sâmbătă, 9 octombrie 2010

Toată legea 119/2010 este acum suspendată! Va face Boc recurs sau va înghiţi în sec?

După ce ieri Curtea de Apel Bucureşti a hotărât suspendarea HG 737/2010, practic legea 119/2010 nu mai poate fi aplicată. Reamintesc că în urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Cluj a suspendat, la rândul ei, HG 735/2010. Aşa că întreg procesul de recalculare a "pensiilor speciale" este blocat în momentul de faţă, ca urmare a unor decizii luate de judecători care nu judecă la comandă politică, precum cei de la Curtea Constituţională. Iată că se poate pune stavilă demagogiei băsesciene, iar coasa lui Boc pare a se fi tocit iremediabil. Aş putea pune pariu că în urma retrimiterii legii pensiilor înapoi în Parlament se va face dreptate în cazul pensiilor militare şi ale poliţiştilor şi acestea vor fi scoase din sistemul public de pensii, fiind declarate pensii ocupaţionale, aşa cum este în cvasitotalitatea ţărilor membre NATO sau UE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu