Văd că parlamentarii portocalii neagă că unii dintre ei ar fi votat la 2 cartele în cadrul dezbaterilor pentru aprobarea proiectului de lege Plx 158/2011 pentru aprobarea OUG 1/2011, prin care se revizuiesc pensiile militare. Ultimul care minte cu neruşinare este deputatul PD-L Petru Călian (vicelider al grupului parlamentar), care fiind întrebat de Andreea Creţulescu -în cadrul emisiunii REALITATEA TE PRIVEŞTE din 23.06.2011 - dacă a votat la 2 cartele în cazul unora dintre amendamente - solicitarea de a fi întrebat a fost adresată de subsemnatul -, a ocolit cu "dibăcie" răspunsul, spunând că la votul final nu avea cum să voteze şi în locul colegului său Cezar Preda, fiindcă acesta era prezent pe fotoliu lângă dumnealui (fapt adevărat, de altfel)! Deşi dra moderator a insistat să răspundă dacă a votat la 2 cartele în cazul unora dintre amendamente şi nu în cazul votului final pe proiectul de lege, Petru Călian s-a făcut că nu aude şi a dat acelaşi răspuns, deşi înregistrarea votului la amendamentele 2, 4 şi 5 arată clar că votează şi în locul colegului de bancă. Aşa că, pentru a vedea toată lumea cum se fură la votul electronic în Camera Deputaţilor de către parlamentarii PD-L, postez mai jos înregistrarea votului electronic pentru mai multe amendamente la Plx 158/2011, pentru că nu are rost să le postez efectiv pe toate, întrucât - pentru cine are curiozitatea să vizioneze întreaga înregistrare a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, postată pe site-ul acesteia http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.video?sursa=1 - va constata cu stupefacţie că din cele 23 de amendamente supuse votului se observă că numai la ultimul nu apare cineva votând la 2 cartele! A se remarca faptul că deputatul PD-L Dănuţ Liga a votat la 2 cartele la toate amendamentele de când a venit în sală! Dumnealui este cel în cămaşa albă din banca 3 a şirului de bănci care începe cu şeful grupului PD-L Mircea Toader! Atenţie deci la modul în care votează cei care ocupă fotoliile din băncile 2,3 şi 4 ale acestui şir de bănci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu