sâmbătă, 31 decembrie 2011

ARMATA UMILITĂ DIN NOU

vineri, 30 decembrie 2011

ARMATA UMILITA DIN NOU

Marţi, 27 Decembrie 2011, 22:10

       Hai sa uneperizăm!

       Acum câteva zile, in şedinţa de guvern, premierul a cerut tăierea ordinului M-50 de la militari.
       Toată lumea fost de acord, mai puţin ministrul Oprea. Se spune că s-a încercat impunerea măsurii, iar Oprea a ameninţat că dacă se va lua această măsură, el va pleca din guvern şi din coaliţie cu partid cu tot. Până la urmă s-a căzut la pace. Poate fi adevărat sau poate fi doar un zvon aruncat ca să întâmpine eventualele nemulţumiri ale militarilor, faţă de ministrul lor, mişcare inteligentă de altfel. Indiferent care ar fi adevărul, Ordinul a rămas, dar se impozitează cu 16%. Acuma efectul psihologic este bine gândit. Militarii nu vor mai face scandal, ştiind că le-a trecut glonţul pe lângă ureche şi (dacă legenda cu opoziţia lui Oprea se adevereşte) că au în ministrul Oprea un om care îi mai protejează cât de cât. Totul e bine gândit. Chiar dacă nu a fost vorba de anularea ordinului, zvonul cu anularea şi intervenţia lui Oprea e suficient ca să îi facă să accepte impozitarea, pentru că până la urmă tot sunt taxaţi militarii. Nu mai contează faptul că acest ordin sau această compensare în bani a normei de hrană nu reprezintă un venit ci o compensaţie. Atâta vreme cât se acordă în bani, BOC taie. Bunicul lui a fost tăietor de lemne, el e tăietor de salarii, pensii, indemnizaţii, ajutoare, compensaţii adică tot ce poate umple bugetul special al Guvernului, ca să poată fi folosit în caz de „calamitate“ la alegeri. Uşor, uşor, vor dispărea toate drepturile, toate compensaţiile şi culmea, oamenii nici nu vor şti când le-au pierdut nici dacă le-au avut vreodată.
      Şi ca să fie Crăciunul militarilor fericit, au primit un ordin prin care sunt obligaţi să servească gustarea în cazărmi, (prin firme de partid, care vor câştiga dacă nu au câştigat deja „licitaţiile”) un fel de cornul şi laptele, dar nu gratuit ca la elevi ci contra a 150-200 de lei pe lună. Deci „VOLENS NOLENS, AGHIASMULS GREGORIUS BIBET”. Sau ăţi place sau nu, domnule militar, serveşti masa cum vrem noi, când vrem noi, de la cine vrem noi, indiferent daca îţi place sau nu. A spus cineva ceva de dictatură? Unde, când, cum ?
      Militarii pierd dintr-un condei cam vreo 200 lei pe lună care intră în buzunarele PDL sau UNPR, iar prin Ardeal şi UDMR pentru că firmele care vor câştiga licitaţiile de hrănire sunt firme de casă, başca impozitarea normei de hrană. Bucuraţi-vă! Aşa sunt atraşi tinerii să îmbrăţişeze haina militară, o haină care nu se mai dă, se cumpără, o haină care nu mai oferă prestanţă şi respect pentru că o poartă şi primari care nu au făcut nici măcar armata .. dar o fac acum .. de râs, o meserie care înseamnă numai privaţiuni, obligaţii, iar drepturi pauză. Regulamentele militare, cum ar fi Regulamentul Serviciului Interior au devenit de mult secrete de serviciu, militarii nu le pot studia pentru că nu prea există, cunosc din ele doar ceea ce li se spune şi li se spun doar obligaţiile, mulţi habar nu au ce drepturi au, sau că ar exista aşa ceva prin armată.
      CINE DĂ DREPTUL UNUI OM, SÎ FORŢEZE ALT OM SĂ MĂNÂNCE CE VREA EL ŞI DE UNDE VREA EL, LA PREŢUL LA CARE VREA EL? Nici mâncarea nu au voie să şi-o mai aleagă militarii? A AUZIT CINEVA PRIN ARMATĂ DE DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI ? DAR DOMNUL GENERAL DE JUSTIŢIE ? DAR EXPERTUL ÎN DREPT CONSTITUŢIONAL ? Comandanţii de unităţi care vor pune în aplicare acest ordin, să nu uite articolul art.8, Alin 1.b, din Legea 80, care stipulează: “Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor;”
      Ceauşescu ne obliga să mâncăm peşte şi noi îl înjuram, deşi acum toţi nutriţioniştii recomandă, soia şi peşte. Băsescu, impune acum dieta celor ce nu au posibilitatea să spună nu, numai şi numai ca să le mai scoată ceva din buzunar. Firmele care vor aproviziona unităţile militare vor proceda cum au precedat şi cele care au cumpărat tehnica „dezmembrată” contra cauciucuri, sau cele care au livrat carburanţi sau cele care au făcut cămăşi pentru armată. Peste 5 ani, o să mai fie un şef de serviciu sau direcţie judecat şi va plăti contractele care se fac acum, dar până atunci, se vor îngrăşa toţi si vor pune deoparte bani negri pentru amenzi albe pentru că oricum o condamnare cu suspendare se prescrie repede.
     Toate astea, se întâmplă în timp ce militarii plecaţi din ţară sunt puşi să facă frumos în faţa camerelor de luat vederi, să cânte „O brad Frumos” ca să vadă toată lumea ce fericiţi sunt ei şi cum întâmpină Sărbătorile de iarnă cu bucurie, ca şi cum ar fi mine improvizate. Ce mai improvizează Guvernul anul viitor pentru militari?
     Unii spun că în timp ce militarii de acasă sunt obligaţi să mănânce ce le dau firmele de partid, cei din misiuni, pleacă la misiune câte două zile cu 2 l de apă de persoana şi mâncare pentru o jumătate de zi. Asta înseamnă legea compensaţiei în varianta Boc. Şi ca să nu se simtă discriminaţi, unii spun că li s-a înjumătăţit misia.
      Acum civilii pot striga bucuroşi, ARMATA E SUB NOI !
     Nu face nimic, nimeni nu e veşnic. Se schimbă ei polii pământului dar un amărât de guvern.
     Urez pe această cale tuturor prietenilor, cunoştinţelor, foştilor colegi şi întregii armate române Un An Mai Bun, sănătate, cei plecaţi în misiuni oriunde ar fi ei, să se întoarcă sănătoşi şi întregi acasă şi să îşi păstreze verticalitatea şi încrederea!

LA MULŢI ANI MILITARI ROMÂNI !


     P.S. Ce deosebire este între o mină afgană şi Boc ? Peste mină ai trecut, a făcut poc şi poţi scăpa. Peste Boc dacă treci odată, nu ai scăpat, mai face Boc de 3 ori de fiecare dată mai tare.
Autor: Neacsu Marin
Sursa: punctochitpunctlovit.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu