vineri, 5 august 2011

Secretele UM 0110 (IV). Comandantul Unitatii Anti-KGB despre carierele agenţilor Ungariei în guvernele României. Plus: Rogojan despre Magureanu si Ernő


Secretele UM 0110 (IV). Comandantul Unitatii Anti-KGB despre carierele agenţilor Ungariei în guvernele României. Plus: Rogojan despre Magureanu si Ernő

In episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online dedicat tradarilor in favoarea Ungariei de la varful Guvernului si din afacerile si presa Romaniei, am tratat deja mai multe cazuri, prezentate in interviul exclusiv realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” al Unitatii speciale 0110 “Anti-KGB” :Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » siSecretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel RogojanFereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei,Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el  “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii:
Activitatea secretă de informaţii şi Tratatul româno-ungar
La un moment dat, în anii ’90, finalizarea tratatului româno-ungar se afla în impas. Dezvelirea la Gyula a bustului scriitorului român Liviu Re­brea­nu a constituit un foarte bun pretext pentru ca miniştrii de Externe ai României şi Ungariei să treacă în revistă, într-un cadru mai puţin forma­lizat, priorităţile agendei diplomatice bilaterale. Ministrul de Externe Teo­dor Meleşcanu a acordat o atenţie specială pregătirii întâlnirii cu omologul său maghiar, dr. Géza Jeszenszky. În acest sens a acceptat să fie do­cu­mentat mai în amănunt asupra aspectelor clandestine ale activităţii di­plo­maţilor unguri acreditaţi la Bucureşti, despre care fusese informat punctual, în perioada de când preluase portofoliul Externelor.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, nu avea în acel moment o relaţie sinceră cu ministrul de Externe, fiind preocupat să-i erodeze credibilitatea în faţa preşedintelui Ion Iliescu. Probabil că preşedintele i-a pus acea întrebare-verdict : « Măi, tu ce părere ai de­spre Meleşcanu ? » Pentru Fouché-ul României, o astfel de întrebare în­semna o temă de lucru. El primise de prin cotloanele cucuvelelor din turnul Cotrocenilor un semnal că ministrul de Externe nu mai este în graţiile pre­zidenţiale şi avea să procedeze în consecinţă…
Negocierile pentru încheierea tratatului de bază româno-ungar erau în impas, pe de o parte, din cauza condiţionărilor inadmisibile ale guvernelor de la Budapesta în ceea ce priveşte statutul minorităţii maghiare din România, iar pe de altă parte, din cauza acţiunilor agresive în continuă escaladă a serviciilor speciale ale Ungariei pe teritoriul României, cu sprijin politic chiar din interiorul guvernului de la Bucureşti, în care fuseseră infiltraţi agenţi importanţi.
Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj « Ţări Socialiste » (U.M. 0110) : « [...] era cel puţin pito­rească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi. » Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim « Sociologul »), re­crutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : « [...] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta [...], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002) »1.
Generalul Victor Marcu i-a prezentat ministrului de Externe do­cumentarea necesară – i-a remis-o personal, ştiind că Virgil Măgureanu nu şi-ar da acordul, deoarece avea contacte mai frecvente cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti decât cu ministrul de Externe al României2.
Pentru întâlnirea cu omologul său maghiar, ministrului de Externe i s-a supus atenţiei un număr de 20 de probleme, după cum urmează (dacă memoria nu ne înşală) :
1. Încălcarea de către diplomaţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice, existând dovezi ale unor activităţi clandestine şi posibilităţi de realizare a flagrantului pentru fapte de spionaj.
2. Realizarea de către diplomaţi unguri a unor provocări cu sco­pul de a fi acuzată România de încălcarea embargoului impus Serbiei şi Mun­te­negrului.
3. Tentative de recrutare şi implicare a unor cetăţeni români în ac­ţiuni de spionaj-trădare.
4. Şicanarea sistematică a cetăţenilor români nemaghiari care călătoresc în Ungaria (aplicarea de semne distinctive pe documentele de trecere a frontierei, supunerea la anchete poliţieneşti provocatoare, solicitarea de informaţii sub intimidare ş. a.)
5. Susţinerea pe teritoriul Ungariei a activităţilor aşa-zisului « Gu­vern în exil al Transilvaniei », « Uniunii Mondiale a Ardelenilor », propagandei antiromâneşti şi a actelor şi gesturilor inamicale a numeroase organizaţii neguvernamentale.
6. Racolarea şi instruirea de cetăţeni români în organizaţii şi tabere paramilitare clandestine, urmate de plasarea lor ca mercenari în războaiele civile din Iugoslavia.
7. Agresiuni informaţionale sistematice la adresa României, cu sco­pul vădit de defăimare şi denigrare a realităţilor politice interne privind minorităţile.
8. Activităţi cu scop explicit de contestare a Tratatului de la Trianon (1920) şi a Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi de revizuire a frontie­rei Ungariei cu România.
9. Transferarea la Budapesta şi de aici în Transilvania a centrului de greutate al activităţilor organizaţiilor revizioniste ale emigraţiei.
10. Implicarea unor cetăţeni maghiari în trafic de arme şi muniţii înspre România.
11. Folosirea de către numeroase persoane din Ungaria a paşa­poar­telor diplomatice sau de serviciu pentru a participa în România la diverse manifestări ale minorităţii maghiare fără notificare prealabilă, conform uzanţelor.
12. Mobilizarea lobby-ului maghiar din Occident pentru izolarea României pe plan extern.
13. Strategia subminării şi cuceririi economice a Transilvaniei3.
14. Înfiinţarea de către universităţi maghiare a unor filiale în Ro­mânia, fără un acord prealabil.
15. Trimiterea în şcolile de limba maghiară din România a unor ma­teriale didactice care nu concordă cu programele aprobate de autoritatea competentă a statului român.
16. Practica unor autorităţi administrative locale de a angaja direct relaţii externe fără o notificare prealabilă.
17. Percepţia tot mai accentuată a opiniei publice, pe baza informaţiilor vehiculate de mass-media, dar şi în urma unor sondaje, că Un­garia s-ar pregăti pentru eventualitatea unui conflict deschis, inclusiv militar, cu România.
18. Radicalizarea unor orientări politice ale minorităţii maghiare ca urmare a avântului dreptei naţionaliste extremiste din Ungaria.
19. Desfăşurarea de către organizaţii din Ungaria a propagandei vi­zând autonomia Transilvaniei.
20. Preocupările existente în vederea internaţionalizării problemei Transilvaniei.
Programul guvernului Ungariei nu ascundea naţionalismul, iar premierul Gyula Horn (1994-1998) se număra printre fondatorii neorevizio­nismului postkadarist. După unificarea Germaniei, desfederalizarea Ceho­slo­vaciei şi disoluţia Iugoslaviei, Budapesta s-a simţit încurajată de contextul regional, care îi era favorabil. După o serie de proiecte menite să-i sporească rolul regional – printre care « Iniţiativa Central-Europeană », « Grupul Visegrád » şi « Euroregiunea Carpatică –, Ungaria şi U.D.M.R. au devenit interesate şi de stabilirea unor legături directe cu comunităţile turco-tătare din Dobrogea.
Chiar şi în condiţiile integrării europene, Ungaria îşi exprimă dreptul şi obligaţia de a interveni în interesul maghiarilor din afara graniţelor, neputând renunţa la ideea că Tratatul de la Trianon este un dictat nedrept, dar este conştientă, în acelaşi timp, că modificarea graniţelor nu ar re­pre­zenta decât o sursă de conflicte. Drept urmare, a iniţiat un amplu studiu al tuturor instrumentelor juridice internaţionale pentru evaluarea aspec­telor juridice, administrative şi culturale ale formelor de autonomie ale minorităţilor (frontierele etnice interioare, frontierele virtualizate, minori­tăţile maghiare în chip de comunităţi făuritoare se stat, identificarea po­liticii guvernelor de la Budapesta cu punctele de vedere ale organizaţiilor reprezentative ale minorităţilor, independenţa economică a minorităţilor, pregătirea în Ungaria a liderilor organizaţiilor minorităţii, susţinerea idea­lurilor de autonomie ale altor popoare sau etnii din regiune, instituirea unui sistem european de protecţie a minorităţilor etc.). […]
Note
1 V. Neculicioiu, « Conotaţii la drama naţională – relatări pentru istorie », în Vitralii. Lumini şi umbre. Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii.
