Aşadar, România avea de la bun început capacităţi militare cu care să participe la implementarea măsurilor stabilite de Rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU în privinţa situaţiei din Libia. Mai întâi, după zile întregi de speculaţii politice privind poziţia oficială a României cu privire la implicarea în conflict, am anunţat că participăm cu fregata "Regele Ferdinand", pentru ca ieri să se ia decizia în CSAŢ de a pune la dispoziţie aerodromuri pentru dislocarea şi operarea unor aeronave de realimentare în aer aparţinând forţelor aeriene ale SUA. Ce este comun şi de interes totuşi în cele 2 decizii ale CSAŢ este faptul că de fiecare dată a trebuit să fim împinşi practic de la spate pentru a lua o decizie, noi nemanifestând nici o iniţiativă. Cel puţin aşa reiese din comunicatele oficiale, de fiecare dată am luat decizii doar la cererea aliaţilor.
Cum rămâne totuşi cu declaraţia iniţială a comandantului suprem al Forţelor Armate ale României, conform căreia noi nu putem participa decât la faza a 3-a o operaţiunilor, mai precis a acţiunilor cu caracter umanitar? Dar cu declaraţia făcută la TVR în 20 marie 2011, când spunea: “Când se va aproba Directiva de operare, voi convoca CSAT-ul. (…) Eu nu pot lua decizii singur, este atribuţia CSAT să decidă poziţia României, în funcţie de ceea ce ni se va solicita. Vom înţelege din această Directivă dacă decurg obligaţii pentru noi. Vă pot spune că nu sunt obligaţii pentru prima fază” – adică impunerea zonei de interdicţie aeriană. A auzit cineva că această primă fază a fost declarată oficial ca fiind încheiată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu