luni, 28 martie 2011

În "vizită" la ambasadă

România, stat suveran şi independent. Cu instituţii al căror personal care ar trebui să lucreze în primul rând în interesul românilor. Cam aşa ceva prevede Constituţia.
Ce ne arată însă unele din documentele Wikileaks făcute publice începând de ieri? Că la ambasada din Bucureşti a unei mari puteri era practic un grafic de primire a funcţionarilor statului român şi unor lideri de partide pentru a da imediat raportul cu privire la politicul, economicul, socialul ş.a.m.d zilnic din România. Inclusiv despre discuţiile şi deciziile luate în C.S.A.Ţ! Când contactul direct nu era posibil, vedem că legătura se realiza telefonic. Câteodată se mai şi bârfea, cel puţin aşa încearcă să se dezvinovăţească un important analist politic al cărui nume apare şi el în documentele ambasadei.
Se pune întrebarea, legal vorbind, dacă toţi cei care apar în documentele ambasadei aveau sau au trecut în fişa postului să prezinte reprezentanţilor unui stat străin datele şi informaţiile "sensibile" la care au avut şi au acces. Cei care ocupă funcţii în statul român au adus la cunoştinţă superiorilor despre aceste vizite şi contacte, aşa cum îi obligă legea? Pentru că altfel ar trebui să se aplice prevederile Codului Penal cu privire la infracţiunea de trădare. Că doar nu suntem ţară ocupată ca să fim obligaţi să informăm reprezenţanţii ocupantului despre tot ce mişcă în ţara noastră!
Ar fi interesant de văzut cine avea aceste obiceiuri în privinţa ambasadei de la Bucureşti a celeilalte mare putere. Citit printre rândurile documentelor Wikileaks, se pare că unii le frecventau pe amândouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu