze, spunând că, din moment ce justiția nu a dat o hotărâre definitivă, operează prezumția de nevinovăție. Parțial, au dreptate. Parțial, pentru că, să nu uităm, magistrații care au emis mai multe mandate consecutive de arestare    s-au pronuntat deja. Dacă n-ar fi fost vinovat, dacă n-ar fi fost probe, n-ar fi emis acele mandate. Iar dacă l-au pus în libertate, l-au pus pentru ca legislația procesual penală, așa cum a fost modificată prin legea 281/2003, nu  mai permite arestarea preventivă pentru o durată mai mare de 180 de zile. Cu alte cuvinte, mai mult de șase luni. Deci magistrații l-au ținut în arest atât cât le permite legea, iar dacă n-ar fi fost vinovat, nu cred că și-ar fi permis acest lucru. Cât despre faptul că de atunci procesul trenează, asta este altă discuție.
Oare, un om care a stat șase luni la pușcărie pentru fapte de corupție, pentru luare de mită, se poate numi incoruptibil, integru, curat, nepătat? Onorabil? Deci cinstit? Eu cred că nu!
Dar, cum spuneam, să lăsam deoparte implicarea sa în dosarul Penescu și cele șase luni, deocamdată, de pușcărie. Să ne aplecăm puțin asupra dezvăluirilor făcute de domnul senator Berceanu, recunoscute ieri, din orgoliu și prostie, de Aurică Solomon.
Domnul Berceanu a dezvăluit, iar Aurică a recunoscut, că mult prea cinstitul nostru primar, (primarul primarilor și cinstitul cinstiților, după cum se crede el și-l cântă, precum pe Ceaușescu mai antart, lautării plătiți din bani publici, din banii noștri, ai tuturor), a cumpărat terenuri pe traseul viitoarei centuri a Craiovei, pe unde urma să fie construit drumul expres Craiova – Pitești.
Pentru cei care nu cunosc, valoarea acestor terenuri urma să crească exponențial, statul plătind bani grei, cu titlu de despăgubiri, celor ce urmau să le cedeze pentru ca drumul să poata fi construit. În plus, pe resturile de teren rămase în vecinatatea drumului se puteau construi stații de benzină, magazine, parcări cu diverse utilități, cei ce le construiau urmând, la rândul lor, să plătească bani grei pentru a le cumpăra sau închiria.
Profitând de informațiile referitoare la viitoarea investiție și traseul viitorului drum expres, obținute în virtutea funcției sale de primar al Craiovei, Aurică Solomon a cumpărat la prețuri de nimic terenurile ce urmau a fi răscumparate de stat la prețuri mult mai mari. Oare țăranii simpli care dețineau aceste terenuri au avut aceleași informații ca Aurică Solomon? Știau ei ce urma să se construiască pe terenurile lor? Știau care este valoarea reală a acestor terenuri? Dacă ar fi știut și ei ce știa Aurică, le-ar fi vândut ori ar mai fi zăbovit, sperând și ei la ceea ce a așteptat auto-proclamatul cel mai cinstit primar, primarul primarilor, Solomon?
Pentru că, dacă nu știau, totul nu este decât o înșelătorie. Aurică Solomon și alții ca el, care știau, i-au înșelat pe acei oameni simpli, profitând de buna lor credință. Iar dicționarul spune, într-una din definiții, că un om cinstit este cel care nu înșală.
Ieri Aurică Solomon s-a dezvăluit în toată splendoarea sa, arătându-se a fi nu doar primarul penal al Craiovei ci și primarul venal al acestui frumos municipiu. Mai mult, a plusat dezvăluind că va profita de vizita din 25 aprilie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu la Craiova, pentru a solicita reluarea proiectului drumului expres, ceea ce i-ar permite, în sfârșit, realizarea beneficiilor scontate atunci când a jecmănit terenurile de la neștiutorii foști proprietari.
Dacă ar fi fost un om onest, Aurică Solomon nu s-ar fi văicărit acum ceva vreme cu privire la modicul său salariu de primar. După cum procurorii au demonstrat, și el însuși a recunoscut ieri, indirect, în gura sa lacomă și-n buzunarele sale larg cascate țâța Primăriei nu doar picură ci varsă un adevărat râu de lapte și miere pe lângă cele 33 milioane de lei vechi pe care-i primește lunar, ca salariu. Dacă ar fi fost onest și animat de profundele sentimente creștinești de care prea adesea face paradă, ar fi donat modicul său salariu de primar unor instituții de binefacere, și nu s-ar fi vaicărit de puținătatea lui. Pentru că are din ce trăi, și el și toti al lui. Spațiile din vadurile Craiovei pe care, precum mentorul său casa din Mihăileanu, și le-a făcut singur cadou pe când administra patrimoniul unei întreprinderi comerciale de stat,  îi aduc lunar mii de euro din chirii.
Iată de ce eu nu-l consider pe Aurică Solomon un om cinstit, un om integru. Asta este opinia mea. Poate sunt influențat, în judecățile mele, de anii în care am fost ofițer de poliție și care, indubitabil, și-au pus amprenta asupra personalității mele.
Alții îl pot considera un om integru. Treaba lor, depinde de standardele fiecăruia. Eu am însă alte pretenții de la cei care îmi cer votul. Pe care, în nici un caz nu îl voi acorda lui Antonie Solomon.

19.04.2012                                   Iancu  BÂȚĂ

În Craiova? Cel mai sigur oraș, cum zicea Solomon?!

VIDEO! Cel mai revoltator jaf din Romania. O femeie lovita de masina este furata apoi de martori
sursa:http://www.time4news.ro/social/cel-mai-revoltator-jaf-din-romania-o-femeie-lovita-de-masina-este-jefuita-apoi-de-martori.html