Băsescu are mania telefoanelor şi a convorbirilor telefonice, am impresia. Ba şuteşte căte unui ziarist mobilul, ba se apelează singur de pe tasta 3 a unui telefon negru din biroul de la Cotroceni al preşedintelui, ba trebuie să spună în gura mare ce minciuni debitează când vorbeşte cu mai-marii Europei, ba aflăm cu stupoare că deşi nu mai are dreptul -cel puţin până pe 29 iulie 2012- "beneficiază" din partea STS de telefonie secretizată la sediul de campanie. O fi "cinstit" oare?
P.S. Când timp am fost ofiţer de contraspionaj militar, niciodată n-am avut dreptul la reţeaua TO sau IC, dacă aveam nevoie să transmit urgent ceva telefonic, trebuia să mă deplasez câtiva kilometri până la un coleg care avea dreptul legal să aibă astfel de aparate telefonice. Asta pentru că atunci chiar că se respecta legalitatea în domeniu.
Şi dacă tot şi-a dat toată lumea cu părerea cu privire la personajul care răspunde la butonul 3, îmi dau şi eu: Băsescu a vrut de fapt să spună că apela de fiecare dată tartorul iadului pentru a i se spune de fapt CE RĂU NU A FĂCUT ÎNCĂ ROMÂNIEI ŞI ROMÂNILOR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu