luni, 19 decembrie 2011

DCNews:Ilie Năstase: România va merge bine când UDMR-ul n-o să mai fie la putere

Fostul mare sportiv, Ilie Năstase, a luat o poziție foarte dură față de  gestul hocheiştilor de etnie maghiară de a intona imnul Ungariei. Năstase a declarat că este şocat de faptul că un astfel de gest n-a fost pedepsit. "Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!", a spus Năstase.
Ilie Năstase a rămas siderat în momentul în care a aflat de incidentul de vineri seară de la Miercurea Ciuc.  „Dacă eram colegul lor, în acel moment eu ieşeam de pe gheaţă. Dacă vor să cânte imnul Ungariei, s-o facă la ei acolo, dar nu în tricoul echipei naţionale a României", a declarat pentru adevarul.ro mare sportiv.
Fostul tenismen este uluit şi de faptul că un astfel de gest n-a fost pedepsit.
„Măcar opinia publică trebuie să ia atitudine, dacă cei din staff-ul federaţiei sau a Comitetului Olimpic Român nu fac nimic. Dar, aşa sunt oamenii de pe la noi, nepăsători, insensibili".
Ilie Năstase spune că întreaga atitudine sfidătoare a ungurilor este din cauza oamenilor politici.
„O să ajungem ca ăştia să-şi pună steagul Ungariei pe Arcul de Triumf, iar noi să nu facem nimic. Pentru că aşa sunt oamenii de pe la noi, insensibili. N-am mai văzut nicăieri prin lume ca o minoritate, precum cea a ungurilor, să aibă atâtea drepturi cum au la noi. Eu am mai zis, dar pe mine nu mă ascultă nimeni, de ce noi, românii, n-avem aceleaşi drepturi la Budapesta? Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!", a mai spus Ilie Năstase.
„Am auzit, recent, că unul şi-a pus la casă steagul Ungariei, altul şi-a pus la căruţă numere maghiare. Mie, dacă nu-mi mai place în România, plec şi gata. Oricum, să stea liniştiţi ungurii. Niciodată n-o să-i lase românii să-şi câştige autonomia să facă ce mai vor ei“, a concluzionat Năstase.
O atitudine demnă, venită din partea unui mare sportiv şi general al României, nu?
Dar să vedem şi poziţia unui oficial al guvernului României, încă preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, un "ţanţoş" Barna:
Hocheiştii din naţionala României au tăcut la intonarea imnului de stat, dar l-au cântat pe cel al Ungariei, vineri, la un meci din "Euro Ice-hockey Challenge" de la Miercurea-Ciuc, preşedintele FRHG, Tanczos Barna, declarând că problema, semnalată de presă, "este una falsă şi lipsită de orice legătură cu realitatea".


Hocheiştii echipei României au intonat doar imnul Ungariei. Barna spune că problema e falsă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto
)

Conform presei, vineri, la partida România - Ungaria din cadrul turneului "Euro Ice-hockey Challenge", desfăşurată pe patinoarul Vakar Lajos din Miercurea- Ciuc, jucătorii naţionalei României, majoritatea de etnie maghiară, au tăcut la intonarea imnului de stat, dar au cântat imnul Ungariei înainte de începerea meciului.
La finalul partidei, când s-a intonat din nou "Deşteaptă-te Române", jucătorii au păstrat aceeaşi tăcere ca la început, dar au cântat, public, imnul Secuiesc.
"Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă consideră nefondate şi nemeritate atacurile mediatice la adresa jucătorilor din lotul naţional de seniori", a spus duminică Tanczos Barna, precizând că echipa naţională a jucat în perioada 14-17 decembrie trei partide în cadrul Hockey Challenge Cup, câştigând, vineri, împotriva Ungariei cu scorul istoric de 4-1.
"Considerăm că problema imnului naţional de la meciul cu Ungaria este una falsă şi lipsită de orice legătură cu realitatea. La meciul din data de 16 decembrie, înainte de începerea partidei, s-au intonat imnurile României şi Ungariei. Naţionala noastră a câştigat partida, cu scorul de 4-1, drept urmare în timp ce se ridica drapelul României, s-a intonat din nou Deşteaptă-te române. Considerăm că acuzele aduse jucătorilor sunt absolut nefondate şi nemeritate. Cei 24 de sportivi au dat dovadă de dăruire totală şi voinţă extraordinară de a câştiga, iar publicul i-a susţinut din primul şi până în ultimul minut", a mai spus Tanczos.
În opinia preşedintelui FRHG, clasarea naţionalei României pe locul trei într-o companie atât de selectă este o realizare uriaşă care nu ar fi fost posibilă fără dăruirea totală a jucătorilor şi profesionalismul stafului tehnic. "La fel ca la mondialele de U20, unde România a câştigat medalia de aur şi a promovat, jucătorii echipei naţionale au ales să reprezinte România, au făcut-o cu cinste, au fost apreciaţi şi respectaţi de echipele adverse şi au demonstrat încă odată că, indiferent de etnie, formează o echipă unită pentru un singur scop - ridicarea hocheiului românesc la un nivel cât mai înalt", a conchis Tanczos Barna. 

Un comentariu:

  1. Salutare,

    Nu vreau sa sa sune a spam ci mai degraba a invitatie. Facem un blog-meet la Craiova.
    http://danielbotea.blogspot.com/2011/12/craiova-blog-meet-21-dec-ora-20.html
    Poti sa vii?

    RăspundețiȘtergere