vineri, 5 august 2011

Secretele UM 0110 (IV). Comandantul Unitatii Anti-KGB despre carierele agenţilor Ungariei în guvernele României. Plus: Rogojan despre Magureanu si Ernő


Secretele UM 0110 (IV). Comandantul Unitatii Anti-KGB despre carierele agenţilor Ungariei în guvernele României. Plus: Rogojan despre Magureanu si Ernő

In episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online dedicat tradarilor in favoarea Ungariei de la varful Guvernului si din afacerile si presa Romaniei, am tratat deja mai multe cazuri, prezentate in interviul exclusiv realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” al Unitatii speciale 0110 “Anti-KGB” :Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » siSecretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel RogojanFereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei,Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el  “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii:
Activitatea secretă de informaţii şi Tratatul româno-ungar
La un moment dat, în anii ’90, finalizarea tratatului româno-ungar se afla în impas. Dezvelirea la Gyula a bustului scriitorului român Liviu Re­brea­nu a constituit un foarte bun pretext pentru ca miniştrii de Externe ai României şi Ungariei să treacă în revistă, într-un cadru mai puţin forma­lizat, priorităţile agendei diplomatice bilaterale. Ministrul de Externe Teo­dor Meleşcanu a acordat o atenţie specială pregătirii întâlnirii cu omologul său maghiar, dr. Géza Jeszenszky. În acest sens a acceptat să fie do­cu­mentat mai în amănunt asupra aspectelor clandestine ale activităţii di­plo­maţilor unguri acreditaţi la Bucureşti, despre care fusese informat punctual, în perioada de când preluase portofoliul Externelor.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, nu avea în acel moment o relaţie sinceră cu ministrul de Externe, fiind preocupat să-i erodeze credibilitatea în faţa preşedintelui Ion Iliescu. Probabil că preşedintele i-a pus acea întrebare-verdict : « Măi, tu ce părere ai de­spre Meleşcanu ? » Pentru Fouché-ul României, o astfel de întrebare în­semna o temă de lucru. El primise de prin cotloanele cucuvelelor din turnul Cotrocenilor un semnal că ministrul de Externe nu mai este în graţiile pre­zidenţiale şi avea să procedeze în consecinţă…
Negocierile pentru încheierea tratatului de bază româno-ungar erau în impas, pe de o parte, din cauza condiţionărilor inadmisibile ale guvernelor de la Budapesta în ceea ce priveşte statutul minorităţii maghiare din România, iar pe de altă parte, din cauza acţiunilor agresive în continuă escaladă a serviciilor speciale ale Ungariei pe teritoriul României, cu sprijin politic chiar din interiorul guvernului de la Bucureşti, în care fuseseră infiltraţi agenţi importanţi.
Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj « Ţări Socialiste » (U.M. 0110) : « [...] era cel puţin pito­rească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi. » Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim « Sociologul »), re­crutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : « [...] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta [...], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002) »1.
Generalul Victor Marcu i-a prezentat ministrului de Externe do­cumentarea necesară – i-a remis-o personal, ştiind că Virgil Măgureanu nu şi-ar da acordul, deoarece avea contacte mai frecvente cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti decât cu ministrul de Externe al României2.
Pentru întâlnirea cu omologul său maghiar, ministrului de Externe i s-a supus atenţiei un număr de 20 de probleme, după cum urmează (dacă memoria nu ne înşală) :
1. Încălcarea de către diplomaţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice, existând dovezi ale unor activităţi clandestine şi posibilităţi de realizare a flagrantului pentru fapte de spionaj.
2. Realizarea de către diplomaţi unguri a unor provocări cu sco­pul de a fi acuzată România de încălcarea embargoului impus Serbiei şi Mun­te­negrului.
3. Tentative de recrutare şi implicare a unor cetăţeni români în ac­ţiuni de spionaj-trădare.
4. Şicanarea sistematică a cetăţenilor români nemaghiari care călătoresc în Ungaria (aplicarea de semne distinctive pe documentele de trecere a frontierei, supunerea la anchete poliţieneşti provocatoare, solicitarea de informaţii sub intimidare ş. a.)
5. Susţinerea pe teritoriul Ungariei a activităţilor aşa-zisului « Gu­vern în exil al Transilvaniei », « Uniunii Mondiale a Ardelenilor », propagandei antiromâneşti şi a actelor şi gesturilor inamicale a numeroase organizaţii neguvernamentale.
6. Racolarea şi instruirea de cetăţeni români în organizaţii şi tabere paramilitare clandestine, urmate de plasarea lor ca mercenari în războaiele civile din Iugoslavia.
7. Agresiuni informaţionale sistematice la adresa României, cu sco­pul vădit de defăimare şi denigrare a realităţilor politice interne privind minorităţile.
8. Activităţi cu scop explicit de contestare a Tratatului de la Trianon (1920) şi a Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi de revizuire a frontie­rei Ungariei cu România.
9. Transferarea la Budapesta şi de aici în Transilvania a centrului de greutate al activităţilor organizaţiilor revizioniste ale emigraţiei.
10. Implicarea unor cetăţeni maghiari în trafic de arme şi muniţii înspre România.
11. Folosirea de către numeroase persoane din Ungaria a paşa­poar­telor diplomatice sau de serviciu pentru a participa în România la diverse manifestări ale minorităţii maghiare fără notificare prealabilă, conform uzanţelor.
12. Mobilizarea lobby-ului maghiar din Occident pentru izolarea României pe plan extern.
13. Strategia subminării şi cuceririi economice a Transilvaniei3.
14. Înfiinţarea de către universităţi maghiare a unor filiale în Ro­mânia, fără un acord prealabil.
15. Trimiterea în şcolile de limba maghiară din România a unor ma­teriale didactice care nu concordă cu programele aprobate de autoritatea competentă a statului român.
16. Practica unor autorităţi administrative locale de a angaja direct relaţii externe fără o notificare prealabilă.
17. Percepţia tot mai accentuată a opiniei publice, pe baza informaţiilor vehiculate de mass-media, dar şi în urma unor sondaje, că Un­garia s-ar pregăti pentru eventualitatea unui conflict deschis, inclusiv militar, cu România.
18. Radicalizarea unor orientări politice ale minorităţii maghiare ca urmare a avântului dreptei naţionaliste extremiste din Ungaria.
19. Desfăşurarea de către organizaţii din Ungaria a propagandei vi­zând autonomia Transilvaniei.
20. Preocupările existente în vederea internaţionalizării problemei Transilvaniei.
Programul guvernului Ungariei nu ascundea naţionalismul, iar premierul Gyula Horn (1994-1998) se număra printre fondatorii neorevizio­nismului postkadarist. După unificarea Germaniei, desfederalizarea Ceho­slo­vaciei şi disoluţia Iugoslaviei, Budapesta s-a simţit încurajată de contextul regional, care îi era favorabil. După o serie de proiecte menite să-i sporească rolul regional – printre care « Iniţiativa Central-Europeană », « Grupul Visegrád » şi « Euroregiunea Carpatică –, Ungaria şi U.D.M.R. au devenit interesate şi de stabilirea unor legături directe cu comunităţile turco-tătare din Dobrogea.
Chiar şi în condiţiile integrării europene, Ungaria îşi exprimă dreptul şi obligaţia de a interveni în interesul maghiarilor din afara graniţelor, neputând renunţa la ideea că Tratatul de la Trianon este un dictat nedrept, dar este conştientă, în acelaşi timp, că modificarea graniţelor nu ar re­pre­zenta decât o sursă de conflicte. Drept urmare, a iniţiat un amplu studiu al tuturor instrumentelor juridice internaţionale pentru evaluarea aspec­telor juridice, administrative şi culturale ale formelor de autonomie ale minorităţilor (frontierele etnice interioare, frontierele virtualizate, minori­tăţile maghiare în chip de comunităţi făuritoare se stat, identificarea po­liticii guvernelor de la Budapesta cu punctele de vedere ale organizaţiilor reprezentative ale minorităţilor, independenţa economică a minorităţilor, pregătirea în Ungaria a liderilor organizaţiilor minorităţii, susţinerea idea­lurilor de autonomie ale altor popoare sau etnii din regiune, instituirea unui sistem european de protecţie a minorităţilor etc.). […]
Note
1 V. Neculicioiu, « Conotaţii la drama naţională – relatări pentru istorie », în Vitralii. Lumini şi umbre. Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii.
2 Devenise aproape un obicei al ambasadorului Rudas Ernő de a-l vizita pe Virgil Măgureanu în zilele imediat următoare şedinţelor operative ale Biroului Consiliului Director al Serviciului care aveau pe ordinea de zi probleme referitoare la activitatea serviciilor speciale ungare în România. Mai mult chiar, ambasadorul şi-a stabilit reşedinţa peste drum de cabinetul directorului S.R.I. După încetarea misiunii diplomatice, Rudas Ernő a intrat în « afaceri regionale », care implicau frecvent deplasări şi numeroase contacte în cele şapte state din jurul Ungariei având comunităţi maghiare. Şi alţi foşti diplomaţi unguri în România s-au lansat în afaceri cu susţinerea unor parlamentari ai U.D.M.R. şi sub protecţia agenţilor care au penetrat importante niveluri decizionale.
3 Declaraţii de la Budapesta confirmau fără echivoc miza bătăliei economice pentru Transilvania, ca parte a programului revizionist ungar. Astfel, Lukács Miklós, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antall József, declara : « Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională. » De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureşti, Arady Sándor, a declarat : « Autorităţile budapestane vor acţiona lent. Dar precis în sfera economicului, considerând această cale ca fiind cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania. » Pe de altă parte, România era şi este serios afectată de amploarea criminalităţii economice care îşi are originea în Ungaria – evaziune fiscală, operaţiuni de comerţ exterior prohibite ori pentru care nu se respecta legea română.
Addenda despre Rudas Ernő, de la data recrutarii « Sociologului » si pana la asocierea « şi în afaceri » cu Calin Popescu Tariceanu (apud Traian Basescu, presedintele Romaniei) :
– Consulatul din Cluj-Napoca era condus în 1988 de Rudas Ernő, căruia i s-a întrerupt misiunea consulară în România. Ulterior Rudas Ernő a fost retrimis la post în România sub acoperire diplomatică la Ambasada Ungariei la Bucureşti. După 1990, Rudas Ernő a fost acreditat ca ambasador al Ungariei la Bucureşti. După încheierea misiunii diplomatice, şi-a continuat activitatea în România sub aco­perirea afacerilor comerciale, devenind partener de afaceri, printre alţii şi cu viito­rul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Despre această nepotrivită asociere, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat la postul de televiziune B1TV, în emisiunea « Naşul » : « [...] informaţiile pe care le-am primit eu despre domnul Ernő le-a primit şi domnul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă a dorit să se asocieze şi în afaceri, asta a fost opţiunea dânsului ». Răspunsul preşedintelui României a clarificat interesul jurnalistic al mo­deratorului emisiunii « Naşul », dar a deschis o nouă problemă. Domnul Traian Bă­sescu a spus că fostul premier « a dorit să se asocieze şi în afaceri » [s. n.] cu spionul ungur. Întrebarea firească deschisă de preşedinte este : « În ce alt­ceva era deja asociat fostul premier cu generalul serviciilor speciale ungare, Rudas Ernő ? »
– Rudas Ernő s-a născut în 1951 la Cluj-Napoca, dar în evidenţele Regis­trului Român al Comerţului figurează că s-a născut la Budapesta. A îndeplinit funcţiile de consul general la Cluj, consilier şi ministru-consilier la Ambasada Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post ca urmare a încălcării pre­vederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, respectiv s-a implicat în activităţi ostile statului în care era acreditat, coordonând rezidenţa de spionaj a Ungariei în România.
– În 1995, Rudas Ernő şi-a încheiat misiunea în România ca ambasador, după ce în presa din Budapesta au fost preluate informaţii despre activitatea de spionaj efectuată în România de el, de Oltványi Ottó – ataşatul de presă şi Aszódi Sándor – ataşatul militar.

Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno


Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno

În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.
Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ
- RELATĂRI PENTRU ISTORIE -
A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
1. În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.
Evident, remarca ei viza prezenţa lui Victor Atanasie Stănculescu în completul de judecată. Spusa reprezenta o recunoaştere tardivă a veridicităţii informaţiilor prezentate lor de către cei în drept, informaţii repetate în timp, dar ignorate în mod păgubos. Ele se refereau la convertirea lui Victor Atanasie Stănculescu de către spionajul advers. În complexul spionaj-trădare funcţionează implacabil regula potrivit căreia obiectivele acţiunilor şi modalităţile de realizare a lor le stabileşte spionul, iar trădătorul execută şi raportează. Recent, Victor Atanasie Stănculescu a făcut publice restrictiv, poetic, câteva dintre actele sale de trădare. Astfel, despre întâlnirea sa din august 1989 la Balaton – Ungaria cu un reprezentant de vârf al KGB şi reprezentanţi ai spionajului ţării gazdă. Despre strategia de atacare a României arată că: “Estul şi Vestul se puseseră de acord cu privire la acţiunile şi oamenii de aici” şi “schimbările din România vor fi sângeroase”. “Ceauşescu va termina rău”. “Securitatea trebuie să dispară”. Nimic abstract, totul precis, la obiect, război mascat, în afara normelor ce reglementează raporturile dintre state, prioritar acelea care guvernau atunci în Tratatul de la Varşovia.
Premisa realizării obiectivelor o constituia scoaterea în stradă a mulţimii sugestionate, incitate premergător, masiv. Acţiunile lui Victor Atanasie Stănculescu pentru reuşita scenariului au avut un rol hotărâtor, atât în cele la vedere, cât şi manevrele oculte, unele la două capete, probând încă o dată marota lui Stalin că “un agent bine plasat în coasta inamicului poate câştiga războiul”. În devoalările sale, Victor Atanasie Stănculescu mai arată că, în 22 decembrie, “s-a abţinut să fie prezent la măcelărirea mulţimii”, că “nu era bine să fie acolo”, că “Securitatea nu mai execută ordinele comandantului suprem”, că “nu mai avea nevoie de îndepărtarea legală a lui Ceauşescu, pe care tocmai îl îndepărtase prin lovitura de stat” şi, foarte direct, că el este cel care “a ales ca Iliescu să preia puterea”, exista “acordul cu acţiunile şi oamenii de aici”. Mai relevă că, la Balaton, i s-a spus de către kgb-ist că “România respinge tot ce vine de la Moscova”. Este de menţionat că, după Declaraţia de independenţă din aprilie 1964, România a respins hegemonismul sovietic şi stalinismul, moment în care agentura, implementată după 1945 la vârfurile puterii, pierzându-şi dominaţia, a întors armele împotriva României.
Se mai impun a fi menţionate câteva momente: România a scos din ţară armata de ocupaţie în 1958; a abolit sovromurile; a respins planul Valev de înrobire economică, în 1964; a demascat abuzurile din CAER; a înfierat şi nu a participat la atacarea Cehoslovaciei, în 1968; a desfăşurat suveran şi independent politica externă şi de apărare. Toate încercările pentru organizarea de aplicaţii militare cu trupe străine în România au fost respinse, s-au aprobat doar cele de stat major, pe hartă. România era singura ţară din aşa-zisul sistem care avea o structură de contraspionaj împotriva lor.
Conform propriilor afirmaţii, Victor Atanasie Stănculescu nu rezultă să fi avut vreun moment de cumpără faţă de formula măcelăririi populaţiei, vreo replică în sensul că o schimbare nonviolentă, ca în celelalte ţări, ar fi fost posibilă şi la noi, schimbare propusă dealtfel în noaptea de 21-22 decembrie 1989, dar la care, din teamă, Vasile Milea nu s-a raliat.
Contactele lui Victor Atanasie Stănculescu la Balaton au fost cunoscute informativ de contraspionajul român. În septembrie 1989, ataşatul militar ungar la Bucureşti era presat de centrală să trimită urgent în ţară date specifice. El a promis că le va transmite a doua zi, drept pentru care s-a deplasat la sediul M.Ap.N., unde l-a contactat pe Victor Atanasie Stănculescu. Despre această întâlnire, tipică accepţiunii de spionaj-trădare, Victor Atanasie Stănculescu relatează că s-a asigurat ca biroul să nu fie controlat auditiv şi că “i-am dat ataşatului militar maghiar tot ce avea nevoie”.
Atacului militar împotriva României, gestionat de Stănculescu şi Militaru, care fusese numit de către Ion Iliescu în fruntea armatei, i-a succedat agresiunea asupra bazei economico-sociale prin trasoarele lui Petre Roman, descendent de cominternist, agrementat ca prim-ministru de acelaşi Iliescu, la insistenţa bolşevicului Silviu Brucan: “industria, morman de fiare vechi”, “CAP-urile structuri comuniste” (aveam cooperative în agricultură din 1927), “desfiinţarea sistemului de irigaţii şi a mineritului”, “eliminarea subvenţiilor” şi altele, niciuna abstractă, toate îndeplinite ca început al sfârşitului. Ion Iliescu spunea mai deunăzi că regretă desfiinţarea CAP-urilor la insistenţele lui Roman.
2. Complotul împotriva României a cunoscut numeroase diversificări şi amplificări în spaţiul spionajului şi trădării, al propagandei adverse denigratoare şi incitatoare. Cadrele şi agenţii de spionaj, cu precădere cei aparţinând URSS şi Ungariei, precum şi cetăţeni români angrenaţi în acte de trădare, militau intens pentru a obţine informaţii preponderent din mediul apărării, al problematicii economico-sociale, cu accent pe stările de spirit, disidenţe şi altele, însoţite neapărat de instigări contra vectorilor politici, şi obstrucţionarea României în raporturile externe. Duritatea duelurilor dintre combatanţii spionajului est-vest pe teritoriul ţării noastre se transformă brusc în colaborare activă prin schimbul de informaţii, prezentând valoare exclusivă cele negative, exploatabile împotriva României.
Iată ce viraje istorice se pot produce uneori: la atacarea Cehoslovaciei, în 1968, Washingtonul avertiza Moscova: “în numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România”, pentru ca mai târziu să colaboreze la pulverizarea ei.
Reţeaua KGB şi GRU era alcătuită prioritar de kominternişti, de unii dintre românii care făcuseră studii în URSS pe diverse domenii, inclusiv în cel militar. De exemplu, Gheorghe Apostol, care a deţinut locul secund în partidul unic, a fost re-recrutat de către KGB în anii 80, în timp ce reprezenta România ca ambasador în Brazilia. Retras de la post, continuă contactele, în secret, cu un cadru KGB cu acoperire oficială la Bucureşti. Pe fond, Gheorghe Apostol se asociază cu pluri-agentul Silviu Brucan şi cu Alexandru Bârlădeanu, ilustrându-se şi prin “Scrisoarea celor şase demnitari comunişti”. Scrisoarea, sinteză a tot ce critica media occidentală, alimentată cu ştiri şi de către reţeaua sovietică, maghiară şi iugoslavă împotriva României, se dorea a fi o bombă propagandistică, un reper pentru scoaterea românilor în stradă. Nu întâmplător, doi dintre protagoniştii scrisorii se subordonau KGB şi CIA. Apostol ―a făcut apostolat‖ pentru semnături din partea unor nume de rezonanţă dintre cominternişti şi ilegalişti, primind refuzuri directe. Însuşi Constantin Pârvulescu, aderent al scrisorii, a cerut să fie dată conducătorului român şi în niciun caz străinătăţii. Cei şase şi-au dat acordul, dar niciunul nu a semnat-o, propaganda omiţând această precizare. Brucan a “predat-o” intempestiv, rezidentului CIA la Bucureşti, surprinzându-şi companionii. Bârlădeanu şi Mănescu au declarat ulterior că mai aveau câte ceva de adăugat. Toţi au adresat scrisori de clemenţă către Nicolae Ceauşescu, mai puţin Brucan, spatele căruia era asigurat de cei mai puternici.
Motivată de interese secesioniste, agentura ungară în România avea particularitatea organizării teritoriale în zonele cu populaţie de naţionalitate maghiară; prioritar erau angrenaţi intelectuali cu penetrare în locuri de interes informativ. În paralel, au fost constituite reţele de difuzare activă a materialelor destinate îndoctrinării naţionalist-iredentiste, antiromâneşti, introduse clandestin în ţară.
De exemplu, R.E. (Rudas Erno – nota red), cadru de spionaj în Consulat, a fost, la un moment dat, compromis, datele în cauză fiind aduse combinativ la cunoştinţa Centralei din Budapesta, care l-a retras de la post (1985). Imediat după 1990 a fost acreditat pe o funcţie înaltă de acoperire, având o relaţie activă cu un cetăţean ajuns în conducerea unui segment politic şi în executivul de la Bucureşti (Calin Popescu Tariceanu – ex-seful PNL si al Guvernului PNL-UDMR – nota red).
De asemenea, era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent ungar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.
În anul 1988, centrala de spionaj ungară a decis şi întreprins acţiuni pentru atragerea în agentură a preoţilor de naţionalitate maghiară, categorie creditată cu largi posibilităţi informative şi de îndoctrinare, cu influenţă.
Totodată, s-a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior însusţinerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile reţelei denaţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990,un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002).
(La sfarsitul anului 2002 inceputul anului 2003, sociologul Alin Teodorescu, fostul presedinte timp de sase ani al Fundatiei Soros si al GDS, care era deja seful Grupului de lucru al Guvernului Romaniei cu Banca Mondiala pentru Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL), este numit Consilier personal al Primului-ministru pentru reforma administraţiei publice pentru ca din februarie-martie 2004 sa devina Ministru cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru Adrian Nastase. – nota red)
În noiembrie 1988, o grupare a spionajului ungar, care acţiona în România sub acoperire oficială, a împânzit centrul Bucureştiului cu manifeste antiromâneşti de incitare la revoltă. Flagrantul realizat a avut ca urmare retragerea de la post a difuzorului. Unul dintre agenţi, cel care a coordonat acţiunea difuzării şi care a fost retras şi el în centrală, a fost protagonist în elaborarea şi promovarea în 1989 a documentului “Transilvania – spaţiu de complementaritate”, semnat între alţii, dacă nu cu conştiinţa trădării, atunci cu gravă inconştienţă şi de Mihai de Hohenzollern.
În 12 decembrie 1989, un trădător maghiar din Timişoara şi-a informat legătura superioară, cadru de spionaj cu acoperire la Bucureşti, că “au organizat un lanţ viu în jurul Consiliului Judeţean şi al lui Tokes până la Gyula şi că au nevoie stringentă de mulţi bani”. Lanţul viu includea foşti infractori de frontieră, ajunşi anterior lui 89 în Ungaria, concentraţi într-o unitate militară din Budapesta, constituiţi în grupuri de câte 3-4, instruiţi şi antrenaţi pentru provocări şi atacuri “la momentul oportun”. În 1988-89, într-un gest făţarnic, au fost retrimişi în România, iar în decembrie 1989 la Timişoara, Bucureşti şi în alte localităţi, au săvârşit atacuri şi provocări, ca şi grupurile de ruşi introduse în ţară ca turişti.