2 Devenise aproape un obicei al ambasadorului Rudas Ernő de a-l vizita pe Virgil Măgureanu în zilele imediat următoare şedinţelor operative ale Biroului Consiliului Director al Serviciului care aveau pe ordinea de zi probleme referitoare la activitatea serviciilor speciale ungare în România. Mai mult chiar, ambasadorul şi-a stabilit reşedinţa peste drum de cabinetul directorului S.R.I. După încetarea misiunii diplomatice, Rudas Ernő a intrat în « afaceri regionale », care implicau frecvent deplasări şi numeroase contacte în cele şapte state din jurul Ungariei având comunităţi maghiare. Şi alţi foşti diplomaţi unguri în România s-au lansat în afaceri cu susţinerea unor parlamentari ai U.D.M.R. şi sub protecţia agenţilor care au penetrat importante niveluri decizionale.
3 Declaraţii de la Budapesta confirmau fără echivoc miza bătăliei economice pentru Transilvania, ca parte a programului revizionist ungar. Astfel, Lukács Miklós, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antall József, declara : « Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională. » De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureşti, Arady Sándor, a declarat : « Autorităţile budapestane vor acţiona lent. Dar precis în sfera economicului, considerând această cale ca fiind cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania. » Pe de altă parte, România era şi este serios afectată de amploarea criminalităţii economice care îşi are originea în Ungaria – evaziune fiscală, operaţiuni de comerţ exterior prohibite ori pentru care nu se respecta legea română.
Addenda despre Rudas Ernő, de la data recrutarii « Sociologului » si pana la asocierea « şi în afaceri » cu Calin Popescu Tariceanu (apud Traian Basescu, presedintele Romaniei) :
– Consulatul din Cluj-Napoca era condus în 1988 de Rudas Ernő, căruia i s-a întrerupt misiunea consulară în România. Ulterior Rudas Ernő a fost retrimis la post în România sub acoperire diplomatică la Ambasada Ungariei la Bucureşti. După 1990, Rudas Ernő a fost acreditat ca ambasador al Ungariei la Bucureşti. După încheierea misiunii diplomatice, şi-a continuat activitatea în România sub aco­perirea afacerilor comerciale, devenind partener de afaceri, printre alţii şi cu viito­rul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Despre această nepotrivită asociere, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat la postul de televiziune B1TV, în emisiunea « Naşul » : « [...] informaţiile pe care le-am primit eu despre domnul Ernő le-a primit şi domnul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă a dorit să se asocieze şi în afaceri, asta a fost opţiunea dânsului ». Răspunsul preşedintelui României a clarificat interesul jurnalistic al mo­deratorului emisiunii « Naşul », dar a deschis o nouă problemă. Domnul Traian Bă­sescu a spus că fostul premier « a dorit să se asocieze şi în afaceri » [s. n.] cu spionul ungur. Întrebarea firească deschisă de preşedinte este : « În ce alt­ceva era deja asociat fostul premier cu generalul serviciilor speciale ungare, Rudas Ernő ? »
– Rudas Ernő s-a născut în 1951 la Cluj-Napoca, dar în evidenţele Regis­trului Român al Comerţului figurează că s-a născut la Budapesta. A îndeplinit funcţiile de consul general la Cluj, consilier şi ministru-consilier la Ambasada Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post ca urmare a încălcării pre­vederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, respectiv s-a implicat în activităţi ostile statului în care era acreditat, coordonând rezidenţa de spionaj a Ungariei în România.
– În 1995, Rudas Ernő şi-a încheiat misiunea în România ca ambasador, după ce în presa din Budapesta au fost preluate informaţii despre activitatea de spionaj efectuată în România de el, de Oltványi Ottó – ataşatul de presă şi Aszódi Sándor – ataşatul militar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu