Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno

În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu

Citind lucrarea generalului (r) Aurel Rogojan “Fereastra Serviciilor Secrete“, proaspat aparuta la Editura Compania, am dat de o trimitere interesanta la cazul deja abordat in episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online, Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » si Secretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »

Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).

In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.

Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:

CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ

- RELATĂRI PENTRU ISTORIE -

A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1. În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.

Evident, remarca ei viza prezenţa lui Victor Atanasie Stănculescu în completul de judecată. Spusa reprezenta o recunoaştere tardivă a veridicităţii informaţiilor prezentate lor de către cei în drept, informaţii repetate în timp, dar ignorate în mod păgubos. Ele se refereau la convertirea lui Victor Atanasie Stănculescu de către spionajul advers. În complexul spionaj-trădare funcţionează implacabil regula potrivit căreia obiectivele acţiunilor şi modalităţile de realizare a lor le stabileşte spionul, iar trădătorul execută şi raportează. Recent, Victor Atanasie Stănculescu a făcut publice restrictiv, poetic, câteva dintre actele sale de trădare. Astfel, despre întâlnirea sa din august 1989 la Balaton – Ungaria cu un reprezentant de vârf al KGB şi reprezentanţi ai spionajului ţării gazdă. Despre strategia de atacare a României arată că: “Estul şi Vestul se puseseră de acord cu privire la acţiunile şi oamenii de aici” şi “schimbările din România vor fi sângeroase”. “Ceauşescu va termina rău”. “Securitatea trebuie să dispară”. Nimic abstract, totul precis, la obiect, război mascat, în afara normelor ce reglementează raporturile dintre state, prioritar acelea care guvernau atunci în Tratatul de la Varşovia.

Premisa realizării obiectivelor o constituia scoaterea în stradă a mulţimii sugestionate, incitate premergător, masiv. Acţiunile lui Victor Atanasie Stănculescu pentru reuşita scenariului au avut un rol hotărâtor, atât în cele la vedere, cât şi manevrele oculte, unele la două capete, probând încă o dată marota lui Stalin că “un agent bine plasat în coasta inamicului poate câştiga războiul”. În devoalările sale, Victor Atanasie Stănculescu mai arată că, în 22 decembrie, “s-a abţinut să fie prezent la măcelărirea mulţimii”, că “nu era bine să fie acolo”, că “Securitatea nu mai execută ordinele comandantului suprem”, că “nu mai avea nevoie de îndepărtarea legală a lui Ceauşescu, pe care tocmai îl îndepărtase prin lovitura de stat” şi, foarte direct, că el este cel care “a ales ca Iliescu să preia puterea”, exista “acordul cu acţiunile şi oamenii de aici”. Mai relevă că, la Balaton, i s-a spus de către kgb-ist că “România respinge tot ce vine de la Moscova”. Este de menţionat că, după Declaraţia de independenţă din aprilie 1964, România a respins hegemonismul sovietic şi stalinismul, moment în care agentura, implementată după 1945 la vârfurile puterii, pierzându-şi dominaţia, a întors armele împotriva României.

Se mai impun a fi menţionate câteva momente: România a scos din ţară armata de ocupaţie în 1958; a abolit sovromurile; a respins planul Valev de înrobire economică, în 1964; a demascat abuzurile din CAER; a înfierat şi nu a participat la atacarea Cehoslovaciei, în 1968; a desfăşurat suveran şi independent politica externă şi de apărare. Toate încercările pentru organizarea de aplicaţii militare cu trupe străine în România au fost respinse, s-au aprobat doar cele de stat major, pe hartă. România era singura ţară din aşa-zisul sistem care avea o structură de contraspionaj împotriva lor.

Conform propriilor afirmaţii, Victor Atanasie Stănculescu nu rezultă să fi avut vreun moment de cumpără faţă de formula măcelăririi populaţiei, vreo replică în sensul că o schimbare nonviolentă, ca în celelalte ţări, ar fi fost posibilă şi la noi, schimbare propusă dealtfel în noaptea de 21-22 decembrie 1989, dar la care, din teamă, Vasile Milea nu s-a raliat.

Contactele lui Victor Atanasie Stănculescu la Balaton au fost cunoscute informativ de contraspionajul român. În septembrie 1989, ataşatul militar ungar la Bucureşti era presat de centrală să trimită urgent în ţară date specifice. El a promis că le va transmite a doua zi, drept pentru care s-a deplasat la sediul M.Ap.N., unde l-a contactat pe Victor Atanasie Stănculescu. Despre această întâlnire, tipică accepţiunii de spionaj-trădare, Victor Atanasie Stănculescu relatează că s-a asigurat ca biroul să nu fie controlat auditiv şi că “i-am dat ataşatului militar maghiar tot ce avea nevoie”.

Atacului militar împotriva României, gestionat de Stănculescu şi Militaru, care fusese numit de către Ion Iliescu în fruntea armatei, i-a succedat agresiunea asupra bazei economico-sociale prin trasoarele lui Petre Roman, descendent de cominternist, agrementat ca prim-ministru de acelaşi Iliescu, la insistenţa bolşevicului Silviu Brucan: “industria, morman de fiare vechi”, “CAP-urile structuri comuniste” (aveam cooperative în agricultură din 1927), “desfiinţarea sistemului de irigaţii şi a mineritului”, “eliminarea subvenţiilor” şi altele, niciuna abstractă, toate îndeplinite ca început al sfârşitului. Ion Iliescu spunea mai deunăzi că regretă desfiinţarea CAP-urilor la insistenţele lui Roman.

2. Complotul împotriva României a cunoscut numeroase diversificări şi amplificări în spaţiul spionajului şi trădării, al propagandei adverse denigratoare şi incitatoare. Cadrele şi agenţii de spionaj, cu precădere cei aparţinând URSS şi Ungariei, precum şi cetăţeni români angrenaţi în acte de trădare, militau intens pentru a obţine informaţii preponderent din mediul apărării, al problematicii economico-sociale, cu accent pe stările de spirit, disidenţe şi altele, însoţite neapărat de instigări contra vectorilor politici, şi obstrucţionarea României în raporturile externe. Duritatea duelurilor dintre combatanţii spionajului est-vest pe teritoriul ţării noastre se transformă brusc în colaborare activă prin schimbul de informaţii, prezentând valoare exclusivă cele negative, exploatabile împotriva României.

Iată ce viraje istorice se pot produce uneori: la atacarea Cehoslovaciei, în 1968, Washingtonul avertiza Moscova: “în numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România”, pentru ca mai târziu să colaboreze la pulverizarea ei.

Reţeaua KGB şi GRU era alcătuită prioritar de kominternişti, de unii dintre românii care făcuseră studii în URSS pe diverse domenii, inclusiv în cel militar. De exemplu, Gheorghe Apostol, care a deţinut locul secund în partidul unic, a fost re-recrutat de către KGB în anii 80, în timp ce reprezenta România ca ambasador în Brazilia. Retras de la post, continuă contactele, în secret, cu un cadru KGB cu acoperire oficială la Bucureşti. Pe fond, Gheorghe Apostol se asociază cu pluri-agentul Silviu Brucan şi cu Alexandru Bârlădeanu, ilustrându-se şi prin “Scrisoarea celor şase demnitari comunişti”. Scrisoarea, sinteză a tot ce critica media occidentală, alimentată cu ştiri şi de către reţeaua sovietică, maghiară şi iugoslavă împotriva României, se dorea a fi o bombă propagandistică, un reper pentru scoaterea românilor în stradă. Nu întâmplător, doi dintre protagoniştii scrisorii se subordonau KGB şi CIA. Apostol ―a făcut apostolat‖ pentru semnături din partea unor nume de rezonanţă dintre cominternişti şi ilegalişti, primind refuzuri directe. Însuşi Constantin Pârvulescu, aderent al scrisorii, a cerut să fie dată conducătorului român şi în niciun caz străinătăţii. Cei şase şi-au dat acordul, dar niciunul nu a semnat-o, propaganda omiţând această precizare. Brucan a “predat-o” intempestiv, rezidentului CIA la Bucureşti, surprinzându-şi companionii. Bârlădeanu şi Mănescu au declarat ulterior că mai aveau câte ceva de adăugat. Toţi au adresat scrisori de clemenţă către Nicolae Ceauşescu, mai puţin Brucan, spatele căruia era asigurat de cei mai puternici.

Motivată de interese secesioniste, agentura ungară în România avea particularitatea organizării teritoriale în zonele cu populaţie de naţionalitate maghiară; prioritar erau angrenaţi intelectuali cu penetrare în locuri de interes informativ. În paralel, au fost constituite reţele de difuzare activă a materialelor destinate îndoctrinării naţionalist-iredentiste, antiromâneşti, introduse clandestin în ţară.

De exemplu, R.E. (Rudas Erno – nota red), cadru de spionaj în Consulat, a fost, la un moment dat, compromis, datele în cauză fiind aduse combinativ la cunoştinţa Centralei din Budapesta, care l-a retras de la post (1985). Imediat după 1990 a fost acreditat pe o funcţie înaltă de acoperire, având o relaţie activă cu un cetăţean ajuns în conducerea unui segment politic şi în executivul de la Bucureşti (Calin Popescu Tariceanu – ex-seful PNL si al Guvernului PNL-UDMR – nota red).

De asemenea, era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent ungar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.

În anul 1988, centrala de spionaj ungară a decis şi întreprins acţiuni pentru atragerea în agentură a preoţilor de naţionalitate maghiară, categorie creditată cu largi posibilităţi informative şi de îndoctrinare, cu influenţă.

Totodată, s-a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior însusţinerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile reţelei denaţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990,un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002).

(La sfarsitul anului 2002 inceputul anului 2003, sociologul Alin Teodorescu, fostul presedinte timp de sase ani al Fundatiei Soros si al GDS, care era deja seful Grupului de lucru al Guvernului Romaniei cu Banca Mondiala pentru Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL), este numit Consilier personal al Primului-ministru pentru reforma administraţiei publice pentru ca din februarie-martie 2004 sa devina Ministru cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru Adrian Nastase. – nota red)

În noiembrie 1988, o grupare a spionajului ungar, care acţiona în România sub acoperire oficială, a împânzit centrul Bucureştiului cu manifeste antiromâneşti de incitare la revoltă. Flagrantul realizat a avut ca urmare retragerea de la post a difuzorului. Unul dintre agenţi, cel care a coordonat acţiunea difuzării şi care a fost retras şi el în centrală, a fost protagonist în elaborarea şi promovarea în 1989 a documentului “Transilvania – spaţiu de complementaritate”, semnat între alţii, dacă nu cu conştiinţa trădării, atunci cu gravă inconştienţă şi de Mihai de Hohenzollern.

În 12 decembrie 1989, un trădător maghiar din Timişoara şi-a informat legătura superioară, cadru de spionaj cu acoperire la Bucureşti, că “au organizat un lanţ viu în jurul Consiliului Judeţean şi al lui Tokes până la Gyula şi că au nevoie stringentă de mulţi bani”. Lanţul viu includea foşti infractori de frontieră, ajunşi anterior lui 89 în Ungaria, concentraţi într-o unitate militară din Budapesta, constituiţi în grupuri de câte 3-4, instruiţi şi antrenaţi pentru provocări şi atacuri “la momentul oportun”. În 1988-89, într-un gest făţarnic, au fost retrimişi în România, iar în decembrie 1989 la Timişoara, Bucureşti şi în alte localităţi, au săvârşit atacuri şi provocări, ca şi grupurile de ruşi introduse în ţară ca turişti.

http://www.ziaristionline.ro/2011/07/28/secretele-um-0110-iii-revista-oficiala-a-veteranilor-sri-confirma-infiltrarea-budapestei-la-nivel-inalt-in-executivul-de-la-bucuresti-agentul-de-influenta-alin-teodorescu-si-spionul-rudas-erno/