Zilele astea râdem cu Băse. Mai bine zis, de Băse. Care se ocupă de testarea interlocutorilor, pe care încearcă să-i sperie, ca să nu zic şantajează, doar o mai obţine ceva în plan personal. Şi uite aşa unui american îi spunea că e bântuit de spaima unei provocări din partea ursului rusesc şi că el n-are în dotare decât nişte praştii ca să riposteze, unor olandezi le spune că trandafirul portocaliu-violet e în război de câteva zile cu laleaua olandeză din cauză că ei au legalizat unele droguri pe când noi nu (dovedind amnezie crasă în cazul propunerii făcute de fiică-sa exact pentru legalizarea consumului de "iarbă"), unor finlandezi le reproşează că sunt conduşi de extremişti şi că ar trebui să ia exemplul de la noi care n-am permis unui partid naţionalist să mai intre în parlament (of, da tare amnezic mai e Băse, a uitat cum l-a ajutat pe un extremist maghiar să ajungă europarlamentar, ba l-a mai şi primit apoi la palat cu covorul roşu întins) şi tot aşa. Ce noroc însă pe străinii ăştia, lor Băse li se adresează rar de tot, pe când nouă nu e zi să nu ne tragă câte o sperietură, ba că revine criza, ba că nu cresc salariile şi pensiile, ba că tot Boc o să fie la butoanele guvernării şi după 2012 ş.a.m.d. Aşa că, n-ar fi mai indicat ca atunci când vorbeşte, Băse să fie legat la un detector de minciuni? Aş fi în stare să pun pariu că străinii s-au şi gândit la ideea asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu