Bănci comerciale – români: 5 – 0
de Ionuţ Stroe
Până în 2008, băncile comerciale din România au dat credite oricui cerea. A venit apoi criza economico-financiară şi, în urma acordului de împrumut încheiat în 2009, în ţară au intrat de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană aproape 20 de miliarde de euro, din care aproape jumătate s-a dus în rezervele BNR, în scopul reluării creditării economiei şi populaţiei de către băncile comerciale.
Rezultatul meciului bănci comerciale – români în toată această perioadă? 5 - 0 în favoarea instituţiilor bancare. Pentru că: în perioada de boom economic a guvernării Tăriceanu, toate instituţiile bancare au obţinut profituri uriaşe ca urmare a creditelor acordate, inclusiv în cazul celor date pentru consum cetăţenilor doar „în baza buletinului”.
Când criza economico-financiară a cuprins şi piaţa românească, aceleaşi instituţii de creditare au primit resurse de la BNR în baza acordului făcut de România cu FMI, BM şi CE, împrumutul şi dobânda aferentă urmând a fi plătite de toţi românii. Când guvernul a rămas apoi fără bani pentru plata salariilor şi pensiilor, aceiaşi bancheri l-au creditat lunar, cu dobânzi mari, în baza principiului că statul este cel mai bun client şi platnic. Iar returnarea împrumuturilor şi dobânzilor cade tot în sarcina cetăţeanului.
Deşi s-au dus lupte aprige pentru adoptarea unor măsuri şi în beneficiul cetăţeanului care ia sau are un împrumut bancar, tot bancherii au avut de câştigat, OUG 50 nedevenind lege. Întrucât nu era conformă cu legislaţia europeană, recent a fost respinsă în Senat iniţiativa legislativă care prevedea introducerea pentru instituţiile financiare şi de creditare a unei taxe de solidaritate în cuantum de 2,5% din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent, taxă care urma a se fi făcut venit la bugetul asigurărilor sociale pentru o perioadă de 3 ani.
Pe undeva, putem înţelege atitudinea celor din domeniul bancar, pentru care obţinerea de profit constituie permanent obiectivul fundamental. Numai că în perioade de criză, poate ar fi mult mai profitabil pentru viitor dacă ar manifesta mai multă maleabilitate nu doar în relaţia cu guvernul, ci şi în cea cu cetăţeanul şi agenţii economici, prin acordarea de facilităţi la acordarea creditelor, dobânzi rezonabile, reeşalonarea creditelor ş.a.m.d. Pentru că profitul poate fi obţinut şi într-un termen mai lung, nu?
Rezultatul meciului bănci comerciale – români în toată această perioadă? 5 - 0 în favoarea instituţiilor bancare. Pentru că: în perioada de boom economic a guvernării Tăriceanu, toate instituţiile bancare au obţinut profituri uriaşe ca urmare a creditelor acordate, inclusiv în cazul celor date pentru consum cetăţenilor doar „în baza buletinului”.
Când criza economico-financiară a cuprins şi piaţa românească, aceleaşi instituţii de creditare au primit resurse de la BNR în baza acordului făcut de România cu FMI, BM şi CE, împrumutul şi dobânda aferentă urmând a fi plătite de toţi românii. Când guvernul a rămas apoi fără bani pentru plata salariilor şi pensiilor, aceiaşi bancheri l-au creditat lunar, cu dobânzi mari, în baza principiului că statul este cel mai bun client şi platnic. Iar returnarea împrumuturilor şi dobânzilor cade tot în sarcina cetăţeanului.
Deşi s-au dus lupte aprige pentru adoptarea unor măsuri şi în beneficiul cetăţeanului care ia sau are un împrumut bancar, tot bancherii au avut de câştigat, OUG 50 nedevenind lege. Întrucât nu era conformă cu legislaţia europeană, recent a fost respinsă în Senat iniţiativa legislativă care prevedea introducerea pentru instituţiile financiare şi de creditare a unei taxe de solidaritate în cuantum de 2,5% din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent, taxă care urma a se fi făcut venit la bugetul asigurărilor sociale pentru o perioadă de 3 ani.
Pe undeva, putem înţelege atitudinea celor din domeniul bancar, pentru care obţinerea de profit constituie permanent obiectivul fundamental. Numai că în perioade de criză, poate ar fi mult mai profitabil pentru viitor dacă ar manifesta mai multă maleabilitate nu doar în relaţia cu guvernul, ci şi în cea cu cetăţeanul şi agenţii economici, prin acordarea de facilităţi la acordarea creditelor, dobânzi rezonabile, reeşalonarea creditelor ş.a.m.d. Pentru că profitul poate fi obţinut şi într-un termen mai lung, nu?
Articol preluat din Indiscret
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu