joi, 12 ianuarie 2017

Iohannis, eşti şi tare de urechi cumva?

foto: evz.ro
Noi ştiam că preşedintele nostru e cam mut, dar acu se dovedeşte că e şi tare de urechi. Deşi era întrebat cu insistenţă ieri de un reporter ce părere are despre declaraţiile lui Ghiţă, Iohannis a făcut pe mutu-n păpuşoi, ca şi cum n-auzea întrebările. Păi se poate aşa, herr preşedinte? Te-ntreabă cineva cum e cu decredibilizarea unor instituţii fundamentale din cauza unor şefi şi te faci că nu auzi? Chestia aia, "da a văzut cineva aceste înregistrări" nu ţine, bre, parcă acu câteva zile ne vorbeai despre prevenţie sau ai uitat aşa de repede ce bălmăjai? Sau, mai ştii, mergi pe principiul mersului pe burtă, nu mă bag, n-am văzut, n-am auzit, că altfel cine ştie ce mai scot ăştia la iveală de prin sertare? 
Apropo, dacă dna Shhaideh a fost o problemă de siguranţă naţională, Coldea şi Kovesi n-or fi şi ei, prin prisma dezvăluirilor lui Ghiţă? Măcar alea referitoare la posibila şantajare la adresa unui prim-ministru în funcţie sau discuţiile purtate în prezenţa şefului staţiei CIA în România.