luni, 6 februarie 2012

Consiliul de Judecată a propus excluderea din Armată a locotenentului Alexandru Gheorghe

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Consiliul_de_Judecata_a_propus_excluderea_din_Armata_a_locotenentului_Alexandru_Gheorghe_0_641336427.html#


Consiliul de Judecată întrunit în cadrul Unității Militare de la Câmpia Turzii a decis, luni seară, excluderea din Armată a locotenentului Alexandru Gheorghe. Membrii Consiliului l-au găsit pe ofițer vinovat pentru toate cele patru capete de acuzare.
Apărătorul locotenentului Alexandru Gheorghe, generalul Ion Panaitescu, s-a declarat consternat de decizia Comisiei de Judecată. "Piesa fusese deja scrisă. Este absolut aberant tot ce s-a întâmplat azi la Câmpia Turzii. Nu s-a judecat nimic pe fond", a declarat generalul.
Avocatul locotenentului a confirmat, pentru "Adevărul", faptul că membrii Consiliului de Judecată l-au găsit vinovat pe Alexandru Gheorghe pentru toate cele patru capete de acuzare: neînștiințarea comandantului despre deplasarea și în alte localități pe timpul părăsirii garnizoanei în data de 23 ianuarie 2012, respectiv în municipiul București, încălcând astfel prevederile prevăzute în Regulamentul de ordine interioară în unitate; participarea în data de 23 ianuarie 2012 la mitingul/demonstrația din Piața Universității - municipiul București; purtarea uniformei militare pe timpul participării în data de 23 ianuarie 2012 la mitingul/demonstrația din Piața Universității - municipiul București și acordarea de interviuri și declarații reprezentanților mass-mediei civile fără a păstra echidistanța politică a Armatei și totodată furnizând informații exceptate de la liberul acces, respectiv denumirea funcției și a structurii unde se găsește aceasta.
În opinia generalului Ion Panaitescu, "Armata română este ultimul bastion stalinist". "Nu are niciun interes Armata să iasă cu hora-n drum", a punctat generalul.
"Nu mă opresc aici!"
Apărătorul locotenentului este decis să apere cauza clientului său chiar și adresându-se Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). "Promit că nu am să mă las! Țin prea mult la Armată. Vom ataca decizia Consiliului de Judecată la Statul Major al Forțelor Aeriene. Pe urmă, dacă va fi cazul, vom ajunge și la Curtea de Apel Cluj, și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Oricum, propunerea de excludere din Armată e una, dar decizia îi aparține ministrului Apărării Naționale", a declarat generalul Ion Panaitescu.
Generalul Ion Panaitescu a precizat că, până la o hotărâre definitivă și irevocabilă, locotenentul Alexandru Gheorghe se va prezenta în fiecare zi la Unitatea Militară de la Câmpia Turzii și își va îndeplini atribuțiile de serviciu.
Generalul Ion Panaitescu a susţinut, luni, la Unitatea Militară de la Câmpia Turzii, că nu există un temei legal pe baza căruia s-a constituit Consiliul de Judecată. „Am ridicat o excepţie cu privire la inexistenţa unui act normativ care să justifice întrunirea Consiliului de Judecată. Regulamentul de organizare a Consiliului de Judecată nu a fost publicat în Monitorul Oficial, ca atare nu există niciun temei legal", a declarat generalul Panaitescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu