Traian Băsescu ne-a anunţat public că vrea o nouă Constituţie. Asta a fost mai demult, ba chiar a mai şi pus de un referendum consultativ în acest sens, pe care l-a cuplat - legal doar în mintea portocalie a celor de la CCR - cu nişte alegeri. Ca orice cetăţean, are dreptul să-şi exprime o opinie în acest sens şi n-am nimic împotrivă.
Numai că alaltăieri, cetăţeanul respectiv a luat-o iar pe arătură şi s-a substituit guvernului, propunându-ne o serie de modificări ale actualei Constituţii. Care să fie aprobate tot printr-un referendum, cuplat cu alegerile locale din 2012, că doar-doar or mai câştiga cîteva procente în plus portocalii în respectivele alegeri. Asta doar dacă, printr-o nouă numărătoare în Parlament gen "marcă înregistrată Roberta Alma Anastase", respectivele modificări ar fi aprobate de 2 treimi din numărul parlamentarilor români, chestie care în momentul actual ţine de domeniul fantasticului.
Din toate astea, merită reţinute, în opinia mea, două concluzii:
1. Traian Băsescu a recunoscut oficial că el este şeful guvernului, din moment ce face propuneri legislative în numele acestuia. Chestie total anticonstituţională în momentul de fată.
2. N-ar fi mai simplu ca viitoarea Constituţie să aibă un singur articol, "Statul sunt eu, Traian Băsescu. Pofta ce-am poftit. Acum şi pururea şi-n vecii vecilor, dictator"?
Ce conteaza cine face propunerile, daca ele sunt propuneri bune ? Da se poate sa nu treaca de parlament, dar or sa castige capital politic.
RăspundețiȘtergereFiindca oricum parlamentul nu e vazut prea bine... Si marea majoritate a oamenilor a votat pentru la ultimul referendum, din cate imi aduc aminte.
@luxdesign28:Contează cine face propunerile,atâta timp cât procedura este prevăzută în actuala Constituţie. Pentru că uite în ce hal am ajuns, nerespectând legalitatea. Iar în legătură cu ce s-a votat la ultimul referendum privind numărul de parlamentari, nu e necesară schimbarea Constituţiei, fiind de ajuns să se schimbe legea electorală, aşa prevede actuala Constituţie. De altfel, au şi fost depuse mai multe iniţiative legislative în acest sens, inclusiv din partea PD-L, fără a fi însă puse pe ordinea de zi a vreuneia dintre Camere.
RăspundețiȘtergere