Zilele trecute mi-a venit Decizia de revizuire (emisă în baza OUG 1/2011) a Deciziei de recalculare a pensiei militare (emisă în baza Legii 119/2010). Mă aşteptam la o surpriză plăcută, că doar aşa s-au lăudat şi Băsescu şi Oprea. Numai că, verificând atent lista cu veniturile obţinute de-a lungul carierei militare, ataşată la Decizia de revizuire şi comparând-o cu fluturaşii lunari de încasare a salariului pentru anii 2002 - 2003 - ce dracului oi fi avut în cap de nu i-am aruncat din 2003 (când am fost scos la pensie, anticipat, la 38 de ani şi 6 luni), nu pot să-mi dau seama - nu mică mi-a fost surpriza să constat că sporul de 30 % lunar din solda de bază primit pentru activitatea de contraspionaj nu a fost luat în calcul. Şi asta e valabil pentru câţiva ani de zile, nu pentru o lună sau două!
Păi bine, domnule ministru, nu te-ai lăudat că acum aveţi toate datele necesare pentru efectuarea unei revizuiri corecte? Nu ai dat cumva şi un ordin prin care Direcţia Generală de Informaţii a Apărării din M.Ap.N. trebuia să pună la dispoziţia Casei Sectoriale de Pensii a M.Ap.N toate datele privind veniturile brute/nete primite de ofiţerii acestei direcţii, venituri pe care aceştia le primeau pe card la Bancpost separat de statul de plată de la unităţile din teritoriu în care erau încadraţi? Cum poţi să-mi explici această omisiune din veniturile lunare obţinute de subsemnatul? Oi fi şi eu cumva un caz precum al d-lui general Prunariu? Dacă da, atunci aş avea rugămintea să procedaţi identic pentru repararea erorii, inclusiv în privinţa acordării medaliei "Onoarea Armatei Române". Pentru că eu n-am făcut de ruşine niciodată armata română, aşa cum se întâmplă în cazul multor militari activi din zilele acestea, care se ocupă de astfel de documente privind pensiile foştilor lor camarazi.
P.S. Sper că aceasta nu e o metodă prin care să se nege activitatea de contraspionaj militar desfăşurată de subsemnatul timp de 10 ani (1993-2003), pentru a se putea spune apoi că despre anumite persoane nu se deţin date în domeniul respectiv. Pentru orice eventualitate, am păstrat, aşa, ca amintire şi cardul Bancpost pe care primeam respectivul spor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu